Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Solii către tineret - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Frăția creștină

    Conflictul în care trebuie să iei parte activă este găsit în viața de zi cu zi. În vremuri de încercare, nu lași dorințele tale de partea cuvântului scris și, prin rugăciuni stăruitoare, Îl cauți pe Isus pentru sfat? Mulți afirmă că nu e nici un rău să te duci la un concert și să absentezi de la întâlniri unde servii Domnului transmit mesajul cerului. Ești în siguranță dacă te afli acolo unde Hristos a spus că va fi și El.SCT 140.2

    Cei ce respectă și apreciază Cuvântul lui Dumnezeu nu vor întoarce spatele întrunirilor de rugăciune sau întâlnirilor unde solul Domnului a fost trimis să le spună lucruri cu privire la interesul lor veșnic. Isus a spus: “Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”. Îți poți permite să alegi plăcerea și să ratezi binecuvântarea? Îngăduința față de aceste lucruri are o influență grăitoare nu numai asupra vieții și caracterului tău, dar și asupra vieților și caracterelor asociaților tăi.SCT 140.3

    Dacă toți cei ce pretind că sunt urmașii lui Hristos ar fi așa în faptă și adevăr, atunci ei ar avea mintea lui Hristos și ar îndeplini lucrările lui Dumnezeu. Ar rezista ispitei de a fi indulgenți cu ei înșiși și ar arăta că ei nu gustă plăcerile frivole ale lumii mai mult decât privilegiul întâlnirii cu Hristos în cadrul întâlnirilor sociale. Atunci vor avea o influență asupra altora și i-ar conduce să le urmeze exemplul.SCT 141.1

    Faptele vorbesc mai tare decât cuvintele, și cei care sunt iubitori de plăceri nu apreciază valoarea binecuvântării de a face parte din numărul poporul lui Dumnezeu. Ei nu apreciază privilegiul de a-și influența asociații mergând cu ei, sperând că inimile lor vor fi atinse de Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu. Cine merge împreună cu ei la aceste adunări lumești? Isus nu Se află acolo pentru a binecuvânta asemenea adunări. Dar Satana va aduce în minte lucruri care nu vor mai permite intrarea lucrurilor de interes veșnic. Este șansa lui de a crea confuzie cu privire la bine, amestecându-l cu răul.SCT 141.2

    Prin acordarea atenției întrunirilor lumești se creează un gust pentru distracții excitante și puterea morală este slăbită. Cei ce iubesc plăcerea pot păstra o aparență de asemănare cu Dumnezeu, dar nu au nici o legătură vitală cu El. Credința lor este moartă, zelul lor s-a stins. Ei nu simt povara necesității de a spune un cuvânt la timp sufletelor care nu-L cunosc pe Hristos și de a-i grăbi să-și predea inimile lui Dumnezeu. — The Youth's Instructor, 23 aprilie, 1912; The Youth's Instructor, 30 martie, 1893.SCT 141.3

    *****

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents