Capitolul 6 — Răspunsul ține de pământ

Matei 13, 1-9.18-23: În aceeași zi, Isus a ieșit din casă și ședea lângă mare. O mulțime de noroade s-au strâns la El, așa că a trebuit să Se suie să șadă într-o corabie; iar tot norodul stătea pe țărm. El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde și le-a zis: “Iată, semănătorul a ieșit să semene. Pe când semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum și au venit păsările și au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; și, pentru ca n-avea rădăcini, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut și au înecat-o. O altă parte a căzut în pământ bun și a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul șaizeci și altul treizeci. Cine are urechi de auzit să audă.CFD 32.1

Ascultați dar ce înseamnă pilda semănătorului. Când un om aude Cuvântul privitor la împărăție și nu-l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânța căzută lângă drum. Sămânța căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul și-l primește îndată cu bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ține până la o vreme; și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Sămânța căzută între spini este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest Cuvânt și ajunge neroditor. Iar sămânța căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul și-l înțelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul șaizeci, altul treizeci”.CFD 32.2

Lângă Marea Galileii se adunase o mare mulțime, dornică să-L vadă și să-L audă pe Isus. Printre cei de acolo se aflau numeroși bolnavi care sperau să fie vindecați. Pentru Isus era o bucurie să-și exercite dreptul de a le reda deplina sănătate.^{42Parabolele domnului Hristos, 33, 34.}CFD 33.1

Pe măsură ce veneau tot mai mulți oameni și se înghesuiau tot mai aproape, Isus a ajuns până la urmă să nu mai aibă Ioc pe țărm. Așadar, S-a urcat într-o barcă pescărească și i-a rugat pe ucenici s-o îndepărteze puțin de mal. Apoi, în sfârșit fără să mai fie împiedicat de înghesuială, El a vorbit mulțimii care asculta de pe țărm.CFD 33.2

Lângă țărmul lacului se întindea câmpia Ghenezaretului, iar în spatele ei se înălțau dealuri. In ziua aceea, atât la câmp, cât și pe coasta dealurilor, erau mulți lucrători. Unii semănau grâu, alții secerau recoltele semănate mai devreme. Isus, văzând aceste activități, a spus parabola semănătorului.CFD 33.3

Evreii din vremea aceea se gândeau numai la un Mesia care avea să le restabilească împărăția pământească. Insă Isus le-a explicat că împărăția Sa nu avea să fie stabilită prin forță, violență sau armament de război. Împărăția Sa va veni numai când un nou principiu surprinzător va găsi un sol fertil în mintea omenească.^{43Parabolele domnului Hristos, 34, 35.}CFD 33.4

Pentru a pregăti cadrul necesar înțelegerii acestui adevăr, Isus S-a prezentat pe Sine în parabolă nu drept un împărat puternic, ci drept un umil semănător. În felul acesta, El i-a învățat că aceleași legi care determină semănarea, creșterea și culesul recoltei se aplică și în dezvoltarea vieții noastre spirituale.^{44Parabolele domnului Hristos, 35.}CFD 33.5

Parabola a nedumerit mulțimea. Le-a trezit interesul, dar le-a și spulberat visele. Nici măcar ucenicii n-au reușit să priceapă ideea parabolei. Au venit mai târziu la Isus ca să-L roage să le-o explice.^{45Parabolele domnului Hristos, 35.}CFD 33.6

În cuvintele promisiunii făcute lui Adam și Evei în Grădina Edenului, Isus a semănat sămânța Evangheliei. Iar în cuvintele acestei parabole, El a semănat din nou sămânța Evangheliei. În istorisire, sămânța reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare sămânță conține viață. Și fiecare cuvânt al lui Dumnezeu conține și el viață. Isus a spus: “Oricine aude cuvintele Mele și crede pe Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu cade sub judecată, ci a trecut din moarte la viață.” (Ioan 5, 24.) Viața lui Dumnezeu se află în fiecare cerință și promisiune a Cuvântului Său. Prin El se împlinește fiecare cerință și fiecare promisiune devine realitate. Astfel că a primi Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a primi viața și caracterul Său.CFD 33.7

Orice sămânță se reproduce pe sine — și numai pe sine. Dacă semeni semințe, în condiții favorabile, atunci viața specifică din acele semințe va crește. În același fel, dacă semeni cuvintele lui Dumnezeu în viața ta în condiții favorabile, ele vor crește, dezvoltând o viață și un caracter asemănătoare vieții și caracterului lui Dumnezeu.^{46Parabolele domnului Hristos, 38.} Filosofia și literatura seculară, indiferent cât de strălucite ar fi, nu pot face acest lucru. Însă, atunci când în sufletul tău sunt semănate cuvintele lui Dumnezeu, ele dau naștere vieții, vieții veșnice.^{47Parabolele domnului Hristos, 38.}CFD 34.1

Observați că, în parabolă, semănătorul își semăna sămânța. Isus a învățat adevărul pentru că El este adevărul. Propriile Lui gânduri, caracterul și experiența Lui de viață se regăseau în toate învățăturile Lui. Același principiu se aplică ori de câte ori împărtășim și altora Cuvântul lui Dumnezeu. Îi putem învăța în mod eficient numai ceea ce am experimentat noi înșine. Așadar, înainte de a împărtăși vestea bună, trebuie s-o înțelegem noi prin experiență personală.CFD 34.2

Istoria semănătorului descrie patru situații contrastante, patru feluri de pământ în care a căzut sămânța. Când semănătorul arunca un pumn de semințe, vântul le putea duce în orice direcție, fie bună, fie rea. Isus a spus parabola pentru ca ascultătorii Săi să înțeleagă faptul că rezultatele sunt determinate exclusiv de starea pământului în care cade sămânța.CFD 34.3

Unele semințe au căzut pe cărări bătătorite. Isus a explicat astfel: “Unele [semințe] au căzut pe cărare și au venit păsările și le-au mâncat.” (Matei 13, 4, după New internațional version.) Semințele care au căzut pe cărarea bătătorită sunt un simbol al Cuvântului lui Dumnezeu care ajunge la o inimă nepăsătoare. Pe cărarea aceasta se circulă mult — plăceri păcătoase, țeluri egoiste în carieră, excese lumești. Acestea absorb total timpul și atenția, iar omul nu mai acordă nici o atenție cuvintelor care aduc viața.CFD 34.4

La fel cum păsările îndată zăresc și mănâncă semințele împrăștiate, și ispita vine pentru a ne distrage atenția și a ne face indiferenți. Iar, dacă reacția noastră continuă să fie aceeași, curând inima noastră devine la fel ca acea cărare bătătorită și întărită pe care s-au împrăștiat semințele Evangheliei. Ajunge să fie nereceptivă și împietrită.CFD 35.1

Isus a continuat: “Alte semințe au căzut pe un teren pietros, unde n-aveau mult pământ, și au răsărit repede pentru că pământul nu era adânc. Dar, când s-a înălțat soarele, au fost arse de arșiță; și, pentru că nu aveau rădăcină adâncă, s-au vestejit.” (Matei 13, 5.6.)^{48Parabolele domnului Hristos, 42-46.}CFD 35.2

Dacă semeni semințe într-o jardinieră la fereastră sau într-un ghiveci în care este numai puțin pământ și mai mult pietre, le vei vedea cum încolțesc. Însă, în arșița zilei, dacă nu au rădăcini bine dezvoltate și nu pot avea acces la nutrienți și la umezeala din sol, plantele se ofilesc rapid. Acesta este un simbol al reacției unora când primesc Cuvântul lui Dumnezeu. Ei își mărturisesc un anumit interes, o căutare exterioară după Dumnezeu, dar, la fel ca și tânărul conducător bogat, ei se încred în propriile fapte bune în loc de puterea și autoritatea Domnului. Interesul personal continuă să rămână principiul activ al vieții lor. Poate exista o convingere intelectuală, a minții, precum și acțiune superficială, dar nu există o adevărată convingere a inimii, ceea ce înseamnă că în curând se pierde totul.CFD 35.3

Vă amintiți de reacția lui Matei când a auzit cuvintele lui Isus? S-a gândit la invitație, a cântărit prețul și, fără întârziere, s-a ridicat, a lăsat totul și L-a urmat pe Isus. Dar sămânța care cade în locuri pietroase îi reprezintă pe cei care acționează în grabă. Ei nu cântăresc prețul, ci acționează impulsiv. Nu se consacră pe deplin Domnului Isus sau nu se angajează total să trăiască viața pe care le-o oferă El. Sunt mulțumiți să trăiască sub aparențe exterioare, fără să facă schimbări în obiceiurile lor distructive.^{49Parabolele domnului Hristos, 47.}CFD 35.4

Iar soarele fierbinte al verii, care întărește și ajută la coacerea roadelor plantelor sănătoase, distruge plantele care nu au rădăcini adânci. Unii acceptă Evanghelia ca pe o modalitate de a-și rezolva problemele personale, mai degrabă decât ca pe o eliberare din păcat. Pentru o perioadă ei sunt fericiți, crezând că religia le va rezolva problemele. Și câtă vreme viața se desfășoară lin, ei par să fie creștini consecvenți, însă cad la prima confruntare arzătoare.^{50Parabolele domnului Hristos, 47.}CFD 36.1

Dragostea este principiul guvernării lui Dumnezeu și tot ea trebuie să fie și fundamentul caracterului oricărui creștin. Nimic altceva nu ne poate da puterea de a învinge încercările și ispitele.^{51Parabolele domnului Hristos, 49.} Iar dragostea aceasta se descoperă în sacrificiu. Planul de mântuire s-a născut din jertfă — iar jertfa plină de iubire a lui Dumnezeu este nemărginită. Isus a dat totul pentru noi, iar cei care-L primesc vor fi gata să sacrifice totul pentru El.CFD 36.2

Isus a mai spus: “Alte semințe au căzut printre spini, iar spinii au crescut și le-au înecat.” (Matei 13, 7.) Nu poți cultiva grâu printre buruieni și spini. Iar semințele dragostei lui Dumnezeu se pot dezvolta numai când orice altceva care “răsare și crește natural” este smuls, îngăduind ca principiul activ din viața ta să fie harul lui Dumnezeu. Atâta timp cât I se îngăduie Duhului Sfânt să lucreze, caracterele noastre se vor rafina și vom găsi puterea de a smulge obiceiurile care sunt în opoziție cu voia cu Dumnezeu. Acceptarea lui Isus trebuie urmată de modelarea noastră după chipul Său. Acesta este un proces pe care Biblia îl numește sfințire. Cele două trebuie întotdeauna să meargă împreună.CFD 36.3

Isus a fost foarte clar când a numit factorii care ne pot împiedica să creștem în El. Unul din factorii pe care i-a identificat El este “grijile lumii”. Aceasta se aplică la toți oamenii, indiferent de situația lor socială. Săracii se tem că nu-și vor putea împlini necesitățile vitale. Bogații se tem că-și vor pierde averile acumulate. Temerile noastre ale tuturor în privința siguranței personale ar trebui să ne conducă la Acela care a promis să ne împlinească toate nevoile, pentru că El Se îngrijește de noi. Nu contează unde lucrăm sau unde ne petrecem timpul, putem deveni atât de absorbiți de îndeletnicirile noastre lumești încât să eliminăm din viața noastră ceea ce este absolut necesar pentru creșterea seminței Cuvântului lui Dumnezeu: timpul pentru a medita la Dumnezeu și la ceruri, timpul pentru rugăciune, timpul pentru a studia Scriptura, timpul pentru a-L căuta și a-I sluji lui Dumnezeu. Zgomotul lumii acoperă glasul Duhului lui Dumnezeu.CFD 36.4

După aceea, Isus a vorbit despre caracterul înșelător al bogăției. În loc să considere bogăția drept un dar pe care să-l folosească spre slava lui Dumnezeu și spre ajutorarea semenilor, oamenii o pot folosi ca pe o unealtă pentru a se înălța pe sine. În acest caz, în loc de a dezvolta în caracterul nostru abnegația lui Dumnezeu, noi dezvoltăm egoismul lui Satana.^{52Parabolele domnului Hristos, 49-52.}CFD 37.1

Isus a mai vorbit și despre “plăcerile vieții”. El n-a vrut să spună că nu trebuie să avem nici o bucurie. (La urma urmelor, El și-a început lucrarea în Palestina la un ospăț de nuntă și n-a ezitat să participe la ocazii sociale cum au fost petrecerile date de Matei și de Simon.) Mai degrabă, Isus discută aici pericolul acelor feluri de amuzamente care ne îndepărtează atenția și interesul de la El. El condamnă îngăduința de sine care ne slăbește puterea fizică, ne întunecă mintea și ne amorțește capacitatea de percepție spirituală — tot ce înăbușă creșterea spirituală.CFD 37.2

Semănătorul, a continuat Isus, nu are parte întotdeauna numai de dezamăgiri. Uneori sămânța cade și pe pământ bun, iar el culege o recoltă minunată. “Însă, în ceea ce privește sămânța semănată în pământ bun, este cel care aude cuvântul și-l înțelege.” (Matei 13, 23.) Aceasta nu se referă la o inimă fără păcat, pentru că Evanghelia trebuie predicată celor pierduți. Mai degrabă, inima cinstită se referă la cel care se lasă convins de Duhul Sfânt. El își mărturisește vina; simte că are nevoie de îndurarea și dragostea lui Dumnezeu. Cel care primește Scriptura ca fiind glasul lui Dumnezeu este cel care învață cu adevărat. Îngerii lui Dumnezeu se apropie de cei care caută în umilință călăuzirea divină.^{53Parabolele domnului Hristos, 58, 59.}CFD 37.3

Dacă inimile noastre devin “pământ bun”, vom alege să ne umplem mintea cu gânduri mărețe, cu gânduri curate. Isus va trăi în noi, făcând sa apară roadă cea bună a ascultării și faptelor bune. Necazurile și greutățile ne vor ajuta să devenim mai asemănători cu Hristos, până ce vom căuta din toată inima viața veșnică, chiar și cu prețul pierderii, persecuției sau chiar morții.^{54Parabolele domnului Hristos, 60, 61.}CFD 37.4

În întreaga parabolă a semănătorului, Isus a arătat că rezultatele diferite obținute în urma semănatului se bazează pe receptivitatea solului. În fiecare caz, semănătorul este același, și și sămânța este aceeași. Așadar, în cazul în care Cuvântul lui Dumnezeu nu reușește să dea roade în viața noastră, problema se află în noi. Rezultatele sunt sub controlul nostru. Este adevărat că nu ne putem schimba pe noi înșine; însă avem puterea de a alege, deci noi hotărâm ce anume vom deveni. Dacă experiența voastră a fost cea a unei cărări bătătorite sau a unui pământ pietros, a spinilor și buruienilor, nu trebuie să mai continue în același mod.^{55Parabolele domnului Hristos, 53-56.}CFD 38.1

Duhul lui Dumnezeu este gata să rupă vechile căi și obiceiuri și să vă dea o viață nouă dacă îngăduiți ca inimile voastre să fie “pământ bun”, adică să fiți ascultători, dar și împlinitori ai Cuvântului Său.CFD 38.2

Când sămânța Cuvântului Său își dezvoltă rădăcini adânc în pământul fertil al inimilor voastre, ea va încolți! Prin unirea nevăzută a vieții voastre cu Isus, prin credință, viața voastră spirituală se poate dezvolta. Când Isus seamănă sămânța veștii bune în solul receptiv al inimilor voastre, secerișul va fi bucurie — bucurie pentru voi și bucurie pentru întreg cerul!^{56Parabolele domnului Hristos, 47.}CFD 38.3