Viața și lucrarea lui Ellen White

Ellen G. Harmon și sora ei geamănă s-au născut la 26 noiembrie 1827, la Gorham, Maine, în partea de nord-est a Statelor Unite. Pe când avea nouă ani, Ellen a avut un accident fiind lovită de o piatră aruncată de o colegă de clasă neatentă. Vătămarea gravă a feței era să o coste viața și a lăsat-o atât de slăbită, încât nu a fost în stare să mai meargă la școală.SB 17.3

La vârsta de unsprezece ani, și-a predat inima Domnului. La 14 ani, a fost botezată prin scufundare în mare și a fost primită ca membră în Biserica Metodistă. Împreună cu alți membri ai familiei ei, a participat la adunările adventiste din Portland, Maine, acceptând în totalitate punctele de vedere privind revenirea foarte curând a Domnului Hristos, prezentate de William Miller și asociații săi.SB 17.4

Într-o dimineață de decembrie, în 1844, în timp ce se ruga împreună cu alte patru femei, puterea lui Dumnezeu a luat-o în stăpânire. La început, a fost desprinsă de lucrurile pământești; apoi, printr-o descoperire figurată, ea a fost martoră a călătoriei poporului advent până în cetatea lui Dumnezeu și a răsplătirii celor credincioși. Cu frică și cutremur, această fată de 17 ani, a relatat viziunea avută și pe cele următoare credincioșilor apropiați din Portland. Apoi, pe măsură ce se iveau ocazii, ea povestea din nou viziunea sa grupurilor de adventiști din Maine și din alte state din apropiere. În august 1846, Ellen Harmon s-a unit prin căsătorie cu James White, un tânăr pastor adventist. În următorii 30 de ani, viața ei a fost strâns legată cu cea a soțului ei, în lucrare asiduă pentru Evanghelie, până la moartea acestuia, la 6 august 1881. Ei au călătorit foarte mult în Statele Unite, predicând și scriind, sădind și clădind, organizând și administrând.SB 17.5

Proba timpului a dovedit cât de solide și vaste au fost temeliile pe care le-au pus James și Ellen White și asociații lor și cu câtă înțelepciune și cât de bine au clădit ei. Tot ei i-au pregătit pe adventiștii păzitori ai Sabatului să inaugureze lucrarea de publicații în 1849 și 1850 și să întocmească în cadrul organizației bisericii un sistem financiar bisericesc eficient, la sfârșitul anului 1850. Aceasta a culminat prin organizarea, în 1863, a Conferinței Generale a Adventiștilor de Ziua a Șaptea. Anul 1866 a marcat începutul lucrării noastre medicale, iar marea lucrare educațională a denominațiunii a debutat la începutul anilor 1870. Planul ținerii de adunări anuale în corturi a fost elaborat în 1868, iar în 1874, adventiștii de ziua a șaptea au trimis peste ocean cei dintâi misionari.SB 17.6

Toate aceste realizări au beneficiat de călăuzirea multor sfaturi orale sau scrise, pe care Dumnezeu le-a dat poporului Său prin Ellen White.SB 18.1

Majoritatea dintre primele ei lucrări au fost scrise sub forma unor scrisori personale sau articole publicate în Prezent Truth (Adevărul prezent), prima noastră publicație periodică. Doar în 1851, Ellen White a scos prima sa carte, de 64 de pagini, intitulată A Sketch of the Christian Experience and Views of Ellen White. (Schiță a experienței creștine și a viziunilor lui Ellen White.)SB 18.2

Începând cu 1855, au fost publicate o serie de broșuri, fiecare purtând titlul Testimonies for the Church. (Mărturii pentru comunitate.) În acest fel, au fost puse la dispoziție solii ce cuprindeau sfaturi și mustrări pe care, din timp în timp, Dumnezeu le trimitea poporului Său. Pentru a veni în întâmpinarea cerințelor continue pentru aceste sfaturi, primele treizeci de broșuri au fost republicate în 1885, sub forma a patru cărți legate. Adăugându-se apoi alte volume, care au apărut între 1889-1909, acestea constituie acum setul de nouă volume, cunoscute sub numele de Mărturii pentru comunitate.SB 18.3

În familia White, s-au născut patru copii. Cel mai mare dintre băieți, Henry, a trăit până la vârsta de 16 ani; cel mai mic, Herbert, a murit la vârsta de trei luni. Cei doi mijlocii, Edson și William, au ajuns la vârsta maturității. Fiecare dintre ei s-a angajat în mod activ în lucrarea denominațiunii adventiste de ziua a șaptea.SB 18.4

Ca răspuns la solicitarea Conferinței Generale, Ellen White a plecat în Europa, în vara anului 1885. Aici a petrecut doi ani, întărind lucrarea nou întemeiată pe continent. Stabilindu-se la Basel, în Elveția, ea a călătorit foarte mult în partea de sud a Europei, în Europa centrală și în partea de nord, participând la adunările generale ale bisericii.SB 18.5

La patru ani după întoarcerea în Statele Unite, la vârsta de 63 de ani, ca răspuns Ia solicitarea Conferinței Generale, Ellen White a plecat cu vaporul în Australia. Acolo, a lucrat timp de nouă ani, sprijinind lucrarea de pionierat și ajutând-o să înainteze, în special în domeniul educației și în cel medical. Ellen White s-a întors în 1900, stabilindu-se în partea de vest a Statelor Unite, la St. Elena, California, unde a trăit până la moartea sa, în 1915.SB 18.6

Pe parcursul îndelungatei sale slujiri, timp de 60 de ani în America și 10 ani peste ocean, i-au fost date aproximativ 2000 de viziuni care, prin efortul ei neobosit de sfătuire a diverselor persoane, a comunităților, a adunării or publice și a sesiunilor Conferinței Generale, au contribuit foarte mult la dezvoltarea acestei mari mișcări. Sarcina de a prezenta tuturor celor interesați soliile pe care i le-a dat Dumnezeu nu a fost niciodată lăsată deoparte.SB 18.7

Scrierile ei cuprind aproape 100.000 de pagini. Soliile care au pornit din penița ei au ajuns la oameni, fie transmițându-le personal, fie prin articole apărute în revistele denominațiunii și prin numeroasele sale cărți. Subiectele au fost cu privire la istoria biblică, experiența creștină zilnică, sănătate, educație, evanghelizare și alte subiecte practice. Multe din cărțile ei sunt tipărite în principalele limbi ale lumii și au fost vândute milioane de exemplare. Din cartea Calea către Hristos s-au vândut, între 1892-l990, aproape 50.000.000 exemplare, în 127 de limbi.SB 18.8

La vârsta de 81 de ani, Ellen White a străbătut continentul american pentru ultima oară pentru a participa la sesiunea Conferinței Generale din 1909. Restul de șase ani de viață i-a petrecut încheindu-și lucrarea literară. Spre sfârșitul vieții, a scris aceste cuvinte: “Fie că viața mea va fi sau nu cruțată, scrierile mele vor vorbi continuu, iar lucrarea lor va merge înainte cât va dura timpul.”SB 19.1

Cu un curaj neînfricat și având deplină încredere în Mântuitorul ei, Ellen White a murit în casa ei din California, Ia 16 iulie 1915, și a fost așezată la odihnă, alături de soțul și copiii ei, în cimitirul Oak Hill din Battle Creek, Michigan.SB 19.2

Ellen White a fost considerată și prețuită de colegii ei lucrători, de biserică și de membrii familiei ei, ca o mamă devotată și consacrată. Ea nu a deținut niciodată o slujbă oficială în biserică; potrivit celor mărturisite de ea însăși, în biserică, a fost cunoscută ca “un sol” cu o solie de la Dumnezeu pentru poporul Său. Ea nu a cerut niciodată nimănui să privească la ea și nici nu și-a folosit vreodată darul pentru a prospera din punct de vedere financiar sau pentru popularitate. Viața ei și tot ce a avut au fost dedicate cauzei lui Dumnezeu.SB 19.3

La moartea, ei, redactorul unei reviste săptămânale îndrăgite, The Independent, și-a încheiat comentariile cu privire la viața ei rodnică, în numărul din 23 august 1915, cu aceste cuvinte: “Ea a fost în mod absolut cinstită în credința ei și în revelațiile ei. Viața ei a fost demnă de ele. Ea nu a manifestat mândrie spirituală și nu a căutat câștigul murdar. A trăit viața și a făcut lucrarea unei autentice profetese”.SB 19.4

Cu câțiva ani înainte de a muri, Ellen White a înființat un comitet, alcătuit din conducători ai bisericii, cărora le-a încredințat scrierile ei, dându-le responsabilitatea de a se îngriji de ele și de publicarea lor în continuare. Având birouri la sediul central al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, acest comitet se ocupă de publicarea continuă a cărților E. G. White în limba engleză și încurajează publicarea lor, în întregime sau în parte, și în alte limbi. Comitetul a elaborat, de asemenea, numeroase compilații din articolele apărute în publicațiile periodice și din manuscrise, acest lucru fiind făcut potrivit cu instrucțiunile lăsate de Ellen White. Și volumul de față a apărut tot prin autorizația acestui comitet.SB 19.5