Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Studiul fără sens

    Adeseori, elevii petrec ani mulți în studiu greșit orientat și cu scopuri nefolositoare. Mintea este obișnuită să gândească pe o direcție greșită, reținând acele lucruri care nu numai că sunt complet nefolositoare, dar dăunează sănătății fizice și mintale. Elevul obține un sărac bagaj de informație, conținând multe cunoștințe de mică valoare, o cunoaștere în domenii care nu-i vor fi niciodată de folos, când ar putea obține o cunoaștere de cea mai mare utilitate în viața practică și care ar putea fi o rezervă de înțelepciune, din care să se alimenteze în timp de nevoie.SP 391.3

    Este greu să te desparți de obiceiuri vechi și de idei preconcepute. Dar puțini își dau seama de pierderea pe care o susțin mulți în perioada studiilor. Mult din ceea ce este “înghesuit” în creier nu este de valoare, dar elevii consideră această educație suficientă și, după ani de studiu, ies din școală cu diplome, crezându-se oameni cu educația făcută și buni pentru a sluji. În multe cazuri, această pregătire nu este altceva decât o păcăleală care va continua până când profesorii vor primi înțelepciunea cerului, prin influența Duhului Sfânt.SP 392.1

    Mulți elevi și-au solicitat într-atâta mintea pentru a învăța ceea ce rațiunea le spune că niciodată nu le va fi de vreun folos, încât puterile intelectuale au slăbit și au devenit incapabile de un efort viguros și perseverent pentru a înțelege acele lucruri care sunt de o importanță vitală. Banii cheltuiți pentru această educație, care, probabil, a fost suportată cu mare sacrificiu de către părinții lor, sunt aproape o pierdere. Înțelegerea greșită, referitoare la ceea ce este important în viață, duce la o greșeală capitală.SP 392.2

    Ce amăgire va fi acea educație nefolositoare, dacă ea va trebui dată la o parte, pentru ca posesorul ei să poată fi socotit demn de acea viață comparabilă cu viața lui Dumnezeu! Dumnezeu ne-a dat un timp în care să ne pregătim pentru școala de sus. Pentru aceasta trebuie ca tinerii să fie educați în școlile noastre. În școlile noastre de pe pământ, ei își formează caractere pe care Dumnezeu să le aprobe. Ei trebuie să primească o educație nu în obiceiurile și distracțiile societății lumii, ci în învățăturile lui Hristos, o pregătire care îi va califica pentru colaborarea cu inteligențele cerești. Învățătura dată tinerilor trebuie să-i facă mai eficienți în slujirea lui Dumnezeu, să-i abiliteze să meargă pe urmele lui Hristos și să păstreze principiile pe care Hristos le-a păstrat. Standardul nostru este caracterul Său pur, sfânt și neprihănit....SP 392.3

    Cunoașterea lui Dumnezeu este adevărata esență a educației. Educația care înlocuiește această cunoștință sau care o respinge, așa cum l-a respins Felix pe apostolul Pavel când acesta i-a vorbit despre înfrânare, neprihănire și despre judecata viitoare, nu este de la Dumnezeu. Cuvintele lui Pavel l-au impresionat pe Felix, dar guvernatorul l-a expediat pe apostol cu aceste cuvinte: “De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema”. (Faptele Apostolilor 24, 25.) Și astăzi, mulți spun la fel. Minților lor li se propun subiecte adânci despre adevăr, probleme înalte cât cerul și vaste cât veșnicia, dar ei spun: “Nu pot să mă gândesc toată ziua la asta, pentru că mă tulbură într-atâta, încât nu mai sunt bun de nimic. N-am stăpânit niciodată subiectele Bibliei. Nu pot să abordez acum studierea acestor lucruri. Lasă-mă, deocamdată. Când va fi timpul, am să te chem eu”. Și astfel, marele Manual al lui Dumnezeu este dat la o parte, nefiind privit ca ceva de care avem nevoie.SP 393.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents