Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Solii către tineret - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 138 — Principii îndrumătoare

    Inima Îi aparține lui Isus. El a plătit un preț infinit pentru suflet; El vine în fața Tatălui ca Mijlocitor al nostru, nu pentru a pretinde ceva, ci ca un cuceritor care cere să I se dea ceea ce este al Său. El poate să mântuiască pe deplin, pentru că El trăiește veșnic spre a mijloci pentru noi. O inimă tânără este o jertfă prețioasă, cel mai de valoare dar ce poate fi adus în fața lui Dumnezeu. Tot ceea ce ești și toate capacitățile pe care le ai îți sunt încredințate de Dumnezeu și trebuie să I le înapoiezi într-o jertfă sfântă. Nu-I poți da lui Dumnezeu nimic din ceea ce nu ți-a fost dăruit mai întâi de El. De aceea, când Îi este jertfită lui Dumnezeu o inimă, înseamnă să Îi dăruiești un dar care vine de la El și Îi aparține.SCT 407.1

    Există multe lucruri care atentează la timpul, sentimentele și puterea tinerilor. Satana pretinde că tinerii sunt proprietatea lui, și există un mare număr de tineri care pun în slujba sa toate capacitățile și talentele pe care le au. Lumea cere inimile noastre, dar inima aparține Celui care a mântuit-o. Dacă o dăm lumii, ea va fi umplută cu durere, necaz și dezamăgire; va deveni murdară și coruptă. Ar fi cel mai grav jaf să dăm lumii inimile noastre, pentru că ele Îi aparțin lui Dumnezeu. Nu poți să îți încredințezi inima căutării de plăceri.SCT 407.2

    Dușmanul credinței a pregătit tot felul de plăceri pentru tineri în toate mediile de existență; și acestea nu se găsesc doar în orașele aglomerate, ci în orice loc unde există ființe omenești. Satana dorește cu ardoare să înroleze tineri în armata sa. Diavolul știe cu ce fel de material are de a face și și-a concentrat înțelepciunea infernală în găsirea de obiceiuri și plăceri pentru tineri, care îi vor îndepărta de Isus Hristos.SCT 407.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents