Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru sănătate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Educați-i pe oameni

    Saint Helena, California,

    20 August 1902

    Oriunde se propovăduiește adevărul, trebuie date instrucțiuni cu privire la pregătirea de mâncăruri sănătoase. Dumnezeu dorește ca în orice loc oamenii să fie învățați să folosească cu pricepere produsele pe care le au la îndemână. Instructori iscusiți trebuie să arate oamenilor cum să folosească cel mai bine produsele pe care le pot cultiva sau dobândi în partea de țară în care locuiesc. În acest fel, atât săracii, cât și cei cu o situație mai bună, pot învăța să trăiască în mod sănătos.SS 475.1

    Încă de la începutul lucrării reformei sănătății, noi am socotit necesar a face educație, educație, educație. Dumnezeu dorește ca noi să continuăm această lucrare de educare a poporului. Să nu evităm neglijarea ei doar de teama efectului asupra vânzărilor alimentelor preparate în fabricile noastre. Aceasta nu este lucrul cel mai important. Lucrarea noastră constă în a arăta oamenilor cum pot obține și prepara alimentele cele mai sănătoase și cum pot coopera cu Dumnezeu în a reface chipul Său moral în ei înșiși.SS 475.2

    Lucrătorii noștri trebuie să-și dovedească ingeniozitatea în pregătirea de alimente sănătoase. Nimeni nu trebuie să caute secretele doctorului Kellogg, ci toți trebuie să înțeleagă că Dumnezeu va învăța pe mulți oameni, din multe locuri, să prepare mâncăruri sănătoase. Sunt multe produse care, dacă sunt preparate și combinate în mod corespunzător, pot fi transformate în mâncăruri care se vor dovedi o binecuvântare pentru cei care nu își pot permite să cumpere alimente sănătoase special preparate, dar mai scumpe. Acela care a dat pricepere, iscusință și îndemânare pentru lucrările de la construirea tabernacolului va da înțelepciune și pricepere poporului Său pentru a combina produsele alimentare naturale, învățându-i să-și asigure o alimentație sănătoasă.SS 475.3

    Cunoștința cu privire la pregătirea de mâncăruri sănătoase aparține lui Dumnezeu și a fost transmisă omului pentru ca acesta, la rândul lui, să o transmită semenilor săi. Când spun aceasta, nu mă refer la preparatele speciale care au necesitat atât de mult studiu din partea doctorului Kellogg și a altora și atât de multe cheltuieli în vederea perfectării lor. Mă refer în mod special la acele preparate simple, pe care toți le pot face pentru ei înșiși și în legătură cu care trebuie instruiți toți cei care doresc să trăiască sănătos, și mai ales cei săraci.SS 476.1

    Este planul Domnului ca în orice Ioc bărbații și femeile să fie încurajați să-și pună la schimbător talanții, pregătind mâncăruri sănătoase din produse naturale pe care le au ei în regiunea respectivă. Dacă privesc la Dumnezeu, punându-și la lucru iscusința și ingeniozitatea sub călăuzirea Duhului Său, El îi va învăța cum să transforme produsele naturale pe care le au la îndemână în mâncăruri sănătoase. În acest fel, ei vor putea să-i învețe pe cei săraci să-și procure alimente care să înlocuiască mâncarea de carne. Cei care beneficiază de ajutor în acest fel, la rândul lor, vor învăța și ei pe alții. O astfel de lucrare se face însă cu consacrare, zel și energie. Dacă ar fi fost făcută și înainte, astăzi ar fi fost mai mulți oameni de partea adevărului și ar fi existat mai mulți care să-i poată învăța pe alții. Să învățăm care ne este datoria și apoi să ne-o facem. Noi nu trebuie să fim dependenți de alții și neajutorați, așteptând ca alții să facă lucrarea pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o nouă.SS 476.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents