Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Evanghelizare - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Prefață

    Evanghelizarea, însăși inima creștinismului, este un subiect de o importanță principală pentru aceia care sunt chemați să vestească ultima solie de avertizare a lui Dumnezeu unei lumi aflate sub condamnarea păcatului. Trăim în ultimele ceasuri ale istoriei, iar mesajul adventist, proclamat spre a pregăti un popor pentru revenirea Domnului, trebuie să ajungă până la cele mai îndepărtate zone ale pământului, asemenea unui strigăt puternic.Ev 5.1

    Încă din perioada timpurie a lucrării adventiștilor de ziua a șaptea, învățătura dată de Spiritul Profetic a pus un accent deosebit asupra principiilor și practicilor legate de câștigarea sufletelor pentru Hristos, îndrumând spre o activitate din ce în ce mai amplă. Unele etape ale lucrării de evanghelizare au fost descrise în aproape toate cărțile lui Ellen G. White. De-a lungul anilor, solul Domnului a impulsionat lucrarea de evanghelizare aflată în continuă creștere, vorbind prin intermediul articolelor din Review and Herald, Signs of the Times și din alte reviste. De asemenea, din când în când, diferiți evangheliști au avut favoarea de a primi învățături și avertizări cu privire la metodele care ar trebui să caracterizeze lucrarea lor. Ocazional, Ellen G. White s-a adresat unor grupe de evangheliști și conducători ai bisericii, iar aceste cuvântări au conținut sfaturi foarte folositoare.Ev 5.2

    Totuși aceste articole, mărturii deosebite, sfaturi personale și cuvântări nu sunt disponibile astăzi publicului larg. Pentru a pune toate aceste învățături oportune la dispoziția armatei actuale, mult mai numeroase, de evangheliști adventiști de ziua a șaptea, este publicată acum compilația aceasta cuprinzătoare, organizată pe teme dedicate în exclusivitate subiectului deosebit de important al evanghelizării.Ev 5.3

    Volumul prezent nu numai că expune principiile călăuzitoare bine întemeiate, care trebuie să modeleze lucrarea evangheliștilor și a profesorilor de religie, ci oferă și sfaturi nenumărate cu privire la modalitatea în care aceste principii trebuie să fie aplicate. Deoarece este o compilație a învățăturilor pe care Domnul le-a dat de-a lungul multor ani, această lucrare constituie un adevărat manual de evanghelizare pentru mișcarea adventistă.Ev 6.1

    Când numeroasele declarații din diferite surse au fost adunate și organizate într-o ordine logica, s-a constatat că anumite sfaturi generale sunt expuse repetat. În efortul de a-i oferi cititorului întregul material care a contribuit la tratarea unui subiect, dar fără a prezenta repetiții inoportune, au fost alese numai paragrafe sau grupuri de paragrafe. În unele cazuri, propozițiile care se repeta au fost șterse chiar și din citatele scurte, iar omiterea lor este indicată în fiecare caz. Cu toate acestea, compilatorii au avut grija să prezinte declarații suficient de ample, pentru a reda contextul corect al sfaturilor.Ev 6.2

    S-au făcut eforturi pentru ca fiecare secțiune să conțină o tratare completă a subiectului prezentat. Acest proces a făcut să crească, într-o anumită măsură, repetările inevitabile ale unor idei care evidențiază învățătura dată. Compilatorii au adăugat subtitluri pentru a ajuta la identificarea mai ușoară a ideilor la care se referă declarațiile cheie din volumul acesta. La încheierea fiecărui citat este indicată sursa lui, iar ca un ajutor suplimentar pentru cititor, pentru citatele din manuscrise este prezentată și data scrierii sau, în cazul citatelor din publicații, este prezentată data primei publicări.Ev 6.3

    Uneori, cunoașterea timpului când a fost adresat un anumit sfat este un indiciu folositor pentru înțelegerea aplicației lui, deoarece lucrarea noastră se desfășoară în condiții aflate în continuă schimbare. Deși, în unele situații, metodele susținute în anii din trecut nu pot să fie aplicate în detaliu, totuși principiile enunțate sau ilustrate în aceste sfaturi timpurii vor îndruma spre metode sigure și pline de rezultate pentru zilele noastre. Principiile sunt neschimbătoare, chiar dacă aplicarea lor ar putea să necesite o adaptare la condițiile actuale. În cele ce urmează, vom prezenta o ilustrare concretă a acestei idei.Ev 6.4

    Cititorul va găsi menționarea frecventă a adunărilor de tabără, precum și sfaturi pentru organizarea lor. În anii 1870, adunările de tabără ale adventiștilor de ziua a șaptea atrăgeau o mulțime de neadventiști, iar participarea varia de la aproape jumătate adventiști și jumătate neadventiști, până la raportul neobișnuit de cincisprezece neadventiști la un singur membru al bisericii. În anii 1890, adunările de tabără de mare succes, care aveau loc în suburbiile marilor orașe, durau între două săptămâni și o lună. Aceste adunări aveau un potențial mare de câștigare de suflete. În perioada acelor ani au fost scrise multe declarații care recomandă asemenea adunări și prezintă îndrumări pentru organizarea lor cu succes.Ev 7.1

    Totuși vremurile s-au schimbat, iar participarea la adunările de tabără a ajuns să fie alcătuită de un grup tot mai numeros de membri ai bisericii. Acum, pentru mulțimea de neadventiști care era atrasă în anii din trecut de adunările de tabără se lucrează mai eficient prin adunările ținute în corturi sau în săli publice. Fără îndoială, principiile călăuzitoare pentru metodele de organizare a adunărilor de tabără slujesc bine și sigur pentru găsirea unor metode eficiente în evanghelizarea din zilele noastre.Ev 7.2

    Învățăturile din cartea aceasta sunt limitate aproape în totalitate la lucrarea de evanghelizare a pastorilor și profesorilor de religie. Sfaturile numeroase cu privire la evanghelizarea laică, care sunt prezentate în alte cărți ale lui Ellen G. White, precum și în îndrumările pentru evanghelizarea prin literatură, care ocupă un loc important în lucrarea noastră, nu sunt repetate aici, din cauza spațiului limitat. De asemenea, evanghelizarea medicală, care este tratată amplu și bine în cărțile Divina vindecare, Lucrarea misionară medicală și Sfaturi pentru sănătate, nu este tratată aici, cu excepția legăturilor cu prezentarea publică a soliei biblice. În cadrul subiectului evanghelizării ar putea să fie inclus mult mai mult, dar citatele de aici se limitează la aspecte care au o importanță directă pentru lucrarea aceasta specifică.Ev 7.3

    Scopul publicării acestui volum este acela de a marca un progres categoric în dezvoltarea metodelor de evanghelizare. Noi credem că sfaturile lui constructive și actuale, avertizările lui oportune, concepțiile lui despre triumful Evangheliei vor constitui o “amprentă”, călăuzind spre o lucrare de evanghelizare care va atinge punctul ei culminant și plin de slavă în timpul soliei strigătului cu glas tare al îngerului al treilea.Ev 8.1

    Consiliul de administrație a publicațiilor lui Ellen G White

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents