Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 29 — Influența anturajului

    Cuvântul lui Dumnezeu pune un mare accent pe influența anturajului chiar și asupra oamenilor maturi. Cu cât este mai mare puterea acestei influențe asupra minții și a caracterului copiilor și tinerilor, care sunt în formare! Compania pe care ei o întrețin, principiile pe care le adoptă, obiceiurile pe care și le formează vor decide asupra valorii lor aici și asupra viitorului lor.SP 220.1

    Este cumplit și ar trebui ca inimile părinților să tremure, deoarece, în atât de multe școli și colegii, unde tinerii sunt trimiși pentru instruire, predomină influențe care deformează caracterul, distrag mintea de la adevăratele scopuri ale vieții și coboară nivelul moral. În contact cu cei nereligioși și iubitori de plăceri, mulți tineri își pierd simplitatea și puritatea, credința în Dumnezeu și spiritul sacrificiului de sine pe care părinții creștini l-au nutrit și apărat prin instruire atentă și rugăciune stăruitoare.SP 220.2

    Este inevitabil ca tinerii să aibă niște prieteni și, în mod automat, ei vor resimți influența celor cu care se asociază. Există niște legături tainice, care apropie sufletele astfel încât inima unuia să răspundă inimii celuilalt. Ei iau unul de la celălalt idei, sentimente și chiar spiritul. Această asociere poate fi o binecuvântare sau un blestem. Tinerii se pot ajuta și întări unul pe altul, îmbunătățindu-și comportamentul, disponibilitățile, cunoștințele; sau, permițându-și să fie neglijenți și necredincioși, ei pot exercita o influență demoralizatoare.SP 220.3

    Problema alegerii tovarășilor este o problemă pe care elevii trebuie învățați să o privească în mod serios. Printre tinerii ce frecventează școlile noastre, întotdeauna vor exista două categorii: cei care caută să-I placă lui Dumnezeu și să asculte de profesori și cei plini de un duh de neascultare. Dacă tinerii noștri merg alături de cei mulți, care fac răul, influența acelora îi va arunca de partea vrăjmașului sufletelor.SP 220.4

    S-a spus pe bună dreptate: “Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești.” Tinerii nu reușesc să-și dea seama cât de ușor le pot fi afectate caracterul și reputația, în funcție de alegerea companiei. Omul caută compania acelora ale căror gusturi, obiceiuri și practici îi sunt plăcute. Cel care preferă societatea celor ignoranți și vicioși, în locul societății celor buni și înțelepți, dovedește că propriul Său caracter este deficitar. La început, gusturile și obiceiurile lui pot fi total diferite de ale acelora a căror companie o caută; dar, pe măsură ce se amestecă în această categorie, gândurile și simțămintele lui se schimbă. El sacrifică principiile și, discret, dar inevitabil, se coboară la nivelul tovarășilor lui. Așa cum întotdeauna o apă curgătoare preia caracteristicile solului pe care îl străbate, principiile și obiceiurile tânărului devin, în mod invariabil, impregnate de caracteristicile celor cu care se însoțesc.SP 221.1

    Elevii trebuie învățați să se opună ferm ademenirilor spre rău, care se ivesc în urma întovărășirii cu alți tineri. Fiind expuși ispitei, singura protecție față de rău este Isus prezent în inima lor. Ei trebuie să învețe a privi necontenit la Isus, a-I studia virtuțile, a-L face zilnic modelul lor. Atunci, adevărul adus în sanctuarul intim al propriului suflet le va sfinți viața. Ei trebuie învățați să-și cântărească acțiunile, să judece de la cauză la efect, să cântărească pierderea sau câștigarea veșnică a vieții, să se hotărască dacă vor sluji intereselor vrăjmașului sau se vor dedica pentru a servi neprihănirea. Întovărășindu-se cu cei care umblă în acord cu principiile, chiar și tinerii mai neglijenți vor învăța să iubească neprihănirea. Și, făcând ceea ce trebuie, în inimă li se va naște un dezgust pentru ceea ce este mărunt, banal și diferit de principiile Cuvântului lui Dumnezeu.SP 221.2

    Tăria caracterului constă în două elemente — puterea voinței și puterea autocontrolului. Mulți tineri consideră greșit pasiunea puternică, necontrolată, drept tărie de caracter. Adevărul este că acela care este condus de propriile pasiuni este un om slab. Adevărata măreție și noblețe a omului se măsoară în funcție de puterea lui de a-și controla simțurile și nu în puterea simțurilor lui de a-l subjuga. Cel mai tare om este cel care, sensibil la nedreptate, își reprimă totuși mânia și-și iartă vrăjmașii.SP 222.1

    Dumnezeu ne-a dat putere intelectuală și morală, dar, în mare măsură, fiecare este arhitectul propriului său caracter. Cu fiecare zi, construcția se apropie de termen. Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează să avem grijă cum construim, să vedem dacă clădirea noastră are ca temelie stânca veșnică. Vine timpul când se va dovedi cum este construcția noastră. Acum este vremea ca toți să-și cultive capacitățile pe care li le-a dat Dumnezeu, pentru a-și putea forma caractere folositoare aici, dar și într-o viață mai bună, de apoi.SP 222.2

    Credința în Hristos, ca Mântuitor personal, va da tărie și consistență caracterului. Aceia care au o credință sinceră în Hristos, vor fi calmi, știind că ochiul lui Dumnezeu este asupra lor, că Judecătorul tuturor oamenilor le cântărește valoarea morală, că inteligențele cerului veghează să vadă ce fel de caracter dezvoltă.SP 223.1

    Tinerii fac uneori niște greșeli atât de grave, deoarece ei nu învață din experiența celor mai în vârstă decât ei. Elevii nu-și pot permite să ironizeze sau să ia în derâdere atenționările părinților și educatorilor. Ei trebuie să prețuiască orice lecție, realizând în același timp nevoia lor de o învățătură mai adâncă decât ar putea să ofere orice om. Atunci când, prin credință, Hristos locuiește în inimă, Duhul Său devine o putere de curățire și înviorare a sufletului. Adevărul în inimă nu poate rata o influență de îndreptare asupra vieții. Atât profesorii, cât și elevii, trebuie să țină adevărul lui Dumnezeu ca pe o comoară de cel mai mare preț, care nu trebuie devalorizată prin practici care nu se potrivesc caracterului ei sfânt.SP 223.2

    Acei elevi care acum se află departe de căminul lor, departe de directa influență a părinților lor, nu trebuie să uite că ochiul Tatălui lor ceresc este asupra lor. El îi iubește pe tineri, le cunoaște nevoile, le înțelege ispitele. El vede în ei mari posibilități și este gata să-i ajute pentru a atinge cel mai înalt standard, dacă ei realizează nevoia lor și-I caută ajutorul.SP 223.3

    Copii, zi și noapte, rugăciunile părinților voștri se înalță la Dumnezeu pentru voi; zi de zi, grija lor iubitoare vă urmărește. Ascultați de rugămințile și de avertizările lor și hotărâți-vă ca, prin orice mijloace care vă stau în putere, să vă ridicați deasupra răului care vă înconjoară. Nu puteți să distingeți cât de perfid va lucra vrăjmașul pentru a vă corupe mințile și obiceiurile, și pentru a vă insufla principiile răului.SP 223.4

    S-ar putea să nu vedeți un real pericol în primul pas spre frivolitate și căutarea plăcerii, și să credeți că, atunci când veți dori să vă schimbați cursul, o veți putea face la fel de ușor ca atunci când ați înfăptuit răul. Dar este o greșeală. Prin alegerea unor tovărășii rele, mulți au fost conduși, pas cu pas, de pe calea virtuții în adâncurile neascultării și pierzării, unde, cândva, crezuseră că este imposibil ca ei să cadă.SP 224.1

    Elevul care cedează ispitei își slăbește influența spre bine, iar cel care, printr-un greșit curs al faptelor, devine agentul vrăjmașului sufletelor trebuie să-I dea lui Dumnezeu socoteală pentru rolul jucat, ca piatră de poticnire în calea altora. De ce să aibă copiii legătură cu marele apostat? De ce să devină ei agenții lui, care-i ispitesc pe alții? Mai bine zis, de ce să nu învețe ei să-și ajute și încurajeze colegii și profesorii? Este privilegiul lor de a-i ajuta pe profesori în sarcinile lor, pe care Satana vrea să le facă grele și descurajatoare. Ei pot crea o atmosferă bună, destinsă. Fiecare elev se poate bucura de conștiința că se află de partea lui Hristos, dovedind respect pentru ordine, sârguință și ascultare, și refuzând să-i acorde câtuși de puțin din capacitățile și influența sa marelui vrăjmaș a tot ce este bun și înălțător.SP 224.2

    Elevul care are considerație pentru adevăr și o reală concepție despre datorie poate face mult pentru a-și influența colegii spre Hristos. Tinerii care sunt la același jug cu Mântuitorul nu vor fi nesupuși. Ei nu vor urmări plăcerea lor egoistă. Pentru că sunt una cu Hristos în duh, ei vor fi una cu El și în fapte. Elevii mai mari din școlile noastre ar trebui să știe totdeauna că stă în puterea lor formarea obiceiurilor și practicilor elevilor mai mici ca ei și ar trebui să valorifice la maximum orice ocazie. Acești elevi mai mari să fie hotărâți ca, prin influența lor, să nu-și trădeze camarazii, dându-i pe mâna vrăjmașului.SP 225.1

    Isus va fi ajutorul tuturor celor care își pun încrederea în El. Aceia care sunt în legătură cu Hristos, au fericirea la comanda lor. Ei urmează calea pe care îi conduce Mântuitorul lor, răstignindu-se pentru El, împreună cu poftele și slăbiciunile lor. Ei și-au clădit speranțele pe Hristos și, astfel, furtunile pământului nu au putere să-i scoată din temelia lor cea sigură.SP 225.2

    Rămâne ca voi, tineri și tinere, să hotărâți dacă veți deveni demni de încredere și credincioși, pregătiți și hotărâți să luați o poziție dreaptă în orice împrejurare. Vreți să vă formați obiceiuri corecte? Căutați atunci compania acelora cu un moral sănătos și ale căror aspirații vizează ceea ce este bine. Prețiosul timp de probă este oferit pentru a vă putea îndepărta orice defect din caracter și asta trebuie să urmăriți nu numai pentru a obține viața veșnică, ci și pentru a putea fi de folos în această viață. Un caracter bun este un capital mai de preț decât aurul și argintul. El nu este atins de panică sau de eșecuri și, atunci când posesiunile pământești vor fi spulberate, el va aduce beneficii mari. Integritatea, fermitatea și perseverența sunt calități pe care toți trebuie să caute să le cultive cu seriozitate; ele îl îmbracă pe posesorul lor cu o putere irezistibilă — o putere ce-l face tare în a face binele, tare în a rezista răului, tare în a suporta dușmănia.SP 225.3

    Dragostea de adevăr și simțul responsabilității de a-L slăvi pe Dumnezeu sunt cele mai puternice stimulente pentru cultivarea intelectului. Cu această motivație, copilul nu poate fi un ușuratic. El va fi întotdeauna serios, învățând ca unul conștient că ochiul lui Dumnezeu veghează și că cerul întreg este angajat în educarea lui. El va deveni bine intenționat, generos, bun, curtenitor, eficient, asemenea lui Hristos. Inima și mintea lui vor fi în armonie cu voința lui Dumnezeu.SP 226.1

    Tinerii care sunt în armonie cu Hristos își vor alege tovarăși care să-i ajute să facă binele și vor evita societatea acelora care nu-i ajută în stabilirea unor principii și scopuri nobile. Pretutindeni se găsesc tineri a căror minte este îndreptată către modele inferioare. Când vin în contact cu această categorie, tinerii care sunt, fără rezervă, de partea lui Hristos vor sta hotărâți pentru ceea ce rațiunea și conștiința le spune că este drept.SP 226.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents