Capitolul 58 — Credința

O definiție a credinței — Credința care duce la mântuire trebuie să fie învățată. Definiția acestei credințe în Isus Hristos poate fi exprimată în câteva cuvinte: ea este un act al sufletului, prin care întreaga ființă umană se așează la dispoziția supravegherii și călăuzirii Domnului Isus Hristos. Sufletul rămâne în Hristos și Hristos rămâne în el, ca Domn suprem, prin credință. Credinciosul își consacră sufletul și trupul lui Dumnezeu și poate declara în deplină siguranță: Hristos este în stare să păzească în ziua încercării ceea ce I-am încredințat. Toți cei ce vor proceda astfel vor fi salvați pentru viața veșnică. Ei vor avea asigurarea că sufletul lor, spălat în sângele lui Hristos și îmbrăcat în neprihănirea Lui, este deosebit de prețios în ochii lui Isus. Gândurile și speranțele noastre sunt îndreptate spre a doua venire a Domnului nostru. Aceasta este ziua în care Judecătorul întregului pământ va răsplăti încrederea poporului Lui. — Manuscript 6, 1889.2MCP 531.1

Alte definiții — Prin credință, noi primim harul lui Dumnezeu, dar credința nu este în ea însăși mântuitorul nostru. Ea nu reprezintă un merit, ci este doar mâna pe care o întindem spre Domnul Hristos pentru a primi meritele Lui. — The Desire of Ages, 175 (1898).2MCP 531.2

Credința este manifestarea încrederii în Dumnezeu — încrederea că El ne iubește și știe ce este cel mai bine pentru noi. Astfel, ea ne determină să alegem voința Lui în locul propriei noastre voințe. Credința acceptă înțelepciunea lui Dumnezeu, în locul propriei noastre înțelepciuni; puterea Lui, în locul propriei noastre slăbiciuni; neprihănirea Lui, în locul propriei noastre păcătoșenii. Viețile noastre și întreaga noastră ființă Îi aparțin Lui; credința recunoaște faptul că Dumnezeu este Proprietarul nostru și acceptă binecuvântările primite. Adevărul, demnitatea și puritatea au fost considerate secretele succesului vieții. Iar credința este tocmai aceea care ne face posesorii acestor principii. — Education, 253 (1903).2MCP 531.3

Un exemplu de exercitare a credinței — Credința este simplă în ceea ce privește exercitarea ei, dar plină de putere din punct de vedere al rezultatelor. Mulți așa-ziși creștini, care cunosc Cuvântul sfânt și sunt convinși cu privire la adevăr, nu reușesc să manifeste acea încredere copilărească, esențială în trăirea religiei lui Isus. Ei nu reușesc să se apropie de Isus pentru a primi atingerea divină, care aduce vindecare sufletului. — Redemption: The Miracles of Christ 3:97 (1874). (The S.D.A. Bible Commentary 6:1074).2MCP 532.1

Umilința nu înseamnă credință — Umilința, smerenia și ascultarea nu înseamnă credință; dar acestea sunt efectele sau roadele credinței. — Testimonies for the Church 5:438 (1885).2MCP 532.2

Credința oferă simțământul valorii personale — Aceste lucruri [relatările privitoare la încrederea lui Pavel în Dumnezeu] nu au fost scrise doar pentru ca noi să le citim și se ne minunăm, ci pentru ca aceeași credință care s-a manifestat în viețile oamenilor din trecut să lucreze și în viețile noastre. Ori de câte ori există inimi credincioase și dispuse să devină canale ale puterii lui Dumnezeu, această credință va lucra în același fel, fără a se deosebi în nici o privință anume.2MCP 532.3

Cei descurajați, a căror lipsă a simțământului valorii personale îi determină să se sustragă de la asumarea unor sarcini și responsabilități, trebuie să fie învățați să se încreadă și să depindă de Dumnezeu. Dacă s-ar proceda astfel, mulți dintre cei care nu ar reprezenta decât niște nulități în această lume și care, probabil, nu ar fi decât niște neajutorați și niște poveri pentru alții ar deveni capabili să declare asemenea apostolului Pavel: “Pot totul în Hristos, care mă întărește”. (Filipeni 4, 13.) — Education, 256 (1903).2MCP 532.4

Credința este necesară la fiecare pas al vieții — În lucrurile mici ale vieții, manifestarea credinței nu este mai puțin necesară decât în problemele importante. Printr-o încredere neîntreruptă, puterea susținătoare a lui Dumnezeu devine o realitate evidentă în toate preocupările și interesele noastre de zi cu zi. — Education, 255 (1903).2MCP 532.5

Învățarea credinței — Noi trebuie să cunoaștem și să le prezentăm celorlalți, într-o manieră cât se poate de clară, modul în care trebuie exercitată credința. Fiecare făgăduință rostită de Dumnezeu implică anumite condiții. Dacă suntem dispuși să împlinim voia Lui, toate puterile Lui ne sunt date. Indiferent de darul la care se referă făgăduința, acel dar se regăsește tocmai în conținutul făgăduinței. “Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu”. (Luca 8, 11.) La fel de sigur precum stejarul se află în ghindă, tot astfel darul lui Dumnezeu se află în făgăduință. În clipa în care acceptăm făgăduința prin credință, putem considera că avem darul. — Education, 253 (1903).2MCP 533.1

Credința conține lecții prețioase pentru copii — Credința conține lecții prețioase pentru copilul ... care este înclinat să răspundă impulsiv față de actele de nedreptate. Dispoziția de a se opune răului sau de a sancționa imediat o greșeală este adesea determinată de un simț acut al dreptății și de un spirit activ și energic. Un astfel de copil trebuie să fie învățat că Dumnezeu este un supraveghetor veșnic al binelui. El tratează cu o grijă duioasă ființele omenești, deoarece le-a iubit atât de mult, încât a dăruit viața Iubitului Său Fiu pentru salvarea lor. El este Cel care îi va pedepsi pe toți făcătorii de rele. — Education, 256, 257 (1903).2MCP 533.2

Mintea să fie educată în vederea exercitării credinței — Credința lucrează prin iubire și curăță sufletul de orice formă de egoism. Astfel, sufletul ajunge desăvârșit în iubire. Dacă, prin sângele prețios al Domnului nostru Hristos, am descoperit harul și mila, cum putem fi atât de lipsiți de duioșie, bunătate și milă? “Prin har ați fost mântuiți, prin credință.” (Efeseni 5, 8.) În loc de a cultiva îndoiala, suspiciunea și gelozia, mintea trebuie să fie educată în vederea exercitării credinței. Noi suntem prea înclinați să considerăm piedicile ca fiind niște imposibilități.2MCP 533.3

A avea credință în făgăduințele lui Dumnezeu, a înainta prin credință, străduindu-ne în mod insistent să nu ne lăsăm conduși de împrejurări, constituie o lecție greu de învățat. Dar, chiar dacă este greu de învățat, fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să învețe această lecție, iar aceasta constituie o necesitate imperativă. Harul lui Dumnezeu, dăruit prin Hristos, trebuie să fie cultivat în orice împrejurare, deoarece el ne-a fost dăruit ca singură cale de a ne apropia de tronul lui Dumnezeu. Credința în cuvintele lui Dumnezeu, rostite de Domnul Hristos, care era învăluit în stâlpul de nor, ar fi putut să-i înzestreze pe copiii lui Israel cu puterea de a înregistra un progres zilnic în experiența înnoirii caracterului lor. Ceea ce a făcut ca istoria lor să fie atât de labilă și plină de tulburări a fost tocmai lipsa lor de credință în Dumnezeu. — Manuscript 43, 1898.2MCP 533.4

Credința și încumetarea — Unii au pretins că au o mare credință în Dumnezeu, daruri deosebite și răspunsuri speciale la rugăciunile lor, deși nu puteau prezenta nici un fel de dovezi în susținerea pretenției lor. Ei au confundat credința cu încumetarea. Rugăciunea rostită cu credință nu rămâne niciodată fără răspuns, dar a pretinde că răspunsul a fost întotdeauna exact cel așteptat este o încumetare arogantă. — Testimonies for the Church 1:231 (1861).2MCP 534.1

Încumetarea este o contrafacere a lui Satana — Credința nu se asociază cu încumetarea sub nici o formă. Doar cel care deține adevărata credință este în siguranță împotriva ispitei încumetării, deoarece încumetarea este contrafacerea lui Satana pentru credință. Credința apelează la făgăduințele lui Dumnezeu și evidențiază roadele ascultării. Încumetarea apelează de asemenea la făgăduințele lui Dumnezeu, dar le folosește în același mod în care le-a folosit și Satana, și anume pentru a scuza neascultarea.2MCP 534.2

Credința i-ar fi determinat pe primii noștri părinți să aibă încredere în iubirea lui Dumnezeu și să respecte poruncile Lui. Încumetarea i-a condus la încălcarea Legii Sale, crezând, în același timp, că marea Lui iubire îi va scăpa de consecința păcatului lor. A cere favoarea Cerului, fără a îndeplini condițiile în virtutea cărora harul urmează a fi oferit, nu înseamnă credință. Credința veritabilă se întemeiază pe făgăduințele și prevederile Scripturii. — The Desire of Ages, 126 (1898).2MCP 534.3

Cultivarea credinței — Cei care vorbesc despre credință și care cultivă credința vor manifesta credință; dar cei care nutresc și exprimă cuvinte de îndoială vor manifesta îndoiala. — Testimonies for the Church 5:302 (1885).2MCP 534.4

Să nu credeți că, datorită greșelilor pe care le-ați săvârșit în trecut, trebuie să trăiți sub povara unei continue condamnări, deoarece acest lucru nu este necesar. Nu îngăduiți ca valoarea adevărului să fie pusă la îndoială în mintea voastră datorită faptului că aceia care pretind că dețin acest adevăr nu trăiesc în conformitate cu el. Manifestați încredere în adevărul celor trei solii îngerești, deoarece, dacă nu cultivați această credință, importanța adevărului își va pierde treptat locul în mintea și inima voastră. Veți trăi experiența fecioarelor neînțelepte, care nu și-au asigurat rezervele de ulei pentru lămpile lor, iar lumina lor, în cele din urmă, s-a stins. Credința trebuie să fie cultivată și dezvoltată. Dacă a devenit slabă, ea este asemenea unei plante veștejite care are nevoie să fie așezată la lumina soarelui, udată și îngrijită cu atenție. — Letter 97, 1895.2MCP 534.5

Credința se ridică deasupra umbrelor — Când umbrele se aștern între sufletul vostru și Dumnezeu, când toate circumstanțele sunt potrivnice și întunecoase, când vrăjmașul este gata să distrugă loialitatea sufletului vostru față de Dumnezeu și față de adevăr și când greșeala pare atât de acceptabilă și atrăgătoare, atunci este timpul pentru rugăciune și pentru exercitarea credinței în Dumnezeu.... Prin cultivarea credinței, sufletul este făcut în stare să se ridice deasupra limitelor personale și să străpungă norii întunecați pe care vrăjmașul îi adună, umbrind calea sufletului ce se luptă pentru o cunună nepieritoare. — Letter 30, 1896. (Our High Calling, 126.)2MCP 535.1

Credința se întemeiază pe dovezi — Mulți acceptă cu teamă și nesiguranță Cuvântul pe care Domnul îl rostește prin intermediul slujitorilor Lui. Și mulți vor amâna ascultarea lor față de avertismentele și mustrările primite, așteptând până când va fi înlăturată orice umbră de nesiguranță din mintea lor. Necredința care pretinde o cunoaștere desăvârșită nu va ceda niciodată în fața dovezilor pe care Dumnezeu este dispus să le ofere. El cere din partea poporului Lui o credință care se bazează pe temeinicia dovezilor, dar aceasta nu înseamnă o cunoaștere desăvârșită. Acei urmași ai lui Hristos care acceptă lumina trimisă de Dumnezeu trebuie să asculte glasul divin care le vorbește în mijlocul nenumăratelor voci ce se împotrivesc cu tărie. Aceasta necesită discernământ, pentru a deosebi cu claritate vocea lui Dumnezeu. — Testimonies for the Church 3:258 (1873).2MCP 535.2

Noi trebuie să cunoaștem în mod personal ce anume constituie creștinismul; să cunoaștem adevărul și credința pe care am acceptat-o; să știm care sunt principiile Bibliei — principii ce ne-au fost date din partea celei mai înalte autorități. Există mulți oameni care cred, fără să dețină un fundament rațional al credinței lor și fără să aibă suficiente dovezi în susținerea unui adevăr. Dacă le este prezentată o idee care se armonizează cu propriile lor opinii preconcepute, ei sunt întru totul dispuși să o accepte. Acești oameni nu gândesc în conformitate cu principiul cauzei și efectului. Credința lor nu este întemeiată pe o temelie veritabilă, iar când va veni timpul de strâmtorare, ei vor descoperi că au clădit pe nisip. — Letter 4, 1889.2MCP 535.3

Credința trebuie exprimată — Dacă ne-am exprima mai des credința, dacă ne-am bucura mai mult pentru binecuvântările pe care știm că le avem — marele har, îndurarea și iubirea lui Dumnezeu, — am dobândi o putere care ar spori zi de zi. Oare cuvintele prețioase rostite de Domnul Hristos, Prințul lui Dumnezeu, cu privire la faptul că Tatăl nostru ceresc dorește să le ofere Duhul Sfânt celor ce I-l cer, mai mult decât doresc părinții să le ofere daruri bune copiilor lor, nu conțin o asigurare și o putere care ar trebui să aibă o mai mare influență asupra noastră? — Letter 7, 1892. (Selected Messages 2:243).2MCP 536.1

Credința nu trebuie confundată cu sentimentele — Mulți au făcut confuzii în înțelegerea credinței și, ca urmare, nu se bucură de privilegiile pe care le-ar putea avea. Ei confundă credința cu sentimentele și mintea lor este fără încetare abătută și încurcată, deoarece Satana profită de orice avantaj posibil care provine din lipsa lor de cunoaștere și de experiență.2MCP 536.2

Dacă nu-L vom accepta pe Domnul Hristos ca Mântuitor personal, vom eșua în încercarea noastră de a fi niște biruitori. A crede că noi nu putem experimenta iertarea iubitoare a lui Dumnezeu, asemenea vecinilor sau prietenilor noștri care Îl recunosc pe Isus ca Mântuitor personal, nu este o justificare a faptului de a rămâne departe de El. Noi trebuie să credem că suntem aleși de Dumnezeu, pentru a fi mântuiți prin exercitarea credinței, prin harul lui Hristos și prin lucrarea Duhului Sfânt; și trebuie să-i aducem slavă lui Dumnezeu și să-l lăudăm pentru nenumăratele manifestări uimitoare ale favorii Sale nemeritate față de noi.2MCP 536.3

Iubirea lui Dumnezeu este puterea care atrage sufletul spre Hristos, ca să fie primit cu duioșie de către El și recomandat înaintea Tatălui. Prin lucrarea Duhului, legătura divină dintre Dumnezeu și păcătos este restabilită. Tatăl spune: “Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu. Îmi voi arăta dragostea Mea iertătoare față de ei și voi revărsa bucuria Mea peste ei. Ei vor fi comoara Mea; pentru că acest popor pe care l-am ales ca să fie al Meu va vesti lauda Mea”. — The Signs of the Times, 2 ianuarie, 1893. (Our High Calling, 77.)2MCP 536.4

Credința și sentimentul sunt lucruri diferite — Credința și sentimentul sunt tot atât de diferite, precum este estul de vest. Credința nu este dependentă de sentimente. Noi trebuie să ne consacrăm lui Dumnezeu în fiecare zi și să credem că Domnul Hristos înțelege și acceptă jertfa noastră, fără să ne cerceteze ca să vadă dacă trăim acea intensitate a sentimentelor despre care noi credem că ar trebui să corespundă credinței noastre. Nu avem noi asigurarea că Tatăl nostru ceresc dorește să ofere Duhul Sfânt celor ce I-l cer prin credință, mai mult decât doresc părinții să ofere daruri bune copiilor lor? Trebuie să înaintăm ca și când am fi auzit deja, din partea Aceluia ale cărui făgăduințe nu rămân niciodată neîmplinite, un răspuns la fiecare rugăciune pe care o înălțăm spre tronul lui Dumnezeu. Chiar și atunci când suntem cuprinși de tristețe, avem privilegiul de a lăsa ca inimile noastre să cânte înaintea lui Dumnezeu. Când procedăm astfel, norii care ne înconjoară vor fi risipiți și, străpungând vălul de umbre și întuneric, ne vom scălda în lumina limpede a prezenței Sale. — Manuscript 75, 1893. (Our High Calling, 120.)2MCP 537.1

