În ajutorul convertirii sufletelor

Experiența unei convertiri adevărate — Mi-a fost arătat că mulți au idei confuze cu privire la convertire. Ei au auzit adesea repetându-se la amvon cuvintele acestea: “Trebuie să vă nașteți din nou.” “Trebuie să aveți o inimă nouă.” Expresiile acestea i-au încurcat. Ei nu pot să înțeleagă Planul de Mântuire.Ev 286.1

Mulți s-au poticnit spre pierzarea lor, din cauza unor învățături greșite pe care unii pastori le-au prezentat cu privire la schimbarea ce are loc la convertire. Unii au trăit plini de tristețe ani de zile, așteptând vreo dovadă distinctă a faptului că au fost primiți de Dumnezeu. Ei s-au despărțit de lume într-o mare măsură și găsesc plăcere în tovărășia poporului lui Dumnezeu, totuși nu îndrăznesc să-L mărturisească pe Hristos, deoarece se tem că ar fi o încumetare să spună că sunt copiii lui Dumnezeu. Ei așteaptă acea schimbare deosebită despre care au fost făcuți să creadă că este legată de convertire.Ev 286.2

După un timp, unii dintre acești oameni primesc dovada acceptării lor de Dumnezeu și apoi sunt determinați să se alăture poporului Său. Ei consideră că aceea este data convertirii lor. Totuși mi-a fost arătat că ei au fost adoptați în familia lui Dumnezeu înainte de data aceea. Dumnezeu i-a primit încă de când au ajuns să fie obosiți de păcat și și-au pierdut dorința după plăcerile lumești, hotărând să-L caute cu seriozitate. În ciuda acestui fapt, pentru că nu au reușit să înțeleagă simplitatea Planului de Mântuire, ei au pierdut multe privilegii și binecuvântări pe care ar fi putut să le ceară, dacă ar fi crezut că Dumnezeu i-a primit chiar atunci când s-au întors pentru prima dată la El.Ev 286.3

Alții cad într-o greșeală mai periculoasă ca aceasta. Ei sunt conduși de impulsuri. În sufletul lor se nasc simțăminte de simpatie, iar ei consideră acest val de sentimente ca fiind o dovadă că sunt primiți de Dumnezeu și că sunt convertiți. Totuși principiile vieții lor nu sunt schimbate. Dovezile unei adevărate lucrări a harului în inimă nu trebuie să se găsească în simțăminte, ci în viață. “După roadele lor”, a spus Hristos, “îi veți cunoaște”.Ev 286.4

Multe suflete prețioase, care doresc stăruitor să fie creștini, se poticnesc încă în întuneric, așteptând ca simțămintele să le fie exercitate cu putere. Ele caută o schimbare deosebită care să aibă loc la nivelul sentimentelor. Ele așteaptă să fie luate în stăpânire de un fel de putere irezistibilă, asupra căreia nu au niciun control. Ele trec cu vederea faptul că acela care crede în Hristos trebuie să lucreze pentru propria mântuire cu temere și cutremur.Ev 287.1

Păcătosul convins de nelegiuirea lui are de făcut mai mult decât să se pocăiască. Pentru a fi primit de Dumnezeu, el trebuie să-și îndeplinească partea. El trebuie să creadă că Dumnezeu primește pocăința lui, în conformitate cu făgăduința Sa, care spune: “Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.”Ev 287.2

Lucrarea harului asupra inimii nu este instantanee. Ea se realizează printr-o veghere zilnică și continuă, crezând făgăduințele lui Dumnezeu. Cel pocăit și credincios, care cultivă credința și dorește stăruitor înnoirea harului lui Hristos, nu va fi lăsat de Dumnezeu să plece cu mâinile goale. Dumnezeu îi va da har. Îngerii-slujitori îl vor ajuta pe măsură ce el perseverează în eforturile lui de a progresa. — Manuscript 55, 1910.Ev 287.3

Nu toate convertirile sunt la fel — Nu toți oamenii sunt la fel. Nu toate convertirile sunt la fel. Domnul Isus impresionează inima, iar cel păcătos este născut din nou pentru o viață nouă. Adesea, sufletele au fost atrase la Hristos, fără să fi existat nici o convingere dramatică, nici o sfâșiere a inimii, nici o teroare a remușcărilor. Aceste suflete au privit la Mântuitorul cel înălțat și au trăit. Ele au înțeles nevoia inimii, au înțeles cerințele Mântuitorului, au auzit vocea Lui spunând: “Vino după Mine”, s-au ridicat și au mers după El. Convertirea aceasta a fost reală, iar viața religioasă a fost la fel de categorică precum a fost viața acelora care au suferit întreaga agonie a unui proces dramatic. — Letter 15a, 1890.Ev 287.4

Convertirile nu simt precise și metodice — Acei oameni care calculează cu exactitate cum trebuie să fie coordonate practicile religioase și care sunt foarte preciși și metodici în răspândirea luminii și harului pe care cred că le au, pur și simplu nu au Duhul Sfânt....Ev 288.1

Deși nu putem să-L vedem pe Duhul lui Dumnezeu, știm că acei oameni care erau morți în nelegiuiri și păcate ajung să fie convinși și convertiți sub influența lucrărilor Sale. Cei nechibzuiți și îndărătnici ajung să fie serioși. Cei împietriți se pocăiesc de păcatele lor, iar cei lipsiți de credință ajung să creadă. Jucătorii de noroc, bețivii, imoralii ajung să fie statornici, sobri și curați. Cei răzvrătiți și încăpățânați ajung să fie blânzi și creștinești. Când vedem schimbările acestea de caracter, putem să fim siguri că puterea de schimbare a lui Dumnezeu a transformat omul pe deplin. Noi nu-L vedem pe Duhul Sfânt, dar vedem dovada lucrării Sale asupra caracterului schimbat al celor care erau niște păcătoși împietriți și încăpățânați. După cum vântul suflă cu putere peste pomii înalți și îi doboară la pământ, tot așa Duhul Sfânt poate să lucreze asupra inimii omenești și niciun om mărginit nu poate să încadreze lucrarea lui Dumnezeu în limite pre-definite.Ev 288.2

Duhul lui Dumnezeu se manifestă în modalități diferite asupra unor oameni diferiți. Sub influența acestei puteri, unul va tremura în fața Cuvântului lui Dumnezeu. Convingerile lui vor fi atât de adânci, încât un uragan și un clocot de simțăminte pare să se dezlănțuie în inima lui și întreaga sa ființă este copleșită de puterea convingătoare a adevărului. Când Domnul îi adresează sufletului pocăit cuvintele de iertare el este plin de zel, plin de dragoste față de Dumnezeu, plin de seriozitate și de energie, iar duhul dătător de viață pe care l-a primit nu poate să fie înăbușit. Domnul Hristos este în el un izvor de apă vie ce țâșnește în viața veșnică. Sentimentele lui de dragoste sunt atât de adânci și de arzătoare, pe cât de adânci și de arzătoare au fost tulburarea și agonia lui. Sufletul lui este ca un izvor care vine de la o mare adâncime, iese la suprafață și revarsă torentele de recunoștință și laudă, mulțumire și bucurie, până când harpele cerești intonează notele de bucurie. El are o experiență de relatat, dar nu într-o modalitate precisă, obișnuită, metodică. El este un suflet răscumpărat prin meritele lui Isus Hristos și întreaga lui făptură este cuprinsă de emoție, când își dă seama de mântuirea lui Dumnezeu.Ev 288.3

Alții sunt aduși la Hristos pe o cale mai blândă. “Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.” Nu poți să vezi mijlocul prin care acționează, dar poți să vezi efectele lui. Când Nicodim i-a spus lui Isus: “Cum se poate face așa ceva”, Isus i-a zis: “Tu ești învățătorul lui Israel și nu pricepi aceste lucruri?” Se presupunea că un învățător în Israel, un om dintre cei înțelepți, era în stare să înțeleagă știința religiei, și totuși el se poticnea în fața învățăturii despre convertire! Pe motiv că nu putea să înțeleagă toate lucrurile aflate în legătură cu acțiunea puterii lui Dumnezeu, el nu era dispus să recunoască adevărul, și totuși accepta niște fapte din natură, deși nici pe acestea nu putea să le explice și nici chiar să le înțeleagă. Asemenea oamenilor din toate veacurile, el considera că formele și ceremoniile precise erau mai importante pentru religie, decât lucrările adânci ale Duhului lui Dumnezeu. — The Review and Herald, 5 mai, 1896.Ev 289.1

Convertirea conduce la ascultare — Convertirea sufletului omenesc nu este de o importanță mică. Aceasta este minunea cea mai mare pe care o face puterea divină. Rezultatele ei concrete trebuie să fie obținute prin credința în Hristos ca Mântuitor personal. Deși suntem curățiți prin ascultarea de Legea lui Dumnezeu, suntem sfințiți prin respectarea desăvârșită a Sabatului Său sfânt, crezând, așteptând cu răbdare și lucrând stăruitor la propria mântuire, cu temere și cutremur, totuși trebuie să știm că Dumnezeu este acela care lucrează în noi și voința, și înfăptuirea, după buna Sa plăcere. — Manuscript 6, 1900.Ev 289.2

Sfințirea doar prin practicarea adevărului — Omul nu trebuie doar să citească din Cuvântul lui Dumnezeu, presupunând că o cunoaștere superficială a acestui Cuvânt va face să aibă loc o reformă a caracterului său. Lucrarea aceasta poate să fie îndeplinită numai de Acela care este Calea, Adevărul și Viața. Anumite învățături ale adevărului pot să fie susținute cu fermitate. Ele pot să fie repetate până când susținătorii lor ajung să creadă că se află cu adevărat în posesia marilor binecuvântări pe care le reprezintă învățăturile acestea. Totuși este posibil să fie susținute adevărurile cele mai mari și mai puternice, dar, în același timp, să fie ținute în curtea de afară, exercitând doar o influență mică în a face viața de zi cu zi să fie folositoare și plăcută. Sufletul nu este sfințit prin adevărul care nu este pus în practică. — Letter 16, 1892.Ev 290.1

Doctrinele sau calitatea de membru al bisericii nu iau locul convertirii — Dacă nu sunt convertiți, toți se află pe același nivel, indiferent dacă fac parte din înalta societate sau din clasa de jos. Oamenii pot să treacă de la o doctrină la alta. Lucrul acesta are loc în prezent și va avea loc în viitor. Adepții papei pot să treacă de la catolicism la protestantism, și totuși să nu cunoască nimic despre semnificația cuvintelor: “Vă voi da o inimă nouă.” Acceptarea unor teorii noi și intrarea ca membru într-o biserică nu aduc nimănui o viață nouă, chiar dacă biserica în care intră ar putea să se afle pe temelia adevărată. Legătura cu o biserică nu ia locul convertirii. A semna că ești de acord cu un crez bisericesc nu are nici cea mai mică valoare, dacă inima nu este schimbată cu adevărat....Ev 290.2

Noi trebuie să avem mai mult decât o credință intelectuală cu privire la adevăr. Mulți dintre iudei au fost convinși că Isus era Fiul lui Dumnezeu, dar au fost prea mândri și prea ambițioși ca să cedeze acestei convingeri. Ei au hotărât să se împotrivească adevărului și și-au păstrat atitudinea aceasta. Ei nu au primit în inimă adevărul așa cum este el în Isus. Când adevărul este susținut doar de conștiință, în timp ce inima nu este mișcată și făcută să-l primească, atunci numai mintea este influențată. Totuși, când adevărul este primit în inimă, el trece dincolo de conștiință, iar principiile lui curate iau sufletul în stăpânire. Duhul Sfânt îi descoperă minții frumusețea adevărului și pune adevărul în inimă, pentru ca puterea lui transformatoare să fie văzută în caracter. — The Review and Herald, 14 februarie, 1899.Ev 291.1

Convertirea este rezultatul unui efort unit — În lucrarea de câștigare a sufletelor pierdute, care pier, nu omul este acela care realizează salvarea sufletelor, ci Dumnezeu este acela care conlucrează cu el. Dumnezeu lucrează, iar omul de asemenea lucrează. “Voi sunteți împreună-lucrători cu Dumnezeu.” Noi trebuie să lucirăm în modalități diferite și să concepem metode diferite, dar, în același timp, trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în noi pentru a ne descoperi adevărul și pe Sine însuși ca Mântuitor ce iartă păcatul. — Letter 20, 1893.Ev 291.2

Ajutorul dat celui păcătos — Insistați la timp și ne la timp, avertizându-i pe tineri și stăruind pe lângă cei păcătoși, cu dragostea pe care o are Hristos față de ei. Când de pe buzele celui păcătos se aude strigătul: “Oh, păcatele mele, păcatele mele, mă tem că sunt prea grave pentru a fi iertate”, încurajați credința lui. Înălțați-L tot mai mult pe Isus, spunând: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” Când se aude strigătul: “Doamne, ai milă de mine, păcătosul”, îndrumați sufletul cuprins de tremur spre Mântuitorul care iartă păcatul, arătându-i că El este scăparea lui. — Manuscript 138, 1897.Ev 291.3

Îngerii se bucură — Convertirea sufletelor la Dumnezeu este lucrarea cea mai mare și cea mai înaltă la care pot să ia parte făpturile omenești. În convertirea sufletelor sunt descoperite îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, dragostea Sa nemărginită, sfințenia și puterea Sa. Fiecare convertire adevărată îi dă slavă lui Dumnezeu și îi face pe îngeri să izbucnească în cântec. “Bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută.” — Letter 121, 1902.Ev 292.1