Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru sănătate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Pastorii să lucreze potrivit cu planul Evangheliei

    Doresc să vă spun că în curând nu se va mai putea face altă lucrare misionară în afară de lucrarea misionară medicală. Lucrarea unui pastor constă în a predica. Pastorii noștri trebuie să lucreze potrivit cu planul de slujire al Evangheliei.SS 533.1

    Nu veți fi niciodată slujitori ai Evangheliei potrivit cu planul acesteia până când nu veți arăta un interes deosebit pentru lucrarea misionară medicală, Evanghelia vindecării, a binecuvântării și a întăririi. Veniți în ajutorul Domnului împotriva puterilor potrivnice ale întunericului, ca să nu se spună despre voi: “Blestemați pe Meroza ... blestemați pe locuitorii lui pentru că nu au venit în ajutorul Lui”. (Judecători 5, 23.)SS 533.2

    Pentru că Domnul mi-a dat îndrumări, am avut curajul să stau în mijlocul vostru și să vă vorbesc, fără să țin seama de felul cum veți privi lucrarea misionară medicală. Vreau să spun că lucrarea misionară medicală este lucrarea lui Dumnezeu. Domnul dorește ca fiecare dintre pastorii Săi să intre în rânduri. Începeți să faceți lucrare misionară medicală și veți avea acces la oameni. Pe măsură ce slujiți nevoilor lor, inimile lor vor fi mișcate. Pe măsură ce le alinați suferințele, veți găsi ocazii de a le vorbi despre dragostea lui Isus....SS 533.3

    Dumnezeu îi va ajuta pe cei care iubesc adevărul, care I se predau Lui cu toată inima, cu tot cugetul și cu toată puterea lor. Dumnezeu va lucra cu putere alături de slujitorii Săi când inimile lor vor fi umplute de dragoste — pentru oile pierdute ale casei lui Israel. Căutați pe cei care au apostaziat, pe cei care au cunoscut odată credința și duceți-le solia harului. Relatarea despre iubirea lui Hristos va atinge o coardă în inimile lor. Domnul Hristos trage ființele omenești la Sine cu acea funie pe care Dumnezeu a lăsat-o în jos dinspre ceruri pentru a salva neamul omenesc. Dragostea lui Hristos poate fi măsurată numai când se măsoară această funie....SS 533.4

    Lucrarea misionară medicală, slujirea celor bolnavi și în suferință, nu poate fi despărțită de Evanghelie. Dumnezeu vine în ajutorul acelora a căror atenție a fost atrasă asupra acestui subiect pentru a putea avea și ei gândul lui Hristos, mila lui Hristos. Dumnezeu vă ajută să nu uitați că Domnul Hristos a fost un lucrător, că El mergea din loc în loc vindecând pe cei bolnavi. Dacă noi am fi tot atât de strâns legați de Domnul Hristos cum au fost ucenicii, Dumnezeu ar putea lucra prin noi pentru a vindeca pe mulți care sunt în suferință. — (The General Conference Bulletin, April 12, 1901, p. 202-204.)SS 534.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents