Un memorial al celei de-a doua veniri a lui Hristos

Pe când erau adunați în jurul mesei, El le-a spus pe un ton trist, mișcător: “Am dorit mult să mănânc Paștele acesta cu voi înainte de patima Mea. Căci vă spun că de-acum încolo, nu le voi mai mânca până la împlinirea lor în împărăția lui Dumnezeu. Și a luat un pahar, a mulțumit lui Dumnezeu și a zis: ‘Luați paharul acesta și împărțiți-l între voi’. Căci vă spun că nu voi mai bea de-acum încolo din rodul viței până când va veni împărăția lui Dumnezeu”. (Luca 22, 15-18.)SB 301.3

Dar serviciul împărtășirii nu avea să fie un moment de întristare. Nu acesta era scopul lui. Când se adună în jurul mesei Sale, ucenicii Domnului nu trebuie să-și amintească sau să se plângă de lipsurile lor. Ei nu trebuie să zăbovească asupra experienței lor religioase din trecut, fie că această experiență a fost înălțătoare sau descurajantă. Ei nu trebuie să-și aducă aminte de divergențele dintre ei și frații lor. Serviciul de pregătire le-a cuprins pe toate acestea. Cercetarea de sine, mărturisirea păcatului, împăcarea, toate s-au făcut înainte.SB 301.4

Acum ei vin să se întâlnească cu Hristos. Și nu trebuie să stea în umbra crucii, ci în lumina ei salvatoare. Ei trebuie să-și deschidă sufletul în fața razelor strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii. Cu inimi curățite de sângele cel prețios al lui Hristos, fiind pe deplin conștienți de prezența Sa, deși este nevăzut, ei trebuie să audă cuvintele Sale: “Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea; Nu v-o dau cum v-o dă lumea”. (Ioan 14, 27.) Când primim pâinea care simbolizează trupul zdrobit și sângele vărsat al lui Hristos, pe aripile închipuirii ne alăturăm scenei împărtășirii din camera de sus. Trecem parcă prin grădina sfințită de agonia Aceluia care a purtat păcatele lumii. Noi suntem martori ai luptei prin care s-a obținut împăcarea noastră cu Dumnezeu. Domnul Hristos este răstignit între noi.SB 301.5

Privind la Mântuitorul crucificat, înțelegem mai pe deplin măreția și însemnătatea sacrificiului făcut de Maiestatea cerurilor. Planul de mântuire este proslăvit în fața noastră, iar gândul Calvarului trezește sentimente vii și sacre în inimile noastre. Lauda pentru Dumnezeu și pentru Miel va fi pe buzele noastre; căci mândria și închinarea la sine nu pot înflori în sufletul care păstrează proaspete în memorie scenele Calvarului. Pe măsură ce sufletul contemplă, prin credință, sacrificiul cel mare al Domnului, el asimilează viața spirituală a lui Hristos. Sufletul va primi tărie spirituală din fiecare serviciu de împărtășire. Serviciul formează o legătură vie, prin care credinciosul este legat de Hristos fiind astfel legat cu Tatăl. Într-un sens special, se formează o legătură între ființele omenești dependente și Dumnezeu.SB 302.1

Serviciul comuniunii arată spre a doua venire a lui Hristos. El a fost desemnat pentru a păstra această nădejde vie în mintea ucenicilor. Ori de câte ori se întâlneau pentru a comemora moartea Sa, ei își aminteau cum El a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: “Beți toți din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de-acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viței până în ziua când îl voi bea cu voi nou în împărăția Tatălui Meu”. (Matei 26, 27-29.) În perioada de strâmtorare care a urmat, ei și-au găsit mângâiere în nădejdea revenirii Domnului lor. Nespus de prețios era pentru ei gândul: “Pentru că ori de câte ori mâncați din această pâine și beți din acest pahar, vestiți moartea Domnului până va veni El”. (1 Corinteni 11, 26.)SB 302.2

Acestea sunt lucruri pe care noi nu trebuie să le uităm niciodată. Dragostea lui Isus, cu puterea ei de constrângere, trebuie menținută proaspătă în memoria noastră. Domnul Hristos a instituit acest serviciu ca să poată vorbi simțurilor noastre despre dragostea lui Dumnezeu, care a fost manifestată în favoarea noastră. Nu poate exista unitate între sufletele noastre și Dumnezeu decât prin Hristos. Unitatea și dragostea dintre frate și frate trebuie cimentată și făcută eternă prin dragostea Iui Isus. Și nimic mai puțin decât moartea Domnului Hristos nu poate face această dragoste eficientă pentru noi. Numai prin moartea Sa noi putem privi cu bucurie spre a doua Lui venire. Sacrificiul Lui este centrul nădejdii noastre. Asupra acestuia trebuie să ne fixăm credința noastră.^{546The Desire of Ages, 643-661.}SB 302.3