Cel ce dă cu bucurie este bine primit

“Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera, iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu.” Dacă acționăm în spiritul acestui sfat, putem să îl invităm pe Cel Divin să vegheze asupra problemelor noastre trecătoare. Putem să considerăm că dăruim doar din ceea ce ne-a încredințat Domnul nostru.SA 199.2

Trebuie să aducem toate darurile cu bucurie, căci ele provin din suma pe care Domnul a considerat că este potrivit să ne-o încredințeze cu scopul îndeplinirii lucrării Sale pe pământ, pentru ca steagul adevărului să poată fi ridicat în toate colțurile pământului. Dacă toți cei care cred adevărul l-ar înapoia Domnului zecimile și darurile, ar fi hrană în casa Domnului. Lucrarea de binefacere nu ar mai depinde de darurile fluctuante oferite din impuls și nu ar mai varia în funcție de sentimentele nestatornice ale oamenilor. Cerințele lui Dumnezeu ar fi bine primite, iar cauza Sa ar fi socotită vrednică să primească o parte din sumele ce ne-au fost încredințate.SA 199.3

Cât de dornic ar trebui să fie fiecare administrator credincios să-și sporească partea ce o va aduce în casa vistieriei Domnului și să nu o micșoreze cu vreun ban? Pe cine slujește el? Pentru cine își pregătește darul? Pentru Cel de la care primește toate lucrurile bune care îi aduc bucurie. Așadar, niciunul dintre noi, care primim harul lui Hristos, să nu îi pună pe îngeri în situația de a le fi rușine cu noi, iar pe Isus în situația de a-l fi rușine să ne numească frații Săi.SA 200.1

Să cultivăm ingratitudinea și să o manifestăm prin obiceiul de a oferi pentru cauza lui Dumnezeu cu zgârcenie? Nu, nu! Să ne aducem pe noi înșine ca jertfă vie și să-l dăm lui Isus cu tot ce avem. Toate sunt ale Lui și noi suntem ai Lui, căci ne-a răscumpărat. Cei care primesc harul Său și care contemplă crucea de pe Calvar nu vor întreba cât trebuie să dea, ci vor considera că cel mai valoros dar este încă prea neînsemnat și prea mic față de marele dar al singurului Fiu al Dumnezeului infinit. Prin tăgăduire de sine, cei mai săraci vor găsi căi prin care să obțină ceva de oferit lui Dumnezeu. — The Review and Herald, 14 iulie, 1896.SA 200.2