Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru biserică - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Suport moral pentru instituțiile noastre

    Tații și mamele trebuie să coopereze cu profesorul, depunând eforturi serioase pentru convertirea copiilor lor. Fie ca aceștia să se lupte să mențină interesul pentru cele spirituale în cămin și să-și crească copiii în mustrarea și învățătura Domnului. Să-și consacre o parte a fiecărei zile studiului și să devină învățători ai copiilor lor. Astfel ei pot face ca ora de educație să fie o oră plăcută și folositoare și astfel va spori încrederea lor în această metodă care are în vedere mântuirea copiilor lor.329Testimonies for the Church 6:199.SB 204.3

    Unii studenți se întorc acasă murmurând și plângându-se, iar părinții și membrii bisericii dau ascultare spuselor lor exagerate, subiective. Aceștia ar face bine să ia aminte că sunt două laturi ale celor relatate; însă, în loc de aceasta, ei îngăduie ca aceste raporturi deformate, trunchiate, să ridice o barieră între ei și colegiu. Apoi, ei încep să exprime temeri, presupuneri și îndoieli cu privire la felul cum este condus colegiul. O astfel de influență face mult rău. Aceste cuvinte de nemulțumire se răspândesc precum o boală contagioasă, iar impresia făcută asupra minților este greu de șters. Povestea se lărgește o dată cu fiecare repetare până ajunge de proporții gigantice, când, de fapt, o investigare a situației ar scoate la iveală faptul că nu există vină de partea învățătorilor și profesorilor. Ei nu și-au făcut decât datoria aplicând regulile școlii, care trebuie puse în practică, altfel școala s-ar demoraliza.SB 204.4

    Dacă părinții s-ar pune în locul profesorilor și ar vedea cât de dificil este să administrezi și să disciplinezi o școală de sute de elevi, de clase diferite, s-ar putea ca apoi să vadă lucrurile în mod diferit. Ei trebuie să aibă în vedere că unii copii nu au fost niciodată disciplinați în familie. Dacă nu se va face ceva pentru acești copii care au fost atât de mult neglijați de către părinți necredincioși, ei nu vor fi niciodată acceptați de Isus; dacă nu se va exercita cumva un anumit control asupra lor, ei vor fi nevrednici în această viață și nu vor avea parte de viața viitoare.328Testimonies for the Church 4:428, 429.SB 204.5

    Mulți părinți greșesc, pentru că nu-și unesc eforturile cu cele ale profesorului sârguincios și credincios. Tinerii și copiii, cu înțelegerea lor nedesăvârșită și judecata lor nedezvoltată, nu sunt întotdeauna în stare să înțeleagă în întregime planurile și metodele profesorului. Totuși, când aceștia aduc acasă rapoarte cu privire la ce s-a făcut la școală, acestea sunt discutate de către părinți în cercul familial, iar metoda profesorului este criticată fără opreliște. Prin aceasta, copiii învață lecții de care nu se vor dezvăța ușor. Ori de câte ori sunt supuși unor restricții neobișnuite, ei fac apel la părinții lor nechibzuiți pentru simpatie și îngăduință. În acest fel, este încurajat un spirit de neliniște și nemulțumire, școala suferă datorită influenței demoralizatoare, iar sarcina profesorului devine mult mai grea. Însă cea mai mare pierdere o au victimele nesăbuinței părintești. Defecte de caracter care, printr-o bună educație, s-ar fi corectat, sunt lăsate să se amplifice o dată cu trecerea anilor, ajungând să strice și poate chiar să distrugă utilitatea posesorului lor.331Fundamentals of Christian Education, 64, 65.SB 205.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents