Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Rugăciunea - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Neemia

    Rugăciunea lui Neemia este un exemplu pentru poporul lui Dumnezeu din zilele noastre — Inima acelora care susțin lucrarea aceasta trebuie să fie plină de Duhul lui Isus. Numai Marele Medic poate să aplice balsamul din Galaad. Dacă oamenii aceștia ar citi cartea lui Neemia, cu inima smerită și atinsă de Duhul Sfânt, ideile lor false ar fi schimbate, s-ar da pe față principii corecte, iar starea actuală a lucrurilor ar fi schimbată. Neemia s-a rugat lui Dumnezeu pentru ajutor, iar Dumnezeu a auzit rugăciunea lui. Domnul i-a determinat pe împărații păgâni să vină în ajutorul lui. Când vrăjmașii lucrau cu zel împotriva lui, Domnul a lucrat prin împărați spre a-și aduce la îndeplinire scopul Său și spre a răspunde la numeroasele rugăciuni ce se înălțau către El, cerând ajutorul de care aveau atâta nevoie. — The Review and Herald, 23 martie, 1911.Rg 147.4

    Rugăciunea a făcut să fie mai puternice credința și curajul lui Neemia — Prin mesageri din Iudeea, evreul patriot a aflat că peste Ierusalim, cetatea aleasă, veniseră zile grele. Robii întorși sufereau dispreț și necaz. Templul și părți din cetate fuseseră rezidite, dar lucrarea de restatornicire era stânjenită, slujbele templului erau tulburate, iar poporul era ținut într-o alarmă continuă de faptul că zidurile cetății erau încă într-o mare măsură în ruină.Rg 148.1

    Copleșit de amărăciune, Neemia nu putea nici să mănânce și nici să bea: “Am plâns și m-am jelit multe zile și am postit”. În durerea lui, s-a îndreptat către Ajutorul divin. “M-am rugat”, zicea el, “înaintea Dumnezeului cerurilor”. Cu credință, el a mărturisit păcatele lui și ale poporului lui. El a stăruit ca Dumnezeu să susțină cauza lui Israel, să-i redea curajul și puterea și să-l ajute să clădească locurile pustii ale lui Iuda.Rg 148.2

    Pe măsură ce Neemia se ruga, credința și curajul lui creșteau. Cuvintele lui au prezentat o mulțime de argumente sfinte. El a arătat către dezonoarea care avea să fie aruncată asupra lui Dumnezeu, dacă poporul Său, care acum se întorsese către El, avea să fie lăsat în slăbiciune și apăsare și a stăruit de Domnul să-și împlinească făgăduința: “Dacă vă veți întoarce la Mine și dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, atunci, chiar dacă veți fi izgoniți la marginea cea mai îndepărtată a cerului, de acolo vă voi aduna și vă voi aduce înapoi iarăși în locul pe care l-am ales, ca să locuiască Numele Meu acolo”, (Neemia 1, 9; Vezi și Deuteronom 4, 29-31.) Această făgăduință îi fusese dată lui Israel prin Moise înainte de a fi intrat în Canaan și, de-a lungul secolelor, ea rămăsese neschimbată. Poporul lui Dumnezeu se întorsese acum la El, în pocăință și credință, iar făgăduința nu avea să rămână neîmplinită.Rg 148.3

    Neemia își revărsase deseori sufletul în rugăciune în favoarea poporului său. Dar acum, pe când se ruga, un plan sfânt a luat ființă în mintea lui. A hotărât că, dacă va putea primi consimțământul împăratului și ajutorul necesar pentru a procura unelte și materiale, își va asuma personal sarcina reclădirii zidurilor Ierusalimului și a restatornicirii puterii naționale a lui Israel. El I-a cerut Domnului să-i dea trecere înaintea împăratului, pentru ca acest plan să poată fi împlinit. “Dă, astăzi, izbândă robului Tău”, s-a rugat el, “și fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia!”Rg 149.1

    Patru luni de zile a așteptat Neemia o ocazie favorabilă pentru a prezenta cererea sa împăratului. În tot acest timp, deși inima îi era apăsată de durere, el s-a străduit să se poarte cu voioșie în prezența împăratului. În acele săli pline de strălucire și splendoare, toți trebuiau să arate fericiți și cu inima liberă. Necazul nu trebuia să-și arunce umbra pe fața niciunuia care venea la împărăție. Totuși, în clipele în care se putea retrage, ascuns de vederea oamenilor, cât de multe erau rugăciunile, mărturisirile și lacrimile pe care le auzeau și la care erau martori Dumnezeu și îngerii! — Profeți și Regi, 628-630. Rg 149.2

    Neemia și-a recunoscut păcatele personale în rugăciunile lui — Neemia nu a spus că numai Israel păcătuise, ci a recunoscut plin de pocăință că el și casa tatălui său păcătuiseră. “Te-am supărat”, spune el, așezându-se în rândul acelora care îl dezonoraseră pe Dumnezeu, pentru că nu rămăseseră neclintiți de partea adevărului....Rg 149.3

    Neemia s-a umilit înaintea lui Dumnezeu și a acordat slava cuvenită Numelui Său. Tot așa a făcut și Daniel în Babilon. Să studiem rugăciunile acestor oameni. Ele ne învață că trebuie să ne umilim și să nu ștergem niciodată linia de separare dintre poporul lui Dumnezeu, care respectă poruncile, și aceia care nu au niciun respect pentru Legea Sa. — Comentarii Biblice ale AZȘ 3:1136.Rg 149.4

    Neemia s-a rugat cu siguranța că Dumnezeu va împlini făgăduințele Sale — Prin credință, Neemia s-a prins cu putere de făgăduința divină și a pus la piciorul tronului harului rugăciunile lui, cerând ca Dumnezeu să susțină cauza poporului Său pocăit, să refacă puterea lui și să zidească locurile lui devastate. Când poporul Său se despărțise de El, Dumnezeu fusese credincios în împlinirea amenințărilor Sale, îl împrăștiase printre popoare, în conformitate cu cele declarate în Cuvântul Său. Neemia a găsit tocmai în faptul acesta o asigurare că El va fi la fel de credincios și în împlinirea făgăduințelor Sale. — Comentarii Biblice ale AZȘ 3:1136.Rg 150.1

    Neemia și-a formulat rugăciunile în conformitate cu nevoile momentului — Prezentarea stării Ierusalimului a deșteptat simpatia monarhului, fără să-i trezească prejudecățile. O altă întrebare i-a dat ocazia pe care Neemia o așteptase de multă vreme: “Ce ceri?” Dar omul lui Dumnezeu n-a îndrăznit să răspundă până nu a primit îndrumarea de la Unul mai mare decât Artaxerxe. El avea de îndeplinit o însărcinare sfântă, pentru care cerea ajutorul împăratului, și și-a dat seama că depindea mult de felul în care prezenta problema, în așa fel, încât să-i câștige aprobarea și să primească ajutor. “M-am rugat”, zice el, “Dumnezeului cerurilor”. În rugăciunea aceea scurtă, Neemia a intrat în prezența Împăratului împăraților și a câștigat de partea lui o putere care poate abate inimile, așa cum sunt abătute râurile de apă. — Profeți și regi, 631.Rg 150.2

    Rugăciunile lui Neemia au fost însoțite de o voință hotărâtă — În biserica din zilele noastre este nevoie de oameni ca Neemia — nu de oameni care pot numai să predice și să se roage, ci de oameni ale căror predici și rugăciuni sunt însoțite de o voință hotărâtă și înflăcărată. — Signs of the Times, 6 decembrie, 1883. Rg 150.3

    Noi putem să ne rugăm în orice timp și în orice loc, asemenea lui Neemia — A te ruga așa cum s-a rugat Neemia în acel ceas de nevoie este o posibilitate la îndemâna creștinului, în împrejurări când alte forme de rugăciune pot fi cu neputință. Truditorii, în mersul împovărat al vieții, aglomerați și aproape copleșiți de încurcături, pot înălța către Dumnezeu o rugăciune pentru călăuzire divină. Călătorii pe mare și pe uscat, când sunt amenințați de vreo primejdie, se pot încredința în felul acesta protecției cerului. În vremuri de primejdie sau greutăți neașteptate, inima își poate înălța strigătul după ajutor către Acela care S-a angajat să vină în sprijinul celor credincioși ai Săi, oricând Îl cheamă. În orice împrejurare, în orice stare, sufletul împovărat cu amărăciune și grijă sau asaltat crunt de ispită poate găsi asigurare, sprijin și ajutor în dragostea și puterea inepuizabilă ale unui Dumnezeu care-și păstrează legământul.Rg 151.1

    În acea clipă scurtă de rugăciune către împăratul împăraților, Neemia a fost încurajat să-i spună lui Artaxerxe dorința lui de a fi eliberat pentru o vreme de îndatoririle de la curte și a cerut autorizarea de a reclădi locurile pustiite ale Ierusalimului și de a face din nou din el o cetate puternică și apărată. Urmări importante pentru națiunea iudaică depindeau de această cerere. “Și”, declară Neemia, “împăratul mi-a dat, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine”. — Profeți și regi, 631-633.Rg 151.2

    În providența Sa, Dumnezeu nu ne îngăduie să cunoaștem sfârșitul de la început, dar El ne dă lumina Cuvântului Său spre a ne călăuzi pe măsură ce înaintăm pe cale și ne poruncește să ne păstrăm gândurile ațintite spre Isus. Oriunde suntem, oricare ar fi ocupația noastră, inima trebuie să ne fie înălțată spre Dumnezeu, în rugăciune. Aceasta înseamnă a te ruga neîncetat. Nu trebuie să așteptăm, până când putem să îngenunchem înainte de a ne ruga. Într-o ocazie, când Neemia a venit înaintea împăratului, acesta l-a întrebat de ce arăta așa de întristat și care era cererea pe care urma să o adreseze. Totuși Neemia nu a îndrăznit să răspundă îndată. În joc erau interese importante. Soarta unei națiuni depindea de impresia pe care trebuia să o facă atunci asupra minții împăratului, iar înainte de a îndrăzni să-i răspundă împăratului, Neemia a înălțat o rugăciune rapidă către Dumnezeul Cerurilor. Rezultatul a fost acela că a obținut tot ce a cerut și tot ce a dorit. — Signs of the Times, 20 octombrie, 1887.Rg 151.3

    Nu există timp sau loc nepotrivit pentru a ne înălța cererile spre Dumnezeu. Nu există nimic care să ne poată împiedica să facem ca inima să ne fie cuprinsă de spiritul înălțător al rugăciunii stăruitoare, în aglomerația străzilor, în mijlocul ocupațiilor zilnice, noi putem să aducem cererile noastre înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să ne acorde călăuzirea divină, așa cum a făcut Neemia, când i-a adresat cererea sa împăratului Artaxerxe. Un Ioc retras pentru rugăciune poate fi găsit oriunde ne-am afla. Noi ar trebui să avem ușa inimii deschisă în permanență, adresând mereu invitația ca Domnul Hristos să vină și să locuiască în ea, ca oaspete ceresc.Rg 152.1

    Deși în jurul nostru ar putea fi o atmosferă coruptă, nu trebuie să respirăm miasmele ei otrăvitoare, ci putem să trăim respirând aerul curat al cerului. Prin înălțarea inimii noastre în prezența lui Dumnezeu, în rugăciune sinceră, noi putem închide porțile minții, împiedicând intrarea oricărui gând imoral și nesfânt. Cei a căror inimă este deschisă pentru a primi sprijinul și binecuvântarea lui Dumnezeu vor umbla într-o atmosferă mai sfântă decât aceea a pământului și vor avea o continuă comuniune cu Cerul. — Calea către Hristos, 99.Rg 152.2

    Neemia s-a rugat stăruitor toată noaptea — În taină și în liniște, Neemia a făcut înconjurul zidurilor. El declară: “Dregătorii nu știau unde fusesem și ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoților, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi”. În această cercetare dureroasă, Neemia nu a dorit să le atragă atenția nici prietenilor, nici dușmanilor, ca să nu se creeze agitație, iar zvonurile răspândite să poată fi înfrânte sau, cel puțin, să nu împiedice lucrarea sa. El și-a dedicat rugăciunii timpul rămas din noapte, căci dimineața trebuia să facă un efort serios pentru a-i sensibiliza și pentru a-i uni pe concetățenii lui descurajați și dezbinați. — Sfaturi pentru o slujire creștină eficientă, 174.Rg 152.3

    Succesul lui Neemia ne arată puterea rugăciunii — În lucrarea lor, Ezra și Neemia s-au umilit înaintea Iui Dumnezeu, mărturisindu-și păcatele lor și păcatele poporului lor și cerând iertare, ca și când ei ar fi fost călcătorii Legii. S-au luptat, s-au rugat și au suferit cu răbdare. Ceea ce a făcut ca lucrarea lor să fie atât de grea nu a fost ostilitatea fățișă a păgânilor, ci împotrivirea ascunsă a pretinșilor prieteni care, punând influența lor în slujba răului, au înzecit povara slujitorilor lui Dumnezeu. Acești trădători au pus la îndemâna vrăjmașilor lui Dumnezeu un material pe care să-l folosească în lupta împotriva poporului Său. Patimile lor rele și voința lor răzvrătită erau într-o continuă luptă cu cerințele lămurite ale lui Dumnezeu.Rg 152.4

    Succesul care a însoțit eforturile lui Neemia arată ce pot realiza rugăciunea, credința și o acțiune energică și înțeleaptă. Neemia nu era preot; el nu era profet; nu avea vreun titlu înalt. El a fost un reformator ridicat pentru o vreme importantă. Scopul Iui a fost să-l aducă pe popor în armonie cu Dumnezeu. Inspirat de o țintă înaltă, el și-a concentrat toată puterea ființei pentru îndeplinirea ei. Integritatea înaltă, neabătută, a caracterizat eforturile Iui. Când venea în legătură cu păcatul și împotrivirea față de bine, el lua o atitudine atât de categorică, încât oamenii erau îndemnați să lucreze cu o râvnă și un curaj nou. Ei nu-i puteau nega credincioșia, patriotismul și dragostea profundă față de Dumnezeu și, văzând lucrul acesta, erau gata să-l urmeze acolo unde îi conducea. — Profeți și regi, 675, 676.Rg 153.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents