Credința trăită

Urmașul lui Hristos trebuie să aibă în inimă o credință plină de supunere; pentru că fără aceasta este imposibil să fii plăcut lui Dumnezeu. Credința este mâna care te menține în legătură cu ajutorul veșnic; este mijlocul prin care o inimă reînnoită este făcută să bată la unison cu inima lui Hristos.SCT 102.3

În strădania de a ajunge în casa lui, vulturul este adesea doborât de furtunile din defileele înguste din munți. Norii negri ca niște valuri furioase răscolesc totul între el și înălțimile însorite, unde și-a clădit și și-a consolidat cuibul. Pentru o vreme, el pare tulburat, aruncat încoace și încolo, bătând din aripile sale puternice ca și cum ar vrea să înlăture norii grei. Trezește chiar și porumbeii din munți cu strigătul său sălbatic, în sforțarea zadarnică de a ieși din această închisoare. În cele din urmă, se năpustește cu tărie înainte, în întuneric, și când, o secundă mai târziu, răzbește în strălucirea calmă de deasupra norilor, din pieptul lui izbucnește un strigăt de triumf. Întunericul, vuietul și furtuna au rămas undeva dedesubt și lumina cerului se revarsă plină de sclipire deasupra sa. Astfel, vulturul ajunge în cele din urmă la căminul mult dorit, în vârful piscului semeț, și este pe deplin mulțumit. A fost nevoie de un efort pentru a realiza acest lucru, dar este răsplătit prin faptul că a reușit să obțină ceea ce dorea.SCT 102.4

Aceasta este singura cale pe care o putem alege ca urmași ai lui Hristos. Noi trebuie să exersăm trăirea prin credință, care va străpunge norii, ca pe un zid gros care ne separă de strălucirea cerului. Noi avem de atins înălțimi ale credinței, unde nu este decât pace și bucurie în Spiritul Sfânt.SCT 103.1