Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Chemaţi să fim diferiţi - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 10 — Cruda răstignire

    Ioan 19, 13-30: “Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; și a șezut pe scaunul de judecător, în locul numit ‘Pardosit cu pietre’, iar evreiește: ‘Gabata’. Era ziua Pregătirii Pastelor, cam pe la ceasul al șaselea. Pilat a zis iudeilor: ‘Iată împăratul vostru!’ Dar ei au strigat: ‘Ia-L, ia-L, răstignește-L! “Să răstignesc pe împăratul vostru?”, le-a zis Pilat. Preoții cei mai de seamă au răspuns: “Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!” Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus și L-au dus să-L răstignească. Isus, ducându-și crucea, a ajuns la locul zis al “Căpâțânii”, care în evreiește se cheamă “Golgota”. Acolo a fost răstignit; și împreună cu El au fost răstigniți alți doi, unul deoparte și altul de alta, iar Isus la mijloc. Pilat a scris o însemnare, pe care a pus-o deasupra crucii; și era scris: “Isus din Nazaret, împăratul iudeilor.” Mulți din iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreiește, latinește și grecește. Preoții cei mai de seamă ai iudeilor au zis lui Pilat: “Nu scrie ‘Împăratul iudeilor’. Ci scrie că El a zis: ‘Eu sunt Împăratul iudeilor’.” “Ce am scris am scris”, a răspuns Pilat. Ostașii, după ce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele și le-au făcut patru părți, câte o parte pentru fiecare ostaș. I-au luat și cămașa, care n-avea nici o cusătură, ci era dintr-o singură țesătură de sus până jos. Și au zis între ei: “Să n-o sfâșiem, ci să tragem la sorți a cui să fie....” Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: “Și-au împărțit hainele Mele între ei și pentru cămașa Mea au tras la sorți”. Iată ce au făcut ostașii. Lângă crucea lui Isus, stătea mama Lui și sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, și Maria Magdalina. Când a văzut Isus pe mamă-Sa, și lângă ea pe ucenicul pe care-l iubea, a zis mamei Sale: “Femeie, iată fiul tău!” Apoi, a zis ucenicului: lată mama ta!’ și din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă. După aceea, Isus, care știa că acum totul s-a sfârșit, ca să împlinească Scriptura a zis: ‘Mi-e sete’. Acolo era un vas plin cu oțet. Ostașii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oțet și I l-au dus la gură. Când a luat oțetul, a zis: ‘S-a isprăvit!’. Apoi și-a plecat capul și și-a dat duhul”CFD 50.1

    Pe măsură ce se răspândeau în Ierusalim veștile despre soarta lui Isus, o mare mulțime s-a adunat și îl urma pe drumul către Calvar. Când a intrat pe poartă în curtea lui Pilat, I-au așezat pe umerii loviți și însângerați crucea care fusese făcută pentru Baraba. Însă greutatea crucii era mai mult decât putea duce Isus. El nu mai mâncase de la Cina luată împreună cu ucenicii Săi, în seara zilei de joi. Se luptase cu Satana în Ghetsemani, suferise trădarea lui Iuda, îi văzuse pe ucenici părăsindu-L și fugind, stătuse înaintea lui Ana, Caiafa, Pilat și Irod și îndurase de două ori biciuirea. Când I-au așezat crucea pe umeri, Isus S-a prăbușit. Era mai mult decât putea îndura o ființă omenească.CFD 51.1

    Maria, însoțită de Ioan, L-a văzut pe Fiul ei prăbușindu-Se. Ar fi dorit atât de mult să ia în mâinile ei capul Său rănit și să-I șteargă fruntea care Se odihnise odinioară la sânul ei. Dar nu putea face nimic.CFD 51.2

    În clipa aceea, un cirenian, Simon, venind de la țară, s-a trezit înconjurat de mulțime. A auzit strigătul batjocoritor: “Faceți loc pentru împăratul iudeilor!”. Uimit de incredibila cruzime și ostilitate, el s-a oprit pentru a-și exprima compasiunea pentru Isus. Soldații l-au apucat, i-au așezat crucea lui Isus pe umeri și l-au forțat s-o ducă până la Calvar. Tot restul vieții sale și-a amintit Simon de aceasta, ca de un privilegiu care l-a condus să ia crucea lui Hristos de bună voie.CFD 51.3

    Femeile din mulțime priveau scena cu mare interes. Unele dintre ele îl văzuseră pe Isus când îi aduseseră la El pe cei dragi ca să-i vindece. Erau uluite de ura arătată de mulțimea furioasă, căci inimile lor erau zdrobite de compasiune pentru El. Când Isus a căzut sub cruce, pierzându-și cunoștința, femeile au gemut și au strigat pline de milă. Pe când își continua drumul Împleticindu-Se, Isus n-a băgat în seamă decât planșetele lor pline de jale. În ciuda suferinței cumplite pe care o simțea purtând păcatele întregii lumi, El le-a privit cu compasiune pe aceste femei. Ele nu făceau parte dintre ucenicii Săi. Nu plângeau pentru El ca Fiu al lui Dumnezeu, dar își arătau deschis simțămintele de milă față de El. Isus a observat acest lucru. Cu toate că le aprecia compasiunea, simțea o mult mai mare grijă pentru viitorul lor. Unde aveau să fie ele în veșnicie?CFD 52.1

    Ajungând la locul execuției, cei trei prizonieri au fost legați de instrumentele torturii. Amândoi tâlharii au opus rezistență și au trebuit răstigniți cu forța pe crucile lor, dar Isus nu S-a opus deloc. Maria, susținută de Ioan, privea, sperând ca Isus să-și arate în vreun fel puterea și să Se elibereze. În același timp, i-au venit în minte cuvintele rostite de Isus, când El descrisese chiar scena la care era acum martoră.CFD 52.2

    În mintea Mariei se învălmășeau multe întrebări. Va îngădui Fiul ei, care înviase morții, să fie răstignit? Va trebui ea să renunțe la credința în mesianitatea Lui? Oare nu se putea în nici un fel să ajungă la El ca să-i aline cât de puțin suferința? Ea a urmărit fiecare etapă a crudului proces, până i-a văzut pe soldați luându-I mâinile lui Isus și străpungându-I-le cu piroane. La aceasta, a leșinat și a trebuit să fie dusă de acolo.CFD 52.3

    În tot timpul acestui chin, Isus n-a rostit nici un singur cuvânt prin care să Se plângă. El a rostit numai această rugăciune plină de compasiune: “Tată, iartă-i; căci nu știu ce fac.” (Luca 23, 34.) Rugăciunea pe care a făcut-o El în ziua aceea se referea la toți oamenii din lume, de la creațiune la sfârșitul timpului. Noi toți purtăm vina pentru răstignirea lui Isus, însă El ne oferă iertarea, astfel încât acum putem simți pacea și putem cere împlinirea promisiunii Lui: viața veșnică.CFD 52.4

    După ce L-au pironit pe Isus pe cruce, soldații au ridicat-o și au trântit-o violent la locul ei. Aceasta I-a provocat lui Isus cea mai intensă suferință fizică. Deasupra capului Său au bătut în cuie un semn, pe care scria în evreiește, în greacă și în latină: “Isus din Nazaret, împăratul iudeilor”. În mod providențial, prin semnul acela, mii de vizitatori care veniseră la Ierusalim din țările din jur pentru sărbătoarea Paștelui au auzit adevărul despre Isus pentru întâia dată.72Hristos lumina lumii, 741-746.CFD 53.1

    Ca un mic gest de omenie, li s-a îngăduit soldaților romani să le dea victimelor răstignite un drog, pentru a le micșora (The Desire of Ages 745.1) puțin teribila suferință. Totuși, când I-au oferit și lui Isus, El a gustat și a refuzat să bea. Nu voia ca mintea să-I fie astfel întunecată. Mintea trebuia să-I rămână limpede, ca să poată găsi puterea de a Se ține strâns de Dumnezeu prin credință.CFD 53.2

    Ceasurile treceau, iar batjocura continua. Conducătorii religioși s-au alăturat mulțimii, râzând de Isus cu batjocuri pline de cruzime: “Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce”. “I-a salvat pe alții; dar nu Se poate salva pe Sine.” (Matei 27, 40.42, după New Revised Standard Version.) Batjocurile lor cuprindeau un crud adevăr — Isus ar fi putut coborî de pe cruce, însă, dacă ar fi făcut astfel și S-ar fi salvat pe Sine, nu i-ar mai fi putut salva pe păcătoși.CFD 53.3

    În agonia Sa, Isus a găsit mângâiere într-o scurtă discuție, inițiată de cererea tâlharului pocăit de lângă El. Când soldații i-au legat pe crucile lor, amândoi tâlharii L-au ridiculizat pe Isus, dar, pe măsură ce treceau ceasurile, cu unul dintre ei s-a petrecut o schimbare. Omul acesta nu era un criminal înrăit. El văzuse mai demult lucrarea lui Isus și fusese convins de cele auzite. Însă convingerile i-au fost slăbite de acuzațiile preoților. Condus de prietenii săi prost aleși, el s-a afundat într-o viață de păcat, care a dus la arestarea, judecarea și condamnarea lui la moarte.CFD 53.4

    În vreme ce majoritatea oamenilor aflați la Calvar îl batjocoreau pe Isus, erau și câțiva care auziseră și și-au amintit cuvintele și faptele Lui pline de compasiune și care îi luau apărarea. Auzindu-i vorbind pe oamenii aceștia, convingerile de mai înainte ale tâlharului au renăscut. Întorcându-se spre celălalt tâlhar, l-a întrebat: “Nu te temi de Dumnezeu, văzând că suferi și tu aceeași soartă?”. Tâlharii pe moarte nu mai aveau de ce să se teamă din partea oamenilor, dar din partea lui Dumnezeu și a judecății? Tâlharul pocăit a spus, printre gemete, că ei doi suportau consecințele vieților lor criminale, însă, uitându-se la Isus, a exclamat: “Omul acesta n-a făcut nici un rău!” (Luca 23, 41.)CFD 54.1

    Cu cât se gândea mai mult, cu atât i se risipeau îndoielile. El și-a reamintit tot ce auzise despre Isus, și-a adus aminte de cei pe care îi vindecase El, de cei cărora le iertase păcatele. Tâlharul i-a privit pe prietenii lui Isus care plângeau la picioarele crucii, a citit semnul de deasupra capului Lui și, încet, încet, Duhul Sfânt a legat între ele toate dovezile. Tâlharul a recunoscut în Isus pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Într-un ciudat amestec de speranță și teamă, el s-a întors spre Isus și L-a implorat: “Doamne, adu-ți aminte de mine când vei veni în împărăția Ta.” (Versetul 42.) Pe dată, a auzit această uimitoare asigurare: “Vei fi cu Mine în rai.” (Versetul 43.)CFD 54.2

    Privind și El la mulțimea de jos, Isus a observat-o pe mama Sa și pe Ioan. Simțind că sfârșitul lui Isus era aproape, Ioan o adusese înapoi la cruce. Pe când Se apropia de moarte, Isus S-a gândit la nevoile mamei Sale. Privindu-i chipul schimonosit de durere și uitându-se apoi la Ioan, El i-a spus: “Acesta este fiul tău”. Apoi i-a încredințat-o lui Ioan: “Aceasta este mama ta!”. Ioan a înțeles pe deplin semnificația acestor cuvinte și a luat-o pe Maria acasă la el, unde i-a purtat de grijă pentru tot restul vieții ei.CFD 54.3

    În timpul cât a purtat povara îngrozitoare a vinei lumii întregi, Isus a fost lipsit de prezența Tatălui Său. Această teribilă privare, tocmai în clipele Sale de cea mai cumplită agonie, I-au străpuns inima cu o durere pe care nici o ființă omenească nu o poate înțelege. Durerea despărțirii de Tatăl Său pusese în umbră până și durerea fizică atât de mare. În decursul acestor ceasuri de singurătate, Isus S-a temut că păcatul era atât de dezgustător pentru Tatăl încât va fi despărțit pentru totdeauna de El. La urmă, simțământul mâniei teribile a Tatălui împotriva păcatelor lumii, pe care Isus le purta ca înlocuitor al nostru, I-au frânt inima. În ceasurile acestea, Isus a simțit același chin pe care îl va simți fiecare păcătos nepocăit la sfârșitul vremurilor, când îndurarea lui Dumnezeu va fi fost retrasă din lume.CFD 55.1

    Până și soarele a refuzat să fie martor la scena aceea tragică. La miezul zilei, întunericul a învăluit crucea timp de aproape trei ceasuri. Întunericul supranatural era din când în când străpuns de fulgere, care luminau crucea și pe Răstignit. Din cauza acestor manifestări ale naturii, stranii și fără explicație, conducătorii religioși, călăii și gloata și-au închipuit că sosise clipa pedepsirii lor pentru cele ce făcuseră. Apoi, pe la 3:00, L-au auzit strigând pe Isus: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” (Matei 27, 46.)CFD 55.2

    Imaginați-vă scena. Fiul fără păcat al lui Dumnezeu atârnă, muribund, pe o cruce. Spatele îi este sfârtecat, căci a fost biciuit de două ori. Mâinile Lui, cu care necontenit îi binecuvântase pe oameni, sunt acum pironite pe lemn. Picioarele Lui, care umblaseră neobosite pentru a împlini o misiune de iubire, sunt și ele pironite. Fruntea împărătească îi este străpunsă de spinii ce alcătuiesc o cunună a batjocurii. Și El suferă toate acestea fără sprijinul prezenței Tatălui Său. Niciodată să nu uiți că pentru tine S-a învoit Isus să poarte această incredibilă povară de vinovăție! El a murit ca să deschidă porțile Paradisului pentru tine!CFD 55.3

    Târziu, în după-amiaza aceea însângerată de vineri, se aude o voce dinspre crucea aflată în mijloc. Rostind cuvintele cu o perfectă limpezime, ca să poată auzi toți cei aflați la Calvar, Isus a anunțat: “S-a sfârșit!” (Ioan 19, 30.) Și a adăugat: “Tată, în mâinile Tale îmi încredințez Duhul.” (Luca 23, 46.) În clipa aceea, o lumină puternică a înconjurat crucea, iar chipul lui Isus a strălucit ca soarele. Apoi, capul I-a alunecat ... și a murit.73Hristos lumina lumii, 746-756.CFD 55.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents