Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Divina vindecare - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    O temelie largă

    Cea mai înaltă știință dintre toate este aceea de salvare de suflete. Cea mai măreață lucrare la care pot aspira ființele omenești este lucrarea de a câștiga oamenii de la păcat la sfințenie. Pentru împlinirea acestei lucrări trebuie așezată o temelie largă. Este nevoie de o educație cuprinzătoare — o educație care va cere din partea părinților și învățătorilor o asemenea gândire și efort cum nu sunt pretinse în cadrul pregătirii științifice obișnuite. Se cere ceva mai mult decât cultura intelectuală. Educația nu este completă dacă trupul, mintea și inima nu sunt educate în egală măsură. Caracterul trebuie să primească o disciplină corectă pentru a se dezvolta în mod deplin și în gradul cel mai înalt. Toate facultățile minții și trupului trebuie să fie dezvoltate și educate corect. Este o datorie aceea de a cultiva și de a folosi fiecare putere care ne va face lucrători și mai eficienți pentru Dumnezeu.DV 398.3

    Educația adevărată se extinde la întreaga ființă. Ea ne învață care este întrebuințarea corectă a făpturii noastre. Ne face în stare să folosim în mod perfect creierul, oasele și mușchii, trupul, mintea și inima. Facultățile mintale, fiind puteri superioare, trebuie să cârmuiască “împărăția” trupului. Poftele și pasiunile firii trebuie aduse sub controlul conștiinței și percepțiilor spirituale. Hristos Se află la conducerea neamului omenesc și scopul Său este de a ne conduce în serviciul Său pe cărări înalte și sfinte ale purității. Prin lucrarea neasemuită a harului Său, trebuie să ajungem desăvârșiți în El.DV 398.4

    Isus și-a împlinit educația în cămin. Mama Sa a fost primul Său învățător dintre oameni. De pe buzele ei și din sulurile cu scrierile profeților, El a învățat despre lucrurile cerești. A trăit în căminul unui om de la țară și a luat parte cu credință și voioșie la sarcinile gospodăriei. El, care fusese comandantul cerului, era acum un slujitor de bunăvoie, un fiu iubitor și ascultător. A învățat o meserie și a lucrat cu propriile mâini în atelierul de tâmplărie, cu Iosif. În veșmintele lucrătorului de rând, El umbla pe străzile orășelului, ducându-Se și întorcându-Se de la lucrul Său umil.DV 399.1

    Pentru oamenii din acel timp, valoarea lucrurilor era estimată în funcție de înfățișarea exterioară. Pe măsură ce își pierduse puterea, religia sporise în etalarea pompei. Educatorii din acele vremuri au căutat să impună respectul prin înfățișare exterioară și ostentație. Viața lui Isus constituia un contrast izbitor cu toate aceste lucruri. Viața Sa a demonstrat deșertăciunea acelor lucruri pe care oamenii le priveau ca fiind valorile esențiale ale vieții. El nu căuta școlile timpului Său, care înălțau în slăvi lucrurile mărunte și făceau să pară neînsemnate lucrurile mari. Educația Sa era câștigată din sursele indicate de cer, din munca folositoare, din studiul Scripturilor, din natură și din experiențele vieții — manualele lui Dumnezeu, pline de învățături pentru toți cei ce le deschid cu o mână binevoitoare, cu un ochi scrutător și cu o inimă înțelegătoare.DV 400.1

    “Iar pruncul creștea și Se întărea; era plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era peste El.” (Luca 2, 40.)DV 400.2

    Astfel pregătit, El și-a început lucrarea, în orice contact cu oamenii exercitând asupra lor o influență spre a binecuvânta și o putere spre a transforma cum lumea nu mai văzuse niciodată.DV 400.3

    Căminul este prima școală a copilului, și aici ar trebui pusă temelia pentru o viață de slujire. Principiile ei trebuie expuse nu numai în teorie. Ele trebuie să modeleze pregătirea întregii vieți.DV 400.4

    “Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17, 3.)

    Copilul trebuie învățat foarte de timpuriu lecția de a fi folositor. De îndată ce tăria fizică și puterea rațiunii sunt dezvoltate îndeajuns, el ar trebui să primească însărcinări în cămin. El ar trebui să fie încurajat să încerce să-și ajute tatăl și mama, încurajat în tăgăduirea și stăpânirea de sine, încurajat să pună fericirea și bunăstarea altora înaintea fericirii și bunăstării proprii, să folosească ocaziile de a-și încuraja și ajuta frații, surorile și prietenii de joacă și să manifeste bunătate față de cei în vârstă, cei bolnavi și cei nenorociți. Cu cât spiritul de slujire adevărată este dat pe față mai mult în cămin, cu atât se va dezvolta mai mult în viețile copiilor. Ei vor învăța să găsească plăcere în slujirea și jertfirea pentru binele altora.DV 401.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents