Capitolul 16 — Parabola seminței care crește

Isus învăța prin ilustrații și parabole pe care le extrăgea din întâmplările obișnuite ale vieții cotidiene. Astfel, El asocia aspectele din natură cu cele spirituale, făcând legătura între viața ascultătorilor Săi și sublimele adevăruri scrise în Cuvântul Său. Și ori de câte ori, după aceea, ochii lor întâlneau lucrurile cu care Isus Își asociase adevărul veșnic, ei își aminteau lecțiile Lui.SP 140.1

Una dintre cele mai frumoase și mai impresionante parabole este aceea a semănătorului și a seminței. “El a zis: ‘Cu Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. Pământul rodește singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; și când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerișul’.” (Marcu 4, 26-29.) Cel care a spus această parabolă, a creat El Însuși sămânța cea delicată, i-a dat puteri de viață, și a stabilit legile care să-i guverneze creșterea. Apoi, El a făcut o ilustrație vie a adevărului, atât în plan fizic, cât și în plan spiritual.SP 140.2

Adevărurile arătate de această parabolă au fost o realitate vie în chiar viața lui Isus. În trup, cât și în suflet, El a urmat ordinea divină a creșterii, ilustrată de plantă, ordine pe care dorește să o urmeze toți tinerii. Deși Maiestate a cerului, Prinț al slavei, El a fost prunc în Betleem, și pentru un timp copil neajutorat, aflat în grija mamei sale.SP 140.3

În copilărie, Isus făcea treabă, ca un copil ascultător. El vorbea și acționa cu înțelepciunea unui copil, nu a unui om mare, făcând onoare părinților lui, îndeplinindu-și dorințele potrivit posibilităților de copil. Dar la orice stadiu al dezvoltării, El a fost desăvârșit cu simpla și naturala dezinvoltură a unei vieți lipsite de păcat. Despre copilăria lui Isus, Raportul sfânt consemnează: “Iar Pruncul creștea și se întărea; era plin de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era peste El.” (Luca 2, 40.) Iar despre tinerețea Lui se spune: “Și Isus creștea în înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.” (Luca 2, 52.)SP 141.1

Aici apare sugerată lucrarea părinților și a educatorilor. Ei trebuie să vizeze o astfel de grijă față de evoluția tinerilor, încât aceștia, în orice stadiu al vieții, să poată etala frumusețea naturală, caracteristică perioadei, așa cum o fac plantele în grădină.SP 141.2