Capitolul 30 — Credința vie

Mulți dintre cei care caută cu sinceritate sfințirea inimii și puritatea vieții par confuzi și descurajați. Se uită în permanență la ei înșiși, se lamentează că nu au credință și astfel simt că nu pot cere binecuvântările lui Dumnezeu. Aceste persoane greșesc făcând din credință un simplu sentiment. Ei se uită deasupra simplității credinței adevărate și astfel aduc întuneric în sufletele lor. Ar trebui să-și întoarcă inima de la ei înșiși, să o îndrepte spre mila și bunătatea lui Dumnezeu, să-și reamintească promisiunile Lui și apoi pur și simplu să creadă că El le va îndeplini.SCT 111.1

Nu trebuie să ne încredem în credința noastră, ci în făgăduințele lui Dumnezeu. Când ne pocăim, pentru că în trecut am încălcat Lega Sa, și hotărâm să manifestăm supunere în viitor, trebuie să credem că Dumnezeu, de dragul Fiului Său, ne acceptă și ne iartă păcatele.SCT 111.2

Întunericul și descurajarea vor veni uneori peste sufletul nostru și vor amenința să ne copleșească, dar noi nu trebuie să ne pierdem încrederea. Trebuie să ne fixăm privirea pe Isus, cu sau fără emoție. Ar trebui să căutăm să ne îndeplinim cu credincioșie orice datorie pe care o avem, iar în rest să ne încredem, plini de calm și speranță, în promisiunile lui Dumnezeu.SCT 111.3