Capitolul 32 — Muzica

[În școlile profeților], arta muzicii sfinte era cultivată cu seriozitate. Nu se auzeau valsuri frivole, nici cântece ușuratice, care să ridice în slăvi omul și să distragă atenția de la Dumnezeu, ci muzică sacră, solemnă, psalmi de laudă către Creator, care preamăreau Numele Său și relatau despre lucrările Sale minunate. Astfel, muzica servea unui scop sfânt, acela de a înălța gândurile spre ceea ce este curat, nobil și înălțător și de a trezi în suflet dorința de consacrare și recunoștință față de Dumnezeu.^{246Fundamentals of Christian Education, 97, 98.}SB 172.1

Muzica constituie o parte a închinării față de Dumnezeu în curțile de sus, iar noi trebuie să ne străduim, în cântările noastre de laudă, să ne apropiem cât de mult cu putință de armonia corurilor cerești. Cultivarea corespunzătoare a vocii reprezintă un aspect foarte important în educație și nu ar trebui neglijat. Cântarea, ca parte a serviciului divin, este în aceeași măsură un act al închinării, ca și rugăciunea. Inima trebuie să simtă spiritul cântării și să îl redea în mod expresiv.^{247Patriarchs and Prophets, 594.}SB 172.2

Mi-a fost arătată ordinea, ordinea desăvârșită din ceruri și am fost încântată să ascult muzica înălțătoare de acolo. După ce am ieșit din viziune, felul în care se cântă aici mi s-a părut foarte aspru și discordant. Am văzut grupuri de îngeri care stăteau în careu, fiecare având o harpă de aur. La capătul harpei era un instrument cu care se dădeau sau se schimbau tonurile. Degetele lor nu se năpusteau asupra corzilor cu nepăsare, ci ei atingeau anumite corzi pentru a produce anumite sunete. Era un înger care conducea întotdeauna, care atingea cel dintâi harpa și dădea tonul, apoi toți se uneau în muzica aceea amplă, desăvârșită, a cerului. Aceasta nu poate fi descrisă. Este melodioasă, cerească, divină, în timp ce fiecare chip strălucește de lumina lui Isus, cu o slavă de nedescris.^{248Testimonies for the Church 1:146.}SB 172.3

Mi-a fost arătat că tinerii trebuie să se ridice mai sus, să facă din Cuvântul lui Dumnezeu izvorul sfaturilor lor și călăuza lor. Asupra tinerilor zac răspunderi solemne, pe care ei le privesc cu ușurință. Introducerea muzicii în casele lor, în loc să conducă la sfințenie și spiritualitate, a constituit mijlocul de a le distrage mintea de la adevăr. Cântecele ușuratice și muzica populară a zilei par potrivite pentru gusturile lor. Muzica le-a răpit timpul care ar fi trebuit devotat rugăciunii. Muzica, atunci când nu se face abuz de ea, este o mare binecuvântare; însă când este folosită greșit, constituie un blestem teribil. Aceasta stârnește simțurile, însă nu dă acea tărie și acel curaj pe care creștinul le poate găsi doar la tronul harului, atunci când, în umilință, își face cunoscute lipsurile și, cu strigăte puternice și cu lacrimi, imploră putere divină spre a fi întărit să facă față ispitirilor puternice ale celui rău. Satana îi ține robi pe cei tineri, Oh, ce aș putea oare să spun ca să-i determin să zdrobească puterea lui, care îi înnebunește! El este un fermecător iscusit, care îi ademenește spre pierzare.^{249Testimonies for the Church 1:496, 97.}SB 172.4