Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Lucrarea misionară medicală - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Să oferim ceea ce este esențial

    Lumina care mi-a fost dată este că trebuie să punem la dispoziție ceea ce este esențial pentru a-i instrui pe tinerii noștri care doresc să devină medici, astfel ca ei să fie în stare să treacă cu bine examenele necesare pentru a-și dovedi eficiența ca medici. Ei ar trebui să fie învățați să trateze cu înțelegere cazurile de boală, astfel ca nici un medic sensibil să nu-și mai imagineze că noi nu oferim în școala noastră educația necesară pentru calificarea corespunzătoare a tinerilor și tinerelor care doresc să devină medici. Studenții care au absolvit școala trebuie să înainteze continuu în cunoștință, căci practica desăvârșește.LMM 57.2

    Școala de medicină din Loma Linda trebuie să fie de cel mai înalt grad, pentru că cei care sunt în acea școală au privilegiul de a menține o legătură vie cu cei mai înțelepți dintre medicii noștri, de la care li se transmite o cunoștință de ordin superior. Iar în ce privește pregătirea specială a tinerilor care sunt pătrunși de datoria de a dobândi o educație medicală, care să le permită să treacă examenele cerute de lege celor ce sunt medici calificați, noi trebuie să le punem la dispoziție tot ce este necesar pentru ca acești tineri să nu fie siliți să meargă la școli de medicină conduse de oameni care nu sunt de credința noastră. În acest fel, vom închide o ușă pe care dușmanul ar avea mare plăcere să fie lăsată deschisă; iar tinerii și tinerele noastre, ale căror interese spirituale Domnul dorește să le protejăm, nu se vor simți constrânși să se asocieze cu cei necredincioși pentru a dobândi o instruire completă în domeniul medical. — (Pacific Union Recorder, 3 februarie, 1910).LMM 57.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents