Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Rugăciunea - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 19 — Atitudinea în rugăciune

    Atitudinea potrivită pentru rugăciunea publică — Am primit scrisori în care sunt întrebată cu privire la atitudinea potrivită pe care trebuie să o aibă o persoană care se roagă Suveranului Universului. De unde au preluat frații noștri ideea că trebuie să stea în picioare când se roagă lui Dumnezeu? Un credincios care fusese educat cinci ani la Battle Creek a fost chemat să conducă rugăciunea înainte ca sora White să le vorbească oamenilor. Totuși, când l-am văzut stând în picioare în timp ce buzele lui erau pe punctul de a rosti rugăciunea către Dumnezeu, sufletul mi s-a tulburat și i-am adresat o mustrare publică. L-am chemat pe nume și i-am spus: “Pleacă-te pe genunchi”. Aceasta este întotdeauna poziția potrivită....Rg 207.1

    Atitudinea potrivită pe care trebuie să o avem când ne rugăm lui Dumnezeu este aceea de a îngenunchea, Acest act de închinare a fost cerut de la cei trei robi evrei din Babilon.... Totuși un asemenea act era un omagiu care trebuia să-I fie adus numai lui Dumnezeu — Suveranul lumii, Conducătorul Universului, iar cei trei evrei au refuzat să acorde o astfel de onoare vreunui idol, chiar dacă era făcut din aur curat. Dacă ar fi făcut așa, în realitate, ei s-ar fi închinat împăratului Babilonului. Pentru că au refuzat să facă așa cum le poruncise împăratul, ei au suferit pedeapsa și au fost aruncați în cuptorul aprins. Totuși Domnul Hristos a venit personal și a umblat alături de ei în foc, iar lor nu li s-a întâmplat niciun rău.Rg 207.2

    Atât în închinarea particulară, cât și în cea publică, atunci când Îi adresăm lui Dumnezeu cererile noastre, noi avem datoria de a ne pleca pe genunchi. Acest act arată dependența noastră de Dumnezeu....Rg 208.1

    “Unde a fost educat Fratele H.?” — La Battle Creek. Cum este posibil ca, în ciuda întregii lumini pe care Dumnezeu i-a dat-o poporului Său cu privire la subiectul respectului, pastorii, educatorii și profesorii din școlile noastre să-i învețe pe tineri, prin cuvântul și exemplul lor, să stea în picioare când se roagă, așa cum făceau fariseii? Oare să considerăm faptul acesta ca fiind un semn al mulțumirii de sine și al mândriei? Oare trebuie ca trăsăturile acestea să ajungă să fie remarcate?...Rg 208.2

    Sperăm că, atunci când se apropie de singurul Dumnezeu viu și adevărat, frații noștri nu vor manifesta mai puțin respect și venerație, decât manifestă păgânii față de idolii lor zei, pentru că, dacă vor face așa, oamenii aceștia vor fi judecătorii noștri în ziua hotărârii finale, Aș vrea să mă adresez tuturor celor care ocupă locul de profesor în școlile noastre. Frați și surori, nu Îl dezonorați pe Dumnezeu prin lipsa voastră de respect și prin îngâmfare. Nu stați în picioare, în fariseismul vostru, când vă rugați lui Dumnezeu. Nu vă încredeți în propria putere. Nu depindeți de ea, ci îngenuncheați adesea înaintea lui Dumnezeu și închinați-vă Lui.Rg 208.3

    Când vă adunați pentru a vă închina lui Dumnezeu, nu uitați să îngenuncheați înaintea Lui. Acest act să dovedească faptul că întregul suflet, trup și spirit sunt supuse Duhului adevărului. Cine a cercetat Cuvântul cu atenție spre a găsi exemple și îndrumări cu privire la subiectul acesta? în cine putem să ne încredem, în calitate de profesori în școlile noastre din America și din țările străine? Oare, după ani de studii, studenții noștri trebuie să se întoarcă în țara lor cu idei denaturate cu privire la respectul, cinstea și reverența care trebuie să-I fie date lui Dumnezeu și să simtă că nu au nicio obligație de a-i cinsti pe oamenii cu părul cărunt, pe oamenii cu experiență și pe slujitorii lui Dumnezeu, care au fost implicați în lucrarea Sa pe aproape tot parcursul vieții lor? Îi sfătuiesc pe toți aceia care frecventează școlile din America sau din orice alt loc să nu deprindă spiritul lipsei de respect. Asigurați-vă că înțelegeți personal de ce fel de educație aveți nevoie, ca să-i puteți educa și pe alții pentru a dobândi un caracter potrivit, care va rezista încercării ce va fi adusă în curând asupra tuturor celor care trăiesc pe pământ. Rămâneți în tovărășia celor mai serioși creștini. Nu alegeți învățători sau elevi îngâmfați, ci pe aceia care arată evlavia cea mai adâncă, aceia care au un spirit de înțelegere a lucrurilor lui Dumnezeu.Rg 208.4

