Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Slujitorii Evangheliei - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Secțiunea 7 — Factori esențiali în lucrarea Evangheliei

    Studiul Bibliei

    Pastorii care lucrează eficient pentru mântuirea oamenilor trebuie să fie atât niște cercetători ai Bibliei, cât și niște oameni ai rugăciunii. Este un păcat ca aceia care încearcă să-i învețe pe alții Cuvântul să fie ei înșiși neglijenți în ce privește studiul lui. Nu sunt puternice adevărurile pe care le prezintă ei? Prin urmare, ar trebui să le prezinte cu îndemânare. Ideile lor să fie expuse cu claritate și cu putere. Dintre toți oamenii de pe pământ, cei care propovăduiesc solia pentru timpul acesta ar trebui să înțeleagă Biblia și să fie pe deplin familiarizați cu dovezile credinței lor. Cel care nu cunoaște Cuvântul vieții nu are nici un drept să încerce să-i învețe pe alții calea spre ceruri.SEv 249.1

    Biblia este regula noastră în ce privește credința și învățătura. Nimic nu este mai potrivit ca studiul Cuvântului lui Dumnezeu pentru a-i insufla minții energie și pentru a întări intelectul. Nici o altă carte nu este atât de capabilă să înnobileze gândurile și să confere vigoare însușirilor intelectului așa cum sunt adevărurile înălțătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă Biblia ar fi fost studiată așa cum trebuia, oamenii ar fi avut o vastitate intelectuală, o noblețe a caracterului și o tenacitate în atingerea scopurilor cum rar se văd în aceste timpuri.SEv 249.2

    Mii de oameni care slujesc de la amvon sunt lipsiți de calitățile esențiale ale minții și ale caracterului, deoarece nu se dedică studiului Sfintelor Scripturi. Ei sunt mulțumiți cu o cunoaștere superficială a adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu și, în loc de a căuta cu sârguință comoara ascunsă, ei preferă să continue așa, pierzând mult din toate punctele de vedere.SEv 249.3

    Psalmistul declară: “Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!”. (Psalmii 119, 11.) Iar apostolul Pavel îi scria lui Timotei: “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. (2 Timotei 3, 16.17.)SEv 250.1

    Viața lui Dumnezeu, care dă viață lumii, este în Cuvântul Său. Prin Cuvântul Său, Domnul Isus a făcut vindecări și a alungat demoni. Prin Cuvântul Său, El a liniștit marea și a înviat morți; și oamenii au fost martori că în Cuvântul Său era putere. El a vorbit din Cuvântul lui Dumnezeu, citându-le tuturor din scrierile Vechiului Testament. Întreaga Biblie este o manifestare a lui Hristos. Ea este singura noastră sursă de putere.SEv 250.2

    Acest Cuvânt nu îndeamnă la inactivitate, ci îi descoperă cercetătorului conștiincios mai multe căi de a lucra. El nu-i lasă pe oameni în nesiguranță, fără un scop, ci așază înaintea lor cea mai înaltă dintre toate țintele — câștigarea sufletelor pentru Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu pune în mână o candelă care luminează calea spre ceruri. El vorbește despre bogății de nepătruns, despre comori neprețuite.SEv 250.3

    Cuvântul lui Dumnezeu este standardul caracterului. Când ne-a dat acest Cuvânt, Dumnezeu ne-a pus în posesia tuturor adevărurilor esențiale pentru mântuire. Deși mii de oameni au scos apă din aceste izvoare ale vieții, acestea nu și-au micșorat rezervele. Mii de oameni L-au pus pe Domnul înaintea lor și, privindu-L, au ajuns să fie schimbați după chipul și asemănarea Sa. Dar acești cercetători nu au epuizat subiectele mari și sfinte ale Scripturii. Multe alte mii se pot angaja în lucrarea de cercetare a tainelor mântuirii.SEv 250.4

    Când lucrătorul studiază viața lui Hristos și meditează la misiunea Sa, fiecare nouă cercetare îi va descoperi ceva mai interesant și mai profund decât i s-a descoperit deja. Subiectul este inepuizabil. Studiul întrupării lui Hristos, al jertfei Sale ispășitoare și al lucrării Sale de mijlocire va preocupa mintea cercetătorului sârguincios până la sfârșitul vieții lui și, privind spre ceruri și spre anii nenumărați ai veșniciei, el va exclama: “Mare este taina evlaviei!” (1 Timotei 3, 16.)SEv 251.1

    Noi vorbim despre solia primului înger și despre solia celui de-al doilea înger și considerăm că înțelegem într-o anumită măsură solia celui de-al treilea înger. Dar, atâta vreme cât ne mulțumim cu o cunoaștere limitată, nu vom fi capabili să obținem concepții mai clare cu privire la adevăr. Cel care susține Cuvântul vieții trebuie să-și ia timp să studieze Biblia și să-și cerceteze propria inimă. Dacă neglijează aceasta, nu va ști cum să slujească sufletelor nevoiașe. Cercetătorul sârguincios și umil, care caută adevărul care este în Isus, rugându-se fierbinte și studiind cu seriozitate, va fi răsplătit cu siguranță. El nu caută ajutorul în ideile scriitorilor omenești, ci la Izvorul înțelepciunii și al științei, și, călăuzit de sfintele ființe inteligente, el obține o înțelegere clară a adevărului.SEv 251.2

    Adevărul nu este imprimat în minte prin puterea omului, “‘ci prin Duhul Meu’— zice Domnul oștirilor!” (Zaharia 4, 6.) Nu temperamentul sau elocvența aceluia care propovăduiește Cuvântul sunt cele care aduc succesul lucrării lui, ci o bună cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu și supunerea față de voința divină.SEv 251.3

    Inima care primește Cuvântul lui Dumnezeu nu este ca un bazin cu apă care se evaporă, nu este asemenea vaselor crăpate care își pierd conținutul, ci este asemenea unui râu de munte, alimentat de izvoare care nu seacă, a cărui apă rece și limpede saltă din stâncă în stâncă, înviorându-i pe cei obosiți, însetați și împovărați.SEv 252.1

    Familiarizarea cu adevărurile Sfintelor Scripturi îi va conferi celui care îi învață pe alții adevărul putere și precizie în învățăturile și rugăciunile lui. Mărturia lui nu va fi îngustă și fără viață. El nu va prezenta din nou și din nou aceleași predici, deoarece mintea lui va fi deschisă la iluminarea continuă a Duhului Sfânt.SEv 252.2

    “Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu”, a spus Domnul Hristos, “are viața veșnică.” “După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi și el prin Mine.” “Duhul este acela care dă viață … cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh și viață”. (Ioan 6, 54.57.63.)SEv 252.3

    Când slujitorii lui Dumnezeu cunosc cu adevărat semnificația acestor cuvinte, elementele vieții veșnice se vor găsi în activitatea lor de slujire. Predicarea plictisitoare și lipsită de energie va înceta. Temelia adevărurilor Evangheliei va fi prezentată într-o lumină nouă. Va fi o înțelegere nouă a adevărului, o claritate și o putere pe care o vor sesiza toți. Dacă sunt sensibili la influența Duhului Sfânt, cei care au privilegiul de a fi păstoriți în acest fel vor simți puterea înviorătoare a unei vieți noi. Focul iubirii lui Dumnezeu se va aprinde în ei. Însușirile lor vor fi făcute mai receptive în a discerne frumusețea și maiestatea adevărului.SEv 252.4

    Pastorul care face din Cuvântul lui Dumnezeu tovarășul lui permanent va descoperi continuu noi frumuseți ale adevărului. Duhul lui Hristos va veni asupra lui, iar Dumnezeu va lucra prin el pentru a-i ajuta pe alții. Duhul Sfânt îi va umple mintea și inima cu speranță și curaj și cu ilustrații biblice, iar toate acestea le vor fi transmise celor pe care îi învață.SEv 253.1

    *****

    Noi avem în Biblie sfatul negreșit al lui Dumnezeu. Dacă sunt puse în practică, învățăturile ei îi vor face pe oameni să fie capabili de a ocupa orice poziție de răspundere. Biblia este vocea lui Dumnezeu care îi vorbește sufletului în fiecare zi…. Lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a ilumina înțelegerea întunecată, de a sensibiliza inima egoistă, de piatră, de a-l supune pe nelegiuitul răzvrătit și de a-l salva de influențele corupătoare ale lumii. Rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi era: “Sfințește-i prin Cuvântul Tău, Cuvântul Tău este adevărul”. Sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, străpunge inima celui păcătos și o desparte în bucăți. Când este repetată, fără ca influența ei sfântă să fie simțită de sufletul vorbitorului, teoria adevărului nu are nici o putere asupra ascultătorilor, ci este respinsă ca și când ar fi o greșeală, iar vorbitorul se va face răspunzător pentru pierderea sufletelor. — Testimonies for the Church 4:441.SEv 253.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents