Pe cărarea desfrâului

În multe familii religioase, dansul și jocul de cărți sunt modalități de petrecere a timpului în saloane de distracție. Se recomandă ca acestea să fie distracții liniștite, de casă, de care tinerii să se poată bucura în siguranță, sub ochiul părinților lor. Dar astfel este cultivată dragostea pentru aceste plăceri incitante și nu va dura mult până când ceea ce a fost considerat nepericulos acasă va fi privit la fel și în afara casei. Totuși, trebuie remarcat că în urma acestor distracții nu se obține nimic bun. Ele nu dau vigoare, trupului și nici nu relaxează mintea. Nu înrădăcinează în suflet nici un sentiment pur sau sfânt. Dimpotrivă, ele distrug deplin foamea după o gândire serioasă și după întruniri religioase. Este adevărat că este un contrast clar între clasa selectă a petrecerilor de familie și sălile degradante și promiscue în care se dansează. Cu toate acestea, toate constituie pași pe cărarea desfrâului.SCT 399.1

Distracția de a dansa, așa cum s-a dezvoltat ea în prezent, este o școală a depravării, urmând un curs periculos pentru societate. Dacă toți oamenii din marile orașe care au fost ruinați de timpuriu de aceste mijloace de distracție ar putea fi aduși laolaltă, câte istorii ale unor vieți distruse și ratate ar ieși la iveală. Câți dintre cei care acum sunt gata să se scuze pentru aceste practici sunt umpluți de uimire, dar și de suferință de rezultatul la care au ajuns! Cum pot consimți părinții creștini să-și așeze copiii în calea ispitei, participând împreună cu ei la astfel de manifestări? Cum pot tinerii și tinerele să-și vândă sufletul în schimbul acestor plăceri care orbesc mintea? — The Review and Herald, 28 februarie, 1882.SCT 399.2

*****