Go to full page →

EXEMPLE CU PRIVIRE LA HIROTONIREA FEMEILOR FD 172

Din viața și experiența lui Ellen G. White FD 172

Un document prezentat la adunarea pastorală din cadrul Sesiunii Conferinței Generale din 1990. Pregătit de personalul Fundației White Estate. FD 172.1

1. La Conferința Generală din 1881 a fost discutată o hotărâre de a hirotoni femeile. Nu s-a luat niciun vot. Raportul de ședință conține următoarele: FD 172.2

„Se hotărăște că este întru totul potrivit ca femeile care dețin calificativele necesare pentru a ocupa această poziție să fie puse deoparte prin hirotonire pentru lucrarea de slujire pastorală creștină. FD 172.3

Acest subiect a fost discutat de J. O. Corliss, A. C. Bourdeau, E. R. Jones, D. H. Lamson, W. H. LittleJohn, A. S. Hutchins, D. M. Canright și J. N. Laughborough și a fost recomandat Comitetului Conferinței Generale.” — Review and Herald, 20 decembrie 1881 FD 172.4

Ellen White nu a participat la Conferința Generală din 1881. Soțul ei a murit în data de 6 august în acel an. La două săptămâni după moartea lui, ea a plecat din Battle Creek în California și nu s-a mai întors în Michigan până în august 1883. FD 172.5

2. Timp de mulți ani, Ellen White a primit prin vot acreditarea pastorală din partea Conferinței Michigan (vezi, Review and Herald, 10 septembrie 1872), [249] iar apoi, din partea Conferinței Generale. Cu toate acestea, ea nu a fost hirotonită niciodată prin punerea mâinilor, nu a oficiat niciodată o cununie religioasă, nu a organizat o biserică și nu a condus un botez. FD 172.6

3. În 1895, Ellen White a recomandat hirotonirea femeilor care doresc să se dedice lucrării de diaconese. FD 172.7

„Femeile care doresc să consacre o parte din timpul lor în slujba Domnului ar trebui să fie desemnate să viziteze bolnavii, să aibă grijă de cei tineri și să slujească nevoilor celor săraci. Ele trebuie să fie puse deoparte pentru lucrarea aceasta prin rugăciune și punerea mâinilor. În unele cazuri, vor avea nevoie să se consulte cu membrii comitetului sau cu pastorul, dar, dacă sunt femei devotate, care păstrează o legătură vie cu Dumnezeu, ele vor avea o influență puternică spre bine în biserică. Acesta este încă un mijloc de întărire și zidire a bisericii.” — Review and Herald, 9 iulie 1895 FD 172.8

În perioada lucrării lui Ellen White în Australia, au fost hirotonite mai multe femei. În 10 august 1895, comitetul de numiri al bisericii din Ashfield, Sydney, a prezentat un raport care a fost aprobat. Raportul de ședință din acea data declară: „Imediat după alegeri, slujbașii bisericii au fost chemați în față, iar pastorii Corliss și McCullagh au oficiat dedicarea prezbiterului, a diaconilor și a diaconeselor prin rugăciune și punerea mâinilor.” FD 172.9

Câțiva ani mai târziu, în aceeași biserică, William C. White a oficiat hirotonirea slujbașilor bisericii. Rapoartele de ședință ale bisericii din Ashfield, din data de 7 ianuarie 1900, declară: „În Sabatul precedent, slujbașii fuseseră numiți și aprobați pentru anul curent, iar astăzi, pastorul White a hirotonit prin punerea mâinilor prezbiterii, diaconul și diaconesele.” — Adventist Review, 16 ianuarie 1986 FD 173.1

4. Femeile „autorizate să predice” de către Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în timpul vieții lui Ellen White au fost următoarele: FD 173.2

1878 Anna Fulton Minnesota FD 173.3

Ellen S. Lane Michigan FD 173.4

Julia Owen Kentucky-Tennessee FD 173.5

1879 Libbie Collins Minnesota FD 173.6

Hattie Enoch Kansas [250] FD 173.7

Libbie Fulton Minnesota FD 173.8

Lizzie Post Minnesota FD 173.9

1880 Anna Johnson Minnesota FD 173.10

1881 Ida W. Ballenger Illinois FD 173.11

Helen L. Morse Illinois FD 173.12

1884 Ruie Hill Kansas FD 173.13

1886 Ida W. Hibben Illinois FD 173.14

1887 Dna S. E. Pierce Vermont FD 173.15

1893 Flora Plummer Iowa FD 173.16

1894 Margaret Caro Noua Zeelandă FD 173.17

1895 Dna S. A. Lindsay New York FD 173.18

1898 Sarepta Irish Henry Conferința Generală FD 173.19

Lulu Wightman New York FD 173.20

1899 Edith Bartlett Conferința Britanică FD 173.21

1900 Hetty Haskell Conferința Generală FD 173.22

Mina Robinson Conferința Britanică FD 173.23

1901 Carrie V. Hansen Utah FD 173.24

Emma Hawkins Iowa FD 173.25

Dna E. R. Williams Michigan FD 173.26

1902 Dna S. N. Haskell Greater NY FD 173.27

Minnie Sype Oklahoma FD 173.28

1904 Alma Bjdigg Arizona FD 173.29

Bertha E. Jorgensen Dakota de Sud FD 173.30

1910 Pearl Field Nebraska FD 173.31

Dna Ura Spring Nebraska FD 173.32

(Din arhivele Conferinței Generale și anuarele bisericii.) FD 173.33

Câteva dintre femeile enumerate mai sus au fost angajate de biserică. Altele, cum ar fi Margaret Caro, care era dentistă, se întrețineau pe cont propriu. FD 173.34

5. Ellen White a făcut trei declarații care sunt folosite uneori ca dovadă că ea a susținut conceptul hirotonirii femeilor pentru lucrarea pastorală. FD 173.35

În 1898, ea a declarat că „sunt femei care ar trebui să lucreze în [251] domeniul predicării Evangheliei” (Evanghelizare, p. 472). Contextul acestei declarații pare să indice faptul că vorbea despre soțiile pastorilor. Ea a scris: FD 174.1

„Am primit din partea câtorva persoane scrisori în care sunt întrebată dacă ar trebui ca soțiile pastorilor să adopte copii mici și dacă le-aș sfătui să facă acest lucru. Unora, care consideră că ar trebui să facă așa, eu le-am răspuns: Nu. Dumnezeu dorește ca tu să-l ajuți pe soțul tău în lucrarea lui. Dumnezeu este Acela care nu ți-a dat copii, iar înțelepciunea Lui nu trebuie să fie pusă la îndoială. El știe ce este cel mai bine. Consacră-I lui Dumnezeu puterile tale în calitate de lucrător creștin. Tu poți să-l ajuți pe soțul tău în multe feluri. (…) FD 174.2

Sunt femei care ar trebui să se implice în lucrarea de slujire a Evangheliei. Ele ar face, din multe puncte de vedere, un bine mai mare decât pastorii care neglijează să viziteze turma lui Dumnezeu. Soțul și soția se pot asocia în această lucrare și, când este posibil, trebuie să facă lucrul acesta. Calea este deschisă pentru femeile consacrate. Dar vrăjmașul ar fi mulțumit ca femeile pe care Dumnezeu ar putea să le folosească pentru a ajuta sute de oameni să-și ocupe timpul și puterea pentru un singur micuț muritor neajutorat, care necesită o grijă permanentă și o atenție continuă.” — Manuscript Releases, vol. 5, p. 325, 326 FD 174.3

În anul 1900, Ellen White a publicat volumul 6 din Mărturii, care conține o secțiune intitulată: „Colportorul este un slujitor al Evangheliei”. Aici, autoarea declară: FD 174.4

„Toți cei care doresc o ocazie pentru o adevărată slujire și care se predau fără rezervă lui Dumnezeu vor găsi în lucrarea de colportaj ocazii de a vorbi despre multe lucruri care aparțin vieții veșnice viitoare. Experiența câștigată în felul acesta va fi de cea mai mare valoare pentru aceia care se pregătesc pentru lucrarea de slujire. Ceea ce-i pregătește pe lucrători, atât bărbați, cât și femei, pentru a deveni păstori ai turmei lui Dumnezeu este prezența Duhului Sfânt al lui Dumnezeu care îi însoțește.” — Mărturii, vol. 6, p. 322 FD 174.5

În cele din urmă, în septembrie 1903, Ellen White a scris: FD 174.6

„Domnul îi invită pe aceia care sunt în legătură cu sanatoriile, editurile și școlile noastre să-i învețe pe tineri să facă lucrare de evanghelizare. Timpul și puterea noastră nu ar trebui să fie folosite atât de mult pentru înființarea de sanatorii, magazine alimentare și restaurante, iar alte ramuri ale lucrării să fie neglijate. Tinerii și tinerele care ar trebui să fie angajați în lucrarea pastorală, în lucrarea biblică și în lucrarea de colportaj nu ar trebui să fie solicitați să îndeplinească alte munci. [252] FD 174.7

Tinerii ar trebui să fie încurajați să meargă la școlile noastre, unde se formează lucrători creștini, școli care ar trebui să devină tot mai asemănătoare școlilor profeților. Instituțiile acestea au fost înființate de Domnul și, dacă sunt conduse în armonie cu planul Său, tinerii trimiși la ele vor fi pregătiți rapid să se angajeze în diferite ramuri de lucrare misionară. Unii vor fi instruiți să lucreze în calitate de misionari medicali, alții în calitate de colportori, iar alții ca slujitori ai Evangheliei.” — Mărturii, vol. 8, p. 229, 230 FD 174.8

6. Ellen White a făcut două declarații în legătură cu propria chemare de a-I sluji Domnului ca mesager al Său. Ea a declarat: FD 174.9

„La vârsta de 78 de ani, încă mai lucrez din greu. Noi toți suntem mâinile Domnului. Eu mă încred în El, deoarece știu că Domnul nu îi va lăsa, nici nu îi va părăsi pe cei care își pun încrederea în El. Eu m-am încredințat în grija Sa. FD 174.10

Îi mulțumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a făcut în stare să lucrez, deoarece m-a considerat credincioasă, chemându-mă în lucrarea pastorală.” — Review and Herald, 26 iulie 1906 FD 175.1

„În orașul Portland, Domnul m-a hirotonit ca mesager al Său și aici am lucrat prima dată pentru cauza adevărului prezent. — Review and Herald, 18 mai 1911 FD 175.2

Este important să ne amintim că Ellen White a primit prima viziune în decembrie 1844, în Portland, Maine. La scurt timp după aceea, Domnul a îndemnat-o să le spună și altora ce văzuse. FD 175.3

7. Ellen White nu a fost preocupată de mișcarea pentru drepturile femeii. Când a fost solicitată să li se alăture în cruciada pentru dreptul de vot al femeilor, ea a refuzat invitația. Ellen White i-a scris soțului ei următoarele: FD 175.4

„Am vizitat-o pe doamna Graves. Ea este frământată și, încă de când a aflat că sunt acasă, a dorit să mă vadă. Ea a spus că simțea că trebuie să îmi împărtășească simțămintele ei. Ea dorește să mă interesez de subiectul dreptului de vot al femeilor. Ea spune că femeile ar trebui să voteze și mi-a relatat multe lucruri uimitoare care au fost legiferate în Franța și St. Louis și mi-a spus despre efortul care se făcea pentru a aduce acele lucruri și în Chicago anul acesta, dar efortul a dat greș. Case cu nume rău sunt legalizate. Femeile care călătoresc singure prin acele orașe [253] sunt luate de autorități și cercetate dacă există chiar și cea mai mică suspiciune cu privire la ele. Dacă sunt bolnave, sunt încredințate în grija medicilor și tratate. Apoi, sunt considerate potrivite pentru a fi vizitate de bărbați și duse în case legalizate, unde bărbații pot să își satisfacă poftele. Bărbații nu sunt examinați, iar acolo unde legea aceasta este aplicată, nelegiuirile și imoralitatea se aseamănă stării în care s-a aflat lumea înainte de potop. FD 175.5

Doamna Graves a fost de aceeași părere cu mine în privința creșterii nelegiuirilor și a imoralității în societate. Ea spune că femeile trebuie să voteze, dacă se dorește ca legea aceasta să fie respinsă. Am avut o discuție lungă în legătură cu temperanța. I-am spus că mintea mea nu era pregătită pentru subiecte precum dreptul de vot al femeilor. Ea se gândise și reflectase îndelung la aceste lucruri, iar mintea ei era absorbită de ele, în timp ce lucrarea mea avea un alt caracter. Noi am făcut în domeniul temperanței ceva ce nicio altă categorie de oameni din lume nu a făcut. De asemenea, am fost în favoarea unui angajament împotriva tutunului și băuturilor alcoolice.” — Manuscript Releases, vol. 10, p. 69 FD 175.6

8. Se pare că Ellen White nu a sugerat niciodată că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea ar trebui să înceapă să practice hirotonirea femeilor pentru lucrarea pastorală. Secretarul ei, C. C. Crisler, spune că ea a fost foarte precaută cu privire la acest lucru. Iată corespondența legată de acest subiect: FD 175.7



12 martie 1916, FD 175.8

D-lui Clarence Crisler, Sanatoriu [California] FD 175.9

Stimate frate, FD 175.10

Ai binevoi să mă informezi cu privire la consacrarea, prin punerea mâinilor și rugăciune, a unor femei care pot să dedice un timp pentru lucrarea misionară, așa cum a scris Ellen White în Review and Herald, în perioada de început anilor nouăzeci, probabil prin 1892 sau 1893? FD 176.1

Pun întrebarea aceasta pentru că am participat recent la o adunare în care pastorul Andross a oficiat consacrarea câtorva femei, prin punerea mâinilor, iar când l-am întrebat care era autoritatea pe baza căreia proceda astfel, mi-a spus să te contactez. Având în vedere că am fost lucrător biblic mai mulți ani, iar recent am primit acreditarea pastorală, aș dori această informație. [254] FD 176.2

Te rog să îmi răspunzi imediat, deoarece aș vrea să știu de la tine înainte de a merge la Uniunea de Conferințe Southwestern, care se întrunește în 7 aprilie. Te rog să îmi trimiți două sau trei exemplare ale declarației ei, deoarece președintele conferinței noastre dorește unul. — Doamna L. E. Cox, 134 Agarita Avenue, San Antonio, Texas FD 176.3



22 martie 1916, FD 176.4

Doamnei L. E. Cox, San Antonio, Texas FD 176.5

Stimată soră, FD 176.6

Am primit scrisoarea ta din data de 12, în care întrebi în legătură cu hirotonirea femeilor care dedică un timp pentru lucrarea misionară și, îndeosebi, în legătură cu o declarație scrisă de Ellen G. White, despre care crezi că se află în Review, la începutul anilor nouăzeci. FD 176.7

Deoarece această cerere necesită un timp de studiu și căutare din partea mea, iar eu trebuie să plec dimineață la Mountain View pentru câteva zile, sunt nevoit să îți cer scuze pentru că nu pot să răspund imediat. La întoarcere, săptămâna viitoare, mă voi strădui să îți trimit un răspuns, însoțit, dacă este posibil, de pasajele cerute. Totuși aș putea să spun că eu nu am înțeles că respectivele pasaje susțin în mod categoric hirotonirea femeilor ca pastori ai Evangheliei. Eu am presupus mai degrabă că ele se referă în primul rând la hirotonirea unor femei temătoare de Dumnezeu ca diaconese în bisericile locale. Voi vorbi mai mult despre acest subiect când voi scrie din nou. FD 176.8

Sper să îți scriu aproximativ în data de douăzeci și opt și voi trimite scrisoarea la adresa de mai sus. Dacă pleci din San Antonio, ar fi bine să lași o notă de retrimitere la altă adresă, așa încât să primești scrisoarea la timp, la Uniunea de Conferințe. — Clarence Crisler FD 176.9



16 iunie 1916, FD 176.10

Doamnei L. E. Cox FD 176.11

Stimată soră, FD 176.12

În răspunsul meu din data de 22 martie, nu am putut să îți trimit o copie a articolului cerut din Review, dar am îndrăznit să spun: „Eu nu am înțeles aceste pasaje ca susținând categoric hirotonirea femeilor ca pastori ai Evangheliei. Eu am presupus mai degrabă că ele se referă în primul rând la hirotonirea unor femei temătoare de Dumnezeu ca diaconese în bisericile locale.” FD 176.13

De la scrierea celor de mai sus, am găsit articolul aflat în discuție și am făcut câteva copii. [255] Îți trimit o copie a acestui articol. [Review and Herald, 9 iulie 1895] De asemenea, îi trimit un exemplar președintelui Conferinței tale, pastorul E. L. Neff, și președintelui Uniunii, pastorul J. W. Christian, pentru ca ei să știe ce anume îți trimit. FD 176.14

Deși nu consider că este o parte din lucrarea mea aceea de a-mi asuma sarcina interpretării celor scrise, totuși îmi cer scuze pentru că exprim, ca o convingere personală, gândul că acest articol publicat în Review nu se referă la hirotonirea femeilor ca pastori ai Evangheliei, ci mai degrabă se ocupă de subiectul punerii deoparte, pentru îndatoriri speciale în bisericile locale, a unor femei temătoare de Dumnezeu, acolo unde circumstanțele fac necesară o astfel de decizie. FD 177.1

De asemenea, aș putea să adaug că Ellen White personal a fost foarte atentă când s-a exprimat în vreun fel cu privire la recomandarea hirotonirii femeilor ca pastori ai Evangheliei. Ea a vorbit adesea despre pericolele la care s-ar expune biserica printr-o astfel de practică generală, din cauza lucrurilor pe care le-ar spune cei din lume. Totuși, până acum, nu am văzut nicio declarație scrisă de ea care ar părea să încurajeze hirotonirea formală și oficială a femeilor pentru lucrarea pastorală și pentru lucrarea publică, așa cum este de obicei de așteptat cu privire la pastorii hirotoniți. FD 177.2

Aceasta nu înseamnă că sugerez și, cu atât mai puțin, că declar că nicio femeie nu este potrivită pentru o astfel de lucrare publică și că nicio femeie nu ar trebui să fie hirotonită vreodată. Eu spun pur și simplu că, până acum, din câte știu eu, Ellen White nu a încurajat niciodată conducerea oficială a bisericii să se îndepărteze de practicile generale ale bisericii în această privință. — C. C. Crisler FD 177.3

Concluzie FD 177.4

Subiectul hirotonirii femeilor nu a fost prioritar pe agenda lui Ellen White pe parcursul vieții ei. Energiile ei au fost îndreptate în direcția realizării unei mai mari unități și a unei spiritualități mai profunde în biserică. [256] FD 177.5