“Cinstește pe Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău, căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug și teascurile tale vor geme de must.” (Proverbe 3, 9.10.)SA 13.1

“Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat și altul, care economisește prea mult, nu face decât să sărăcească. Sufletul binefăcător va fi săturat și cel ce udă pe alții va fi udat și el.” (Proverbe 11, 24.25.)SA 13.2

“Dar cel ales la suflet face planuri alese și stăruie în planurile lui alese.” (Isaia 32, 8.)SA 13.3

În Planul de Mântuire, înțelepciunea divină a stabilit legea cauzei și a efectului, prin care lucrarea de binefacere este, în toate aspectele ei, o binecuvântare în două direcții. Cel care dă celor nevoiași le aduce altora binecuvântare și el însuși este binecuvântat într-o măsură și mai mare.SA 13.4

Slava Evangheliei

Pentru ca omul să nu fie lipsit de efectele binecuvântate ale binefacerii, Mântuitorul nostru a alcătuit un plan prin care omul urma să devină conlucrătorul Său. Dumnezeu ar fi putut să atingă scopul mântuirii păcătoșilor fără ajutorul omului, însă El știa că omul nu poate fi fericit dacă nu participă la această mare lucrare. Printr-un concurs de împrejurări care îl provoacă să fie milostiv, omului i se pun la dispoziție, din partea lui Dumnezeu, cele mai bune mijloace de practicare a binefacerii și i se oferă șansa de a-și face un obicei din a contribui la ajutorarea celor săraci și la avansarea cauzei Sale. Din cauza nevoilor ei, lumea decăzută ne solicită talanții mijloacelor și influenței noastre pentru a le prezenta bărbaților și femeilor adevărul după care tânjesc foarte mult. Iar noi, pe măsură ce luăm aminte la chemările lor, prin muncă și prin acte de binefacere, devenim tot mai mult asemenea Celui care S-a făcut sărac pentru noi. Când dăruim altora, le aducem binecuvântare și, în acest fel, ne adunăm bogății adevărate.SA 13.5

Slava Evangheliei este întemeiată tocmai pe principiul refacerii chipului divin în omenirea căzută, printr-o activitate constantă de binefacere. Această lucrare a început în curțile cerești. Acolo, Dumnezeu le-a oferit ființelor umane o dovadă evidentă a dragostei pe care le-o poartă. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”. (Ioan 3, 16.) Prin dăruirea lui Hristos, descoperim ce se află în inima Tatălui. Ea ne dă mărturie că, odată ce și-a asumat mântuirea noastră, Dumnezeu nu va precupeți nimic, oricât de prețios, din tot ce e necesar, pentru a-și aduce la îndeplinire lucrarea.SA 14.1

Spiritul dărniciei este spiritul cerului. Dragostea care se jertfește pe sine, ce îl caracteriza pe Hristos, s-a manifestat la cruce. El a dat tot ce a avut și apoi S-a dat pe Sine însuși pentru ca omul să fie mântuit. Crucea lui Hristos apelează la spiritul caritabil al fiecărui urmaș al Mântuitorului, lată principiul ilustrat aici: dăruiți și iar dăruiți! Acest principiu, transpus în acțiuni reale de binefacere și în fapte bune, reprezintă adevăratul rod al vieții creștine. Principiul celor necredincioși este acela de a obține tot mai multe, în speranța de a-și asigura fericirea; însă, dacă privim la consecințele finale, rodul acestui principiu este suferința și moartea.SA 14.2

Lumina Evangheliei ce vine dinspre crucea lui Hristos mustră egoismul și încurajează dărnicia și binefacerea. Nu ar trebui să ne lamentăm din pricina faptului că suntem chemați tot mai des să dăruim. În providența Sa, Dumnezeu își cheamă poporul să iasă din sfera lui limitată de acțiune și să întreprindă acțiuni mai mari. Este necesar un efort nelimitat acum, când lumea este acoperită de întuneric moral. Mulți oameni ai lui Dumnezeu se află în pericolul de a cădea în capcana spiritului lumesc și în cea a lăcomiei. Ei trebuie să înțeleagă faptul că apelurile pentru a oferi din mijloacele lor se înmulțesc datorită milei lui Dumnezeu. Trebuie să li se ofere ocazii de practicare a binefacerii, altminteri nu vor putea imita caracterul marelui Model.SA 14.3

Binecuvântările ispravnicilor

Când le-a poruncit ucenicilor “duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură” , Hristos le-a încredințat oamenilor lucrarea de răspândire a cunoștinței despre harul Său. Dar, în vreme ce unii merg să predice, alții sunt chemați să răspundă la apelurile Sale de a oferi daruri prin care să fie susținută cauza Sa pe pământ. El le-a dat oamenilor mijloace, iar aceste daruri divine trebuie să curgă prin canale omenești, ca să îndeplinească lucrarea desemnată nouă în procesul de mântuire a semenilor noștri. Aceasta este una dintre metodele prin care Dumnezeu îl înalță pe om. Este exact lucrarea de care are nevoie omul, deoarece ea va stârni cea mai profundă compasiune a sufletului și va solicita exercitarea celor mai înalte facultăți ale minții.SA 15.1

Toate lucrurile de pe acest pământ au fost lăsate de Dumnezeu, în generozitatea Sa, ca mijloc de exprimare a dragostei Sale față de om. Săracii sunt ai Lui și cauza religiei este a Lui. Aurul și argintul sunt ale Domnului; El ar putea să le trimită din cer asemenea unei ploi, dacă ar dori. Însă, în loc de aceasta, El l-a făcut pe om ispravnicul Său, încredințându-i mijloace pe care să le întrebuințeze în beneficiul altora, nu să le strângă pentru sine. Astfel, omul devine mijlocul prin care Dumnezeu își împarte binecuvântările pe pământ. El a plănuit sistemul binefacerii pentru ca omul să devină asemenea Creatorului Său, milostiv și altruist în ceea ce privește caracterul și, în final, părtaș cu Hristos la răsplata veșnică și slăvită.SA 15.2

Adunați în jurul crucii

Dragostea exprimată la Calvar trebuie reafirmată, reconsiderată și răspândită în toate bisericile noastre. Vom face noi tot ce putem pentru a da forță principiilor pe care Hristos le-a adus în această lume? Vom lupta pentru a iniția și pentru a eficientiza acțiunile de binefacere care sunt necesare acum, fără întârziere? Stând în fața crucii și văzându-L pe Prințul cerului murind pentru voi, puteți să vă închideți inima și să spuneți: “Nu, nu am nimic de oferit”?SA 16.1

Credincioșii lui Hristos trebuie să transmită mai departe dragostea Sa. Această dragoste trebuie să îi adune în jurul crucii, să îi determine să renunțe la orice egoism și să-i lege de Dumnezeu și unii de alții.SA 16.2

Adunați-vă în jurul crucii de pe Calvar cu jertfire de sine și cu tăgăduire de sine! Dumnezeu vă va binecuvânta când vă veți strădui să faceți tot ce puteți mai bine. Când vă apropiați de tronul harului și vă socotiți legați de acest tron cu lanțul de aur ce a fost coborât din cer pe pământ pentru a scoate oamenii din groapa păcatului, inima voastră va merge la frații și surorile voastre care sunt în lume fără Dumnezeu și fără speranță. — Testimonies for the Church 9:253-256.SA 16.3

Prefață

Capitolul 2 — Binefăcătorul nostru generos