Capitolul 56 — Mânia

Mânia deschide porțile inimii pentru Satana — Aceia care se consideră îndreptățiți să-și exprime mânia sau resentimentele la orice provocare aparentă deschid porțile inimii pentru Satana. Dacă dorim să trăim în armonie cu Cerul, trebuie să alungăm din suflet amărăciunea și ostilitatea. — The Desire of Ages, 310 (1898).2MCP 516.1

Robi ai păcatului — “Voi sunteți robii aceluia de care ascultați”. (Romani 6, 16.) Dacă ne îngăduim mânia, pofta, invidia, ura, egoismul sau oricare alt păcat, devenim robi ai păcatului. “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni”. (Matei 6, 24.) Dacă îi slujim păcatului, nu putem să-i slujim lui Hristos. Creștinii vor simți imboldurile păcatului, deoarece carnea poftește împotriva Duhului; dar Duhul luptă împotriva cărnii și Se află într-un război continuu cu aceasta. Aici este necesar ajutorul din partea Domnului Hristos. Slăbiciunea omenească unită cu puterea divină declară prin credință: “Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința, prin Domnul nostru Isus Hristos”. (1 Corinteni 15, 57.) — The Review and Herald, 3 mai, 1881. (The Sanctified Life, 92, 93.)2MCP 516.2

Mânia generată de sensibilitatea morală — Este adevărat că și în viața urmașilor lui Hristos există situații care justifică o anumită atitudine de indignare. Când văd că Dumnezeu este dezonorat și că lucrarea Lui este făcută de rușine, când văd că cei nevinovați sunt nedreptățiți, în sufletul lor se trezește o indignare sfântă. O asemenea mânie, generată de sensibilitatea față de valorile morale, nu este păcat. — The Desire of Ages, 310 (1898).2MCP 516.3

Mânia lui Moise — Sfărâmarea tablelor de piatră nu era altceva decât o reprezentare a faptului că Israel încălcase legământul pe care tocmai îl făcuse cu Dumnezeu. Această manifestare a fost exprimarea unei indignări juste împotriva păcatului, o indignare ce izvora din zelul pentru slava lui Dumnezeu, și nu acea mânie instigată de iubirea de sine sau de ambiția rănită. Felul în care s-a mâniat Moise este cel la care se referă Biblia când spune: “Mâniați-vă, și nu păcătuiți” — The Review and Herald, 18 februarie, 1890. (Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 101.)2MCP 517.1

Mânia sfântă a lui Dumnezeu — Indignarea Domnului Hristos era îndreptată împotriva ipocriziei, a păcatelor flagrante prin care oamenii își nimiceau propriile suflete, înșelând poporul și dezonorându-L pe Dumnezeu. Dincolo de aparențele care ascundeau adevăratele interese ale preoților și conducătorilor, El a văzut lucrarea unor agenți satanici. Domnul a denunțat păcatul în mod deschis și tăios, dar nu a rostit nici un cuvânt jignitor și răutăcios. El simțea o mânie sfântă împotriva prințului întunericului, dar nu manifesta o stare de spirit iritată. Tot astfel, creștinul care trăiește în armonie cu Dumnezeu și are atributele plăcute ale iubirii și harului va simți o indignare justă împotriva păcatului; dar nu se va lăsa condus de pasiune în replicile adresate acelora care îl provoacă. Chiar și atunci când discută cu unii care se dovedesc a fi mânați de o pasiune josnică în susținerea unor erori, în Hristos, creștinul va continua să-și păstreze calmul și stăpânirea de sine. — The Desire of Ages, 619, 620 (1898).2MCP 517.2

Unii oameni cultivă mânia — Mulți privesc doar partea negativă a lucrurilor; ei amplifică presupusele lor motive de indignare, își stimulează mânia și se lasă invadați de un spirit răzbunător și de simțăminte de ură, în timp ce, în realitate, nu a existat nici o cauză obiectivă a nemulțumirii.... Dacă rezistați în fața unor asemenea simțăminte, veți experimenta o mare schimbare în relațiile pe care le cultivați cu semenii voștri. — The Youth's Instructor, 10 noiembrie, 1886.2MCP 517.3

Nerăbdarea produce un rezultat dezastruos — Rostirea cuvintelor pripite în familie are un efect devastator asupra acesteia, deoarece cuvintele pripite ale unuia determină manifestarea aceluiași spirit în comportamentul celorlalți. Apoi, urmează represaliile și justificările, iar asemenea conversații se transformă într-o povară sufletească extrem de apăsătoare. Toate cuvintele răutăcioase se întorc împotriva celui ce le-a rostit și au un rezultat dezastruos pentru sufletul lui. — The Review and Herald, 27 februarie, 1913. (The Adventist Home, 439.)2MCP 518.1

Cuvintele aspre și jignitoare pătrund în inima celor cărora le sunt adresate și trezesc în ei cele mai rele porniri ale sufletului, ispitindu-i să încalce poruncile lui Dumnezeu.... Aceste cuvinte sunt asemenea unor semințe care vor rodi mai târziu. — Letter 105, 1893. (The Adventist Home, 439.)2MCP 518.2

Membrii multor familii au obiceiul de a rosti în mod necugetat cuvinte jignitoare la adresa celorlalți și, pe măsură ce este tolerat, obiceiul de a ironiza sau de a vorbi aspru devine din ce în ce mai puternic. În felul acesta, sunt rostite tot mai multe cuvinte cu caracter discutabil, care par a fi inspirate mai degrabă de Satana decât de Dumnezeu.... În ochii lui Dumnezeu și ai sfinților îngeri, cuvintele rostite sub influența mâniei sunt considerate asemenea unor blasfemii. — The Youth's Instructor, 20 septembrie, 1894. (The Adventist Home, 439.)2MCP 518.3

Primii trei ani ai copilăriei — Dacă îngăduiți manifestarea liberă a egoismului, a mâniei și a pornirilor impulsive în primii trei ani de viață ai copilului, mai târziu va fi greu să îl învățați să exercite deplina stăpânire de sine. Dispoziția lui sufletească va tinde spre răutate și va simți plăcere în realizarea dorințelor personale, disprețuind disciplina din partea părinților. Aceste înclinații rele se vor dezvolta pe măsură ce crește, iar la maturitate, egoismul și lipsa stăpânirii de sine vor face din el o victimă lipsită de orice mijloc de rezistență în fața relelor ce se dezlănțuie în lumea noastră. — The Health Reformer, 1 aprilie, 1877. (Temperance, 177.)2MCP 518.4

Nu mustrați sub influența mâniei — Dumnezeu manifestă o grijă plină de duioșie față de copii și dorește ca ei să fie biruitori în fiecare zi. Să ne străduim cât mai mult să-i ajutăm pe copii să devină niște biruitori. Să nu îngăduim ca ei să sufere din partea membrilor propriilor lor familii. Să nu permitem ca acțiunile și cuvintele noastre să fie de o asemenea natură, încât să provoace ură în inimile copiilor. Cu toate acestea, ei trebuie să fie disciplinați în mod consecvent și corectați atunci când greșesc, dar niciodată sub influența mâniei. — Manuscript 47, 1908.2MCP 518.5

Unii părinți își dau frâu liber mâniei în fața copiilor, iar apoi se întreabă de ce aceștia sunt atât de greu de stăpânit. Dar la ce altceva s-ar putea aștepta? Copiii imită repede și nu fac decât să aplice lecțiile pe care le-au învățat din izbucnirile de mânie ale părinților....2MCP 519.1

Este posibil să fiți nevoiți să-i pedepsiți pe copii folosind nuiaua. Uneori, acest lucru este esențial. Dar niciodată, niciodată să nu-I bateți când sunteți furioși. A-i disciplina într-o asemenea stare de spirit înseamnă a comite două greșeli, în loc de a trata una singură. Amânați pedepsirea și vorbiți mai întâi cu Dumnezeu. Întrebați-vă: Mi-am supus eu propria voință voinței lui Dumnezeu? Sunt eu într-o asemenea poziție, încât să pot fi condus de Dumnezeu? Cereți-I lui Dumnezeu să vă ierte pentru faptul că le-ați transmis copiilor voștri tendințe atât de greu de tratat. Cereți-I Lui să vă dea înțelepciunea de care aveți nevoie pentru a trata comportamentul copilului într-o asemenea manieră, încât acesta să se apropie mai mult de voi și de Tatăl ceresc. — The Review and Herald, 8 iulie, 1902.2MCP 519.2

Emoțiile violente pun în pericol viața — Dezlănțuirea violentă a emoțiilor pune în pericol viața. Mulți mor din cauza izbucnirilor de ură și pasiune și trec prin asemenea stări datorită propriei educații. Toate acestea pot fi prevenite prin exercitarea voinței, dar aceasta presupune hotărâre și perseverență pentru biruirea comportamentelor greșite. Cultivarea voinței trebuie să constituie o parte a educației primite în școală, deoarece noi suntem proprietatea lui Dumnezeu. Templul sfânt al trupului trebuie păstrat în stare de curăție, pentru ca Duhul Sfânt să poată locui în el. — Letter 103, 1897. (Our High Calling, 265.)2MCP 519.3

Roadele fiecărei izbucniri a mâniei — Există o categorie de oameni care au ajuns total lipsiți de stăpânire de sine; ei nu și-au înfrânat temperamentul și limba; iar unii dintre aceștia pretind că sunt urmași ai lui Hristos, dar nu sunt. Domnul Isus nu-I recomandă ca exemple.... Ei sunt lipsiți de înțelegere și nu se lasă ajutați și convinși; sunt pur și simplu iraționali și nesănătoși mintal. De un timp, se află sub stăpânirea deplină a lui Satana. Fiecare manifestare a mâniei le slăbește sistemul nervos și puterea morală și este din ce în ce mai greu să reziste în fața provocărilor. — The Youth's Instructor, 10 noiembrie, 1886. (Sons and Daughters of God, 142).2MCP 519.4

Intoxicați de mânie — Cât de încântat este Satana atunci când i se oferă posibilitatea de a stârni în suflet incendiul devastator al mâniei! Orice aparență, un mic gest, o anumită intonație sunt sesizate și exploatate imediat de către Satana, care le poate transforma în săgeți otrăvitoare ce rănesc inimile deschise și lipsite de apărare.2MCP 520.1

Acela care îngăduie ca spiritul mâniei să i se strecoare în suflet, din prima clipă, este tot atât de intoxicat ca și omul care duce paharul cu otravă la gură.2MCP 520.2

Domnul Hristos a privit mânia ca pe un act de ucidere.... Cuvintele irascibile sunt o mireasmă de moarte spre moarte. Cel care le rostește nu conlucrează cu Dumnezeu pentru mântuirea semenilor lui. În cer, un asemenea mod de vorbire este așezat în rândul celor mai josnice blasfemii. Sufletul în care ura este îngăduită și cultivată nu deține nici măcar o iotă din iubirea lui Dumnezeu. — Letter 102, 1901. (Our High Calling, 235.)2MCP 520.3

Persoanele care cultivă o stare de iritare sunt rareori mulțumite — Nimeni altcineva în afară de noi înșine nu poate diminua influența pe care o exercităm asupra celor din jur prin intermediul îngăduinței față de propria stare de spirit nestăpânită. Persoanele înclinate din fire spre o stare de iritare nu știu ce înseamnă adevărata fericire și sunt rareori mulțumite. Ele se află într-o continuă așteptare a unei poziții mai favorabile sau unei schimbări a circumstanțelor care să le confere pacea și liniștea minții. Viața lor pare împovărată de încercări și greutăți imposibile, deși, dacă și-ar fi stăpânit temperamentul și dacă și-ar fi înfrânat limba, multe dintre aceste greutăți ar fi putut fi evitate. “Un răspuns blând potolește mânia”. (Proverbe 15,1.) Răzbunarea n-a învins niciodată un dușman. Un temperament echilibrat exercită o influență bună pretutindeni în jur; dar “cel care nu-și stăpânește spiritul este asemenea unei cetăți cu zidurile sfărâmate”. — Testimonies for the Church 4:367, 368 (1879).2MCP 520.4

Este mai ușor să te dezlănțui înaintea unei mulțimi — Exprimarea simțămintelor de dezaprobare în public, în mijlocul unei mari adunări, tunând la adresa cuiva și a tuturor, este ceva rău, cu mult mai rău decât a merge la persoanele care probabil că au greșit și a le adresa mustrarea în mod personal. Caracterul ofensator al unei asemenea denunțări severe și arogante, într-o adunare publică, în locul unei mustrări particulare, este, în ochii lui Dumnezeu, o faptă pe atât de gravă, pe cât de mare este numărul celor prezenți, iar forma de exprimare este mai generală. Întotdeauna a fost mai ușor să dăm glas simțămintelor de dezaprobare în fața unei mulțimi decât să ne adresăm în particular celui greșit și să-l confruntăm în mod deschis, direct și precis cu propriile sale greșeli.2MCP 520.5

Dar a răspândi în casa lui Dumnezeu o atmosferă încărcată de simțăminte puternice împotriva unor anumite persoane și a-i trata pe cei prezenți ca și cum toți ar fi vinovați, provocându-le suferință, constituie o manieră de lucru pe care Dumnezeu nu o aprobă și care produce mai mult rău decât bine. Discursurile critice și pline de mustrări au fost prea adesea rostite în fața unei întregi adunări. Iar aceste discursuri nu încurajează spiritul dragostei în mijlocul fraților. Ele nu au darul de a-i determina să fie mai spirituali și de a-i conduce către sfințire și cer, ci nu fac decât să le inspire amărăciune. Anumite predici foarte puternice, rostite într-un spirit de discernământ, sunt uneori necesare pentru a lansa un semnal de alarmă și pentru a trezi și convinge conștiințele. Dar dacă nu poartă semnul explicit al faptului că sunt dictate de Duhul lui Dumnezeu, asemenea predici produc mult mai multe pagube decât binele pe care l-ar putea face. — Testimonies for the Church 3:507, 508 (1880).2MCP 521.1

O rațiune detronată de mânie — Sper că te vei comporta cu atenție și vei cugeta la prima ta tentativă de a încălca regulamentul colegiului. Studiază în mod critic caracterul sistemului de conducere a școlii noastre. Nici una dintre regulile impuse aici nu este prea strictă. Dar, datorită cultivării unui spirit de nemulțumire, la un moment dat, rațiunea ta a fost detronată de mânie și inima ta a căzut pradă unor pasiuni de nestăpânit. Înainte de a fi conștient de acest fapt, tu ai făcut deja un pas pe care, cu câteva ore în urmă, nu l-ai fi făcut, oricât de mari ar fi fost presiunile ispitei. Impulsurile tale interioare au luat locul unei gândiri raționale și nu vei putea repara pagubele pe care ți le-ai produs ție însuți și instituției lui Dumnezeu. Singura noastră sursă de siguranță, în oricare dintre circumstanțele în care ne-am afla, este aceea de a fi stăpâni pe propriile noastre ființe în puterea lui Isus, Răscumpărătorul nostru. — Testimonies for the Church 4:431 (1880).2MCP 521.2

Răzbunarea nu poate aduce nimic altceva decât răul — Este cu mult mai bine să suferim datorită unei acuzații false decât să ne supunem pe noi înșine torturilor provocate de dorința de răzbunare împotriva dușmanilor. Spiritul urii și al răzbunării își are originea în Satana și nu poate aduce nimic altceva decât răul celui ce îl cultivă. Smerirea inimii, acea smerenie care este rodul rămânerii în Hristos, este adevăratul secret al binecuvântării: “Domnul slăvește pe cei nenorociți, mântuindu-i”. (Psalmii 149, 4.) — Thoughts from the Mount of Blessing, 17 (1896).2MCP 522.1

Cum să răspundem la provocări — Cei care se enervează ușor să refuze să răspundă atunci când le sunt adresate cuvinte care îi deranjează. Să se îndrepte spre Domnul în rugăciune, cerându-I să le arate cum să lucreze pentru sufletele care pier în păcat. Cel care perseverează în lucrarea încredințată va fi atât de pătruns de Spiritul lui Dumnezeu, încât comportamentul, vocea și întreaga lui viață vor fi o revelare a lui Hristos. Încercați aceasta, fraților, încercați. Răstigniți-vă eul, în loc de a căuta să vă răstigniți frații. “Dacă voiește cineva să vină după Mine”, a spus Domnul Hristos, “să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze”. (Matei 16, 24.) — Letter 11, 1905.2MCP 522.2

Mânia întâmpinată prin tăcere — În tăcere sălășluiește o putere miraculoasă. Când vi se adresează cuvinte pripite și jignitoare, nu răspundeți. De obicei, răspunsul dat unei persoane înfuriate are efectul unei biciuiri, care produce o mai mare dezlănțuire a furiei. Dar mânia întâmpinată prin tăcere se risipește îndată. Creștinii trebuie să-și înfrâneze limba, hotărându-se în mod ferm să nu rostească cuvinte pripite și aspre. Dacă își controlează vorbirea, ei vor putea fi biruitori asupra oricărei încercări a răbdării pe care sunt chemați să o suporte cu succes. — The Review and Herald, 31 octombrie, 1907. (Messages to Young People, 135, 136.)2MCP 522.3

Cultivarea unui spirit împăciuitor — Cu privire la relațiile voastre actuale cu biserica, eu v-aș sfătui să faceți tot ce este posibil din partea voastră pentru a restabili armonia cu frații. Cultivați un spirit binevoitor, împăciuitor și nu permiteți nici unui simțământ de răzbunare să se strecoare în mintea și în inima voastră. Nu mai avem mult timp de petrecut pe acest pământ, prin urmare, să lucrăm atât pentru viața aceasta, cât și pentru cea veșnică. Străduiți-vă să fiți siguri de chemarea și alegerea voastră. Căutați să nu comiteți nici o greșeală prin care să pierdeți moștenirea care v-a fost pregătită în Împărăția Domnului Hristos. Dacă numele vostru este scris în cartea vieții Mielului, atunci totul va fi bine în ceea ce vă privește. Fiți pregătiți și atenți pentru a nu îngădui nici un păcat nemărturisit și nepărăsit, pentru că greșelile și păcatele voastre pot ajunge înainte de vreme la judecată și pot păta imaginea caracterului vostru. — Testimonies for the Church 5:331 (1885).2MCP 522.4

Un temperament necontrolat poate fi învins — Aplicarea învățăturilor Domnului Hristos în viața de zi cu zi va înnobila oamenii, oricât de umili ar fi pe scara valorilor morale ale lui Dumnezeu. Cei care se străduiesc să-și învingă defectele naturale de caracter nu pot fi încoronați decât dacă vor lupta până la împlinirea deplină a legii; dar cei care se află adesea în rugăciune vor dezvolta un caracter asemenea celui divin. Comportamentul nepoliticos și temperamentul necontrolat vor fi aduse în armonie cu legea divină. — Letter 316, 1908.2MCP 523.1

Împotriviți-vă simțămintelor de mânie — Există un singur remediu. Stăpânirea de sine în orice situație. Efortul de a ajunge într-o situație mai favorabilă, în care eul să nu fie tulburat, poate avea succes pentru un timp; dar Satana știe unde să găsească aceste suflete sărmane și le va ataca în punctele lor sensibile din nou și din nou. Atâta timp cât se concentrează numai asupra propriului lor sine, ei vor fi tulburați neîncetat.... Dar există speranță. Viața aceasta, atât de furtunoasă și frământată de conflicte și îngrijorări, trebuie să fie adusă în legătură cu Hristos, iar apoi, eul va înceta să pretindă supremația.... Ei trebuie să se umilească, rostind în mod sincer: “Am greșit. Ai vrea să mă ierți? Pentru că Dumnezeu a spus că nu trebuie să lăsăm ca soarele să apună peste mânia noastră”. Aceasta este singura cale care ne poate conduce în mod sigur la biruință. Mulți ... cultivă ura și sunt plini de spiritul răzbunării.... Opuneți-vă unor asemenea simțăminte și veți experimenta o mare schimbare în relațiile voastre cu semenii. — The Youth's Instructor, 10 noiembrie, 1886. (Sons and Daughters of God, 142).2MCP 523.2