Credința nu aparține domeniului impulsurilor — Mulți oameni își petrec ani îndelungați în întuneric și îndoială, deoarece simțămintele lor nu sunt acelea pe care le-ar dori ei. Dar simțămintele nu au nici o legătură cu credința. Acea credință care lucrează prin iubire și care purifică sufletul nu ține de domeniul impulsurilor. Ea înaintează în necunoscut, bazându-se pe făgăduințele lui Dumnezeu și crezând cu tărie că Dumnezeu este capabil să aducă la îndeplinire tot ce a rostit. Sufletele noastre pot fi educate să creadă și pot fi învățate să se întemeieze pe Cuvântul lui Dumnezeu. Acest Cuvânt declară că “cel neprihănit va trăi prin credință” (Romani 1, 17), și nu prin sentimente. — The Youth's Instructor, 8 iulie, 1897. (Our High Calling, 119.)2MCP 537.2

Nu vă bazați pe sentimente — Să îndepărtăm din inimile noastre tot ce seamănă cu neîncrederea și lipsa credinței în Domnul Isus. Să începem să trăim o viață caracterizată de o credință simplă, asemenea încrederii copilărești, și să nu ne bazăm pe simțăminte, ci pe credință. Nu Îl dezonorați pe Domnul Isus prin manifestarea îndoielii față de făgăduințele Lui prețioase. Isus dorește ca noi să manifestăm față de El o credință fără rezerve. — Letter 49, 1888. (Our High Calling, 119.)2MCP 537.3

Acționați prin credință — Păstrați-vă privirile ațintite spre Domnul Isus, înălțând rugăciuni tăcute, cu credință și bazați-vă pe puterea Lui, indiferent dacă trăiți sau nu vreun simțământ deosebit. Înaintați ca și când fiecare rugăciune înălțată este înregistrată la tronul lui Dumnezeu și ca și când ar fi primit răspunsul din partea Aceluia ale cărui făgăduințe nu rămân niciodată neîmplinite. Pășiți înainte pe cale, cântând și bucurându-vă în inimile voastre înaintea lui Dumnezeu, chiar și atunci când vă simțiți împovărați și cuprinși de tristețe și descurajare. Vă spun din propria mea experiență că lumina nu va întârzia să coboare asupra voastră, veți fi bucuroși, norii și întunericul vor fi risipiți și sufletul vostru va fi eliberat de sub puterile întunericului și se va desfăta în lumina limpede a prezenței lui Dumnezeu. — Letter 7, 1892. (Selected Messages 2:242, 243).2MCP 538.1

Credința este dovada creștinismului — Când primiți ajutor și vă simțiți încurajați, cântați și lăudați-l pe Dumnezeu. Vorbiți cu Dumnezeu. Astfel, veți deveni prietenii lui Dumnezeu. Vă veți baza pe El și veți primi o credință care se va manifesta, indiferent dacă trăiți sau nu sentimentul că sunteți în siguranță. Aduceți-vă aminte că sentimentele nu constituie o dovadă a faptului că sunteți creștini. Credința în El constituie prin ea însăși o dovadă incontestabilă că sunteți copii ai lui Dumnezeu. El nu vă va dezamăgi niciodată. Domnul vă spune: “Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. Peste puțină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea; pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi”. (Ioan 14, 18.19.) Noi nu Îl vedem pe Isus în persoană. Dar, prin credință, privim la El. Credința noastră se prinde de făgăduințele Lui. Acesta a fost modul în care a umblat Enoh cu Dumnezeu. — Manuscript 27, 1901.2MCP 538.2

Credința este ceva real — Moise nu numai că s-a gândit la Dumnezeu, ci L-a și văzut pe Dumnezeu. El a trăit în prezența permanentă a lui Dumnezeu și nu a uitat niciodată imaginea feței lui Dumnezeu.2MCP 538.3

Credința lui Moise nu era o simplă speculație, ci o realitate. El a crezut că Dumnezeu conduce propria lui viață în mod special și a înțeles intervenția lui Dumnezeu în toate detaliile vieții. Moise s-a încrezut în Dumnezeu pentru a primi puterea de a rezista fiecărei ispite. — Education, 63 (1903).2MCP 538.4

Credință în Isus, nu în haina lui Isus — Pe când trecea El, femeia suferindă a reușit să se apropie și să se atingă de poala hainei Lui. În acel moment, ea a știut că este vindecată. Credința ei era îndreptată nu spre haină, ci spre Acela care purta haina. În acea singură atingere era concentrată credința întregii ei vieți și, deodată, durerea și starea de slăbiciune au dispărut. Într-o clipă, ea s-a simțit zguduită de o putere asemănătoare electricității, care a străbătut fiecare fibră a ființei ei. Apoi, în trupul ei s-a instaurat o stare de sănătate desăvârșită. “Și îndată, ... a simțit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală”. (Marcu 5, 29.) — Letter 111, 1904.2MCP 539.1

Credința nu se adresează obiectelor — În hainele lui Isus nu exista nici o putere vindecătoare. Credința în Persoana care purta haina a fost ceea ce a restabilit sănătatea ei. — Manuscript 105, 1901.2MCP 539.2

Credința are o capacitate discriminatorie — Credința constituie instrumentul prin care sunt întipărite în minte atât adevărul, cât și eroarea. Adevărul sau eroarea sunt acceptate de minte prin intermediul unui act intelectual similar, dar deosebirea constă în alegerea noastră de a crede, fie Cuvântul lui Dumnezeu, fie spusele omenești. Când Domnul Hristos i S-a descoperit în mod personal lui Pavel și când Pavel a fost convins că Îl persecuta pe Isus în persoana sfinților Lui, el a acceptat adevărul așa cum era el în Isus. În mintea și în caracterul lui s-a manifestat o putere transformatoare, iar Pavel a devenit un om nou în Isus Hristos. El a primit adevărul în totalitate, astfel încât nici pământul, nici locuința morților nu ar fi putut zgudui credința lui. — The Signs of the Times, 5 iunie, 1893. (Selected Messages 1:346).2MCP 539.3

Credința este un vindecător puternic — Credința este la fel de puternică precum moartea. Dacă cel bolnav poate fi ajutat să-și îndrepte privirile spre Marele Vindecător, în credință, vom asista la rezultate uimitoare. Credința va aduce viață trupului și sufletului. — The Ministry of Healing, 62 (1905).2MCP 539.4

Exercitarea zilnică a credinței — Am descoperit că este necesar să lupt lupta cea bună a credinței în fiecare zi. Eu trebuie să exercit la maximum propria mea credință și să nu mă orientez în funcție de simțăminte; trebuie să acționez ca și când aș ști că Domnul m-a auzit, mi-a răspuns și m-a binecuvântat. Credința nu este o plutire plăcută pe aripile sentimentului, ci este actul prin care noi acceptăm pur și simplu Cuvântul lui Dumnezeu — convinși fiind că El Își va împlini făgăduințele, pentru că a declarat în mod clar că o va face. — Letter 49, 1888. (Our High Calling, 119.)2MCP 539.5

O credință activă — Îndemnul de a privi la Calvar nu are scopul de a ne liniști conștiința în timp ce neglijăm îndeplinirea responsabilităților; nu are scopul de a ne pregăti pentru un somn liniștit, ci are menirea de a genera credință în Domnul Isus; o credință vie și lucrătoare, ce purifică sufletul de orice urmă, oricât de vagă, a egoismului. Când ne bazăm pe Hristos prin credință, lucrarea noastră abia începe.2MCP 540.1

Fiecare om își are propriile lui obiceiuri păcătoase, care trebuie învinse printr-o luptă încrâncenată. Fiecărui suflet i se cere să lupte lupta credinței. Un urmaș al lui Hristos nu poate fi aspru în relațiile cu semenii, nu poate fi lipsit de bunătate și simpatie. El nu poate fi vulgar în vorbire. Nu poate fi plin de orgoliu și îngâmfare. El nu poate fi nerăbdător și nici nu poate folosi cuvinte aspre pentru a mustra și pentru a condamna. — Manuscript 16, 1890. (The S.D.A. Bible Commentary 6:1111).2MCP 540.2

Modelarea vieții — Viața noastră este modelată de credință. Dacă lumina și adevărul se află la îndemâna noastră, iar noi neglijăm să căutăm noi și noi ocazii de a-l asculta și de a-l înțelege, în mod implicit, respingem acest adevăr și alegem mai degrabă întunericul decât lumina. — The Great Controversy, 597 (1888).2MCP 540.3

Credința făgăduiește succesul — Dacă vom înainta în credință, hotărâți să împlinim lucrarea lui Dumnezeu în mod înțelept, vom avea succes. Nu trebuie să ne permitem să fim împiedicați de oamenii care se complac în a rămâne de partea negativismului, manifestând foarte puțină credință. Lucrarea misionară a lui Dumnezeu va fi dusă mai departe prin oameni cu multă credință și va crește tot mai mult în putere și eficiență. — Letter 233, 1904.2MCP 540.4

Credința purifică sufletul — Noi trebuie să avem credință, o credință vie, o credință care lucrează prin iubire și purifică sufletul. Trebuie să învățăm să aducem totul înaintea Domnului cu simplitate și cu o credință stăruitoare. Cea mai mare povară pe care suntem nevoiți să o purtăm în această viață este sinele. Dacă nu învățăm în școala lui Hristos să fim smeriți, vom pierde prețioasele ocazii și privilegii de a deveni prieteni ai lui Isus. Sinele este cel mai dificil lucru pe care suntem nevoiți să-l administrăm. Când așezăm poverile noastre asupra Lui, să nu uităm să lăsăm și eul nostru la picioarele lui Hristos.2MCP 540.5

Încredințați-vă pe voi înșivă lui Isus, ca să fiți modelați de El, pentru a face din voi niște vase de cinste. Ispitele voastre, ideile voastre, sentimentele voastre, toate trebuie să fie abandonate la piciorul crucii. Atunci, sufletul va fi pregătit să asculte sfaturile divine. Domnul Isus vă va da să beți din apa ce curge în râul lui Dumnezeu. Sub influența Duhului Său, care temperează și înmoaie inima, răceala și indiferența vor dispărea. Domnul Hristos va fi în voi un izvor ale cărui ape vă vor împrospăta sufletul pentru viața cea veșnică. — Letter 57, 1887.2MCP 541.1

Dezvăluie secretele succesului vieții — Adevărata credință și adevărata rugăciune — cât de puternice sunt! Acestea sunt cele două brațe cu care cel smerit se prinde de puterea Infinitei Iubiri. A avea credință înseamnă a avea încredere în Dumnezeu — a fi convins că El ne iubește și știe ce anume poate contribui la binele nostru suprem. Astfel, în loc de a ne lăsa să urmăm propriile noastre căi, credința ne determină să alegem calea Lui. În locul ignoranței noastre, credința acceptă înțelepciunea Lui; în locul slăbiciunii noastre, puterea Lui; în locul păcătoșeniei noastre, neprihănirea Lui. Viețile noastre, noi înșine, sunt deja proprietatea Lui; credința recunoaște acest fapt și acceptă binecuvântările Lui. Adevărul, demnitatea, curăția și loialitatea sunt recomandate ca fiind secretele succesului vieții. Iar credința este tocmai aceea care face din noi posesorii acestor însușiri. Fiecare pornire spre bine și fiecare aspirație constituie darul lui Dumnezeu; credința primește din partea lui Dumnezeu acea viață unică ce poate produce adevărata dezvoltare și eficiență. — Gospel Workers, 259 (1915).2MCP 541.2