Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru sănătate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Lucrarea de sfințire

    Ne aflăm într-o lume care este potrivnică neprihănirii, curăției de caracter și creșterii în har. Oriunde privim, vedem stricăciune și întinare, urâțenie și păcat. Care este lucrarea pe care trebuie să o întreprindem aici chiar înainte de a primi nemurirea? Este de a ne păstra trupul sfânt, spiritul curat ca să putem sta fără pată în mijlocul stricăciunilor care ne înconjoară în aceste vremuri din urmă. Și dacă trebuie adusă la îndeplinire această lucrare, trebuie să ne angajăm în ea de îndată, cu toată inima și cu toată priceperea. Egoismul nu trebuie să ne influențeze. Duhul lui Dumnezeu trebuie să pună cu totul stăpânire pe noi, inspirându-ne în toate acțiunile noastre. Dacă ne-am prins cu adevărat de cer, dacă ne-am prins într-adevăr de puterea care vine de sus, noi vom simți influența sfințitoare a Duhului lui Dumnezeu asupra inimilor noastre.SS 45.1

    Când am încercat să prezentăm reforma sănătății fraților și surorilor noastre și le-am vorbit despre însemnătatea de a bea, a mânca și a face totul spre slava lui Dumnezeu, mulți au spus, prin faptele lor: “Nu e treaba nimănui dacă mâncăm asta sau asta. Orice facem, noi suportăm consecințele”. Dragi prieteni, faceți o mare greșeală. Nu doar voi veți suferi datorită căii greșite pe care apucați. Și societatea în care vă aflați va suporta consecințele greșelilor voastre, într-o mare măsură, ca și voi înșivă.SS 45.2

    Dacă voi suferiți datorită necumpătării în mâncare sau băutură, și noi, care suntem în preajma voastră, vom fi afectați de neputințele voastre. Noi trebuie să suferim datorită greșelilor voastre: Dacă acestea au drept consecință slăbirea puterilor minții sau trupului, noi simțim acest lucru când ne aflăm în societatea voastră și suntem afectați și noi. Dacă, în loc de a avea un spirit optimist, voi sunteți triști, aruncați o umbră asupra spiritelor tuturor celor din jurul vostru. Dacă noi suntem întristați, deprimați sau în necaz, voi ați putea, dacă ați fi într-o stare de sănătate potrivită și dacă ați avea o minte clară, să ne arătați calea de a ieși din această stare și să rostiți un cuvânt de mângâiere față de noi. Însă dacă creierul vostru este atât de înțepenit datorită modului vostru de viețuire, încât nu sunteți în stare să ne dați un sfat potrivit, nu avem noi oare de suferit o pierdere? Oare nu ne afectează în mod serios influența voastră? Noi s-ar putea să avem mare încredere în judecata noastră, însă poate dorim să avem sfătuitori; “căci biruința vine prin marele număr de sfetnici”. (Proverbe 11, 14.)SS 45.3

    Noi dorim ca modul nostru de viețuire să fie un exemplu pentru cei pe care îi iubim și noi dorim să căutăm sfatul lor și am vrea ca și ei să fie în stare să dea sfat cu o minte clară. Însă cum ne putem baza pe judecata voastră, dacă puterea nervilor voștri a fost suprasolicitată, iar creierul a fost lipsit de vitalitate pentru că a trebuit să aibă grijă de hrana necorespunzătoare pe care ați așezat-o în stomac sau chiar de hrana sănătoasă, dar consumată în cantitate prea mare? Cum ne-am putea noi încrede în judecata unor astfel de oameni? Ei privesc printr-o masă de lucruri nedigerate. Iată de ce ne afectează modul vostru de viețuire. Este imposibil ca voi să apucați pe o cale greșită fără a-i face și pe alții să sufere.SS 46.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents