Capitolul 30 — Rugăciunea Domnească^{*Capitolul acesta apare în Cugetări de pe Muntele Fericirilor, paginile 102-122.}

“Iată dar cum trebuie să vă rugați” (Matei 6, 9)

Rugăciunea domnească a fost prezentată de Mântuitorul nostru de două ori: mai întâi pentru mulțimea care asculta Predica de pe Munte și a doua oară, câteva luni mai târziu, doar pentru ucenici. După ce fuseseră plecați puțin timp departe de Domnul lor, la întoarcere, L-au găsit în comuniune cu Dumnezeu. El a continuat să Se roage cu glas tare, părând că nu observă prezența lor. Chipul Mântuitorului era luminat de o strălucire cerească. Părea că Se află chiar în prezența Celui Nevăzut, iar în cuvintele Sale era o putere vie, ca și când vorbea față în față cu Dumnezeu.Rg 289.1

Inima ucenicilor care ascultau a fost profund mișcată. Ei observaseră cât de adesea petrecea Domnul ore lungi în singurătate, în comuniune cu Tatăl Său. Ziua era foarte ocupat cu slujirea nenumăraților oameni care îi cereau în mod insistent ajutorul și cu demascarea teoriilor false și periculoase ale rabinilor, iar munca aceasta necontenită îl istovea adesea într-o asemenea măsură, încât mama și frații Lui, și chiar ucenicii, se temeau că își va pune în pericol viața. Totuși, când Se întorcea de la orele de rugăciune prin care își încheia ziua de muncă obositoare, ei observau că expresia chipului Său era plină de pace și prezența Lui părea că aduce înviorare. După acele ore pe care le petrecea în fiecare dimineață în comuniune cu Dumnezeu, El le aducea oamenilor lumina cerului. Ucenicii începuseră să facă o legătură între orele Sale de rugăciune și puterea cuvintelor și lucrărilor Lui. Acum, în timp ce ascultau rugăciunea Lui stăruitoare, se simțeau smeriți și plini de respect și uimire. Când El a încetat să se roage, convinși de nevoia lor profundă, ucenicii au exclamat: “Doamne, învață-ne să ne rugăm!” (Luca 11, 1.)Rg 289.2

Domnul nu le-a prezentat ucenicilor un nou model de rugăciune. El a repetat ceea ce îi învățase deja, ca și când le-ar fi zis: Trebuie să înțelegeți ce v-am spus mai înainte. Pentru că ceea ce v-am învățat are o semnificație profundă, pe care voi încă nu ați descoperit-o.Rg 290.1

Cu toate acestea, Mântuitorul nu ne limitează obligându-ne să folosim exact cuvintele Lui. Deoarece S-a identificat cu nevoile oamenilor, El a prezentat idealul Său cu privire la rugăciune în cuvinte atât de simple, încât să poată fi folosite chiar și de copilași, și totuși atât de cuprinzătoare încât nici cele mai luminate minți nu vor putea înțelege vreodată pe deplin semnificația lor. Noi suntem învățați să venim înaintea lui Dumnezeu, să-I aducem tributul recunoștinței noastre, să-I facem cunoscute dorințele și nevoile noastre, să ne mărturisim păcatele și să cerem harul Său, potrivit cu făgăduința Sa.Rg 290.2