Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Gânduri despre cartea Apocalipsei - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Câțiva pași ce conduc la chipul fiarei:

    1. O întreită unire între protestantism, catolicism și spiritism.GA 80.2

    “Prin decretul care va impune instituția papalității în călcarea Legii lui Dumnezeu, națiunea americană se va depărta cu totul de dreptate. Când protestantismul va întinde mâna peste prăpastie ca să prindă mâna puterii romane, când o va întinde peste abis ca să dea mâna cu spiritismul, când, sub influența acestei întreite alianțe, America va lepăda orice principiu al Constituției de stat protestant și republican și va susține răspândirea minciunilor și amăgirilor papalității, atunci vom putea ști că sfârșitul este aproape.GA 80.3

    După cum apropierea oștirilor romane a fost pentru ucenici un semn al iminentei distrugeri a Ierusalimului, tot astfel și această apostazie poate fi un semn pentru noi că îndelunga răbdare a lui Dumnezeu a ajuns la sfârșit și că națiunea americană și-a umplut măsura nelegiuirii ei, iar îngerul harului se pregătește să-și ia zborul spre a nu se mai întoarce niciodată. Atunci poporul lui Dumnezeu va fi aruncat în acele scene de strâmtorare și necaz pe care profeții le-au descris ca timpul de strâmtorare al lui Iacov. Strigătul credincioșilor persecutați se urcă la cer. Și după cum sângele lui Abel a strigat din pământ, tot astfel există voci care strigă către Dumnezeu din mormintele martirilor, adâncul mării, peșterile munților și celulele închisorilor: ‘Până când Stăpâne, Tu, care ești sfânt și adevărat, zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?’” — (Testimonies for the Church 5:451; The Great Controversy, 588-589.)GA 80.4

    2. Creștinizarea spiritismului va distruge zidurile de despărțire.GA 81.1

    “Deoarece spiritismul imită din ce în ce mai mult creștinismul cu numele, el are o putere mai mare să amăgească și să încurce. După concepția actuală, chiar și Satana s-a convertit. El va apare sub forma unui înger de lumină. Prin mijlocirea spiritismului, se vor face minuni, bolnavii vor fi vindecați și vor avea loc miracole incontestabile. Și, deoarece duhurile mărturisesc credința în Biblie și dau pe față respect pentru instituțiile bisericii, lucrarea lor va fi acceptată ca o manifestare a puterii divine.GA 81.2

    Linia de deosebire între creștinii cu numele și cei nelegiuiți, abia se mai distinge astăzi. Membrii bisericii iubesc ce iubește lumea și sunt gata să se unească cu ea, iar Satana s-a hotărât să-i unească într-o singură organizație și în felul acesta să-și întărească puterea aruncându-i în brațele spiritismului. Papistașii, care se laudă cu minunile, pretinzând că sunt un semn sigur al bisericii celei adevărate, vor fi amăgiți cu ușurință de această putere făcătoare de minuni; iar protestanții, care au lepădat scutul adevărului, vor fi amăgiți și ei. Papistașii, protestanții și cei lumești vor primi în egală măsură o formă de evlavie, fără putere, și vor vedea în această uniune o mare mișcare pentru pocăința lumii întregi și inaugurarea mileniului mult așteptat.” — (The Great Controversy, 588-589.)GA 81.3

    3. Prin calamități naturale, Satana îi va conduce pe oameni la sfințirea falsului sabat.GA 82.1

    “Satana lucrează și prin elementele naturii pentru a-și strânge secerișul de suflete nepregătite. El a studiat secretele laboratoarelor naturii și își folosește toată puterea pentru a dirija aceste elemente atât cât îi îngăduie Dumnezeu. Când i s-a îngăduit să-l chinuiască pe Iov, cât de repede au fost distruse turmele, cirezile, robii, casele și copiii, necazurile venind unul după altul ca într-o singură clipă. Dumnezeu este acela care ocrotește făpturile Sale și le înconjură pentru a le feri de puterea distrugătorului. Dar lumea creștină a dovedit dispreț față de Legea lui Iehova; Domnul însă va face exact ce a spus — își va retrage binecuvântările de pe pământ și-și va îndepărta grija Sa ocrotitoare de la aceia care se răscoală împotriva Legii Sale învățând și obligând și pe alții să facă la fel. Satana are stăpânire peste toți aceia pe care nu-i protejează Dumnezeu în mod deosebit. El va favoriza și va face pe unii să prospere pentru a-i aduce la îndeplinire planurile, și va aduce necazuri peste alții făcând pe oameni să creadă că Dumnezeu este Acela care-i chinuiește.GA 82.2

    În timp ce va apărea înaintea copiilor oamenilor ca un mare medic care le poate vindeca bolile, el va aduce boala și dezastrul, până acolo încât orașele populate vor fi aduse în stare de ruină și părăsire. Chiar acum el este la lucru. Satana își exercită puterea Sa în accidente și calamități pe mare și pe uscat, în marile conflagrații, în furtuni grozave și uragane pustiitoare, inundații, cicloane, valuri uriașe și în cutremure, în toate locurile și în mii de forme. El distruge recolta gata de recoltat și, ca urmare, vine foametea și suferința. El face ca aerul să fie poluat de moarte și mii de oameni pier din cauza poluării. Aceste calamități vor deveni din ce în ce mai frecvente și mai dezastruoase. Distrugerea va veni atât asupra oamenilor cât și a animalelor. ‘Țara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniți și tânjesc; pământul a fost spurcat de locuitorii lui, ei călcau legile, nu țineau poruncile și rupeau legământul cel veșnic!’ Isaia 24, 4.5.GA 82.3

    Și atunci amăgitorul cel mare va convinge pe oameni că aceia care slujesc lui Dumnezeu provoacă toate aceste rele. Clasa de oameni care a provocat dizgrația cerului va pune toate necazurile lor asupra acelora a căror ascultare de Legea lui Dumnezeu este o mustrare continuă pentru cei ce o calcă. Se va spune că oamenii insultă pe Dumnezeu prin călcarea sabatului duminical; că acest păcat a adus calamitățile care nu vor înceta până nu se va impune cu strictețe păzirea duminicii; și că aceia care susțin cerințele poruncii a patra, distrugând respectul pentru duminică, sunt tulburătorii poporului, împiedicând revenirea lor în grația divină și în prosperitate materială. În felul acesta, acuzația ridicată în vechime împotriva slujitorului lui Dumnezeu, se va repeta pe motive la fel de bine stabilite: ‘Abia a zărit Ahab pe Ilie și i-a zis: — Tu ești acela care nenorocești pe Israel? — Ilie a răspuns: — Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, și casa tatălui tău, fiindcă ați părăsit poruncile Domnului și te-ai dus după Baali.’ 1 Împărați 18, 17.18. Când mânia oamenilor va fi provocată prin acuzații neadevărate, ei vor lua față de trimișii lui Dumnezeu o atitudine foarte asemănătoare cu aceea pe care Israelul apostaziat a luat-o față de Ilie.” — (The Great Controversy, 589-590.)GA 83.1

    4. Pasul următor va fi fatal.GA 83.2

    “Demnitarii bisericii și ai statului se vor uni pentru a corupe, a convinge, a constrânge toate clasele de oameni să cinstească duminica. Lipsa autorității divine va fi înlocuită cu decretele prigonitoare. Corupția politică distruge iubirea de dreptate și respectul pentru adevăr; chiar și în America cea liberă, conducătorii și legiuitorii, pentru a-și asigura favoarea publică, se vor supune cererii populare de a da o lege care să impună păzirea duminicii. Libertatea de conștiință, care a costat o jertfă atât de mare, nu va mai fi respectată. În lupta care se apropie cu pași repezi, vom vedea exemplificate cuvintele profetului: ‘Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, și țin mărturia lui Isus Hristos.’ Apocalipsa 12, 17.” — (The Great Controversy, 592.)GA 83.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents