Dovezile autentice ale sfințirii

Mântuitorul nostru a fost Lumina lumii, însă oamenii nu L-au cunoscut. El a fost continuu preocupat de fapte de binefacere, răsădind lumină pe cărarea tuturor; și totuși, El nu a cerut celor printre care Se amesteca să privească virtuțile Lui fără seamăn, lepădarea Sa de Sine, sacrificiul de Sine și bunăvoința Lui. Iudeii nu au prețuit o astfel de viață. Ei considerau religia Lui nedemnă, pentru că nu era în acord cu standardul lor în privința evlaviei. Ei au hotărât că Hristos nu era religios în spirit și caracter; căci religia lor consta în etalarea în afară, în rugăciuni înălțate în public și în fapte de binefacere văzute de toți. Cel mai prețios rod al sfințirii este darul blândeții. Când acest dar domnește în suflet, caracterul este modelat prin influența lui. Voința este continuu supusă lui Dumnezeu.SB 51.7

Lepădarea de sine, sacrificiul de sine, bunăvoința, bunătatea, dragostea, răbdarea, tăria și încrederea creștină sunt roade zilnice, născute în cei care sunt cu adevărat în legătură cu Dumnezeu. Poate că faptele lor nu sunt cunoscute în mod public în lume, însă ei se luptă zilnic împotriva răului și câștigă biruințe prețioase asupra ispitei și a păcatului. Legămintele solemne sunt reînnoite și păstrate prin tăria câștigată prin rugăciune sinceră și veghere continuă în vederea rugăciuni. Cel entuziast nu poate pricepe luptele prin care trec acești luptători tăcuți; însă ochiul Aceluia care cunoaște tainele inimii, observă și apreciază orice efort făcut cu smerenie și blândețe. Este nevoie de proba timpului pentru a se scoate la iveală aurul cel curat al credinței și dragostei în caracter. Zelul statornic și dragostea plină de căldură ale adevăraților urmași ai lui Hristos încep să se manifeste atunci când vin necazuri și greutăți asupra bisericii.SB 52.1

Toți cei care ajung în sfera lui de influență [a adevăratului om religios] vor observa frumusețea și mireasma vieții lui creștine, în timp ce el este inconștient de acest lucru, căci acest lucru se întâmplă în mod natural, în armonie cu obiceiurile și înclinațiile Iui. El se roagă pentru lumină divină și îi place să umble în acea lumină. Mâncarea și băutura lui sunt să facă voia Tatălui său ceresc. Viața lui este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu; totuși, el nu se laudă cu acest lucru, nici măcar nu pare conștient de el. Dumnezeu privește cu plăcere asupra celor umili și smeriți, care calcă îndeaproape pe urmele Mântuitorului. Îngerii sunt atrași de ei și le place să zăbovească pe cărarea lor. Poate că trec neobservați, ca fiind nevrednici de luat în seamă de cei care pretind realizări mari și care se desfată în a face caz de faptele lor bune, însă îngerii cerești se apleacă cu dragoste asupra lor și sunt ca un zid de foc împrejurul lor.^{18The Sanctified Life, 11-15.}SB 52.2