Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru biserică - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Cartea Cărților

    Experiența religioasă a unei persoane este dovedită prin caracterul cărților pe care le alege să le citească în timpul liber. Pentru a putea avea un tonus al minții sănătos și principii religioase sănătoase, tinerii trebuie să trăiască în comuniune cu Dumnezeu, prin Cuvântul Său. Scoțând în evidență posibilitatea mântuirii prin Hristos, Biblia constituie călăuza noastră spre o viață mai bună, mai înaltă. Ea conține cea mai interesantă și cea mai instructivă istorie și biografie care s-a scris vreodată. Cei a căror imaginație nu a fost pervertită prin citirea de romane vor găsi Biblia ca fiind cea mai interesantă dintre cărți.SB 170.4

    Biblia este Cartea Cărților. Dacă iubiți Cuvântul lui Dumnezeu, cercetați-l ori de cât ori aveți ocazia, ca să ajungeți în posesia comorilor lui bogate, și să fiți pe deplin înzestrați pentru tot felul de fapte bune; atunci puteți fi siguri că Isus vă atrage spre Sine. Însă a citi Biblia doar în mod întâmplător, fără a căuta să înțelegeți lecția dată de Domnul Hristos, pentru ca să puteți face față cerințelor Sale, nu este de ajuns. Sunt comori în Cuvântul lui Dumnezeu care pot fi descoperite numai prin scufundare în adâncul minei adevărului.SB 171.1

    Mintea firească respinge adevărul; însă sufletul care este convertit trece printr-o schimbare minunată. Cartea care înainte nu era atrăgătoare, deoarece descoperea adevăruri care aduceau mărturie împotriva păcătosului, acum devine hrana pentru suflet, bucuria și mângâierea vieții. Soarele neprihănirii luminează paginile ei sacre, iar Duhul Sfânt vorbește prin acestea sufletului.SB 171.2

    Fie ca toți cei care au cultivat plăcerea pentru lecturi ușoare să-și îndrepte acum atenția către cuvântul cel sigur al profeției. Luați-vă Bibliile și începeți să studiați cu un nou interes rapoartele sacre ale Vechiului și Noului Testament. Cu cât studiați mai des și mai stăruitor Biblia, cu atât ea vă va apărea mai frumoasă, iar gustul pentru lecturi ușoare, fără valoare, vă va dispărea. Legați-vă această carte prețioasă de inimă. Ea vă va fi atât prieten, cât și călăuză.245Messages to Young People, 273, 274.SB 171.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents