Solia celui de-al doilea înger
[]
Când bisericile au refuzat să primească solia primului înger, ele au respins lumina venită din cer și au căzut din grația lui Dumnezeu. S-au încrezut în propria lor tărie și, împotrivindu-se primei solii, s-au plasat într-un loc în care nu puteau vedea lumina celui de-al doilea înger. Dar preaiubiții lui Dumnezeu, care erau oprimați, au acceptat mesajul “A căzut Babilonul!” și au părăsit bisericile.ST 237.3
Către încheierea celei de-a doua solii îngerești [], am văzut o lumină mare din cer strălucind asupra poporului lui Dumnezeu. Razele de lumină străluceau ca soarele. Și am auzit glasuri de îngeri strigând: “Iată Mirele, ieșiți-i în întâmpinare!”ST 238.1
Acesta era strigătul de la miezul nopții, care trebuia să dea putere soliei celui de-al doilea înger. Au fost trimiși îngeri din cer pentru a-i trezi pe sfinții descurajați și pentru a-i pregăti pentru marea lucrare dinaintea lor. Nu cei mai talentați bărbați au fost cei dintâi care au primit această solie. Au fost trimiși îngeri la cei umili, consacrați, și i-au constrâns să dea strigătul: “Iată Mirele, ieșiți-i în întâmpinare!” Cei cărora li s-a încredințat strigarea s-au grăbit și, în puterea Duhului Sfânt, au făcut să răsune solia și i-au înviorat pe frații lor descurajați. Această lucrare nu depindea de învățătura și erudiția oamenilor, ci de puterea lui Dumnezeu, iar sfinții Lui care au auzit strigarea nu au putut să-i reziste. Cei mai spirituali au primit această solie, iar cei care conduseseră mai înainte lucrarea au fost ultimii care au primit-o și au ajutat la amplificarea strigătului: “Iată Mirele, ieșiți-i în întâmpinare!”ST 238.2
În fiecare loc din țară era dată lumina privind solia celui de-al doilea înger și strigătul înmuia inimile a mii și mii de oameni. Ea a mers din oraș în oraș și din sat în sat până când poporul așteptător al lui Dumnezeu a fost pe deplin trezit. În multe biserici nu s-a permis ca această solie să fie dată, și un mare grup, care avea mărturia cea vie, a părăsit aceste biserici căzute. O lucrare puternică a fost săvârșită prin strigătul de la miezul nopții. Solia cerceta inimile, conducându-i pe cei credincioși să caute o experiență vie, personală. Știau că nu se pot sprijini unul pe celălalt.ST 238.3
Sfinții L-au așteptat pe Domnul lor cu nerăbdare, cu post, cu veghere și cu rugăciune aproape necurmată. Chiar unii păcătoși așteptau cu groază împlinirea timpului; dar marea masă de oameni manifestau spiritul lui Satana în împotrivirea lor față de solie. Își băteau joc și glumeau, repetând pretutindeni: “Nimeni nu știe ziua și ceasul”. Îngerii răi i-au împins să-și împietrească inimile și să respingă fiecare rază de lumină din cer, pentru a putea fi bine prinși în capcana lui Satana. Mulți care mărturiseau că Îl caută pe Hristos nu făceau nimic pentru vestirea soliei. Slava lui Dumnezeu, la care fuseseră martori, umilința și profunda consacrare a celor care așteptau și greutatea copleșitoare a dovezilor îi determinaseră să mărturisească faptul că primesc adevărul; dar ei nu fuseseră convertiți; nu erau pregătiți pentru venirea Domnului.ST 238.4
Pretutindeni, sfinții au simțit un spirit de rugăciune serioasă și solemnă. O solemnitate sfântă plana asupra lor. Îngerii priveau cu un profund interes efectul soliei, îi înălțau pe cei care o primeau și îi întorceau de la lucrurile pământești, pentru a-și face rezerve bogate din izvorul mântuirii. Poporul lui Dumnezeu a fost acceptat atunci de El. Isus S-a uitat cu plăcere la ei, căci chipul Său era reflectat în ei. Făcuseră o jertfă completă, o consacrare deplină și se așteptau să fie preschimbați în persoane nemuritoare. Dar erau meniți să fie din nou amar dezamăgiți. Timpul spre care priviseră, așteptând izbăvirea, a trecut; erau încă pe pământ, iar efectele blestemului nu au părut niciodată mai clare. Afecțiunea lor fusese legată de cer și anticipaseră cu o dorință arzătoare izbăvirea nemuririi; dar speranțele lor nu-și aflaseră împlinirea.ST 239.1
Teama care îi cuprinsese pe mulți nu a dispărut imediat; ei nu au izbucnit de îndată în triumf asupra celor dezamăgiți. Dar pentru că nu apăreau semne evidente ale mâniei lui Dumnezeu, ei și-au revenit din frica pe care o simțiseră și au început să arunce batjocuri și ridiculizări. Poporul lui Dumnezeu a fost pus din nou la încercare și testat. Lumea a râs de ei, i-a ridiculizat și i-a batjocorit; iar cei care crezuseră fără nici o umbră de îndoială că Isus avea să vină chiar atunci pentru a-i învia pe cei morți și pentru a-i preschimba pe sfinții aflați în viață, ca să ia Împărăția pentru a fi a lor în veci de veci au simțit același lucru pe care l-au simțit ucenicii lângă mormântul lui Hristos: “L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus.”ST 239.2