Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru biserică - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Asigură-ți dragostea lui Dumnezeu cât timp se mai poate

    Mintea mea se întoarce la credinciosul Avraam, care, ascultând de porunca divină, care i-a fost dată într-o viziune de noapte la Beer-Șeba, a pornit la drum avându-l pe Isaac alături de el. El vede în fața lui muntele despre care Dumnezeu i-a spus că i-l va arăta ca fiind cel pe care avea să aducă jertfa.SB 187.2

    Isaac este legat de mâinile tremurânde, iubitoare ale tatălui său plin de milă, care făcea acest lucru pentru că Dumnezeu i-a spus s-o facă. Fiul se supune jertfirii, deoarece el crede în integritatea tatălui său. Însă când totul este gata, când credința tatălui și supunerea fiului sunt cu totul puse la încercare, îngerul lui Dumnezeu oprește mâna ridicată a lui Avraam, care este pe punctul de a-și ucide fiul, și îi spune că este de-ajuns. “Acum știu că te temi de Dumnezeu, pentru că n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu pentru Mine.” (Geneza 22, 12.)SB 187.3

    Această faptă a lui Avraam este raportată în folosul nostru. Ea ne învață o mare lecție de încredere în cerințele lui Dumnezeu, oricât de stricte și tăioase ar fi ele; și îi învață pe copii supunere desăvârșită față de părinții lor și față de Dumnezeu. Prin ascultarea lui Avraam, noi suntem învățați că nimic nu este prea prețios, ca să nu-l putem oferi lui Dumnezeu.SB 187.4

    Dumnezeu a dat pe Fiul Său, ca să trăiască o viață de umilință, de lepădare de sine, sărăcie, trudă, ocară și să moară în agonie prin crucificare. Însă atunci nu a fost un înger care să aducă mesajul: “Destul; nu trebuie să mori, Preaiubitul Meu Fiu”. Legiuni de îngeri așteptau cu înfrigurare, nădăjduind, ca în cazul lui Isaac, că, în ultima clipă, Dumnezeu va împiedica moartea Lui rușinoasă. Însă îngerilor nu li s-a îngăduit să ducă un astfel de mesaj Fiului Cel scump al lui Dumnezeu. A continuat umilirea în sala de judecată și pe drumul spre Calvar. El a fost batjocorit, ridiculizat și lovit. A îndurat batjocură, ocări și insulte din partea celor care L-au urât, până când, atârnând pe cruce, Și-a plecat capul și a murit.SB 187.5

    Ar fi putut oare Dumnezeu să ne ofere o dragoste mai mare decât să îngăduie ca Fiul Său să treacă printr-o astfel de suferință? Și, deoarece darul lui Dumnezeu este un dar oferit gratuit, iar dragostea Lui este infinită, la fel și cerințele Lui cu privire la încrederea, ascultarea, inima noastră în întregime și totalitatea sentimentelor noastre, trebuie să fie infinite. El cere de la om tot ce acesta poate da. Supunerea din partea noastră trebuie să fie proporțională cu darul lui Dumnezeu; aceasta trebuie să fie completă și să nu ducă lipsă de nimic. Noi toți îi suntem datori Iui Dumnezeu. El are cerințe asupra noastră, pe care noi nu le putem împlini, dacă nu ne oferim pe noi înșine ca o jertfa de bunăvoie, deplină. El pretinde ascultare de îndată, de bunăvoie și nu acceptă nimic mai puțin decât aceasta. Acum avem ocazia de a ne asigura de dragostea și favoarea lui Dumnezeu. Acest an poate să fie ultimul din viața multora care citesc acest lucru. Există cineva între tinerii care citesc acest apel, care să mai aleagă plăcerile lumii, și nu acea pace pe care Domnul Hristos o dă căutătorului sincer și aceluia care face cu voioșie voia Sa?277Testimonies for the Church 3:368-370.SB 188.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents