Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Dătătorii sunt răsplătiți chiar dacă darurile nu sunt întrebuințate corespunzător

    Familiile sărace care au trăit experiența influenței sfințitoarea adevărului și care, prin urmare, o prețuiesc și îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru ea consideră că pot și că ar trebui să renunțe chiar și la lucrurile de primă necesitate pentru a-și aduce darurile în vistieria Domnului. Unii au renunțat la articolele de îmbrăcăminte de care aveau nevoie cu adevărat. Alții, care aveau o singură vacă, au vândut-o și l-au oferit Domnului banii obținuți în acest fel. În sinceritatea sufletelor lor, cu lacrimi de recunoștință pentru privilegiul de a contribui la cauza lui Dumnezeu, s-au închinat înaintea Domnului aducând darul lor și au cerut binecuvântarea Sa peste el, rugându-se ca prin el cunoștința adevărului să ajungă la sufletele aflate în întuneric.SA 179.1

    Mijloacele astfel consacrate nu au fost întotdeauna întrebuințate după cum plănuiseră dătătorii care s-au sacrificat pentru ele. Oamenii lacomi și egoiști, care nu sunt caracterizați de spiritul tăgăduirii de sine și de cel al jertfirii de sine, au întrebuințat cu necredincioșie banii aduși în vistierie și L-au înșelat pe Dumnezeu, însușindu-și bani câștigați în mod necinstit. Prin comportamentul lor lipsit de consacrare și nelegiuit, irosesc mijloacele consacrate cu rugăciuni și lacrimi....SA 179.2

    Chiar dacă banii dedicați astfel sunt întrebuințați greșit și nu ajung să-și împlinească scopul — slava Domnului și salvarea sufletelor — cei care au făcut sacrificiul cu sinceritatea inimii, din dorința de a-l aduce slavă lui Dumnezeu, nu își vor pierde răsplata, — Testimonies for the Church 2:518, 519.SA 179.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents