Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Solii către tineret - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Folosirea talanților

    Dacă ne vom folosi cât mai bine talentele, Spiritul lui Dumnezeu va continua să ne conducă la o și mai mare eficiență. Omului care și-a pus la schimb cu credincioșie talanții, Domnul îi spune: “Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria Stăpânului tău”. Și cel care avea un singur talant trebuia să-l folosească cât mai bine. Aceasta se aștepta de la el. Dacă ar fi pus la schimb bunurile Stăpânului său, Domnul i-ar fi înmulțit talantul.SCT 300.4

    Dumnezeu a încredințat fiecărui om o lucrare potrivit cu puterea lui. Dumnezeu cunoaște măsura capacității noastre și știe exact ce să ne încredințeze. Cu privire la cel care a fost găsit credincios, a fost dată porunca: “Încredințați-i o responsabilitate mai mare”. Dacă se dovedește credincios cu această nouă încredințare, porunca este dată din nou: “Încredințați-i și mai multe responsabilități”. Astfel, prin harul lui Hristos, el crește până la măsura plinătății unui om în Isus Hristos.SCT 301.1

    Ai un singur talant? Pune-l la schimbător și, printr-o investiție înțeleaptă, se va dubla. Fă cu tărie tot ceea ce mâinile tale găsesc de făcut. Folosește-ți talentul cu înțelepciune, astfel încât să aduci la îndeplinire misiunea încredințată. Merită să faci totul ca să auzi aceste cuvinte spuse la final: “Bine, rob bun!” Dar acest lucru li se va spune doar celor ce au lucrat într-adevăr bine.SCT 301.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents