Experiența lui Enoh
Despre Enoh este scris că a trăit șaizeci și cinci de ani și a avut un fiu. După aceea, el a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani. Enoh Îl iubise și Îl respectase pe Dumnezeu și păzise poruncile Sale și înainte de această perioadă, dar, după nașterea primului său fiu, el a ajuns la o experiență mai înaltă, dezvoltând o legătură mai apropiată cu Dumnezeu. Când a văzut dragostea copilului față de tatăl său, încrederea simplă în protecția sa și când a simțit în propria inimă duioșia profundă față de întâiul său născut, Enoh a învățat o lecție prețioasă cu privire la iubirea minunată pe care a arătat-o Dumnezeu față de oameni, prin darul Fiului Său, și cu privire la încrederea pe care o pot avea copiii lui Dumnezeu în Tatăl lor ceresc. Iubirea infinită și de nepătruns pe care a dovedit-o Dumnezeu prin Hristos a devenit subiectul meditației lui, zi și noapte. El a căutat cu tot zelul sufletului să le descopere această iubire oamenilor care trăiau în jurul lui.SEv 51.2
Umblarea lui Enoh cu Dumnezeu nu a fost într-o stare de transă sau în viziune, ci în toate îndatoririle vieții lui de zi cu zi. Enoh nu a devenit un pustnic, retrăgându-se cu totul din lume, pentru că el avea de făcut o lucrare pentru Dumnezeu în lume. El a fost un slujitor statornic al lui Dumnezeu în familie și în relațiile lui cu semenii, ca soț, părinte, prieten și cetățean.SEv 51.3
În timp ce trăia o viață de muncă activă, Enoh își păstra cu fermitate comuniunea cu Dumnezeu. Cu cât lucrările lui erau mai mari și mai urgente, cu atât rugăciunile lui erau mai stăruitoare și mai perseverente. Din când în când, pentru anumite perioade de timp, el întrerupea legătura cu societatea. După ce stătea o vreme printre oameni, lucrând pentru binele lor prin învățăturile și exemplul său, Enoh se retrăgea un timp în singurătate și liniște, însetat după acea cunoaștere pe care numai Dumnezeu o poate oferi.SEv 52.1
Printr-o astfel de comuniune cu Dumnezeu, Enoh a ajuns să reflecte din ce în ce mai mult chipul divin. Fața lui radia de o lumină sfântă, aceeași lumină care a strălucit pe chipul Domnului Isus. După ce revenea din aceste perioade de comuniune divină, chiar și cei nereligioși vedeau cu uimire amprenta Cerului pe chipul lui.SEv 52.2
O dată cu trecerea secolelor, credința lui a devenit tot mai puternică și iubirea lui tot mai arzătoare. Pentru Enoh, rugăciunea era ca o respirație a sufletului. El trăia în atmosfera Cerului.SEv 52.3
După ce au început să-i fie descoperite evenimentele viitoare, Enoh a devenit un predicator al neprihănirii, vestindu-le solia lui Dumnezeu tuturor celor care voiau să audă cuvintele de avertizare. Chiar în țara unde Cain încercase să fugă de prezența divină, profetul lui Dumnezeu a făcut cunoscute evenimentele minunate care îi fuseseră descoperite în viziune. “Iată”, declara el, “că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor și să încredințeze pe toți cei nelegiuiți, de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, și de toate cuvintele de ocară, pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți”. (Iuda 14.15.)SEv 52.4
Puterea lui Dumnezeu care lucra împreună cu slujitorul Său era simțită de toți ascultătorii. Unii au acordat atenție avertizării și au renunțat la păcatele lor, dar mulțimea și-a bătut joc de solia lui solemnă. Slujitorii lui Dumnezeu vor trebui să vestească lumii din ultimele zile o solie asemănătoare, și această solie va fi tratată de majoritatea oamenilor în același fel, cu neîncredere și batjocuri.SEv 53.1
Pe măsură ce anii treceau și valul vinovăției omenești devenea tot mai adânc, norii judecății divine se întunecau din ce în ce mai tare. Cu toate acestea, Enoh, martorul credinței, și-a păstrat comportamentul, avertizând, invitând, învățând și luptându-se să stăvilească valul nelegiuirii și să oprească săgețile răzbunării.SEv 53.2
Oamenii din acea generație își băteau joc de Enoh și îl considerau nebun, pentru că nu căuta să adune aur sau argint sau să dobândească proprietăți pe acest pământ. Inima lui era îndreptată spre comorile veșnice. El privise cetatea cerească. Îl văzuse pe Împărat în slava Sa, stând în mijlocul Sionului. Cu cât nelegiuirea devenea mai mare, cu atât mai fierbinte era dorul lui după căminul lui Dumnezeu. Deși se afla încă pe pământ, el locuia prin credință în Împărăția luminii.SEv 53.3
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5, 8.) Timp de trei sute de ani, Enoh căutase curăția inimii, ca să poată fi în armonie cu Dumnezeu. El umblase cu Dumnezeu, timp de trei secole. Zi de zi, el dorise nespus o legătură mai apropiată cu Dumnezeu, iar comuniunea aceasta a ajuns atât de apropiată, încât Dumnezeu l-a luat la Sine. Enoh stătuse în pragul lumii veșnice, fiind doar la un pas de țara sfinților, iar în cele din urmă, porțile cerești s-au deschis. În cele din urmă, umblarea lui cu Dumnezeu, care se desfășurase așa de mult timp pe pământ, a continuat, iar Enoh a pășit pe porțile cetății sfinte, fiind primul om care a intrat acolo.SEv 53.4
“Prin credință a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea.... Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu”. (Evrei 11, 5.)SEv 54.1
La o asemenea comuniune ne cheamă Dumnezeu. Sfințenia caracterului celor care vor fi răscumpărați dintre oameni la cea de a doua venire a Domnului trebuie să fie ca a lui Enoh.SEv 54.2