Problema pretențiilor iraționale

Chestiunea care trebuie clarificată acum este; trebuie ca soția să cedeze orbește cerințelor soțului ei, când ea vede bine că el nu e stăpânit decât de patimi josnice și când rațiunea și conștiința îi spun că face acest lucru spre vătămarea corpului ei, pe care Dumnezeu i-a poruncit să și-l păstreze în sfințenie și curăție, ca pe o jertfa vie, pentru El?SB 136.2

Nu este curată și sfântă acea dragoste care o conduce pe soție să satisfacă tendințele animalice ale soțului ei, în dauna sănătății și vieții. Dacă ea are adevărata iubire și înțelepciune, va căuta să-i distragă mintea de la satisfacerea pasiunilor josnice spre subiecte înălțătoare, spirituale, insistând asupra unor subiecte spirituale interesante. Poate este necesar să se umilească și să-i explice cu afecțiune, chiar cu riscul de a nu-i fi pe plac, că ea nu-și poate înjosi trupul, cedând unor excese sexuale. Ea trebuie să-i amintească în mod calm, cu bunătate, că Dumnezeu are cel dintâi și cel mai mare drept asupra întregii ei ființe și că nu poate nesocoti această cerință, pentru că i se va cere socoteală în marea zi a lui Dumnezeu.SB 136.3

Dacă ea însăși va căuta să-și înnobileze sentimentele și își va păstra în sfințenie și cinste demnitatea ei feminină, femeia va putea face mult prin influența ei înțeleaptă pentru sfințirea soțului ei și astfel să-și împlinească înalta ei menire. Astfel, ea poate contribui la mântuirea soțului și a ei înșiși, îndeplinind o dublă lucrare. În această problemă, atât de delicată și atât de greu de rezolvat, este nevoie de multă înțelepciune și răbdare, ca și de mult curaj și tărie morală. Tăria și harul pot fi găsite în rugăciune. Iubirea sinceră trebuie să fie principiul călăuzitor al inimii. Doar iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de soți pot constitui terenul potrivit de acțiune.SB 136.4

Când soția își lasă trupul și mintea în stăpânirea soțului ei, lăsându-se în voia dorințelor lui, în toate lucrurile, sacrificându-și conștiința, demnitatea și chiar propria ei identitate, ea pierde ocazia de a exercita acea puternică influență spre bine, pe care ar trebui s-o aibă pentru a-și înnobila soțul. Ea îi poate înmuia firea dură, iar influența ei sfințitoare poate fi folosită pentru a-l rafina și curăți, conducându-l astfel ca el însuși să se lupte cu seriozitate pentru a-și stăpâni patimile și a fi mai spiritual, pentru ca amândoi să poată fi părtași de natură divină, scăpând de stricăciunea care este în lume, prin pofte. Puterea influenței poate fi mare spre a conduce mintea asupra unor subiecte nobile, înălțătoare, în ciuda îngăduințelor josnice, senzuale, pe care inima nerenăscută prin har le caută în mod firesc. Dacă soția simte că, pentru a-i fi pe plac soțului ei, trebuie să coboare la acest nivel — patima animalică fiind temelia dragostei și acțiunilor lui — atunci ea nu îi este pe plac lui Dumnezeu, pentru că ea greșește în a nu exercita o influență sfințitoare asupra soțului ei. Dacă ea simte că trebuie să se supună patimilor lui animalice, fără vreun cuvânt de obiecție, înseamnă că nu își înțelege datoria față de el și față de Dumnezeu.SB 136.5