Mâncatul peste măsura

Mulți dintre cei care au adoptat reforma sănătății au renunțat la tot ce este dăunător; însă dacă au lăsat deoparte toate aceste lucruri, aceasta înseamnă oare că ei pot mânca oricât de mult doresc? Ei se așază la masă și, în loc de a avea în vedere cât ar trebui să mănânce, se lasă în voia poftei și mănâncă peste orice măsură. Iar stomacul are de lucru atât cât poate duce, sau cât ar trebui să facă în tot restul zilei, ca să scape de povara pusă asupra lui. Toată acea hrană care ajunge în stomac, fără ca organismul să poată beneficia de ea, constituie o povară pentru natură în lucrarea ei. Acesta este un obstacol pentru mașinăria vie. Organismul este îmbâcsit și nu își poate face eficient lucrarea. Organele vitale sunt împovărate în mod inutil, iar puterea nervoasă a creierului este necesară pentru stomac, spre a ajuta organele digestive să-și facă lucrul asupra unei cantități de mâncare care nu face nici un bine corpului.SS 157.1

În acest fel, puterea creierului este micșorată, fiind solicitat atât de greu pentru a ajuta stomacul să se descurce cu povara sa atât de grea. Și după ce și-a adus sarcina la îndeplinire, care este experiența ca urmare a risipirii inutile a forței vitale? Un simțământ de epuizare, de leșin, de parcă tot ai vrea să mai mănânci. Poate acest simțământ vine chiar înainte de timpul pentru masă. Care este cauza? Natura și-a făcut multe griji cu privire la lucrul ei și s-a extenuat, de aceea există această senzație de extenuare. Iar omul crede că stomacul spune: “Mai multă mâncare”, când, în moleșeala sa, el spune clar: “Lasă-mă să mă odihnesc”.SS 157.2