    Trăim în vremuri periculoase. Adventiștii de ziua a șaptea se declară a fi poporul lui Dumnezeu, care păzește poruncile, dar ei își pierd spiritul de devoțiune. Acest spirit de reverență față de Dumnezeu îi învață pe oameni cum să se apropie de Creatorul lor — cu un respect sfânt, prin credință — nu prin ei înșiși, ci printr-un Mijlocitor. În felul acesta, omul rămâne statornic, oricare ar fi situațiile în care ar fi pus. Omul trebuie să vină pe genunchi, ca un supus al milei, un rugător aflat la piciorul tronului harului. În timp ce primește milostivirile zilnice din mâna lui Dumnezeu, el trebuie să cultive mereu recunoștința în inima lui și să o exprime în cuvinte de mulțumire și laudă pentru aceste favoruri nemeritate. Îngerii i-au păzit calea de-a lungul întregii lui vieți, iar el a fost scăpat din multe capcane pe care nici nu le-a văzul. EI trebuie să mulțumească în fiecare rugăciune pentru lucrarea făcută de Dumnezeu spre binele lui, pentru această ocrotire din partea acelor ochi care nu ațipesc și nici nu dorm niciodată. — Selected Messages 2:311-315.Rg 209.1

    Îngenuncherea în rugăciune arată respectul și reverența față de Dumnezeu — Fie ca Dumnezeu să-i învețe pe credincioșii Săi cum să se roage. Profesorii din școlile noastre și pastorii din bisericile noastre să învețe zilnic în școala lui Hristos. Dacă vor face așa, ei se vor ruga cu zel și seriozitate, iar cererile lor vor fi auzite și vor primi răspuns. Atunci, Cuvântul va fi proclamat cu putere.Rg 209.2

    Atât în închinarea noastră particulară, cât și în cea publică, atunci când adresăm rugăciunile noastre, avem privilegiu! de a îngenunchea înaintea lui Dumnezeu. Domnul Isus, exemplul nostru, “a îngenuncheat și a început să Se roage”. Despre ucenicii Săi este raportat că, de asemenea, ei “au îngenuncheat și s-au rugat”, Pavel a declarat: “Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos”. Când a mărturisit păcatele lui Israel înaintea lui Dumnezeu, Ezra a îngenuncheat. Daniel, “de trei ori pe zi, îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte”.Rg 209.3

    Adevăratul respect față de Dumnezeu este determinat de un simțământ al măreției Sale infinite și de înțelegerea faptului că El este prezent. Fiecare inimă ar trebui să fie adânc impresionată de această prezență a Celui Nevăzut. Ora și locul rugăciunii sunt sfinte, deoarece Dumnezeu este prezent acolo și, în timp ce atitudinea și comportamentul nostru exprima respect, simțământul pe care îl inspiră va fi mai profund. Psalmistul declară: “Numele Lui este sfânt și înfricoșat” (Psalmii 111, 9). Când rostesc Numele acesta, îngerii își acoperă fața. Prin urmare, ce respect ar trebui să manifestăm când rostim acest Nume, noi, care suntem niște oameni căzuți și păcătoși!Rg 209.4

    Ar fi bine ca atât tinerii, cât și cei în vârstă să mediteze la acele cuvinte ale Scripturii, care arată cum ar trebui să fie privit locul în care se manifestă prezența specială a Iui Dumnezeu. “Nu te apropia de locul acesta, scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt”. După ce a avut o viziune a îngerilor, Iacov a exclamat, “Cu adevărat, Domnul este în locul acesta și eu n-am știut.... Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” — Slujitorii evangheliei, 178, 179.Rg 210.1

    Umilința lui Solomon la vremea când a început să poarte răspunderile statului, când a recunoscut înaintea lui Dumnezeu: “Eu sunt doar un tânăr neîncercat” (1 Regi 3, 7), dragostea lui adâncă față de Dumnezeu, respectul lui profund pentru lucrurile sfinte, neîncrederea în sine, precum și faptul că înălța cu adevărat pe Creatorul cel infinit al tuturor lucrurilor — toate aceste trăsături de caracter cu adevărat demne de urmărit s-au dat pe față în lucrările legate de dedicarea templului, când, în timpul rugăciunii sale de consacrare, a îngenuncheat în poziția umilă a unuia care cere. Urmașii lui Hristos de astăzi să se ferească de tendințele de a pierde spiritul de respect și de teamă sfântă. Scripturile îi învață pe oameni cum să se apropie de Făcătorul lor cu umilință și temere, prin credință într-un Mijlocitor divin. — Profeți și regi, 47, 48. În mijlocul curții templului, fusese înălțată “o treaptă de aramă”, sau o platformă “lungă de cinci coți, lată de cinci coți și înaltă de trei coți”, Solomon a stat pe ea și, cu mâinile ridicate, a binecuvântat mulțimea cea mare din fața lui “și toată adunarea lui Israel stătea în picioare” (2 Cronici 6, 13.3).Rg 210.2

    “Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel”, a exclamat Solomon, “care a împlinit prin puterea Sa ce spusese cu gura Sa tatălui meu David când a zis: ‘Am ales Ierusalimul, pentru ca în el să locuiască Numele Meu’” (2 Cronici 6, 4-6).Rg 210.3

    Apoi, Solomon a îngenuncheat pe platformă și, în auzul întregului popor, a înălțat rugăciunea de consacrare. Ridicându-și mâinile către cer, în timp ce adunarea era plecată cu fața la pământ, împăratul s-a rugat: “Doamne, Dumnezeul lui Israel, nu este Dumnezeu ca Tine nici sus în ceruri, nici jos pe pământ. Tu ții legământul și îndurarea față de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor”. — Profeți și regi, 39, 40.Rg 211.1

    Împăratul Solomon a stat pe un postament de aramă în fața altarului și a binecuvântat poporul. Apoi a îngenuncheat și, cu mâinile ridicate, a prezentat înaintea lui Dumnezeu o rugăciune fierbinte și solemnă în timp ce adunarea se plecase cu fața la pământ. După ce și-a încheiat Solomon rugăciunea, a coborât foc din cer și a consumat jertfa. — Istoria mântuirii, 194.Rg 211.2

    Mintea ți-a fost dată ca să poți înțelege cum să lucrezi. Ochii ți-au fost dați ca să poți fi receptiv și să sesizezi ocaziile oferite de Dumnezeu. Urechile tale sunt pentru a asculta de poruncile lui Dumnezeu. Genunchii tăi sunt pentru a te pleca de trei ori pe zi într-o rugăciune făcută din toată inima. Picioarele tale sunt ca să alergi pe calea poruncilor lui Dumnezeu. — Mărturii pentru comunitate 6:297.Rg 211.3

    Pastorii să îngenuncheze în rugăciune înainte de a predica — În conformitate cu lumina care mi-a fost dată, lui Dumnezeu I-ar plăcea ca pastorii să îngenuncheze îndată ce urcă la amvon și să ceară cu solemnitate ajutorul lui Dumnezeu, Ce impresie ar face faptul acesta! Oamenii ar fi cuprinși de simțământul solemnității și venerației. Pastorul lor este în comuniune cu Dumnezeu și se consacră Lui înainte de a îndrăzni să stea în picioare în fața oamenilor. Solemnitatea se așterne asupra oamenilor, iar îngerii lui Dumnezeu sunt aduși foarte aproape. Primul lucru pe care trebuie să-l facă pastorii când vin la amvon este acela de a-L căuta pe Dumnezeu, spunându-le astfel tuturor; “Dumnezeu este izvorul puterii mele.” — Mărturii pentru comunitate 2:612.Rg 211.4

    Când intră, pastorul trebuie să o aibă o expresie demnă și solemnă. Îndată ce urcă la amvon, El trebuie să se plece în genunchi, în rugăciune tăcută și să ceară stăruitor ajutorul lui Dumnezeu. Ce impresie va face lucrul acesta! Oamenii vor fi cuprinși de simțământul solemnității și al venerației. Pastorul lor este în comuniune cu Dumnezeu și se consacră Lui înainte de a îndrăzni să stea în picioare, în fața oamenilor. Solemnitatea este asupra tuturor și îngerii lui Dumnezeu sunt totuși foarte aproape. De asemenea, toți cei din adunare care se tem de Dumnezeu ar trebui să-și plece capetele uniți într-o rugăciune tăcută împreună cu el, cerând lui Dumnezeu să binecuvânteze întâlnirea cu prezența Lui și să dea putere adevărului Său vestit de buze omenești. Când adunarea este deschisă prin rugăciune, fiecare genunchi trebuie să se plece în prezența Celui Sfânt și fiecare inimă ar trebui să se înalțe la Dumnezeu într-o devoțiune tăcută. Rugăciunile închinătorilor vor fi ascultate și prezentarea Cuvântului se va dovedi eficientă. Atitudinea lipsită de viață a închinătorilor din Casa lui Dumnezeu este unul dintre marile motive pentru care pastorul nu reușește să facă mai mult bine. Melodia cântecului, revărsată din multe inimi în exprimări clare, este unul dintre instrumentele lui Dumnezeu în lucrarea de salvare de suflete. Toate serviciile trebuie să fie conduse cu solemnitate și teamă sfântă, ca în prezența vizibilă a Domnului oștirilor. — Mărturii pentru comunitate 5:492, 493.Rg 211.5

    Poziția în genunchi nu este cerută întotdeauna când ne rugăm Nu putem să fim mereu pe genunchi în rugăciune, dar calea spre tronul harului este deschisă mereu. În timp ce suntem angajați în munca activă, noi putem să cerem ajutor, iar Acela care nu ne va amăgi niciodată ne-a făgăduit: “Veți primi”. Creștinul va găsi timp pentru rugăciune. Daniel a fost un om de stat, asupra lui se aflau responsabilități grele, totuși el Îl căuta pe Dumnezeu de trei ori pe zi, iar Domnul i-a dat Duhul Sfânt. Tot așa, astăzi, oamenii se pot retrage în adăpostul tainic al Celui Preaînalt și pot să simtă siguranța făgăduinței Sale: “Poporul meu va locui în locuința păcii, în case fără grijă și în adăposturi liniștite” (Isaia 32, 18). Toți aceia care doresc cu adevărat lucrul acesta pot să găsească un loc pentru comuniunea cu Dumnezeu, unde nicio ureche nu poate să audă, ci numai aceea care este deschisă pentru a auzi strigătele celor neajutorați, tulburați și nevoiași — urechea Aceluia care știe chiar și când cade o vrăbiuță. Ei spune: “Voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii” (Matei 10, 31). — Sfaturi pentru sănătate, 423, 424.Rg 212.1

    Motivul pentru care așa de mulți sunt lăsați singuri în locuri ale ispitei este că nu îl păstrează întotdeauna pe Domnul în atenția lor. Când îngăduim ca părtășia noastră cu Dumnezeu să fie întreruptă, atunci ne-am pierdut apărarea. Toate scopurile voastre bune, toate intențiile voastre bune nu vă vor ajuta să vă împotriviți răului. Trebuie să fiți bărbați și femei ale rugăciunii. Cererile voastre nu trebuie sa fie slabe, ocazionale și de formă, ci din toată inima, perseverente și continue. Nu este întotdeauna necesar să vă plecați pe genunchi pentru a vă ruga. Cultivați obiceiul de a vorbi cu Mântuitorul când sunteți singuri, când mergeți pe drum și când sunteți ocupați cu munca zilnică. Inima voastră să se înalțe neîncetat, cerând în tăcere ajutor, lumină, tărie, cunoaștere. Fiecare respirație să fie o rugăciune. — Divina vindecare, 510, 511Rg 213.1

    În lucrarea de păzire a inimii, trebuie să ne rugăm neîncetat și să trimitem neobosit cererile noastre către tronul harului, pentru a primi sprijin. Aceia care poartă Numele lui Hristos trebuie să vină la Dumnezeu cu stăruință și umilință, cerând ajutor. Mântuitorul ne-a spus să ne rugăm fără încetare. Creștinul nu poate să stea mereu în poziția de rugăciune, dar gândurile și dorințele lui pot să fie îndreptate fără încetare spre cer. Dacă am fi vorbit mai puțin și ne-am fi rugat mai mult, încrederea de sine s-ar fi risipit. — Fii și fiice ale lui Dumnezeu, 99.Rg 213.2

    Calea spre tronul lui Dumnezeu este deschisă întotdeauna. Deși nu puteți să stați fără încetare pe genunchi, în rugăciune, totuși cererile voastre tăcute pot să se înalțe continuu spre Dumnezeu pentru putere și călăuzire. Când sunteți ispitiți, și veți fi, puteți să alergați în locul tainic al Celui Preaînalt. Brațele Sale veșnice vă vor susține. Cuvintele acestea să vă învioreze sufletul: “Totuși ai în Sardes câteva nume care nu și-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici”. — Sfaturi pentru sănătate, 362.Rg 213.3

    Dacă toți lucrătorii noștri ar putea să petreacă în fiecare zi câteva ore, făcând o muncă în aer liber și s-ar simți liberi să facă aceasta, ar fi o binecuvântare pentru ei și ar fi în stare să-și aducă la îndeplinire cu mai mult succes îndatoririle chemării lor. Dacă nu au timp pentru o relaxare deplină, ei ar putea să plănuiască și să se roage în timp ce fac o muncă fizică, iar apoi s-ar întoarce la munca lor pastorală cu trupul și mintea înviorate. — Slujitorii evangheliei, 240.Rg 213.4

    Rugăciunea adevărată nu depinde de timp, de loc sau de circumstanțe — Roagă-te în cămăruța ta și, în timp ce mergi la lucrul tău zilnic, inima ta să fie mereu înălțată spre Dumnezeu, Așa a umblat Enoh cu Dumnezeu. Aceste rugăciuni tăcute se înalță la tronul harului, asemenea mirosului prețios al jertfei de tămâie. Satana nu poate să-l înfrângă pe acela a cărui inimă se sprijină în felul acesta pe Dumnezeu.Rg 214.1

    Nu există timp sau loc nepotrivit pentru a ne înălța cererile spre Dumnezeu. Nu există nimic care să ne poată împiedica să facem ca inima să ne fie cuprinsă de spiritul înălțător al rugăciunii stăruitoare. In aglomerația străzilor, în mijlocul ocupațiilor zilnice, noi putem aduce cererile noastre înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să ne acorde călăuzirea divină, așa cum a făcut Neemia, când i-a adresat cererea sa împăratului Artaxerxe. Un loc retras pentru rugăciune poate fi găsit oriunde ne-am afla. Noi ar trebui să avem ușa inimii deschisă în permanență, adresând mereu invitația ca Domnul Hristos să vină și să locuiască în ea ca oaspete ceresc. — Calea către Hristos, 98, 99.Rg 214.2

    Oriunde suntem, oricare ar fi ocupația noastră, inima trebuie să ne fie înălțată spre Dumnezeu în rugăciune. Aceasta înseamnă a te ruga neîncetat. Nu trebuie să așteptăm, până când putem să îngenunchem înainte de a ne ruga. într-o ocazie, când Neemia a venit înaintea împăratului, acesta l-a întrebat de ce arăta așa de întristat și care era Cererea pe care urma să o adreseze. Totuși Neemia nu a îndrăznit să răspundă îndată. În joc erau interese importante. Soarta unei națiuni depindea de impresia pe care trebuia să o facă atunci asupra minții împăratului și, înainte de a îndrăzni să-i răspundă, Neemia a înălțat o rugăciune rapidă către Dumnezeul cerurilor. Rezultatul a fost acela că a obținut tot ce a cerut și tot ce a dorit, — Signs of the Times, 20 octombrie, 1887.Rg 214.3

    Toate scopurile și intențiile voastre bune nu vă vor face în stare să rezistați la încercarea ispitei. Voi trebuie să fiți niște oameni ai rugăciunii. Cererile voastre să nu fie vagi, sporadice și ocazionale, ci serioase, perseverente și constante. Nu este necesar să fiți singuri, sau să vă aplecați pe genunchi pentru a vă ruga, ci, în timpul muncii, sufletul vostru se poate înălța deseori spre Dumnezeu, bazându-vă pe puterea Sa, iar atunci veți fi niște oameni cu scopuri înalte și sfinte, cu o integritate nobilă, care nu va fi abătută de niciun considerent de la adevăr, corectitudine și dreptate. — Mărturii pentru comunitate 4:542, 543.Rg 214.4

    Trebuie să ne rugăm continuu, cu o inimă umilă și un spirit blând și smerit. Nu trebuie să așteptăm ocazia de a îngenunchea înaintea lui Dumnezeu. Noi putem să ne rugăm și să vorbim cu Domnul oriunde am fi. — Selected Messages 3:266.Rg 215.1

    Rugăciunile în public să fie scurte și să fie caracterizate de un ton natural al vocii — Rugăciunile lungi făcute de unii pastori au fost o mare nereușită. A te ruga considerabil de lung, așa cum fac unii, este cu totul nepotrivit. Ei fac rău gâtului și organelor vocale, iar apoi spun că și-au ruinat sănătatea din cauza muncii lor grele. Ei își fac rău lor înșiși când nu este necesar. Mulți simt că rugăciunea face mai mult rău organelor vocale decât conversația. Aceasta este urmarea poziției nenaturale a corpului și a modului de ținere a capului. Ei pot să stea în picioare și să discute fără să se simtă afectați. Poziția la rugăciune trebuie să fie perfect naturală. Rugăciunea lungă obosește și nu este conformă cu Evanghelia lui Hristos. O jumătate sau chiar un sfert de oră este întru totul prea mult. Timp de câteva minute este destul de mult pentru a aduce cazul vostru înaintea lui Dumnezeu și a-I spune ce doriți, iar oamenii pot să vi se alăture în rugăciune fără să-i obosiți și să le micșorați interesul pentru devoțiune și rugăciune. Ei pot să fie reîmprospătați și întăriți, în loc să fie epuizați.Rg 215.2

    Mulți au făcut o greșeală în exercițiile lor religioase, rugându-se lung și predicând lung, pe un ton înalt, cu glas forțat, cu un efort și un ton nenatural al vocii. — Mărturii pentru comunitate 2:617.Rg 215.3

    Vorbiți clar și distinct în rugăciune — învățați-i pe copii, prin propriul exemplu, să se roage cu o voce clară și inteligibilă. învățați-i să nu stea cu capul pe scaun și să nu-și acopere fața cu mâinile. În felul acesta, ei pot să înalte rugăciunile lor simple, repetând în cor rugăciunea domnească. — Îndrumarea copilului, 522, 523.Rg 215.4

    Disciplinarea minții spre a-și menține atenția pe parcursul rugăciunii — Rugăciunea zilnică este la fel de importantă pentru creșterea în har și chiar pentru viața spirituală însăși, precum este de importantă hrana pentru bunăstarea fizică. Ar trebui să ne obișnuim să înălțăm adesea gândurile către Dumnezeu în rugăciune. Dacă mintea rătăcește, trebuie să o aducem înapoi și, printr-un efort perseverent, ne vom obișnui să facem lucrul acesta cu ușurință. — Sfințirea vieții, 93.Rg 216.1

    Rugăciunea nu trebuie să fie lungă sau cu voce puternică Rugăciunea nu este înțeleasă așa cum ar trebui. Rugăciunile noastre nu au scopul de a-L informa pe Dumnezeu cu privire la ceva ce El nu cunoaște. Domnul este familiarizat cu tainele fiecărui suflet. Rugăciunile noastre nu trebuie să fie lungi și rostite cu voce puternică. Dumnezeu cunoaște gândurile ascunse. Noi putem să ne rugăm în taină, iar Acela care știe tainele ne va asculta și ne va răspunde pe față. — Solii către tineret, 247.Rg 216.2

    Să nu încercăm să-I poruncim lui Dumnezeu în rugăciune — Rugăciunile noastre nu trebuie să ia forma unei porunci adresate lui Dumnezeu, ci aceea a unei mijlociri, în care Îi cerem să facă lucrurile pe care le dorim de la El. — Sfaturi pentru sănătate, 379.Rg 216.3

    Rugați-vă cu credință — Rugați-vă cu credință și asigurați-vă că vă puneți viața în armonie cu cererile voastre, ca să puteți primi binecuvântările pentru care vă rugați. Nu îngăduiți să vă scadă credința, pentru că binecuvântările primite sunt proporționale cu credința exercitată. “Facă-vi-se după credința voastră!” “Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi” (Matei 9, 29; 21, 22). Rugați-vă, credeți și bucurați-vă. Cântați laude lui Dumnezeu, pentru că El a răspuns la rugăciunile voastre. Credeți-L pe cuvânt, “căci credincios este Cel ce a făcut făgăduința” (Evrei 10, 23). Nicio rugăciune sinceră nu este pierdută. Calea este deschisă, iar valul binecuvântării se revarsă. El are proprietăți vindecătoare, oferind o putere regeneratoare de viață, sănătate și mântuire. — Mărturii pentru comunitate 7:274.Rg 216.4

    Rugăciunile voastre să fie caracterizate de sinceritate și credință. Domnul este doritor sa facă pentru noi “nespus mai mult decât credem sau gândim noi” (Efeseni 3, 20). Vorbiți despre lucrul acesta și rugați-vă pentru el. Nu exprimați necredință. Nu ne putem îngădui să-l lăsăm pe Satana să vadă că are putere să ne întunece fața și să ne întristeze viața. — Mărturii pentru comunitate 7:273.Rg 216.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents