Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Atitudinea față de autoritățile civile

    Nu atacați — Unii dintre frații noștri au spus și au scris unele lucruri care pot fi interpretate ca exprimând împotrivire față de stat și lege. Ar fi o greșeală să lăsăm astfel ocazia pentru interpretări. Nu este deloc înțelept a aduce critici mereu și mereu celor de la putere. Nu este responsabilitatea noastră să atacăm persoane sau instituții. Trebuie să fim mai atenți ca să nu dăm prilejul de a se interpreta că ne opunem autorităților civile. Este drept că noi ducem o luptă agresivă dar armele noastre trebuie să fie “Așa spune Domnul.” Lucrarea este aceea de pregătire a poporului pentru a putea sta în picioare în ziua cea mare a Domnului. Noi nu trebuie să ne punem în poziții care să încurajeze împotrivire sau să stârnească opoziția acelora care nu sunt de o credință cu noi.SE 68.1

    Lucrarea noastră trebuie să fie făcută de o asemenea manieră încât să nu lase posibilitatea de a fi catalogați ca trădători. Trebuie să eliminăm cu totul din discursurile noastre scrise sau orale acele afirmații care scoase din context ar putea fi răstălmăcite pentru a părea că se opun legii și ordinii. Totul trebuie cercetat cu mare grijă, ca să nu ne părem a încuraja lipsa de loialitate față de țară și legi. Nouă nu ni s-a cerut să sfidăm autoritatea. Va veni un timp, când vom fi tratați ca trădători din cauza faptului că vom apăra adevărurile Bibliei; dar să nu grăbim aceste timpuri prin acțiuni nesăbuite care să stârnească opoziție.SE 68.2

    Învinuiți din propriile noastre cuvinte — Va veni timpul când unele afirmații neglijente cu caracter acuzator folosite de frați în scris sau în discursuri orale, vor fi folosite de dușmanii noștri pentru a ne învinui. Dar ele nu vor fi folosite doar împotriva celor care au emis aceste declarații ci întreaga Biserică Adventistă va fi învinuită. Acuzatorii noștri vor afirma că în cutare și cutare zi, unul dintre oamenii din poziții de responsabilitatea au spus așa și așa împotriva legii și a statului. Mulți vor fi uimiți de cât de multe lucruri vor fi ținute minte și păstrate pentru ca să ofere o bază argumentelor dușmanilor noștri iar mulți alții vor fi surprinși să descopere că propriile lor cuvinte au fost răstălmăcite dându-li-se o semnificație pe care ei nu au intenționat-o. Oricând și în orice circumstanțe lucrătorii noștri trebuie să manifeste o mare grijă la cuvintele pe care le rostesc. Trebuie manifestată o mare grijă ca să nu declanșăm prin exprimări neglijente împotrivire și necaz înainte de marea criză care trebuie să încerce sufletele oamenilor.SE 69.1

    Atacuri împotriva autorității și puterii — Cu cât vor fi declanșate mai puține atacuri directe împotriva autorității și puterii, cu atât mai mare va fi lucrarea pe care o vom putea face, atât în America cât și în celelalte țări care vor urma exemplul Statelor Unite. Deși America se află în frunte, poporul nostru din celelalte țări vor avea parte de aceeași criză.SE 69.2

    Lucrarea noastră este să preamărim și să înălțăm Legea lui Dumnezeu. Trebuie să descoperim acestei lumi adevărurile cuvântului celui sfânt al lui Dumnezeu. De asemenea suntem datori să înălțăm Scripturile ca regulă a vieții. Cu toată modestia, în spiritul harului și în dragostea lui Dumnezeu, trebuie să arătăm tuturor oamenilor că Domnul Dumnezeu este Creatorul cerului și pământului și că ziua a șaptea este Sabatul Domnului.SE 70.1

    Noi trebuie să mergem înainte în numele Domnului, desfășurând stindardul Său și apărând Cuvântul Său. Când autoritățile ne vor porunci să nu mai facem acest lucru; când ne vor interzice să proclamăm poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus, atunci va trebui să adoptăm aceeași atitudine ca și apostolii: “Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.” Faptele Apostolilor 4, 19-20.SE 70.2

    Adevărul trebuie să fie prezentat în puterea Duhului Sfânt. Numai astfel cuvintele noastre pot fi eficiente. Vom putea învinge și rămâne învingători numai prin puterea Duhului. Agenții umani trebuie să fie schimbați de Duhul lui Dumnezeu. Lucrătorii noștri trebuie să fie menținuți de puterea Duhului Sfânt prin credința în mântuire. Cu înțelepciune divină ei trebuie să se ferească să rostească ceva care să-i provoace să ne blocheze calea. Prin insuflarea adevărurilor spirituale noi trebuie să pregătim un popor care să fie în stare ca în umilință și teamă sfântă să ofere temei pentru credința lor în fața celor mai înalte autorități ale acestei lumi.SE 70.3

    Noi trebuie să prezentăm adevărul în simplitatea lui pledând pentru un stil de viață sfântă; acest lucru trebuie făcut în spiritul lui Hristos. Manifestarea unui astfel de spirit va avea o influență foarte mare pentru multe suflete, și convinge pe mulți alții. Dați-i lui Dumnezeu ocazia să lucreze prin agenții săi proprii. Să nu vă închipuiți că veți putea să vă plănuiți viitorul; îngăduiți-i lui Dumnezeu să stea la cârmă oricând și în orice circumstanțe. El va lucra prin mijloace foarte potrivite, susținând, crescându-și și întărindu-și poporul.SE 70.4

    Nu grăbiți vremurile tulburi — Agenții lui Dumnezeu trebuie să dea dovadă de un zel sfânt care să fie cu totul sub controlul Său. Și așa vom trece destul de repede prin vremuri tulburi, așa că noi nu trebuie să facem nimic care să grăbească și mai mult venirea lor. Vor veni necazuri de așa natură încât toți cei ce vor să fie numai și numai ai lui Dumnezeu vor fi conduși spre El. Noi nu ne putem cunoaște cu adevărat decât atunci când vom fi trecuți prin cuptorul încercărilor și nu este de datoria noastră să-i învinuim pe aceia care nu au avut până acum lumina soliei celui de-al treilea înger.SE 71.1

    Dacă dorim să facem pe oameni să fie convinși că adevărurile pe care le credem sfințesc sufletul și transformă caracterul, nu trebuie să le adresăm mereu și mereu acuze vehemente. În felul acesta îi vom face să creadă că lucrurile pe care le propovăduim noi nu pot fi credința creștină pentru că nu ne fac blânzi, grijulii și respectuoși. Creștinismul nu se manifestă în acest spirit pugilistic al învinuirilor.SE 71.2

    Mulți din poporul nostru se află în pericol de a încerca să exercite un control strict asupra altora, încercând să-și supună pe semeni lor. Cei cărora li s-au încredințat poziții de control se află în pericolul de a nu se supune decât unei singure puteri — aceea a unei voințe nesfințite. Unii s-au folosit fără scrupule de aceste prerogative, cauzând confuzie printre cei pe care-i folosește Dumnezeu. Unul dintre cele mai mari blesteme din lumea noastră (atât în bisericile noastre cât și oriunde altundeva în societate) este dorința după supremație. Oamenii devin toți mai absorbiți de dorința după putere și popularitate. Spre rușinea și durerea noastră acest spirit s-a manifestat și în rândurile păzitorilor Sabatului. Dar numai aceia care au învățat blândețea și umilința în școala lui Hristos vor avea parte de biruință.SE 71.3

    Să ținem minte că lumea ne judecă după aparențe. Aceia care încearcă să reprezinte caracterul lui Hristos să fie foarte atenți să nu dea dovadă de trăsături contrare de caracter. Să căutăm să primim Duhul Sfânt înainte de a ieși să dăm mărturie. Dacă acest lucru se va întâmpla, mărturia pe care o vom da va fi foarte hotărâtă, dar diferită de mărturiile pline de acuzații pe care le dau unii; și toți aceia care vor crede vor depune mai multe eforturi pentru salvarea dușmanilor noștri. Să lăsăm această sarcină a condamnării autorităților civile și a guvernelor numai și numai pe seama lui Dumnezeu. Să fim paznici credincioși care să apere cu blândețe și dragoste adevărul așa cum este în Isus....SE 72.1

    Înfățișați adevărul cu blândețe — Adevărul trebuie prezentat cu tact divin însoțit de blândețe și o grijă deosebită. Totul ar trebui să pornească dintr-o inimă înmuiată și plină de simpatie. Trebuie să avem o comuniune strânsă cu Dumnezeu, ca să nu dăm prilej eului să se răscoale în noi, așa cum a fost cazul lui Iehu, revărsând astfel un torent de cuvinte nepotrivite, care nu sunt ca roua sau ca ploaia rece care revigorează plantele ofilite. Trebuie să dăm dovadă de cuvinte pline de blândețe dacă încercăm să câștigăm sufletele. Dumnezeu va fi înțelepciune pentru cel ce caută înțelepciunea dintr-o sursă divină.SE 72.2

    Atitudinea față de dușmani — Planul lui Dumnezeu este ca să ajungă în primul rând la inima oamenilor. Afirmați adevărul și lăsați pe Dumnezeu să facă restul în ceea ce privește puterea reformatoare. Nu vă legați de ceea ce spun dușmanii noștri ci prezentați doar adevărul care acționează eficient foarte repede. Înfățișați cuvântul în toată puterea lui.SE 73.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents