4. Credința

“Deodată întunericul s-a ridicat de la cruce, și, în tonuri clare, asemenea unei trâmbițe ce părea să răsune prin toată creațiunea, Domnul Isus a strigat: ‘S-a sfârșit’. ‘Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul!’ Luca 23, 46. O lumină a înconjurat crucea, și fața Mântuitorului strălucea ca lumina soarelui. Apoi El și-a plecat capul pe piept și a murit.GA 266.4

În mijlocul întunericului înspăimântător, în aparență uitat de Dumnezeu, Domnul Hristos a băut ultimele drojdii din cupa durerii omenești. În ceasurile acelea îngrozitoare, El S-a sprijinit pe dovezile acceptării Sale de către Tatăl, care I-au fost date mai înainte. El cunoștea caracterul Tatălui Său; El înțelegea dreptatea, mila și marea Sa iubire. Prin credință, El se baza pe Acela pe care întotdeauna L-a ascultat cu bucurie. Și, în supunere, El S-a încredințat pe Sine lui Dumnezeu, iar simțământul pierderii acceptării Tatălui Său L-a părăsit. Prin credință, Domnul Hristos a fost biruitor.” — (The Desire of Ages, 756.)GA 266.5