Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 5 — Viața devoțională a rămășiței

    O dublă preocupare

    În această vreme, înainte de a doua venire a Domnului Hristos pe norii cerului, trebuie să fie făcută o lucrare asemănătoare lucrării lui Ioan Botezătorul. Dumnezeu are nevoie de oameni care să pregătească un popor capabil să reziste în ziua cea mare a Domnului.... Pentru a fi în stare să vestim o astfel de solie, în același fel în care a fost vestită de Ioan, trebuie să avem o experiență spirituală asemănătoare cu a lui Ioan. Această lucrare trebuie să fie îndeplinită mai întâi în noi. Trebuie să privim la Dumnezeu și, privind la El, vom pierde din vedere propriul nostru eu. — Testimonies for the Church 8:332, 333 (1904).EUZ 63.1

    Comuniunea cu Dumnezeu ne va înnobila caracterul și viața. Oamenii vor ști despre noi, așa cum au știut despre primii ucenici că au fost cu Isus. Aceasta va acorda lucrătorului o putere pe care nimic altceva n-o poate da. El nu trebuie să-și permită să fie lipsit de această putere. Viața noastră trebuie să fie marcată de o dublă preocupare — o viață de meditație și o viață de acțiune, rugăciune tăcută și slujire sârguincioasă. — The Ministry of Healing, 512 (1905).EUZ 63.2

    Rugăciune și străduință, străduință și rugăciune, acestea vor constitui preocuparea vieții noastre. Trebuie să vă rugați ca și cum rezultatul și slava I s-ar datora în întregime lui Dumnezeu și să lucrați ca și cum ar fi în totalitate datoria voastră. — Testimonies for the Church 4:538 (1881).EUZ 63.3

    Nici un om nu se află în siguranță fără rugăciune, nici măcar o singură zi, ba chiar nici o clipă. — The Great Controversy, 530 (1911).EUZ 64.1

    Cine se roagă, dar nu face nimic altceva, în curând va înceta să se roage. — Steps to Christ, 101 (1892).EUZ 64.2

    Prinși cu tărie de Hristos

    Vine furtuna, o furtună care va încerca credința fiecăruia, oricât de mare ar fi ea. Credincioșii trebuie să se țină cu tărie de Hristos acum, altfel păcatul îi va duce pe un drum greșit. — Evangelism, 361, 362 (1905).EUZ 64.3

    Ar fi bine pentru noi să consacrăm în fiecare zi o oră de meditație pentru contemplarea vieții lui Isus. Ar trebui să urmărim viața Lui moment cu moment și să lăsăm ca imaginația noastră să se oprească asupra fiecărei scene, în special asupra celor de la sfârșit. — The Desire of Ages, 83 (1898).EUZ 64.4

    Singura apărare împotriva răului este rămânerea lui Hristos în inimă, prin credința în neprihănirea Lui. Dacă nu devenim legați pe viață de Dumnezeu, nu vom putea rezista niciodată efectelor nelegiuite ale iubirii de sine, ale îngăduirii poftelor și ale ispitei de a păcătui. Pentru un timp, putem renunța la multe obiceiuri rele, putem să ne îndepărtăm de Satana, dar, fără o legătură vie cu Dumnezeu, prin predarea noastră Lui clipă de clipă, vom fi biruiți. Fără o experiență personală cu Hristos și o continuă părtășie cu El, noi suntem la discreția vrăjmașului și, până la urmă, vom face ceea ce ne spune el. — Idem, 324 (1898).EUZ 64.5

    Isus Hristos Cel crucificat ar trebui să fie obiectul contemplării noastre, al vorbirii noastre și al celor mai plăcute simțiri ale noastre. — Steps to Christ, 103, 104 (1892).EUZ 65.1

    Modelat de Duhul Sfânt

    Inima omenească nu va cunoaște niciodată fericirea, până când nu I se va încredința lui Dumnezeu pentru a fi modelată de Duhul Sfânt, care face ca sufletul înnoit să semene cu modelul, cu Domnul Isus Hristos. Prin influența Sa, vrăjmășia împotriva lui Dumnezeu este schimbată în credință și iubire, iar mândria în umilință. Sufletul înțelege frumusețea adevărului, iar Hristos este onorat prin superioritatea și desăvârșirea caracterului. — Our High Calling, 152 (1896).EUZ 65.2

    Această lucrare nu constituie un impuls al naturii noastre, nici o însușire a minții sau o înclinație a inimii, ci nevoia de a fi clipă de clipă sub stăpânirea Duhului lui Dumnezeu. — Patriarchs and Prophets, 421 (1890).EUZ 65.3

    Duhul luminează întunericul nostru, risipește neștiința noastră și ne ajută în nenumăratele noastre nevoi. Dar cugetul trebuie să fie în permanență dornic să-L urmeze pe Dumnezeu. Dacă îngăduim ca iubirea de lume să intre în el, dacă nu avem dorința de a ne ruga și de a vorbi cu Acela care este izvorul tăriei și al înțelepciunii, Duhul nu poate locui în noi. — Our High Calling, 154 (1904).EUZ 65.4

    Necesitatea studiului biblic

    Nici o inimă reînnoită nu poate fi menținută tot timpul curată, dacă sarea Cuvântului nu este folosită zilnic. Harul divin trebuie să fie primit zilnic, altfel nici un om nu va rămâne convertit. — Our High Calling, 215 (1897).EUZ 65.5

    Credința voastră să fie întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Țineți cu tărie mărturia vie a adevărului. Aveți credință în Hristos, ca Mântuitor personal. El a fost și va fi mereu pentru noi Stânca Veacurilor. — Evangelism, 362 (1905).EUZ 66.1

    Creștinii trebuie să se pregătească pentru ceea ce va veni curând asupra lumii, ca o surpriză copleșitoare, și această pregătire trebuie să fie făcută prin studiul sârguincios al Cuvântului lui Dumnezeu și prin străduința de a se conforma întocmai principiilor acestuia. — Prophets and Kings, 626 (c. 1914).EUZ 66.2

    În timpul marelui conflict, nu va rezista nimeni, în afară de aceia care și-au întărit mintea cu adevărurile Bibliei. — The Great Controversy, 593 (1911).EUZ 66.3

    Numai cei care au fost cercetători sârguincioși ai Scripturilor și care au primit iubirea de adevăr vor fi la adăpost de puternicele amăgiri care țin lumea în robia lor. — Idem, 625 (1911).EUZ 66.4

    Poporul nostru trebuie să înțeleagă profețiile lui Dumnezeu, să dețină o cunoaștere sistematică a principiilor adevărului descoperit, care-l va pregăti pentru ceea ce va veni asupra pământului și-l va feri să fie influențat de orice curent de doctrină. — Testimonies for the Church 5:273 (1885).EUZ 66.5

    Fixează Sfânta Scriptură în memorie

    De multe ori pe zi, clipe prețioase de aur trebuie să fie consacrate rugăciunii și cercetării Sfintelor Scripturi, căci viața spirituală poate exista în suflet numai dacă încredințăm memoriei text după text. — Testimonies for the Church 4:459 (1880).EUZ 66.6

    Cuvântul prețios al Lui Dumnezeu este standardul pentru tinerii care vor să rămână credincioși împăratului cerului. Să studieze Scripturile, să învețe pe dinafară text după text și să dobândească o cunoaștere a celor spuse de Domnul. — My Life Today, 315 (1887).EUZ 67.1

    Clădiți în jurul vostru un zid de texte din Sfânta Scriptură și veți vedea că lumea nu poate să-l dărâme. Învățați versete din Biblie pe dinafară și, apoi, răspundeți-i lui Satana, când vine cu ispitele sale: “Stă scris”. În felul acesta a întâmpinat Domnul ispitele lui Satana și le-a opus rezistență. — The Review and Herald, 10 aprilie, 1888.EUZ 67.2

    Păstrează în memorie cuvintele prețioase ale lui Hristos. Ele vor fi mai de preț decât argintul și aurul. — Testimonies for the Church 6:81 (1900).EUZ 67.3

    Când mergeți la lucru, luați cu voi o Biblie de buzunar și folosiți orice ocazie pentru a învăța pe dinafară prețioasele ei făgăduințe. — The Review and Herald, 27 aprilie, 1905.EUZ 67.4

    Va veni timpul când mulți vor fi lipsiți de Cuvântul scris. Dar, dacă acest Cuvânt este întipărit în memorie, nimeni nu-l poate lua de acolo. — Manuscript Releases 20:64 (1906).EUZ 67.5

    Să cercetăm Cuvântul lui Dumnezeu, să încredințăm memoriei făgăduințele Sale prețioase, în așa fel încât, atunci când vom fi lipsiți de Biblia noastră, să fim totuși în posesia Cuvântului lui Dumnezeu. — Manuscript Releases 10:298 (1909).EUZ 67.6

    Apocalipsa 14 este o ancoră pentru poporul lui Dumnezeu

    În aceste ultime zile, este datoria noastră să precizăm înțelesul complet al soliilor primului, celui de-al doilea și celui de-al treilea înger. Tot ce întreprindem trebuie să fie conform Cuvântului lui Dumnezeu. Prima, a doua și a treia solie îngerească sunt renumite și descoperite în capitolul 14 din Apocalipsa, de la versetul 6 până la sfârșit. — Manuscript Releases 13:68 (1896).EUZ 68.1

    Mulți care au acceptat cea de-a treia solie nu au trecut prin experiența vestirii primelor două solii. Satana a înțeles lucrul acesta și ochiul lui cel rău a fost asupra lor ca să-i deruteze, dar îngerul al treilea le-a arătat Sfânta Scriptură, iar celor care nu au avut o experiență în ceea ce privește soliile trecute, li s-a arătat calea spre Sanctuarul ceresc. Mulți au înțeles lanțul perfect al adevărului în soliile îngerești și le-au primit cu bucurie, în ordinea lor, urmându-L pe Isus, prin credință, în Sanctuarul din cer. Aceste solii mi-au fost arătate ca o ancoră pentru poporul lui Dumnezeu. Aceia care le-au înțeles și le-au primit vor fi feriți de a fi luați de valul multelor amăgiri ale lui Satana. — Early Writings, 256 (1858).EUZ 68.2

    Educați-vă mintea să creadă în Cuvântul lui Dumnezeu

    Cei care își iau libertatea de a contesta Cuvântul lui Dumnezeu, de a se îndoi de orice, atunci când există posibilitatea de a fi sceptici, vor vedea că le va fi necesar un efort extraordinar pentru a avea credință la vreme de necaz. Influența care întunecă mintea educată în spiritul necredinței va fi aproape imposibil de biruit, pentru că, în felul acesta, sufletul este prins în mreaja lui Satana și devine incapabil să rupă îngrozitoarea rețea care a fost țesută din ce în ce mai strâns în jurul lui.EUZ 68.3

    Printr-o atitudine de îndoială, omul îi cheamă în ajutorul său pe agenții lui Satana. Singura speranță pentru cel care a fost educat în spiritul necredinței este să se agațe cu disperare de Mântuitorul și, ca un copil, să-și predea voința și felul lui de a fi lui Hristos, ca să poată fi adus din întuneric la lumina Sa minunată. Omul nu are puterea de a-și reveni singur din capcana lui Satana. Cel care și-a însușit deprinderea de a contesta, de a se îndoi și de a critica se întărește singur în necredință. — Manuscript 3, 1895.EUZ 69.1

    Pregătirea pentru încercările viitoare

    Servii lui Hristos nu trebuie să se pregătească pentru a ști cum să vorbească când vor fi trași la răspundere pentru credința lor. Pregătirea lor trebuie să fie făcută zi de zi, strângând adevărurile prețioase ale Cuvântului lui Dumnezeu ca pe o comoară în inima lor, hrănindu-se cu învățăturile lui Hristos și întărindu-și credința prin rugăciune. Apoi, când va veni vremea încercării, Duhul Sfânt le va aduce aminte tocmai acele adevăruri care vor impresiona inima celor ce vor veni să-i asculte. Dumnezeu va face să țâșnească în memoria lor cunoștința obținută prin cercetarea sârguincioasă a Scripturilor, exact în momentul când va fi nevoie de ea. — Counsels on Sabbath School Work, 40, 41 (1900).EUZ 69.2

    Când va veni vremea încercării, unii dintre aceia care acum le predică altora își vor da seama, la examinarea doctrinelor pe care le susțin, că sunt multe lucruri pentru care nu pot oferi un argument satisfăcător. Ei nu și-au cunoscut marea lor ignoranță până când nu au fost încercați în felul acesta. În biserică, există mulți care consideră că înțeleg ceea ce cred și nu-și vor cunoaște slăbiciunea până când nu se vor ivi controverse. Când vor fi despărțiți de cei care au aceeași credință și vor fi obligați să stea izolați și singuri și să dea socoteală pentru credința lor, vor fi surprinși să vadă cât de confuze le sunt ideile despre ceea ce acceptaseră ca fiind adevăr. — Testimonies for the Church 5:707 (1889).EUZ 70.1

    Controlul asupra puterilor morale

    Iscusința în a găsi argumente în sprijinul credinței noastre este o bună realizare, dar, dacă adevărul nu pătrunde mai adânc, sufletul nu va fi niciodată salvat. Inima trebuie să fie curățită de orice pată morală. — Our High Calling, 142 (1893).EUZ 70.2

    Puțini își dau seama că datoria lor este să-și exercite controlul asupra gândurilor și a imaginației. Este greu pentru o minte nedisciplinată să se mențină fixată asupra subiectelor folositoare. Dar, dacă gândurile nu sunt ocupate cu ceea ce trebuie, religia nu poate să înflorească în suflet. Mintea trebuie să se preocupe numai cu lucruri sfinte și veșnice, altfel va nutri gânduri neînsemnate și ușuratice. Atât puterile intelectuale, cât și cele morale trebuie să fie disciplinate, și ele se vor întări și se vor dezvolta prin exercițiu. — Our High Calling, 111 (1881).EUZ 70.3

    Trebuie să încurajăm și să cultivăm gânduri curate și neprihănite și să întărim puterile morale, decât pe cele înjositoare și senzuale. Dumnezeu să ne ajute să ne trezim din poftele îngăduinței noastre egoiste! — Medical Ministry, 278 (1896).EUZ 70.4

    Exemplul lui Enoh

    Înainte de a fi luat la cer, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani, iar starea lumii de atunci nu a fost mai favorabilă decât este astăzi pentru desăvârșirea caracterului creștin. Cum a umblat Enoh cu Dumnezeu? El și-a educat mintea și inima să simtă mereu că se află în prezența lui Dumnezeu, iar, când era nesigur, Enoh își înălța rugăciunile către Dumnezeu, ca El să-l aibă în paza Lui.EUZ 71.1

    Enoh a refuzat să facă orice ar fi putut să-L supere pe Dumnezeul său. Domnul era mereu prezent înaintea Lui. Enoh se ruga: “Învață-mă căile Tale, ca să nu mă rătăcesc. Care este hotărârea ta cu privire la mine? Ce trebuie să fac, ca să Te onorez pe Tine, Dumnezeul meu?” În felul acesta, el și-a croit neîncetat cărarea și umblarea sa în armonie cu poruncile lui Dumnezeu și a avut o desăvârșită încredere și speranță că Tatăl ceresc îl va ajuta. El nu a avut gândul și voința sa proprie. Acestea erau cufundate cu totul în voința Tatălui său.EUZ 71.2

    Enoh a fost un reprezentant al acelora care vor fi pe pământ când va veni Hristos și care vor fi luați la cer fără să vadă moartea. — Sermons and Talks 1, 32 (1886).EUZ 71.3

    Enoh a fost ispitit întocmai ca și noi. El a trăit într-o societate care nu era ma prietenoasă cu neprihănirea decât este cea de astăzi. Atmosfera pe care o respira era viciată de păcat și stricăciune, la fel ca a noastră, și totuși el a trăit o viață de sfințenie. El nu a fost mânjit de păcatele care predominau în epoca în care a trăit. Tot așa și noi putem să rămânem curați și necorupți. — Testimonies for the Church 2:122 (1868).EUZ 71.4

    Să ne reamintim binecuvântările din trecut ale lui Dumnezeu

    Examinând istoria trecutului nostru, urmărind fiecare pas de înaintare până în situația noastră prezentă, pot să spun: Domnul fie lăudat! Când văd ce a înfăptuit Dumnezeu, mă simt plină de uimire și de încredere în Domnul Hristos, Conducătorul nostru. Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât de a uita calea pe care ne-a condus Domnul și învățătura Sa din istoria trecutului nostru. — Life Sketches of Ellen G. White, 196 (1902).EUZ 72.1

    Un timp pentru meditație serioasă

    Dacă a fost vreodată un timp când oricine se teme de Dumnezeu se cuvine să mediteze cu seriozitate, atunci acesta este acum, când evlavia personală este esențială. Fiecare ar trebui să se întrebe: “Cine sunt eu și care este lucrarea și misiunea mea în acest timp? De care parte activez eu — de partea lui Hristos sau de partea vrăjmașului?” Fiecare suflet să se smerească înaintea lui Dumnezeu, pentru că acum trăim în mod sigur în marea zi a ispășirii. Chiar acum, cazul multora este adus înaintea lui Dumnezeu spre examinare, pentru că ei mai au de dormit doar puțină vreme în mormântul lor. Nu mărturisirea voastră de credință va garanta pentru voi în acea zi, ci starea în care se află sufletul vostru. Este templul sufletului meu curățit de orice mânjitură? Sunt păcatele mele mărturisite și mă căiesc de ele înaintea lui Dumnezeu, ca să poată fi șterse? Mă consider eu prea nepăsător? Doresc eu să fac oricând orice sacrificiu pentru desăvârșirea cunoașterii lui Isus Hristos? Simt eu în fiecare clipă că nu mai sunt al meu, ci că îi aparțin lui Hristos, că slujirea mea îi aparține lui Dumnezeu, pentru că sunt al Lui? — Manuscript 87, 1886.EUZ 72.2

    Trebuie să ne întrebăm: “Pentru ce trăim și lucrăm? Și care va fi rezultatul tuturor acestora?” — The Signs of the Times, 21 noiembrie, 1892.EUZ 73.1

    Să trăim având în vedere ziua judecății

    Pe măsură ce priveam oamenii din orașele noastre, grăbindu-se încoace și încolo la treburile lor, m-am întrebat în mintea mea dacă se gândesc vreodată la ziua lui Dumnezeu care stă să vină. Fiecare dintre noi ar trebui să trăiască cu gândul la ziua cea mare, care va veni în curând. — Sermons and Talks 1:25 (1886).EUZ 73.2

    Nu ne putem permite să trăim fără să ținem seama de ziua judecății, pentru că, deși a fost îndelung amânată, acum este aproape, este chiar la uși și vine în grabă. În curând, trâmbița arhanghelului îi va face pe cei vii să tresară și îi va trezi pe cei morți. — Child Guidance, 560, 561 (1892).EUZ 73.3

    Gata pentru revenirea lui Hristos

    Dacă acum nu găsim nici o plăcere în contemplarea lucrurilor cerești, dacă nu avem nici un interes pentru căutarea cunoașterii lui Dumnezeu și nu ne bucurăm privind caracterul Lui Hristos, dacă sfințenia nu are nici o atracție pentru noi, atunci putem fi siguri că speranța noastră pentru cer este zadarnică. Deplina conformare față de voia lui Dumnezeu trebuie să fie ținta supremă, aflată mereu în fața creștinului. El va simți plăcere să vorbească despre Dumnezeu, despre Domnul Isus, despre căminul fericit și curat, pe care Hristos L-a pregătit pentru cei ce-L iubesc. Apostolul prezintă contemplarea acestor teme, când sufletul se desfată cu asigurările binecuvântate ale lui Dumnezeu, ca fiind o pregustare a “puterilor veacului viitor”. — Testimonies for the Church 5:745 (1889).EUZ 73.4

    Dacă sunteți împăcați cu Dumnezeu, atunci sunteți gata pentru venirea lui Hristos, chiar dacă ar fi să fie astăzi. — In Heavenly Places, 227 (1891).EUZ 74.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents