Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru sănătate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Ocupații în aer liber

    În veacul acesta, viața a devenit artificială, iar oamenii au degenerat. Deși nu ne putem întoarce cu totul la acele obiceiuri simple ale vremurilor de început, noi putem învăța de la ele lecții care să facă din timpul nostru de recreare ceea ce implică unele momente de adevărată zidire pentru trup, minte și suflet.SS 190.3

    În privința recreației, împrejurimile casei și ale școlii contează foarte mult. Când se alege o casă sau se caută un loc pentru o școală, trebuie avute în vedere aceste lucruri. Cei pentru care bunăstarea mintală și fizică are mai mare preț decât banii, cerințele sau obiceiurile societății ar trebui să caute pentru copiii lor beneficiile învățăturii din natură și recrearea în mijlocul ei. Aceasta va fi un mare ajutor în lucrarea de educație, dacă fiecare școală ar fi astfel așezată, încât copiii să aibă posibilitatea să cultive pământ și să aibă acces la câmpuri și păduri.SS 190.4

    În ce privește recrearea elevului și a studentului, cele mai bune rezultate se vor obține prin cooperarea personală a profesorului. Profesorul adevărat va putea da elevilor săi puține daruri atât de valoroase ca darul propriei sale companii. Acest lucru este valabil în dreptul bărbaților și femeilor, dar cu atât mai mult în dreptul copiilor, căci numai atunci când simțim împreună cu ei îi putem înțelege; și trebuie să-i înțelegem ca să le putem fi de cel mai mare folos. Pentru a întări legătura de simpatie dintre profesor și elevi sunt puține mijloace care au efectul plăcut al mersului împreună în afara sălii de clasă. În unele școli, profesorul este totdeauna cu elevii lui în orele de recreare. El este alături de ei în ocupațiile lor, îi însoțește în excursii și pare a se identifica cu ei. Cât de bine ar fi pentru școlile noastre dacă s-ar folosi această practică pe scară mai largă! Sacrificiul cerut din partea profesorului va fi mare, însă el va culege o răsplată bogată.SS 191.1

    Recrearea într-un mod util se va dovedi o mare binecuvântare nu numai pentru copii și studenți. Din fire entuziaști și ușor de impresionat, tinerii răspund repede la sugestii. Când se fac planuri pentru cultura plantelor, profesorul să caute să le trezească interesul, înfrumusețând terenul școlii și sala de clasă. Se va obține un dublu folos. Elevii nu vor să fie vătămat sau deteriorat ceea ce înfrumusețează ei înșiși. Astfel se încurajează rafinarea gustului, dragostea pentru ordine și obiceiul de a avea grijă de lucruri; iar spiritul de părtășie se va dovedi pentru elevi o binecuvântare pentru toată viața.SS 191.2

    Astfel, se poate trezi un nou interes pentru munca în grădină sau pentru excursia în câmp sau pădure, pe măsură ce elevii sunt încurajați să-și amintească de cei care sunt lipsiți de aceste locuri plăcute și să împărtășească împreună cu aceștia lucrurile frumoase ale naturii.SS 192.1

    Profesorul binevoitor va găsi multe ocazii de a-i îndruma pe copii spre fapte folositoare. Profesorii sunt priviți în special de către copiii mici cu încredere aproape nelimitată și cu respect. Aproape orice le sugerează — căi de a da o mână de ajutor în cămin, credincioșie în treburile zilnice, ajutorarea celor bolnavi și a celor săraci — este bine primit de către ei. Și iată că iarăși se obține un câștig dublu. Sfatul bun va avea efect și asupra celui care îl dă. Mulțumirea și cooperarea din partea părinților vor ușura povara profesorului și îi vor ilumina cărarea.SS 192.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents