Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Biserica rămăşiţei şi viitorul bisericii advente - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Să evităm pericolele dezordinii

    Nici unul să nu nutrească gândul că ne-am putea dispensa de organizație. Ea ne-a costat mult studiu și multe rugăciuni pentru înțelepciune cu scopul formării acestei structuri, rugăciuni pe care Dumnezeu le-a ascultat. Organizația a fost construită prin îndrumarea Sa, prin multe sacrificii și lupte. Niciunul din frații noștri să nu fie amăgit să încerce să o dărâme, căci în felul acesta se va aduce o stare de lucruri la care nici nu visați. În Numele Domnului vă declar că organizația trebuie să stea întărită, stabilită și neclintită. La porunca lui Dumnezeu: “Mergeți înainte”, noi am înaintat chiar atunci când dificultățile păreau de netrecut. Noi știm cât de mult a costat aducerea la îndeplinire a planurilor lui Dumnezeu în trecut care ne-au făcut să fim un popor așa cum suntem astăzi. Să fim cu foarte mare băgare de seamă pentru a nu zdruncina în mintea altora acele lucruri pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru prosperitatea noastră și înaintarea, cu succes a cauzei Sale.BR 18.3

    Îngerii lucrează armonios. Ordine desăvârșită caracterizează toate mișcările lor. Cu cât imităm mai mult armonia și ordinea oștilor cerești, cu atât mai pline de succes vor fi eforturile acestor soli cerești în favoarea noastră. Dacă nu vedem necesitatea unor acțiuni armonioase și suntem dezorganizați în acțiunile noastre, îngerii, care sunt în mod desăvârșit organizați și acționează în ordine perfectă, nu pot lucra pentru noi cu succes. Ei se îndepărtează cu durere deoarece nu sunt autorizați să binecuvinteze confuzia, tulburarea și lipsa de organizare. Toți cei care doresc să coopereze ca mesagerii cerești trebuie să lucreze la unison cu ei. Cei care au ungerea de sus vor încuraja ordinea, disciplina și unitatea de acțiune în toate eforturile lor și atunci îngerii lui Dumnezeu vor putea coopera cu ei. Dar niciodată, niciodată acești soli cerești nu vor pune aprobarea lor asupra neregulilor, lipsei de organizare și dezordinii. Toate aceste rele sunt rezultatul eforturilor lui Satana de a slabi forțele noastre, a ne descuraja și a împiedica succesul acțiunilor noastre.BR 19.1

    Satana cunoaște bine că succesul depinde numai de ordine și conlucrare armonioasă. El știe ca orice lucru în legătură cu cerul este în ordine perfectă și că supunerea și disciplina caracterizează mișcările oștirii cerești. El face eforturi studiate ca să conducă pe așa-zișii creștini cât mai departe de asemănarea cu cerul; de aceea el înșeală chiar și pretinsul popor al lui Dumnezeu, făcându-l să creadă că ordinea și disciplina sunt vrăjmași ai spiritualității, că unica lor siguranță ar fi să lase pe fiecare să umble de capul lui și să rămână deosebit de ceilalți creștini care sunt uniți și care lucrează la stabilirea disciplinei și armoniei în acțiune. Toate eforturile făcute pentru a stabili ordinea sunt considerate periculoase ca o îngrădire a libertății de drept și de aceea, de temut ca și papismul. Aceste suflete înșelate consideră drept o virtute să se mândrească cu libertatea de a gândi și acționa în mod independent. Ei nu vor să primească nici un “așa zice Domnul”. Ei nu sunt răspunzători față de nici un om. Mi-a fost arătat că este lucrarea specială a diavolului să-i facă pe oameni să creadă că ar fi planul lui Dumnezeu să se părăsească rândurile și să aleagă propria lor cale, independentă de frații lor.BR 19.2

    Dumnezeu conduce un popor afară din lume, pe platforma înaltă a adevărului veșnic: poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. El va face din ei un popor disciplinat și destoinic. Ei nu vor fi împărțiți unul crezând una și altul altceva, având o credință și vederi total opuse, fiecare acționând independent de corp. Prin diversitatea darurilor și cârmuirea pe care El a pus-o în Biserică, toți vor ajunge la unitatea credinței. Dacă unul își însușește vederile sale despre adevărul Bibliei fără a lua în considerație opinia fraților săi și își îndreptățește purtarea susținând că are dreptul să aibă vederile sale proprii și apoi le impune și altora, cum poate el să împlinească rugăciunea lui Hristos? Dacă unul și apoi altul se ridică pretinzând dreptul de a crede și a vorbi ceea ce-i place fără să țină cont de credința corpului Bisericii, unde va fi acea armonie care există între Hristos și Tatăl Său și despre care Hristos s-a rugat să existe între frații Săi?BR 20.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents