CAPITOLUL 3

Cei din familia omenească au adus asupra lor bolile în diferite forme prin obiceiurile lor greșite. Ei nu au învățat cum să trăiască sănătos, iar călcările legilor ființei lor au produs o stare de lucruri deplorabilă. Oamenii au atribuit rareori suferințele cauzelor lor reale, adică propriilor comportamente greșite. Ei și-au îngăduit necumpătarea în mâncare și au făcut din pofta lor un dumnezeu. În toate obiceiurile lor, au manifestat nepăsare cu privire la sănătate și viață, iar când boala a venit asupra lor ca urmare a acestei atitudini, ei și-au formulat singuri credința că Dumnezeu este autorul bolii când, de fapt, comportamentul lor greșit a adus urmarea sigură. Când, în necazul lor, cheamă un medic și își încredințează trupul în mâinile lui, așteptându-se ca el să-i facă bine, medicul le administrează medicamente despre natura cărora ei nu știu nimic și, în încrederea lor oarbă, înghit orice ar alege medicul să le dea. Astfel, adesea sunt administrate otrăvuri puternice al căror efect este acela de a înlănțui natura în toate eforturile ei binevoitoare de a vindeca organismul de abuzul suferit, iar pacientul este trimis în grabă la moarte.SA2 258.1

Mama care a avut doar o ușoară stare de indispoziție și care ar fi putut să se vindece prin abținerea de la mâncare pentru o perioadă scurtă și printr-o întrerupere a muncii, beneficiind de liniște și odihnă, în loc să facă lucrul acesta, a chemat un medic. Medicul, care ar fi trebuit să fie pregătit să ofere câteva îndrumări simple și înțelepte, să impună niște restricții în alimentație și să o pună pe calea cea bună, fie este prea neștiutor pentru a face așa, fie este prea nerăbdător să câștige onorariul.SA2 258.2

Acest medic face să pară că este un caz grav și administrează otrăvurile lui pe care, dacă el ar fi bolnav, nu ar îndrăzni să le ia. Starea pacientei se înrăutățește și medicamentele otrăvitoare sunt administrate în cantități mai mari, până când natura este copleșită în eforturile ei și cedează în luptă, iar mama moare. [442] Ea a primit atâtea medicamente, încât i-au produs moartea. Organismul ei a fost otrăvit dincolo de posibilitatea de a fi recuperat. Ea a fost ucisă. Vecinii și rudele se miră de lucrările uimitore ale Providenței, care a îndepărtat în felul acesta o mamă din mijlocul celor cărora le era folositoare, într-o perioadă când copiii au nevoie atât de mult de grija ei. Când aruncă asupra Sa această greutate a nenorocirii omenești, ei greșesc față de Tatăl nostru cel bun și înțelept. Cerul a dorit ca mama să trăiască, iar moartea ei prematură L-a dezonorat pe Dumnezeu. Obiceiurile greșite ale mamei și lipsa ei de atenție față de legile corpului au îmbolnăvit-o. Otrăvurile la modă ale medicului au fost introduse în organismul ei, au pus capăt existenței ei și au lăsat în urmă copiii neajutorați, loviți și orfani de mamă.SA2 258.3

Cele de mai sus nu sunt întotdeauna rezultatul medicamentelor administrate de medic. Bolnavii care iau aceste medicamente otrăvitoare par că se însănătoșesc. În cazul unora, natura are suficientă putere vitală pentru a elimina otrava din organism, așa încât cel bolnav să aibă o perioadă de odihnă și vindecare. Totuși, nu ar trebui să li se acorde niciun merit medicamentelor, deoarece ele nu au făcut decât să împiedice natura în eforturile ei. Toate meritele trebuie să le fie atribuite puterilor de vindecare ale naturii.SA2 258.4

Deși pacientul ar putea să se vindece, totuși efortul puternic al naturii a fost necesar pentru a pune în mișcare acțiunea de biruire a otravei care a dăunat organismului și a scurtat viața pacientului. Mulți nu mor sub influența medicamentelor, dar foarte mulți rămân niște epave nefolositoare, disperate, triste, niște suferinzi nefericiți care sunt o povară pentru ei înșiși și pentru societate.SA2 258.5

Dacă aceia care iau aceste medicamente ar fi singurii care suferă, răul nu ar fi așa de mare. Dar părinții care înghit medicamentele otrăvitoare nu păcătuiesc numai împotriva lor înșiși, ci și împotriva copiilor lor. Starea viciată a sângelui lor, otrava răspândită în corp, organismul zdruncinat și diferitele boli ce rezultă în urma luării medicamentelor otrăvitoare le sunt transmise copiilor lor, lăsându-le o moștenire nenorocită, care constituie încă o mare cauză a degradării neamului omenesc.SA2 258.6

Prin administrarea medicamentelor lor otrăvitoare, medicii au făcut foarte mult pentru a degrada neamul omenesc din punct de vedere fizic, mintal și moral. Oriunde mergi, vei vedea diformitate, boală și debilitate mintală, al căror traseu poate fi urmărit direct până la origine — medicamentele otrăvitoare administrate de mâna unui medic, ca tratament pentru vreo boală. Pentru pacient, așa-zisul tratament s-a dovedit a fi [443] dăunător într-o modalitate îngrozitoare, printr-o experiență dură a suferinței, care a fost mult mai rea decât însăși boala pentru care a fost administrat. Toți cei ce au însușiri raționale normale trebuie să înțeleagă singuri care sunt nevoile organismului lor. Filosofia sănătății ar trebui să fie unul dintre studiile importante pentru copiii noștri. Este foarte important ca organismul omenesc să fie înțeles, iar apoi bărbații și femeile inteligente pot să își fie propriii medici. Dacă ar gândi de la cauză la efect și ar urma lumina care strălucește asupra lor, oamenii ar merge pe o cale care le-ar asigura sănătatea, iar mortalitatea ar fi mult mai mică. Totuși oamenii sunt prea doritori să rămână într-o neștiință nescuzabilă și să își încredințeze trupul în mâna medicilor, în loc să aibă vreo responsabilitate deosebită cu privire la propria sănătate.SA2 259.1

Mi-au fost înfățișate câteva ilustrații cu privire la acest subiect important. Prima a fost o familie alcătuită dintr-un tată și o fiică. Fiica era bolnavă, iar tatăl a fost foarte îngrijorat pentru ea și a chemat un medic. În timp ce îl conducea în camera fiicei bolnave, tatăl manifesta o îngrijorare dureroasă. Medicul a examinat pacienta, dar nu a spus decât puțin. Amândoi au părăsit camera bolnavei. Tatăl l-a informat pe medic că o înmormântase pe mamă, un fiu și o fiică, iar fiica aceasta era tot ce i-a mai rămas din familie. El l-a întrebat îngrijorat pe medic dacă situația fiicei lui era fără speranță.SA2 259.2

Atunci, medicul a întrebat cu privire la natura și durata bolii celor ce muriseră. Suspinând, tatăl a relatat faptele dureroase legate de boala celor dragi ai săi: „Fiul meu a suferit mai întâi un atac de febră. Am chemat un medic. El a spus că poate să administreze un medicament care va scădea rapid febra. I-a dat un medicament puternic, dar a fost dezamăgit de efectele lui. Febra a fost redusă, dar starea fiului meu s-a agravat periculos. Atunci, i-a fost dat același medicament, fără să se producă vreo schimbare spre bine. Apoi, medicul a apelat la medicamente tot mai puternice, dar starea fiului meu nu s-a îmbunătățit. Febra a încetat, dar el nu și-a revenit. A slăbit rapid și a murit.SA2 259.3

Moartea fiului meu, atât de neașteptată, a fost o mare întristare pentru noi toți, dar îndeosebi pentru mama lui. Vegherea și grija ei în timpul bolii lui și întristarea cauzată de moartea lui subită au fost prea mult pentru sistemul ei nervos și [444] soția mea s-a îmbolnăvit curând. M-am simțit nemulțumit de tratamentul adoptat de medicul acela. Încrederea mea în priceperea lui a fost zguduită și nu am mai putut să-l chem a doua oară. Am chemat un alt medic pentru soția mea suferindă. Acest medic i-a dat o doză mare de opiu, despre care a zis că îi va alina durerile, îi va liniști nervii și îi va da odihna de care avea așa de mare nevoie. Opiul a amețit-o. Ea a dormit și nimic nu a putut să o trezească din amorțeala de moarte. Pulsul și inima îi băteau cu violență din când în când și apoi au slăbit tot mai mult, până când ea a încetat să respire. Astfel, a murit fără să-i adreseze familiei ei nici măcar o privire. Această a doua moarte a părut mai mult decât puteam să suportăm. Toți am fost profund îndurerați, dar eu am fost în agonie și nu am putut fi mângâiat.SA2 259.4

Fiica mea a fost următoarea lovită de boală. Întristarea, grija și vegherea au depășit posibilitățile ei de a suporta, iar puterile ei au cedat și a ajuns pe patul de suferință. Mi-am pierdut deja încrederea în ambii medici pe care îi angajasem. Mi-a fost recomandat un alt medic care are succes în tratarea bolnavilor. Deși locuia la distanță, am fost hotărât să obțin serviciile lui.SA2 259.5

Acest al treilea medic a declarat că înțelege cazul fiicei mele. El a spus că era foarte slăbită, că sistemul ei nervos era tulburat și că suferea de febră; febra putea fi ținută sub control, dar era nevoie de timp pentru a o scoate din această stare de slăbiciune. El și-a exprimat o încredere deplină în capacitatea lui de a o vindeca. I-a dat un medicament puternic pentru scăderea febrei. Febra a scăzut, dar au urmat simptome mai alarmante, care s-au complicat mult. Când simptomele s-au schimbat, medicamentele au fost schimbate pentru a corespunde situației. Deși a părut că își revine pentru o vreme sub influența noilor medicamente, speranțele noastre că se va face bine au crescut, numai pentru a ne face dezamăgirea mai amară când starea ei s-a înrăutățit.SA2 259.6

Ultima soluție a medicului a fost Calomelul. Pentru un timp, ea a părut că se află între viață și moarte. Apoi, a intrat în convulsii. Când acele spasme foarte îngrijorătoare au încetat, ne-am dat seama de faptul dureros că mintea ei era slăbită. Starea ei a început să se îmbunătățească încet, deși a continuat să sufere mult. Membrele ei erau slabe și deformate, ca efect al otrăvurilor puternice pe care le luase. A zăcut câțiva ani, fiind o suferindă neajutorată și demnă de milă, și a murit în chinuri.”SA2 260.1

[445] După această relatare tristă, tatăl l-a privit pe medic implorându-l și rugându-l să-i salveze singurul copil rămas. Medicul a privit trist și îngrijorat, dar nu a prescris nimic. S-a ridicat să plece, spunând că va face o vizită scurtă a doua zi.SA2 260.2

Apoi, mi-a fost înfățișată o a doua scenă. Am fost dusă în prezența unei femei, aparent de aproximativ treizeci de ani. Un medic stătea lângă ea și raporta că sistemul ei nervos este tulburat, că sângele ei are impurități și circulă lent și că stomacul ei este într-o stare inactivă. El a spus că îi va da remedii active, care vor îmbunătăți curând starea ei. I-a dat o pudră dintr-un flacon pe care scria Nux Vomica. M-am uitat să văd ce efect va avea asupra pacientei. Se părea că acționează favorabil. Starea ei părea mai bună. Ea era înviorată și chiar părea bucuroasă și activă.SA2 260.3

Atenția mea a fost atrasă apoi asupra încă unui caz. Am fost dusă în camera unui tânăr bolnav, care avea febră mare. Un medic stătea lângă patul suferindului cu o porție de medicament luat dintr-un flacon pe care scria Calomel. El i-a administrat această substanță chimică otrăvitoare și se părea că avea loc o schimbare, dar nu spre bine.SA2 260.4

Mi-a fost arătat încă un caz. Era cazul unei femei care părea să sufere dureri mari. Un medic stătea lângă patul pacientei și îi administra un medicament luat dintr-un flacon pe care scria: Opiu. La început, medicamentul acesta a părut a influența mintea. Ea vorbea ciudat, dar în cele din urmă a tăcut și a adormit.SA2 260.5

Atunci, atenția mi-a fost atrasă asupra primului caz, cel al tatălui care își pierduse soția și doi copii. Medicul era în cameră, stând lângă patul fiicei bolnave. A părăsit încăperea din nou fără a-i da niciun medicament. Când a fost singur cu medicul, tatăl părea foarte tulburat și întreba nerăbdător: „Nu intenționezi să faci nimic? O vei lăsa pe singura mea fiică să moară?”, iar medicul a spus: „Am ascultat istoria tristă a morții soției tale mult iubite și a celor doi copii ai tăi și am aflat de pe buzele tale că toți trei au murit în timp ce erau îngrijiți de medici și luând medicamentele prescrise și administrate de mâinile lor. Medicamentul nu i-a salvat [446] pe cei dragi ai tăi și, ca medic, eu cred solemn că niciunul dintre ei nu a trebuit sau nu ar fi trebuit să moară. Ei ar fi putut să își revină, dacă nu ar fi fost atât de otrăviți, încât natura a fost slăbită prin abuz și, în final, a fost zdrobită.” El i-a declarat cu hotărâre tatălui agitat: „Nu pot să-i dau medicamente fiicei tale. Voi căuta doar să ajut natura în eforturile ei, îndepărtând orice piedică, iar apoi voi lăsa natura să refacă energiile epuizate ale organismului.” El a pus în mâna tatălui câteva îndrumări pe care i-a cerut să le respecte cu atenție.SA2 260.6

„Ține pacienta departe de orice agitație și de orice influență care îi va cauza depresie. Cei care o îngrijesc trebuie să fie voioși și plini de speranță. Ea trebuie să primească o alimentație simplă și să i se dea să bea multă apă curată. Să fie îmbăiată adesea în apă curată, după care să i se facă frecții ușoare. Lumina și aerul să fie lăsate să intre din plin în camera ei. Ea trebuie să aibă parte de o odihnă liniștită și netulburată.”SA2 260.7

Tatăl a citit încet rețeta și s-a mirat de cele câteva îndrumări simple pe care le conținea și a părut să se îndoiască de faptul că asemenea mijloace simple vor avea vreun rezultat bun. Medicul i-a zis: „Ai avut suficientă încredere în priceperea mea pentru a pune viața fiicei tale în mâinile mele. Nu-ți retrage încrederea. O voi vizita pe fiica ta în fiecare zi și te voi îndruma în tratarea cazului ei. Urmează îndrumările mele, iar eu sunt încrezător că în câteva săptămâni ți-o voi prezenta într-o stare de sănătate mult mai bună, dacă nu pe deplin vindecată.”SA2 260.8

Tatăl a privit trist și cu îndoială, dar a fost de acord cu decizia medicului. El s-a temut că fiica lui va muri dacă nu va lua niciun medicament.SA2 261.1

Al doilea caz mi-a fost prezentat din nou. Pacienta păruse că era mai bine sub influența medicamentului Nux Vomica. Stătea ridicată, înfășurându-se strâns cu un șal și plângându-se de frig. Aerul din cameră nu era curat. Era încălzit și își pierduse vitalitatea. Aproape fiecare crăpătură pe unde putea să intre aer curat era acoperită pentru a o proteja pe pacientă de senzația dureroasă de frig pe care o simțea îndeosebi la ceafă și în jos, pe coloana vertebrală. Dacă ușa era lăsată întredeschisă, ea părea agitată și tulburată și cerea să fie închisă, deoarece ea era răcită. Nu putea să suporte nici măcar o gură de aer venind de la ușă sau de la geamuri. Un domn [447] inteligent stătea privind-o cu milă și le-a spus celor prezenți: „Acesta este cel de-al doilea efect al medicamentului Nux Vomica. Este simțit îndeosebi la nivelul nervilor și afectează întregul sistem nervos. Pentru o vreme, va avea loc o acțiune puternică asupra nervilor. Dar, când puterea acestui medicament va trece, va simți friguri și oboseală. Medicamentul agită și învigorează, dar tot la fel de mari vor fi slăbiciunea și amorțeala care vor urma.”SA2 261.2

Al treilea caz mi-a fost prezentat din nou. Era acel tânăr căruia i-a fost administrat Calomel. El suferea mult. Buzele îi erau vinete și umflate. Gingiile îi erau inflamate. Limba era îngroșată și umflată, iar saliva îi curgea din gură în cantități mari. Domnul cel inteligent pe care l-am menționat înainte privea cu tristețe spre suferind și a zis: „Aceasta este influența preparatelor cu mercur. Tânărului acestuia i-a rămas suficientă energie nervoasă pentru a începe un război cu acest intrus, acest medicament otrăvitor, pentru a-l elimina din organism. Multora nu le-a mai rămas suficientă putere vitală care să intre în acțiune, natura este copleșită și își încetează eforturile, iar victima moare.”SA2 261.3

Cazul al patrulea, femeia căreia i se dăduse opiu, mi-a fost prezentat din nou. Ea se trezise din somn foarte obosită. Mintea îi era tulburată. Era nerăbdătoare și iritată, găsind motive de ceartă cu prietenii cei mai buni și imaginându-și că nu au încercat să îi aline suferințele. Își ieșise din minți și delira. Domnul menționat înainte privea cu tristețe la suferindă și le-a zis celor prezenți: „Acesta este cel de-al doilea efect al opiului.” Medicul ei a fost chemat. El i-a dat o doză mai mare de opiu, care i-a liniștit delirul, dar a făcut-o să fie foarte vorbăreață și voioasă. Ea era împăcată cu toți cei din jur și își exprima multă dragoste față de cunoștințe și față de rude. Însă curând a început să fie somnolentă și a căzut într-o stare de amorțeală. Domnul menționat anterior a zis cu solemnitate: „Starea ei de sănătate nu este mai bună acum decât atunci când delira cu furie. Starea ei este categoric mai rea. Acest medicament otrăvitor, opiul, oferă o alinare temporară a durerii, dar nu îndepărtează cauza. El doar amorțește creierul, făcându-l incapabil să primească impresii de la nervi. Atâta vreme cât creierul este insensibil în felul acesta, auzul, [448] gustul și vederea sunt afectate. Când influența opiului trece, iar creierul se trezește din starea de paralizie, nervii, a căror comunicare cu creierul a fost întreruptă, anunță mai puternic decât oricând durerile din organism, din cauza suferinței suplimentare pe care organismul a suportat-o prin primirea acestei otrăvi. Fiecare medicament în plus dat pacientei, fie opiu, fie o altă otravă, va complica situația și va face vindecarea pacientei mai lipsită de speranță. Medicamentele date pentru a amorți, oricare ar fi, tulbură sistemul nervos. Deși simplu inițial, un rău pe care natura a început să-l biruiască singură, și pe care l-ar fi biruit dacă ar fi fost lăsată în pace, a fost înrăutățit de zece ori prin medicamentele otrăvitoare care au fost introduse în organism și care constituie o boală distrugătoare în ele însele, obligând restul de puteri vitale la o acțiune extraordinară de a lupta împotriva medicamentului intrus și a-l elimina.” SA2 261.4

Am fost dusă din nou în camera bolnavei din primul caz, cel al tatălui și al fiicei lui. Fiica stătea lângă tatăl ei, voioasă și fericită, cu o aură de sănătate pe chip. Tatăl o privea cu satisfacție și fericit, chipul său exprimând recunoștința inimii, pentru că singurul lui copil i-a fost cruțat. Medicul ei a intrat și, după ce a discutat puțin cu tatăl și copilul, s-a ridicat să plece. El i-a spus tatălui următoarele: „Îți încredințez fiica însănătoșită. Nu i-am dat niciun medicament, așa încât să o pot lăsa cu un organism neafectat de medicamente. Medicamentele nu ar fi putut să realizeze niciodată lucrul acesta. Ele tulbură mașinăria fină a naturii și distrug organismul; ucid, dar nu tratează niciodată. Numai natura deține puteri vindecătoare. Numai ea poate să refacă energiile epuizate și să repare daunele pe care corpul le-a suferit prin lipsa de atenție față de legile ei precise.”SA2 261.5

Apoi, l-a întrebat pe tată dacă era mulțumit cu modul aceasta de tratament. Tatăl cel fericit și-a exprimat recunoștința din toată inima și satisfacția deplină, spunând: „Am învățat o lecție pe care nu o voi uita niciodată. A fost dureroasă, totuși de o valoare neprețuită. Acum sunt convins că soția mea și copiii nu ar fi trebuit să moară. Viața lor a fost sacrificată, în timp ce se aflau în mâinile medicilor, prin medicamentele lor otrăvitoare.”SA2 262.1

Apoi, mi-a fost arătat cazul al doilea, pacienta căreia [449] i se administrase Nux Vomica. Doi îngrijitori au ajutat-o să se mute de pe scaun în pat. Aproape că își pierduse capacitatea de a-și folosi membrele. Nervii spinali erau paralizați parțial, iar membrele își pierduseră puterea de a susține greutatea corpului. Tușea îngrijorător și respira cu dificultate. A fost pusă pe pat și curând și-a pierdut auzul și vederea. A zăcut în felul acesta un timp, apoi a murit. Domnul menționat anterior a privit cu tristețe trupul fără viață și le-a zis celor prezenți: „Iată efectul lent și pe termen lung al medicamentului Nux Vomica asupra organismului omenesc. La început, energia nervoasă a fost stârnită la o acțiune extraordinară pentru a combate această otravă. Această acțiune a fost urmată de oboseală, iar rezultatul final a fost paralizia nervilor. Medicamentul acesta nu are același efect asupra tuturor. Unii, care au organisme puternice, își pot reveni după abuzurile la care sunt supuși, în timp ce alții, a căror putere de viață nu este atât de mare, care au organisme slăbite, nu și-au mai revenit niciodată după ce au primit chiar și o singură doză și mulți mor fără nicio altă cauză, decât efectele unei doze din otrava aceasta. Efectele ei au întotdeauna tendința de a aduce moartea. Când otrăvurile acestea sunt introduse în organism, viața pacientului depinde de starea și de puterea corpului său. Nux Vomica poate să slăbească membrele, să paralizeze, să distrugă sănătatea pentru totdeauna, dar nu vindecă niciodată.”SA2 262.2

Cazul al treilea mi-a fost prezentat din nou. Este cazul tânărului căruia îi fusese administrat Calomel. El era un suferind vrednic de milă. Membrele îi erau slăbite într-o mare măsură. El a declarat că suferințele lui erau dincolo de orice descriere, iar viața îi era o mare povară. Domnul pe care l-am menționat de repetate ori a privit la suferind cu tristețe și milă și a zis: „Acesta este efectul Calomelului. El torturează organismul atâta vreme cât mai rămâne o particulă de medicament în interiorul lui. Dacă pacientul trăiește, medicamentul nu-și pierde proprietățile prin rămânerea îndelungată în organism. El inflamează încheieturile și adesea face oasele să putrezească. De multe ori se manifestă prin tumori, ulcere și cancere, care apar după ani de zile de când a fost introdus în organism.”SA2 262.3

Al patrulea caz mi-a fost prezentat din nou — pacienta căreia îi fusese administrat opiu. Fața îi era umflată, ochii erau neliniștiți și sticloși. Mâinile tremurau neputincioase, iar ea părea să fie foarte agitată, [450] imaginându-și că toți cei prezenți erau uniți împotriva ei. Mintea îi era complet zdruncinată și striga într-un mod vrednic de milă. Medicul a fost chemat și a părut să nu fie mișcat de aceste manifestări îngrozitoare. El i-a dat pacientei o doză mai puternică de opiu, despre care a spus că o va face bine. Strigătele ei nu au încetat decât când a ajuns să fie amețită complet. Apoi, a intrat într-o amorțeală de moarte. Domnul menționat a privit la pacientă și a zis cu tristețe: „Zilele ei sunt numărate. Eforturile pe care natura le-a făcut de atât de multe ori au fost copleșite de otrava aceasta, iar puterile vitale sunt epuizate, pentru că au fost silite de repetate ori să facă o lucrare nenaturală pentru a elibera organismul de medicamentul acesta otrăvitor. Eforturile naturii sunt pe punctul de a înceta, iar atunci viața de suferință a pacientei se va încheia.”SA2 262.4

Mai multe morți au fost determinate de medicamente, decât de toate celelalte cauze la un loc. Dacă în țară ar fi fost un medic în loc de mii, o parte uriașă a mortalității premature ar fi fost împiedicată. Nenumărați medici și nenumărate medicamente au adus un blestem asupra locuitorilor pământului și au dus mii și zeci de mii de oameni la o moarte prematură.SA2 262.5

Plăcerea de a mânca prea des și în cantități prea mari suprasolicită organele digestive și produce o stare febrilă a organismului. Sângele ajunge să nu mai fie curat, iar apoi apar tot felul de boli. Este chemat un medic care prescrie un medicament ce aduce o alinare imediată, dar nu tratează boala. Medicamentul ar putea să schimbe forma bolii, dar adevăratul rău este mărit de zece ori. Natura ar fi făcut tot ce ar fi putut mai bine pentru a elibera organismul de acumularea de impurități și, dacă ar fi fost lăsată singură, fiind ajutată de binecuvântările obișnuite ale Cerului, cum ar fi aerul și apa curată, ar fi avut loc o vindecare rapidă și sigură.SA2 263.1

În astfel de situații, cei suferinzi pot să facă pentru ei înșiși lucruri pe care alții nu sunt în stare să le facă la fel de bine. Ei ar trebui să înceapă prin a elibera natura de povara ce i-a fost impusă. Ei ar trebui să îndepărteze cauza. Să postească un timp scurt și să-i dea stomacului posibilitatea de a se odihni. Să reducă starea febrilă a organismului printr-o folosire atentă și înțeleaptă a apei. Eforturile acestea vor ajuta natura în lupta ei de a elibera organismul de impurități. Totuși, în general, cei care suferă devin nerăbdători. Ei nu sunt dispuși să exercite [451] renunțarea la sine și să sufere puțin de foame. Ei nu sunt dispuși nici să aștepte ca procesul lent al naturii să refacă energiile suprasolicitate ale organismului. Dar sunt hotărâți să primească alinare imediat și iau medicamentele puternice prescrise de medici. Natura își făcea bine lucrarea și ar fi triumfat, dar, în timp ce își îndeplinea sarcina, o substanță străină și otrăvitoare a fost introdusă în corp. Ce greșeală! Natura maltratată trebuie acum să lupte cu două rele, în loc de unul. Ea lasă lucrarea în care era angajată și începe cu hotărâre să alunge intrusul nou introdus în organism. Natura simte această dublă consumare a resurselor ei și ajunge să fie slăbită.SA2 263.2

Medicamentele nu vindecă niciodată boala ^{75*Nota redacției: Să nu uităm mențiunile de la începutul capitolului cu privire la situația din timpul în care au fost scrise aceste lucruri.}. Ele doar schimbă forma și localizarea. Numai natura însăși este un vindecător eficient și cu cât mai bine ar putea ea să își îndeplinească misiunea, dacă ar fi lăsată singură. Totuși privilegiul acesta îi este acordat rareori. Dacă natura slăbită suportă povara și, în cele din urmă, își îndeplinește într-o mare măsură sarcina dublă, iar pacientul trăiește, meritul îi este atribuit medicului. Dar, dacă natura nu reușește să alunge otrava din organism, iar pacientul moare, faptul acesta este denumit o hotărâre minunată a Providenței. Dacă pacientul ar fi ales posibilitatea de a elibera natura supraîmpovărată la timpul potrivit și ar fi folosit cu înțelepciune apa curată, cazurile acestea de moarte cauzată de medicamente ar fi putut fi evitate în totalitate. Folosirea apei nu poate să realizeze decât puțin, dacă pacientul nu simte și necesitatea de a-și supraveghea strict alimentația.SA2 263.3

Mulți trăiesc călcând legile sănătății și nu cunosc relația dintre obiceiurile lor în mâncare, băutură și muncă și menținerea sănătății. Ei nu își dau seama de starea lor reală, până când natura nu protestează, prin junghiuri și dureri, împotriva abuzurilor pe care le suferă. Chiar și atunci, dacă bolnavii nu ar face altceva decât să înceapă lucrarea corect și ar apela la mijloacele simple pe care le-au neglijat — folosirea apei și alimentația corespunzătoare — natura ar avea exact ajutorul pe care îl cere și pe care ar fi trebuit să-l aibă de multă vreme. Dacă aceasta este calea urmată, în general, pacientul se va vindeca fără a rămâne cu sechele.SA2 263.4

Când în organism sunt introduse medicamente, acestea par să aibă un efect benefic pentru o vreme. Poate să aibă loc o schimbare, dar boala nu este vindecată. Ea se va manifesta sub o altă formă. În eforturile naturii de a elimina [452] medicamentul din organism, uneori suferința puternică este cauzată de pacient. Boala pentru care este administrat medicamentul ar putea să dispară, numai pentru a apărea din nou într-o formă nouă, cum ar fi bolile de piele, ulcerele, durerile de încheieturi, iar uneori într-o formă mai periculoasă și mortală. Ficatul, inima și creierul sunt afectate de medicamente și, adesea, toate organele acestea sunt împovărate de boală și, frecvent, nefericiții care au fost supuși tratamentului, dacă trăiesc, ajung invalizi pe viață, târându-și obosiți existența nenorocită. Oh, cât de mult costă acel medicament otrăvitor! Chiar când nu este plătit cu viața, el tot costă prea mult. Natura a fost schilodită în toate eforturile ei. Întreaga mașinărie este dereglată, iar în viitor, când sunt necesare pentru a îndeplini o parte mai importantă în unitate cu toate celelalte funcții fine ale mașinăriei naturii, aceste funcții fine care au fost deteriorate nu mai sunt pregătite și suficient de puternice în săvârșirea lucrării lor și întregul organism simte lipsa. Organele acestea care ar fi trebuit să fie într-o stare sănătoasă sunt slăbite, iar sângele ajunge să conțină impurități. Natura continuă să lupte și pacientul suferă de diferite boli, până când are loc o întrerupere neașteptată a eforturilor ei și urmează moartea. Cei care mor din cauza folosirii medicamentelor sunt mai mulți decât toți cei care ar fi murit de boală, dacă natura ar fi fost lăsată să-și facă lucrarea ei.SA2 263.5

Foarte multe vieți au fost sacrificate de medicii care administrează medicamente pentru boli necunoscute. Ei nu știu cu adevărat care este cu exactitate boala de care suferă pacientul. Însă de la medici se așteaptă să știe într-o clipă ce să facă și, dacă nu acționează imediat, ca și când ar înțelege perfect boala, bolnavii și prietenii lor nerăbdători îi consideră a fi niște medici incompetenți. Prin urmare, pentru a satisface părerile greșite ale bolnavilor și ale prietenilor lor, trebuie să fie administrate medicamente, se fac experimente și teste pentru a vindeca pacientul de o boală pe care medicul nu o cunoaște. Natura este încărcată cu medicamente otrăvitoare pe care nu poate să le elimine din organism. Medicii înșiși sunt convinși adesea că au folosit medicamente puternice pentru o boală care nu a existat, iar consecința a fost moartea.SA2 264.1

Medicii merită să fie criticați, dar nu sunt ei singurii vinovați. Bolnavii înșiși, dacă ar fi răbdători, dacă ar ține un regim alimentar și ar suferi puțin, dându-i naturii timp să se refacă, s-ar vindeca mult mai repede fără folosirea vreunui medicament. Numai natura deține puteri vindecătoare. Medicamentele nu au nicio [453] putere de a vindeca, dar, de cele mai multe ori, vor împiedica natura în eforturile ei. În cele din urmă, ea trebuie să facă lucrarea de vindecare. Cei bolnavi se grăbesc să se facă bine, iar prietenii celor bolnavi sunt nerăbdători. Ei doresc medicamente și, dacă nu simt în organismul lor acea influență puternică pe care concepțiile lor greșite îi determină să creadă că ar trebui să o simtă, ei schimbă medicul, nerăbdători. Adesea, schimbarea mărește răul. Ei trec printr-un nou tratament cu medicamente, la fel de periculos ca primul și mai fatal, deoarece tratamentele nu se potrivesc unul cu altul, iar organismul este otrăvit peste măsură.SA2 264.2

Mulți nu au experimentat niciodată efectele benefice ale apei și le este teamă să folosească una dintre binecuvântările cele mai mari ale Cerului. Unii au refuzat să folosească apa pentru bolnavii care sufereau de febră mare, de teamă că le va face rău. Dacă, în starea lor febrilă, li s-ar fi dat să bea apă din belșug și li s-ar fi pus comprese, zile și nopți lungi de suferință ar fi fost evitate și multe vieți prețioase ar fi fost cruțate. Însă mii de oameni au murit de febră violentă care i-a mistuit până când combustibilul care a alimentat febra a fost consumat, energiile vitale au fost epuizate și bolnavii au murit în agonia cea mai mare, fără a li se îngădui să bea apă pentru a-și alina setea arzătoare. Apa care este folosită să stingă flăcările violente ce cuprind clădirile fără simțuri nu le este îngăduită făpturilor omenești pentru a stinge focul care le consumă energiile vitale.SA2 264.3

Nenumărați oameni rămân într-o neștiință de neiertat cu privire la legile care guvernează ființa. Ei se întreabă de ce neamul omenesc este atât de slab și de ce atât de mulți mor prematur. Oare nu este o cauză? Medicii care pretind că înțeleg organismul omenesc prescriu pentru pacienții lor, și chiar pentru copiii lor dragi și pentru tovarășii lor de viață, otrăvuri lente pentru a învinge boala sau a trata indispoziții ușoare. Cu siguranță, ei nu pot să-și dea seama de răul acestor lucruri, deoarece, dacă ar înțelege, nu ar proceda astfel. Efectele otrăvii ar putea să nu fie simțite imediat, dar ea își face sigur lucrarea în organism, subminându-l și slăbind natura în eforturile ei. Cei care sunt tratați în felul acesta sunt bolnavi fără încetare și iau medicamente continuu. Totuși, dacă ascultați conversațiile lor, îi veți auzi adesea lăudând medicamentele pe care le folosesc și recomandându-le altora, pentru că lor le-au [454] făcut bine. Celor care sunt în stare să gândească de la cauză la efect li se va părea că fețele slabe, plângerile continue cu privire la stările de indispoziție și boală, precum și starea generală de epuizare a celor ce pretind că li s-a făcut bine constituie dovezi suficiente ale influenței distrugătoare de sănătate a medicamentelor. Totuși, mulți sunt atât de orbiți, încât nu văd că toate medicamentele pe care le-au luat nu i-au tratat, ci i-au făcut să le fie mai rău. Între bolnavi, cei care s-au îmbolnăvit din cauza medicamentelor sunt pe locul întâi în lume ca număr. Ei sunt în general iritabili, supărăcioși, mereu bolnavi, ducând o existență nenorocită de pe o zi pe alta și par să trăiască numai pentru a solicita exercitarea continuă a răbdării celorlalți. Medicamentele otrăvitoare nu i-au ucis imediat, deoarece natura nu este dispusă să renunțe la viață. Ea nu vrea să își înceteze lupta. Însă acești bolnavi care iau mereu medicamente nu sunt niciodată bine.SA2 264.4

Varietatea nesfârșită de medicamente de pe piață și numeroasele reclame cu privire la noi medicamente și amestecuri care, după cum spun ei, „tratează miraculos”, ucid sute de oameni, în loc să îi facă bine unuia singur. Cei ce sunt bolnavi nu au răbdare. Ei vor lua medicamente diferite, dintre care unele sunt foarte puternice, deși nu știu nimic despre natura amestecurilor. Totuși ei continuă să mențină dozele și să fie tot mai bolnavi, până când mor. Unii vor lua medicamente cu orice risc. Prin urmare, lăsați-i să ia aceste amestecuri dăunătoare și diferitele otrăvuri mortale pe propria răspundere. Slujitorii lui Dumnezeu să nu administreze medicamente despre care știu că, în timp, au efecte dăunătoare asupra organismului, chiar dacă alină suferința prezentă. — How to Live, nr. 3, p. 49-64SA2 265.1