Capitolul 2 — Lucrătorul pentru temperanță

Se cere lucrare personală — Lucrarea misionară nu constă numai în predicare. Ea include lucrare personală cu cei care au abuzat de sănătatea lor, ajungând acolo încât nu mai au puterea morală de a-și stăpâni poftele și pasiunile. Trebuie lucrat cu aceste suflete ca și cu persoanele mai bine situate. Lumea noastră e plină de oameni care suferă. — Evangelism, 265.Te 130.3

Exemplu de autostăpânire — Aceia care au control de sine sunt cei potriviți pentru a lucra pentru oamenii slabi și rătăcitori. Ei îi vor trata cu bunătate și răbdare. Prin exemplu propriu, ei vor arăta ce este bine și apoi vor căuta să-i aducă pe rătăcitori sub influențe bune.Te 130.4

“‘Din vremea părinților voștri, voi v-ați abătut de la poruncile Mele și nu le-ați păzit. Întoarceți-vă la Mine și Mă voi întoarce și Eu la voi’, zice Domnul oștirilor. Dar voi întrebați: ‘În ce trebuie să ne întoarcem?’”Te 131.1

Dacă întâlnește vreunul dintre voi pe alții care nu sunt siguri ce trebuie să facă, e nevoie să le arate. Fiecare trebuie să fie angajat în lucrarea de salvare de suflete. Fiecare trebuie să fie pregătit în a oferi învățături referitoare la știința mântuirii. — Manuscris 38a, 1905.Te 131.2

Fiți plini de compasiune și simpatie — Să căutăm să știm cum se ajunge la inima oamenilor. Nu există cale mai bună de a face lucrul acesta decât fiind plini de compasiune și simpatie. Dacă cunoașteți dintre aceia care sunt bolnavi și au nevoie de asistență, ajutați-i, încercați să le ușurați necazul. Când faceți acest lucru, puterea Domnului va vorbi prin el sufletului. — The General Conference Bulletin, 23 aprilie, 1901.Te 131.3

Cuceriți prin simpatie și iubire — Oamenii sunt atrași prin simpatie și dragoste; mulți pot fi astfel câștigați pentru Hristos și reformă. Ei nu pot fi forțați sau mânați. Îngăduința creștină, sinceritatea, respectul și curtoazia față de cei care nu văd adevărul ca noi vor exercita o puternică influență spre bine. Trebuie să învățăm să nu ne grăbim și să nu cerem prea mult de la cei nou — convertiți la adevăr. — Manuscris 1, 1878.Te 131.4

Încurajarea micilor atenții — În toate legăturile noastre, nu trebuie uitat că, în experiența altora, sunt capitole sigilate pentru ochii muritori. Pe paginile memoriei se află istorii triste, care sunt cu sfințenie păzite de ochii curioși. Sunt consemnate acolo lungi și grele bătălii cu împrejurările provocatoare, sunt neajunsuri în viața de cămin, poate, lucruri care zi de zi slăbesc curajul, încrederea și credința. Cei care duc din greu lupta acestei vieți pot fi întăriți și încurajați prin mici atenții ce nu cer decât un mic efort plin de iubire. Pentru ei, atingerea mâinii de ajutor, întinse de un prieten adevărat, este mai de preț decât aurul sau argintul. Vorbele bune sunt la fel de bine primite ca și zâmbetul îngerilor. — The Ministry of Healing, 158.Te 131.5

Nu atacați, ci oferiți ceva mai bun — De puțin folos este încercarea de a-i conduce la reformă pe alții, atacând ceea ce am putea privi ca fiind obiceiuri rele. Această întreprindere aduce adeseori mai mult rău decât bine. În discuția Lui cu femeia samariteancă, Hristos nu a discreditat fântâna lui Iacov, dar a prezentat ceva mai bun: “Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu”, a zis El, “și cine este Cel ce-ți zice ‘Dă-Mi să beau!’, tu singură ai fi cerut să bei și El ți-ar fi dat apă vie.” Ioan 4, 10. El a îndreptat conversația spre comoara pe care urma să o reverse, oferindu-i femeii ceva mai bun decât avea ea, oferindu-i chiar apa vie, bucuria și speranța Evangheliei. Este o ilustrație a felului în care trebuie să lucrăm. Trebuie să le oferim oamenilor ceva mai bun decât ceea ce au, să le oferim însăși pacea lui Hristos, care întrece orice înțelegere. Trebuie să le spunem despre Legea sfântă a lui Dumnezeu — transcrierea caracterului Său și expresia a ceea ce El dorește ca ei să devină. Arătați-le cât de infinit superioară bucuriilor și plăcerilor lumești, care trec, este nepieritoarea slavă a cerului. Spuneți-le despre pacea și odihna aflate la Mântuitorul, “...oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete” (Ioan 4, 14), a declarat El.Te 132.1

Înălțați-L pe Isus, spunând: “Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Ioan 1, 29. Numai El poate stinge setea inimii și oferi pace sufletului.Te 132.2

Altruist, bun, curtenitor — Reformatorii trebuie să fie cei mai neegoiști, cei mai buni și cei mai curtenitori dintre oameni. În viața lor, trebuie văzută adevărata bunătate a faptelor neegoiste. Lucrătorul care manifestă lipsă de amabilitate, care arată lipsă de răbdare față de ignoranța sau rătăcirea altora, care vorbește răstit sau acționează fără menajamente, poate închide ușa spre suflete astfel încât niciodată să nu mai reușească să ajungă la ele.Te 132.3

Așa cum rouă și ploaia liniștită cad peste plantele care se ofilesc, și cuvintele trebuie să cadă blând când se urmărește câștigarea oamenilor aflați în greșeală. Planul lui Dumnezeu este să se atingă mai întâi inima. Noi trebuie să rostim adevărul în dragoste, având încredere în Cel care îi conferă putere pentru reformarea vieții. Duhul Sfânt va impresiona sufletul prin cuvântul rostit cu dragoste.Te 133.1

În mod natural, noi suntem egocentriști și ținem la propriile opinii. Dar când am învățat lecțiile pe care Hristos dorește să ni le dea, devenim părtași ai naturii Sale, trăind, în consecință, viața Lui. Minunatul exemplu al lui Hristos, inegalabila blândețe cu care a pătruns El în sentimentele celorlalți, plângând cu cei care plâng, bucurându-se cu cei care se bucură, trebuie să aibă o adâncă influență asupra caracterului tuturor celor care-I urmează cu sinceritate. Prin cuvinte și fapte de bunătate, ei vor căuta să facă ușoară calea pentru picioarele vlăguite. — The Ministry of Healing, 156-158.Te 133.2

Valoarea banului pierdut — Deși căzut în mizerie, banul pierdut din parabola Mântuitorului era o piesă de argint. Proprietara lui l-a căutat, pentru că era de valoare. Tot așa și orice suflet, deși degradat de păcat, este valoros în ochii lui Dumnezeu. Așa după cum moneda purta chipul și efigia puterii care guverna, și omul purta, după creațiune, chipul și efigia lui Dumnezeu. Deși este alterat acum și umbrit de influența păcatului, urme ale acestei efigii rămân pe orice suflet. Dumnezeu dorește să reabiliteze acest suflet și să redeseneze pe el chipul Său, în neprihănire și sfințenie.Te 133.3

Cât de puțin intrăm în rezonanță cu Hristos în ceea ce ar trebui să fie cea mai puternică alianță între noi și El — compasiunea pentru sufletele decăzute, vinovate, aflate în suferință și moarte în nelegiuire și păcate! Neomenia omului față de om este cel mai mare păcat al nostru. Mulți consideră că ei reprezintă dreptatea lui Dumnezeu, în vreme ce sunt total incapabili să reprezinte blândețea și marea Sa iubire. De multe ori cei pe care-i abordează cu duritate se află în stresul ispitei. Satana se luptă cu aceste suflete și vorbele aspre și lipsite de simpatie îi descurajează și-i fac să cadă pradă puterii ispititorului. — The Ministry of Healing, 163.Te 133.4

Nici o dojană pentru oaia rătăcită — Parabola cu oaia pierdută este o ilustrare elocventă a iubirii Mântuitorului pentru cei rătăciți. Păstorul le lasă pe celelalte nouăzeci și nouă în staul și iese în căutarea celei pierdute, care e gata să piară. Iar atunci când o găsește, o ia pe umeri și se întoarce plin de bucurie acasă. El nu-i caută greșeli oii rătăcitoare, nu spune “Ducă-se, dacă așa vrea ea!”, ci merge prin frig și lapoviță, prin furtună, pentru salvarea celei pierdute, continuându-și cu răbdare căutarea până ce o află.Te 134.1

Așa trebuie să-i tratăm pe cei rătăciți. Trebuie să fim dispuși să ne sacrificăm confortul atunci când un suflet pentru care a murit Hristos este în pericol. Isus spunea că “...va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți, care n-au nevoie de pocăință”. Tot așa cum a fost manifestată bucurie la recuperarea oii pierdute, va fi manifestată din plin bucurie și recunoștință din partea adevăraților slujitori ai lui Hristos, când un suflet este salvat de la moarte. — Manuscris 1, 1878.Te 134.2

Hristos ne va arăta cum — Suntem chemați să lucrăm cu mai mult decât energia umană, să lucrăm cu puterea care este în Isus Hristos. Cel care S-a coborât la îmbrăcarea naturii omenești este Cel care ne va arăta cum să conducem lupta. Hristos a lăsat lucrarea Sa în mâinile noastre, iar noi trebuie să ne luptăm cu Dumnezeu, cerându-I zi și noapte puterea care nu se vede. Prinderea noastră de Dumnezeu, prin Isus Hristos, este cea care va câștiga biruința. — Testimonies for the Church 6:111.Te 134.3

Recunoștința celor salvați — Valoarea unui suflet nu poate fi pe deplin estimată de mințile limitate. Cu câtă recunoștință își vor aminti cei răscumpărați în slavă de cei care au fost instrumente ale salvării lor! Nimănui nu-i va părea atunci rău de eforturile lui tăgăduitoare de sine și de lucrul perseverent, de răbdarea, îngăduința și serioasa predare a inimii pentru suflete care ar fi putut fi pierdute, dacă el și-ar fi neglijat datoria sau ar fi obosit în facerea binelui. — Manuscris 1, 1878.Te 135.1

Măsuri de siguranță pentru lucrător — Ispitele la care suntem expuși zilnic fac din rugăciune o necesitate. Primejdii se află la orice pas. Cei care caută să-i salveze pe alții de la viciu și ruină sunt în mod special expuși ispitei. În contact permanent cu răul, ei au nevoie de o puternică prindere de Dumnezeu, ca să nu fie ei înșiși corupți. Scurtă și decisivă e calea care-i coboară pe oameni de la lumină și de pe teren sfânt la un nivel mai de jos. Într-o clipă pot fi luate decizii care stabilesc definitiv soarta cuiva. Un singur eșec poate lăsa sufletul fără apărare. Un singur obicei rău, dacă nu este combătut ferm, va prinde întărituri de oțel, înlănțuind toată ființa.Te 135.2

Motivul pentru care atât de mulți sunt lăsați la voia lor în fața ispitei este că ei nu-L pun întotdeauna pe Domnul în față. Atunci când lăsăm să fie întreruptă comuniunea noastră cu Dumnezeu, apărarea noastră se duce. Toate bunele scopuri și intenții nu vă vor face apți să rezistați ispitei. Trebuie să fiți femei și bărbați ai rugăciunii. Cererile voastre nu trebuie să fie slabe, rare și intermitente, ci stăruitoare, perseverente și constante. Nu este întotdeauna nevoie să vă plecați pe genunchi pentru a vă ruga. Cultivați obiceiul de a vorbi cu Mântuitorul când sunteți singuri, când vă plimbați și când sunteți prinși în munca zilnică. Inima voastră să fie permanent înălțată în cereri tăcute pentru ajutor, pentru lumină, putere și cunoștință. Fiecare respirație a voastră să fie o rugăciune.Te 135.3

Protecție pentru cei care fac din Dumnezeu încrederea lor — Ca lucrători pentru Dumnezeu, noi trebuie să ajungem la oameni acolo unde se află ei, în întuneric, cufundați în viciu și mânjiți de corupție. Dar atunci când mintea noastră se află la El, care este soarele și scutul nostru, răul ce ne înconjoară nu va lăsa nici o pată pe hainele noastre. Lucrând pentru salvarea sufletelor ce sunt gata să piară, nu vom fi dați de rușine dacă-L facem pe Dumnezeu încrederea noastră. Hristos în inimă, Hristos în viață, aceasta este siguranța noastră. Atmosfera prezenței Lui ne va umple sufletul de dezgust față de tot ce este rău. Sufletul nostru se poate într-atâta identifica cu Isus, încât să fim una cu El în gândire și năzuință. — The Ministry of Healing, 509-511.Te 136.1