Experiențe din perioada 26 aprilie — 20 octombrie 1867 1M 591.4
Ne-am întors în nord și, în drumul nostru, am ținut o adunare la West Windsor, iar după ce am ajuns acasă, am ținut adunări la Fairplains și Orleans și, de asemenea, ne-am ocupat de clădirea casei, ne-am plantat grădina, am curățat și am îngrijit vița, murele, zmeura și căpșunii. Apoi, însoțiți de o delegație însemnată, ne-am întors la Conferința Generală, la Battle Creek. 1M 592.1
În drumul nostru, primul Sabat l-am petrecut la Orleans și am ținut post. A fost o zi de o mare solemnitate pentru noi; am căutat să ne umilim înaintea lui Dumnezeu și, cu un duh zdrobit și cu multe lacrimi, ne-am rugat fierbinte ca Dumnezeu să ne binecuvânteze și să ne întărească pentru ca, la Conferință, să împlinim voia Sa. Aveam ceva credință și speranță că, la acea întâlnire, robia noastră avea să sufere o schimbare. 1M 592.2
Când am ajuns la Battle Creek, am descoperit că eforturile noastre de până atunci nu realizaseră ceea ce speraserăm. Zvonurile și invidia nu încetaseră. Sufletul meu s-a umplut de mâhnire și de o suferință profundă, astfel că am plâns timp de câteva ore, nefiind în stare să-mi stăpânesc durerea. Un prieten, pe care îl cunoșteam de douăzeci și doi de ani, mi-a relatat, într-o discuție, zvonurile pe care le auzise, și anume că noi făceam cheltuieli extravagante. Am întrebat în ce fuseserăm extravaganți. El a menționat cumpărarea unui scaun scump. Atunci i-am relatat împrejurările. Soțul meu era slăbit și sleit de puteri și era peste măsură de obositor și chiar de dureros pentru el să stea prea mult timp așezat într-un balansoar obișnuit; din acest motiv, o mare parte din timp era obligat să stea întins pe pat sau pe sofa. Știam că nu în felul acesta avea să-și redobândească puterea și, de aceea, l-am implorat să nu mai stea întins atât de mult, însă scaunul era o piedică în această privință. 1M 592.3
În drumul meu spre est, unde mă duceam să stau lângă patul tatălui meu, care era pe moarte, l-am lăsat pe soțul meu la Brookfield, New York, și, în timp ce treceam prin Utica, am căutat un fotoliu-balansoar pe arcuri. Vânzătorii nu aveau niciunul gata făcut, la prețul pe care îl ofeream eu, adică în jur de cincisprezece dolari, dar mi-au oferit, la numai șaptesprezece dolari, un fotoliu excelent, care se legăna pe role în loc de arcuri și care valora în realitate treizeci de dolari. Știam că era exact fotoliul de care aveam nevoie, în toate privințele. Dar fratele care mă însoțea m-a îndemnat să aștept până când comercianții aveau să-l termine de confecționat pe cel care avea să coste cu numai trei dolari mai puțin. Fotoliul pe care mi-l ofereau pentru șaptesprezece dolari era cu adevărat valoros, dar eu am cedat judecății altuia și am așteptat să-l confecționeze pe cel puțin mai ieftin; am plătit pentru el și i l-am dus soțului meu. Cu zvonul referitor la extravaganța noastră în cumpărarea acestui scaun m-am confruntat în Wisconsin și în Iowa. Dar cine mă poate condamna? Dacă aș ajunge din nou în acea situație, aș proceda exact la fel, cu o excepție: m-aș bizui pe propria mea judecată și aș cumpăra un fotoliu care să coste cu câțiva dolari mai mult, dar să valoreze dublu cât cel pe care l-am cumpărat. Uneori, Satana influențează mintea oamenilor în așa fel, încât să distrugă orice urmă de milă sau de compasiune. Parcă intră un fier în inimă și atât sentimentele omenești, cât și cele divine dispar. 1M 593.1
De asemenea, a ajuns până la mine zvonul că o soră afirmase în Memphis și în Lapeer că biserica din Battle Creek nu avea nici cea mai mică încredere în mărturiile sorei White. A fost întrebată dacă se referea la mărturiile scrise. Răspunsul a fost: Nu, nu la viziunile ei publicate, ci la mărturiile date în adunarea bisericii, deoarece viața ei le contrazice. Am cerut din nou o întrevedere cu câțiva frați și câteva surori cu experiență, inclusiv cu persoanele care răspândiseră astfel de zvonuri. În cadrul acelei întâlniri, le-am cerut să-mi arate chiar acolo, pe loc, ce anume din viața mea nu era în armonie cu învățăturile mele. Dacă viața mea fusese atât de necorespunzătoare, încât să justifice declarația că biserica din Battle Creek nu avea nici cea mai mică încredere în mărturiile mele, atunci însemna că nu era deloc greu să îmi prezinte dovezile purtării mele necreștinești. Dar ei nu au putut prezenta nimic prin care să justifice afirmațiile făcute și au mărturisit că toți greșiseră în legătură cu zvonurile răspândite și că suspiciunea și invidia lor erau nefondate. I-am iertat din toată inima pe cei care ne răniseră astfel și le-am spus că tot ceea ce ceream din partea lor era să contracareze influența pe care o exercitaseră împotriva noastră și că, dacă vor face astfel, eu voi fi mulțumită. Ei au promis acest lucru, dar nu l-au făcut. 1M 593.2
Multe alte zvonuri îndreptate împotriva noastră, fie cu totul false, fie mult exagerate, erau discutate fără nicio reținere în diferite familii, în perioada Conferinței, astfel că cei mai mulți ne priveau cu suspiciune, în special pe soțul meu. Unele persoane cu influență manifestau o atitudine care arăta că ar fi gata să ne zdrobească. Noi treceam prin mari lipsuri și soțul meu încercase să vândă lucrurile de care ne puteam dispensa, dar fusese judecat greșit pentru aceasta. El își exprimase acordul ca frații să compenseze pierderea vacii noastre, dar lucrul acesta fusese privit ca un păcat teribil. Sperând că vom putea să ne vindem proprietatea din Battle Creek, am cumpărat un teren și am început să construim în Greenville. Dar nu am reușit să vindem proprietatea din Battle Creek, astfel că, în situația noastră strâmtorată, soțul meu a scris la diferiți frați, în încercarea de a împrumuta bani. Pentru aceasta, ei l-au condamnat și l-au acuzat că este lacom după bani. Iar fratele pastor cel mai activ în această lucrare a fost auzit spunând: „Nu vrem ca fratele E să cumpere casa fratelui White, deoarece avem nevoie de banii lui pentru Institutul de Sănătate”. Ce puteam face? Oriunde ne întorceam, eram învinuiți. 1M 594.1
Cu numai șaizeci și cinci de ore înainte ca soțul meu să sufere atacul de apoplexie, el stătuse până la miezul nopții într-o casă de rugăciune unde făcuse apel pentru trei sute de dolari, ca să se termine de plătit acel locaș de închinare; iar pentru a da putere acestui apel, a început subscripția, oferind zece dolari din partea lui și aceeași sumă din partea mea. Înainte de miezul nopții, suma era aproape adunată. Prezbiterul bisericii era un vechi prieten și, în situația noastră de strâmtorare extremă și rămași fără prieteni, soțul meu i-a scris lui, spunându-i că eram în nevoie și că, dacă biserica dorea acum să ne înapoieze cei douăzeci de dolari, noi eram dispuși să îi primim. În timpul Conferinței, acest frate ne-a făcut o scurtă vizită și a prezentat fapta noastră ca fiind foarte gravă. Dar înainte de a veni la noi acasă, el se încărcase în mare măsură de starea de spirit generală. Noi am resimțit crunt aceste lucruri și, dacă nu am fi fost susținuți de Domnul într-un mod special, nu ne-am fi putut prezenta cât de cât liniștiți mărturia, la Conferință. 1M 594.2
Înainte de a ne întoarce de la Conferință, frații Andrews, Pierce și Bourdeau au avut o întâlnire specială de rugăciune la noi acasă, în timpul căreia toți am fost mult binecuvântați, și în special soțul meu. Lucrul acesta i-a dat curaj să se întoarcă la noua noastră casă. Și apoi au început teribilele lui suferințe cauzate de dantură și, de asemenea, eforturile noastre relatate în Review. El a întrerupt predicarea doar o săptămână, din cauza lipsei danturii, însă a lucrat la Orange, la Wright, cu biserica de acasă, la Greenbush și la Bushnell, predicând și botezând ca înainte. 1M 595.1
După ce ne-am întors de la Conferință, m-a cuprins un teribil sentiment de nesiguranță cu privire la progresul cauzei lui Dumnezeu. În mintea mea au apărut îndoieli care, cu șase luni în urmă, nu existau. Am văzut în viziune că poporul lui Dumnezeu se făcea părtaș la spiritul lumii, imitându-i moda și renunțând la simplitatea credinței noastre. Se părea că biserica din Battle Creek apostaziase și se îndepărtase de Dumnezeu și că era imposibil să-și vină din nou în fire. Mărturiile pe care mi le dăduse Dumnezeu aveau cea mai mică influență în Battle Creek și erau cel mai puțin ascultate aici decât oriunde altundeva. Am tremurat pentru cauza lui Dumnezeu. Știam că Domnul nu-Și abandonase poporul, ci că păcatele și nelegiuirile acestuia îl despărțiseră de Dumnezeu. La Battle Creek se află marea inimă a lucrării. Fiecare pulsație pornită de aici este simțită de mădularele trupului în întregul câmp. Dacă această mare inimă este sănătoasă, circulația aducătoare de viață va fi simțită în întreg corpul păzitorilor Sabatului. Dacă inima este bolnavă, starea de letargie a fiecărei ramuri a lucrării va arăta acest lucru. 1M 595.2
Tot interesul meu este legat de această lucrare; viața mea este întrețesută cu ea. Când Sionul prosperă, sunt fericită; dacă zace în letargie, sunt tristă, deznădăjduită, descurajată. Am văzut că cei care sunt poporul lui Dumnezeu se aflau într-o stare îngrijorătoare și că bunăvoința și ajutorul lui Dumnezeu erau retrase de la ei. Meditam zi și noapte la acest tablou și, într-un teribil chin sufletesc, mă rugam: „O, Doamne, nu-Ți lăsa moștenirea de ocară! Să nu spună cei necredincioși: ‘Unde este Dumnezeul lor?’” Simțeam că sunt despărțită de toți cei aflați la conducerea lucrării și că, de fapt, rămăsesem singură. Nu mai îndrăzneam să am încredere în nimeni. Noaptea, îl trezeam pe soțul meu și îi spuneam: „Mă tem să nu devin necredincioasă”. Apoi plângeam ca Domnul să mă salveze, cu brațul Său puternic. Nu vedeam că mărturiile mele erau luate în seamă și cultivam gândul că, probabil, lucrarea mea pentru cauza lui Dumnezeu se încheiase. Aveam întâlniri programate la Bushnell, dar i-am spus soțului meu că nu eram în stare să merg. După puțin timp, el a venit de la oficiul poștal cu o scrisoare din partea fratelui Matteson, care conținea următorul vis: 1M 595.3
„Dragă frate White, fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu să te însoțească și aceste rânduri să te găsească prosperând în ceea ce privește sănătatea fizică și tăria spirituală. Mă simt foarte recunoscător față de Domnul pentru bunătatea pe care a arătat-o față de tine și am încredere că te vei bucura în continuare de o sănătate desăvârșită și de libertate în proclamarea ultimei solii. 1M 596.1
Am avut un vis deosebit cu privire la tine și la sora White și simt că este de datoria mea să vă relatez ceea ce îmi aduc aminte din el. Am visat că i-l relatam sorei White, precum și interpretarea lui, care mi-a fost dată tot în acel vis. Când m-am trezit, ceva m-a îndemnat să mă ridic și să-l scriu cu toate detaliile, ca să nu le uit; dar am neglijat să fac acest lucru, în parte pentru că eram obosit și în parte pentru că mă gândeam că nu era altceva decât un vis. Însă, dându-mi seama că nu mai visasem niciodată ceva cu privire la voi înainte și că acest vis era atât de logic și de strâns legat de voi, am ajuns la concluzia că trebuie să vi-l spun. În cele ce urmează, vă prezint tot ce îmi pot aminti din el. 1M 596.2
Mă aflam într-o casă mare, unde era un amvon asemănător întrucâtva cu cele pe care le folosim noi în casele de rugăciune. Pe el se aflau mai multe lămpi care ardeau. Aceste lămpi aveau nevoie să fie mereu alimentate cu ulei și destul de mulți dintre noi eram ocupați să aducem ulei și să le umplem. Fratele White și soția lui erau foarte implicați în această lucrare și am observat că sora White turna mai mult ulei decât oricare dintre ceilalți. Atunci, fratele White s-a dus spre o ușă care s-a deschis într-o magazie, unde se aflau mai multe butoaie cu ulei. El a deschis ușa și a intrat și sora White l-a urmat. Chiar atunci a venit un grup de oameni, aducând o cantitate mare dintr-un material negru, care arăta ca funinginea; l-au turnat pe tot peste fratele și peste sora White, acoperindu-i în întregime. M-am întristat foarte mult și m-am uitat nerăbdător să văd sfârșitul acestor lucruri. I-am văzut pe fratele și pe sora White chinuindu-se să iasă de sub funingine și, după o luptă îndelungată, au ieșit de acolo mai strălucitori ca niciodată, iar acei oameni răi și funinginea au dispărut. Apoi, fratele și sora White s-au angajat din nou, cu și mai multă tragere de inimă decât înainte, în alimentarea lămpilor cu ulei, dar sora White încă era cea dintâi în această lucrare. 1M 596.3
Am visat că interpretarea era următoarea: lămpile îi reprezentau pe cei care formează rămășița. Uleiul era adevărul și dragostea cerească, divină, cu care poporul lui Dumnezeu are nevoie să fie alimentat mereu. Cei angajați în alimentarea lămpilor erau slujitorii lui Dumnezeu, care trudesc la strângerea recoltei. Cine erau oamenii aceia răi, nu aș putea spune cu exactitate, dar ei acționau sub îndemnul Diavolului, care le direcționa influența rea, în special împotriva fratelui și a sorei White. Aceștia din urmă au trecut printr-o mare descurajare pentru un timp, dar, în cele din urmă, au fost eliberați prin harul lui Dumnezeu și prin eforturile lor stăruitoare. Apoi, în final, puterea lui Dumnezeu a rămas asupra lor și ei au îndeplinit un rol important în proclamarea ultimei solii de har. Dar sora White avea o măsură mai bogată din înțelepciunea și din dragostea cerească decât ceilalți. 1M 597.1
Visul acesta mi-a întărit încrederea că Domnul vă va conduce și va duce la bun sfârșit lucrarea de refacere pe care a început-o, astfel încât să vă puteți bucura din nou de Duhul lui Dumnezeu, așa cum v-ați bucurat în trecut, ba chiar într-o măsură mai îmbelșugată. Nu uitați că umilința este ușa care conduce către rezervele bogate ale harului lui Dumnezeu. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze atât pe tine, cât și pe soția ta și pe copii, și să ne ajute să ajungem în Împărăția cerească. 1M 597.2
Al vostru, cu o dragoste creștină, 1M 597.3
John Matteson 1M 597.4
Oakland, Wisconsin, 15 iulie 1867” 1M 597.5
Visul acesta m-a încurajat. Aveam încredere în fratele Matteson. Înainte de a-l vedea în realitate, cazul lui îmi fusese arătat în viziune, în contrast cu cel al fratelui F, din Wisconsin. Cel din urmă era cu totul nevrednic de a purta numele de creștin, cu atât mai puțin de a fi un mesager, dar fratele Matteson mi-a fost arătat ca o persoană care manifestă umilință și care, dacă își va păstra consacrarea, va fi calificat să îndrepte sufletele către Mielul lui Dumnezeu. Fratele Matteson nu cunoștea frământările și luptele sufletești prin care treceam eu. Nu schimbaserăm niciodată vreun rând de corespondență, iar acest vis, având în vedere când și de la cine venise, mi se părea a fi mâna lui Dumnezeu întinsă să mă ajute. 1M 598.1
Construiam casa cea nouă cu bani împrumutați, lucru care ne-a adus în încurcătură. Am participat la întâlnirile programate și am lucrat din greu pe toată durata anotimpului călduros. Din lipsă de mijloace, mergeam la câmp împreună, săpând, cosind și adunând fânul. Eu luam furca și ridicam stogul, în timp ce soțul meu, cu brațele slăbite, îmi dădea fânul aproape. Am luat bidineaua în mână și am văruit singură o mare parte din casă. Toată munca aceasta ne-a obosit peste măsură. În cele din urmă, eu am căzut dintr-odată și nu am mai fost în stare să fac nimic. În câteva dimineți am leșinat, astfel că soțul meu a trebuit să participe fără mine la adunarea din crângul de la Greenbush. 1M 598.2
Trăsura noastră cea veche și greoaie era cât pe ce să ne omoare și pe noi, și caii. Călătoriile lungi făcute cu ea, oboseala întâlnirilor, grijile și eforturile casei au fost prea mult pentru noi și mă temeam că lucrarea mea se încheiase. Soțul meu a încercat să mă încurajeze și m-a îndemnat să încep din nou să particip la adunările care fuseseră programate deja la Orange, Greenbush și Ithaca. În cele din urmă, am hotărât să încep și, dacă vedeam că starea nu mi se înrăutățea, să continui călătoria. Am călătorit zece mile stând în genunchi în trăsură, pe o pernă, și sprijinindu-mi capul pe o alta, în poală la soțul meu. El mâna caii și mă susținea și pe mine. A doua zi dimineața m-am simțit puțin mai bine și am hotărât să continui. Dumnezeu ne-a ajutat să le vorbim cu putere oamenilor din Orange și o lucrare minunată s-a făcut acolo, pentru cei ce căzuseră de la credință și pentru cei păcătoși. La Greenbush m-am simțit liberă și în putere. La Ithaca, Domnul ne-a ajutat să vorbim în fața unei mari adunări, pe care nu o cunoscuserăm înainte. 1M 598.3
În absența noastră, frații King, Fargo și Maynard, de mila noastră și a cailor noștri, au hotărât că ar trebui să avem o trăsură ușoară și confortabilă; prin urmare, la întoarcerea noastră, au mers împreună cu soțul meu la Ionia și au cumpărat-o de acolo pe cea pe care o avem acum. Era exact ceea ce aveam nevoie și m-a scutit de multă oboseală atunci când am călătorit pe timpul verii. 1M 599.1
În această perioadă, am primit cereri insistente să participăm la adunările programate în Vest. Când am citit aceste apeluri mișcătoare, am plâns amândoi. Soțul meu îmi spunea: „Ellen, nu putem participa la aceste adunări. În cel mai bun caz, de-abia dacă aș putea să am grijă de mine, în timpul călătoriei, iar dacă tu ai leșina, ce aș putea face? Dar, Ellen, trebuie să mergem”; și, când vorbea astfel, emoțiile însoțite de lacrimi îi înecau glasul. Iar eu, gândindu-mă la cât de slăbiți eram amândoi și la situația lucrării din Vest și simțind că frații aveau nevoie de ajutorul nostru, îi spuneam: „James, nu suntem în stare să participăm la aceste adunări din Vest, dar trebuie să mergem”. Atunci, câțiva dintre frații credincioși, văzând starea în care ne aflam, s-au oferit să meargă cu noi. Lucrul acesta a fost suficient pentru a ne ajuta să decidem ce vom face. Pe 29 august, am părăsit Greenbush, în trăsura noastră cea nouă, pentru a participa la întrunirea generală de la Wright. Ne-au urmat alte patru trăsuri. Călătoria a fost confortabilă și foarte plăcută în compania fraților noștri, care au fost alături de noi și ne-au susținut. Întâlnirea de acolo a constituit o victorie. 1M 599.2
Pe 7 și 8 septembrie, ne-am bucurat de un timp minunat, petrecut la Monterey împreună cu frații noștri din districtul Allegan. Acolo ne-am întâlnit cu fratele Loughborough, care începuse să simtă și el neregulile care existau la Battle Creek și regreta rolul pe care îl avusese în legătură cu acele evenimente, care afectaseră lucrarea și așezaseră poveri teribile asupra noastră. La cererea noastră, el ne-a însoțit la Battle Creek. Dar, înainte de a pleca din Monterey, el ne-a relatat următorul vis: 1M 599.3
„Când fratele și sora White au venit la Monterey, pe 7 septembrie, mi-au cerut să-i însoțesc la Battle Creek. Am ezitat să merg, gândindu-mă că poate era de datoria mea să rămân la Monterey și să continui lucrarea începută acolo și că, așa cum m-am exprimat față de ei, la Battle Creek existase doar o mică opoziție față de ei. După ce m-am rugat pentru lucrul acesta câteva zile, într-o seară, m-am retras să mă culc și L-am rugat stăruitor pe Domnul să-mi dea lumină în această privință. 1M 600.1
Am visat că eu, împreună cu un număr de alți frați, membri ai bisericii din Battle Creek, mă aflam într-un tren cu multe vagoane. Acestea erau foarte joase — astfel că de-abia puteam să stau în picioare în ele. Erau prost ventilate, având un miros de parcă nu ar fi fost aerisite de luni de zile. Drumul pe unde treceam era foarte denivelat și vagoanele se zgâlțâiau cu furie, uneori făcând ca bagajele noastre să cadă, iar alteori aruncându-i pe pasageri dintr-un loc într-altul. Trebuia să ne tot oprim, ca să așezăm la loc pasagerii și bagajele sau ca să reparăm șina. Se părea că trebuia să trudim mult timp, ca să înaintăm puțin. Eram, într-adevăr, un grup de călători cărora îți venea să le plângi de milă. 1M 600.2
Deodată, am ajuns la o placă turnantă, suficient de mare, încât să încapă pe ea întregul tren. Fratele și sora White stăteau acolo și, când eu am coborât din tren, mi-au spus: ‘Trenul acesta nu merge în direcția cea bună. Trebuie să fie întors la nouăzeci de grade’. Amândoi au prins de manetă și au pus în mișcare mașinăria, întorcând platforma, trăgând cu toată puterea lor. Niciodată nu a trudit cineva mai mult pentru a pune în mișcare o drezină, decât au muncit ei să tragă de maneta platformei rotative. Eu am stat și am privit, până când am văzut că trenul începe să se întoarcă. Atunci, am spus: ‘Se mișcă!’ și m-am dus lângă ei să-i ajut. Nu am acordat o prea mare atenție trenului, deoarece eram foarte preocupați să ne ducem misiunea la capăt, să reușim să întoarcem platforma. 1M 600.3
Când am realizat acest lucru, am privit în sus și întregul tren era cu totul schimbat. În locul vagoanelor joase și prost aerisite, în care călătoriserăm până acolo, acum erau vagoane spațioase, înalte, bine aerisite, cu ferestre largi și curate, totul îngrijit și lustruit, mai elegant decât orice palat sau hotel pe care l-am văzut vreodată. Șinele erau fără denivelări, netede și solide. Trenul era plin de pasageri ale căror fețe radiau de bucurie și de fericire, purtând, totodată, o expresie de siguranță și de solemnitate. Toți păreau să exprime cea mai mare satisfacție pentru schimbarea care avusese loc și cea mai mare încredere în succesul călătoriei. De data aceasta, fratele și sora White erau în tren, iar fețele lor erau luminate de o bucurie sfântă. Când trenul a pornit, am fost atât de copleșit de bucurie, încât m-am trezit, având clar întipărit în minte gândul că visul acesta se referea la biserica din Battle Creek și la lucrarea lui Dumnezeu din acel loc. Acum îmi era totul foarte clar cu privire la datoria mea de a merge la Battle Creek și de a da o mână de ajutor lucrării de acolo. Sunt bucuros că am fost aici să văd binecuvântarea Domnului însoțind eforturile stăruitoare ale fratelui și sorei White în a pune lucrurile în ordine. 1M 601.1
J. N. Loughborough.” 1M 601.2
Înainte de a pleca la Monterey, fratele Loughborough mi-a înmânat următoarea relatare, a unui alt vis, pe care îl avusese cu privire la moartea soției lui. Și acest vis a constituit o încurajare pentru mine. 1M 601.3
„’Profetul care a avut un vis să istorisească visul acela’ (Ier. 23,38). 1M 601.4
Într-o seară, după ce am meditat la necazurile prin care trecuseră fratele și sora White, la legătura lor cu lucrarea soliei îngerului al treilea și la greșeala mea, de a nu sta alături de ei în necazul lor, după ce am încercat să-mi mărturisesc greșelile înaintea Domnului și să implor binecuvântarea Sa asupra fratelui și asupra sorei White, m-am retras să mă odihnesc. 1M 601.5
În visul meu, se făcea că mă aflam în orașul meu natal, la poalele unui deal din apropiere. Vorbeam cu toată seriozitatea și spuneam: ‘O, dac-aș putea să găsesc acea fântână atotvindecătoare!’ Am văzut un tânăr frumos, bine îmbrăcat, care a venit la mine și mi-a spus cu o voce foarte plăcută: ‘Eu am să te conduc la fântână’. El îmi arăta calea și eu încercam să-l urmez. Am mers pe lângă deal, de-a lungul acestuia, trecând cu dificultate prin trei locuri mlăștinoase, prin care curgeau trei pârâiașe cu apă tulbure. Nu era nicio altă cale de a le traversa, decât trecând prin ele. După ce am reușit acest lucru, am ajuns la un teren frumos, solid, într-un loc unde era o ieșitură în mal, de unde țâșnea, clocotind, un șuvoi abundent din cea mai curată apă. Aici era așezat un bazin mare, asemănător cu cada de la Institutul de Sănătate de la Battle Creek. O țeavă ajungea de la acest izvor până la unul dintre capetele bazinului, iar apa curgea în torent până la celălalt. Soarele strălucea cu putere și razele lui scânteiau în apă. 1M 602.1
Când ne-am apropiat de izvor, tânărul nu a spus nimic, dar s-a uitat la mine și a zâmbit. Cu o expresie de mulțumire pe chip, și-a îndreptat mâna spre izvor, ca și când ar fi spus: ‘Nu crezi că este un izvor atotvindecător?’ Un grup destul de mare de persoane, în fruntea cărora se aflau fratele și sora White, a venit la izvor din partea opusă celei din care veniserăm noi. Toți păreau bucuroși și mulțumiți, în timp ce chipurile lor păreau să exprime o solemnitate sfântă. 1M 602.2
Fratele White părea că se simte mult mai bine și era vesel și fericit, dar arăta obosit, ca și când ar fi mers pe jos foarte mult. Sora White avea în mână o cupă mare, pe care a cufundat-o în apa izvorului, a băut apă și apoi a dat-o mai departe celorlalți. Am auzit cum fratele White li s-a adresat celor din grup, spunându-le: ‘Acum, veți avea ocazia să vedeți efectele acestei ape’. Apoi a băut și, deodată, aceasta l-a înviorat, așa cum a făcut cu toți ceilalți care au băut din ea, făcându-i să arate plini de putere și de vigoare. Am văzut că, în timp ce vorbea și lua din când în când câte o sorbitură de apă, fratele White și-a pus mâinile pe marginea bazinului și s-a cufundat de trei ori în el. De fiecare dată când ieșea afară, arăta mai puternic decât înainte și continua să vorbească și să-i îndemne pe ceilalți să vină și să se îmbăieze și ei ‘în fântână’, așa cum o numea el, și să bea din șuvoiul ei vindecător. Vocea lui, ca și aceea a sorei White, părea melodioasă. Am simțit o mare bucurie, pentru că găsisem acel izvor. Sora White s-a apropiat de mine cu o cupă cu apă, ca să-mi dea să beau, dar eu eram atât de bucuros, încât m-am trezit înainte de a bea din acea apă. 1M 602.3
Domnul să mă ajute să beau cu îmbelșugare din acea apă, deoarece eu cred că aceasta nu este alta decât cea despre care vorbea Domnul Hristos, care ‘va țâșni spre viața veșnică’. 1M 603.1
J. N. Loughborough 1M 603.2
Monterey, Michigan, 8 septembrie 1867.” 1M 603.3
Pe 14 și pe 15 septembrie, am ținut adunări cu bune rezultate la Battle Creek. Aici, soțul meu a atacat cu curaj și în mod deschis unele păcate ale celor care erau așezați în poziții înalte ale lucrării și, pentru prima dată în douăzeci de luni, a participat și a predicat la întâlnirile care se țineau seara. A început o lucrare bună, iar biserica, așa cum s-a publicat în Review, ne-a dat asigurarea că avea să stea de partea noastră, dacă aveam să ne întoarcem din Vest și să ne continuăm lucrarea împreună cu ei. 1M 603.4
În compania fratelui și a sorei Maynard și a fraților Smith și Olmstead, am participat la adunări mari ținute în Vest, ale căror principale biruințe au fost relatate în întregime în Review. În perioada când am participat la întâlnirile din Wisconsin, m-am simțit foarte slăbită. Lucrasem peste puterile mele la Battle Creek și aproape că leșinasem în tren, în timpul călătoriei. Suferisem greu cu plămânii, timp de patru săptămâni, și îmi era foarte greu să vorbesc atunci când mă aflam în fața oamenilor. În seara zilei de Sabat, mi-a fost aplicată o fomentație pe gât și pe plămâni; dar zona capului a fost uitată, astfel că toată greutatea de la plămâni a fost atrasă la creier. Când m-am trezit dimineața, am simțit o senzație ciudată în creier. Vocile celor din jur păreau că vibrează și aveam impresia că totul se legăna în fața mea. Când am încercat să merg, m-am clătinat, fiind aproape să cad. Am servit micul dejun în speranța că voi găsi o alinare în felul acesta; dar senzația aceea de greutate s-a accentuat. Mă simțeam tot mai rău și nu mai eram în stare să mă ridic în picioare. 1M 603.5
Soțul meu a venit acasă după adunarea dinainte de prânz, spunând că programase ca după-amiaza să vorbesc eu. Dar mi se părea imposibil să stau în fața oamenilor. Când soțul meu m-a întrebat ce subiect aveam să prezint, nu am putut să formulez în mintea mea nici măcar o frază. Dar m-am gândit: Dacă Dumnezeu vrea ca eu să vorbesc, cu siguranță că mă va întări; eu voi porni prin credință și, de va fi să cad, voi cădea. Am mers clătinându-mă până la cort, simțindu-mi creierul ciudat, confuz, dar le-am spus fraților care urmau să se afle împreună cu mine pe platformă că, dacă aveau să mă susțină prin rugăciunile lor, aveam să vorbesc. M-am ridicat în fața oamenilor prin credință și, în aproximativ cinci minute, am simțit o stare de ușurare în cap și în plămâni și am vorbit fără dificultate timp de mai mult de o oră, în fața a o mie cinci sute de ascultători atenți. Când am încetat să vorbesc, am fost cuprinsă de un simțământ al bunătății și al milei lui Dumnezeu și nu m-am putut opri să mă ridic din nou și să vorbesc despre boala mea și despre binecuvântarea lui Dumnezeu, care mă susținuse cât timp îmi ținusem cuvântarea. Începând cu întâlnirea aceea, mi-am simțit plămânii mult ușurați și starea sănătății mele a început să se îmbunătățească. 1M 604.1
În Vest, am descoperit că, în legătură cu soțul meu, circulau relatări de-a dreptul calomniatoare. Acestea apăruseră în timpul Conferinței Generale și fuseseră răspândite în toate colțurile câmpului. Voi aminti una, ca exemplu. Se spunea că soțul meu era atât de înnebunit după bani, încât ajunsese să vândă sticle goale. Lucrurile stăteau astfel: Când eram pe punctul de a ne muta, l-am întrebat pe soțul meu ce să facem cu mulțimea de sticle goale, adunate de-a lungul timpului. El mi-a spus: „Aruncă-le!” Chiar atunci a intrat Willie, care s-a oferit să le spele el și să le vândă. I-am spus că poate să facă acest lucru, iar ceea ce avea să câștige pe ele să-i rămână lui. Când soțul meu s-a dus la poștă, l-a luat și pe Willlie cu trăsura, împreună cu sticlele pe care le strânsese. Nu putea să nu facă acest lucru pentru micuțul lui fiu credincios. Willie a vândut sticlele și a luat banii. În drum spre poștă, soțul meu l-a luat în trăsură pe un frate care lucra la redacția revistei Review și, cât timp au mers până în oraș și înapoi, au avut împreună o conversație plăcută; pentru că l-a văzut pe Willie venind la trăsură și întrebându-l pe tatăl lui ceva în legătură cu valoarea sticlelor, iar apoi l-a văzut pe farmacist stând de vorbă cu soțul meu despre ceea ce îl interesa atât de mult pe Willie, acest frate, fără să discute nimic cu soțul meu în legătură cu lucrul acesta, s-a dus imediat și a spus că fratele White fusese în oraș să vândă sticle goale și că, prin urmare, era nebun. Pentru prima dată, am auzit vorbindu-se despre sticle în Iowa, la cinci luni după întâmplarea aceasta. 1M 604.2
Lucrurile acestea au fost ținute ascunse de noi, astfel încât să nu le putem explica, și au fost împrăștiate, ca pe aripile vântului, de așa-zișii noștri prieteni. Am fost uluiți să descoperim, în urma cercetărilor și a mărturisirilor care ne-au parvenit recent de la aproape toți membrii acestei biserici, că unul sau chiar mai multe astfel de rapoarte false fuseseră crezute de aproape toți și că aceia care susțin că sunt creștini nutriseră sentimente de critică, de dușmănie și de cruzime împotriva noastră, în special împotriva soțului meu, care era atât de slăbit, luptându-se din greu pentru viață și pentru eliberare. Unii s-au lăsat stăpâniți de un spirit rău, înverșunat, și l-au zugrăvit altora ca fiind bogat și lacom după bani. 1M 605.1
La întoarcerea noastră la Battle Creek, soțul meu a cerut ca un comitet de frați să vină și să discute cu biserica, să se facă cercetări și să se discute despre aceste zvonuri mincinoase. Frații au venit din diferitele părți ale statului, iar soțul meu le-a cerut tuturor, fără nicio teamă, să spună tot ce au împotriva lui, pentru ca el să poată să le răspundă direct și, astfel, să pună capăt acestor calomnii îndreptate împotriva lui. Greșelile pe care le mărturisise înainte, în Review, le-a mărturisit acum în întregime într-o adunare publică și în fața anumitor persoane și, de asemenea, a explicat multe dintre situațiile de la care porniseră și se răspândiseră zvonurile și i-a convins pe toți de falsitatea acelor acuzații. 1M 605.2
Când am calculat care era valoarea reală a proprietății noastre, am descoperit, spre uimirea lui și a tuturor celor prezenți, că aceasta se ridica la doar 1500 dolari, în afară de cai și de trăsură și de ceea ce mai rămăsese din edițiile unor cărți și ale unor hărți și diagrame, a căror vânzare, în anul precedent, după cum a afirmat secretarul, nu fusese egală cu dobânda banilor pe care el îi datora editurii Publishing Association. Aceste cărți și diagrame nu pot fi considerate în prezent ca având o prea mare valoare și, cu siguranță, nu pentru noi, în situația în care ne aflăm acum. 1M 605.3
Când era sănătos, soțul meu nu avea timp să-și țină socotelile, iar atunci când s-a îmbolnăvit, acestea au ajuns în mâinile altora. S-a ridicat întrebarea: Ce se alesese de bunurile pe care le deținuse? Fusese înșelat? Se făcuseră greșeli în socotelile lui? Sau el, în starea lui de necunoștință cu privire la situația lui, renunțase la diferite obiecte bune, fără să-și cunoască adevărata capacitate de a da și fără să-și dea seama cât de mult dădea? 1M 606.1
Un rezultat bun al acestei investigări a fost acela că, acum, încrederea noastră în cei care s-au ocupat de ținerea evidenței situației noastre financiare este neclintită și nu avem niciun motiv întemeiat să credem că situația noastră financiară precară ar putea fi atribuită greșelilor făcute în ținerea socotelilor. De aceea, analizând chestiunile referitoare la afacerile soțului meu pe o perioadă de zece ani și generozitatea cu care el și-a folosit banii pentru a ajuta lucrarea în toate ramurile ei, concluzia cea mai bună și mai justificată este aceea că averea noastră a fost folosită în cauza adevărului prezent. Soțul meu nu a ținut o evidență în această privință, astfel că ceea ce a dat poate fi calculat doar din memorie și din chitanțele pe care le-a primit de la Review. Faptul că această realitate, că dețineam atât de puțin, ieșise la iveală tocmai acum, când soțul meu era considerat bogat și încă mereu lacom după a avea mai mult, a fost un motiv de bucurie pentru noi, constituind cea mai bună respingere a acuzațiilor care ne amenințaseră influența și caracterul creștin. 1M 606.2
Chiar dacă vom rămâne fără nimic din ceea ce avem, noi tot ne vom bucura în Dumnezeu, dacă acestea vor fi folosite pentru înaintarea cauzei Sale. Ne-am cheltuit cu bucurie cei mai buni ani ai noștri, puterea noastră, și aproape ne-am cheltuit până la epuizare pe noi înșine și am ajuns să simțim prematur neputințele vârstei, și tot ne bucurăm. Dar atunci când cei care pretind că ne sunt frați ne atacă influența și caracterul, spunând despre noi că suntem bogați, lumești și lacomi după mai mult, atunci ne doare. Să fim lăsați să ne bucurăm de influența și de caracterul pe care ni le-am câștigat atât de greu în ultimii douăzeci de ani, riscându-ne sănătatea și această viață muritoare, și vom fi fericiți să dăruim cu bucurie și puținul care ne-a mai rămas. 1M 606.3
Cercetarea aceasta a fost completă și amănunțită și rezultatul ei a constat în eliberarea noastră de acuzațiile care ne erau aduse și în refacerea sentimentelor de unitate desăvârșită. Au fost făcute mărturisiri sincere, sfâșietoare, cu privire la atitudinea manifestată față de noi, și binecuvântarea lui Dumnezeu a venit în mod vizibil asupra noastră. Cei îndepărtați de la credință au fost aduși pe calea cea bună, păcătoșii au fost convertiți și patruzeci și patru de persoane au fost botezate, dintre care soțul meu a botezat șaisprezece, iar frații Andrews și Loughborough, douăzeci și opt. Acum suntem încurajați, dar epuizați. Soțul meu și cu mine am purtat povara lucrării, care a cerut multe eforturi și implicare sufletească. Doar Dumnezeu știe cum am reușit, în starea noastră slăbită, să facem față cercetărilor făcute cu privire la situația noastră financiară și sentimentelor tuturor stârnite împotriva noastră, să susținem lucrarea de predicare, să adresăm sfaturi și îndemnuri, să participăm la adunări care țineau până seara târziu și, în același timp, să pregătim această lucrare scrisă, soțul meu lucrând împreună cu mine, copiind și pregătind textul pentru tipar, apoi verificând și corectând materialul. Cu toate acestea, le-am trecut cu bine și avem speranța că Dumnezeu ne va susține și în eforturile noastre viitoare. 1M 607.1
Acum credem că o mare parte dintre visele pe care le-am menționat mai înainte au fost date pentru a ilustra încercările prin care urma să trecem din cauza problemelor existente la Battle Creek, eforturile de a ne dezvinovăți de acuzațiile crude care fuseseră aduse împotriva noastră și, de asemenea, eforturile pe care aveam să le depunem, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru a îndrepta lucrurile. Dacă această perspectivă, pe care ne-au arătat-o visele, este corectă, atunci să nu avem noi încredere, pe baza acelor părți din ele care încă nu sunt împlinite, că viitorul ne va fi mai favorabil decât trecutul? 1M 607.2
În încheierea acestei relatări, aș spune că trăim acum în timpul cel mai solemn. În ultima viziune care mi-a fost dată, mi-a fost arătat uimitorul fapt că doar o mică parte dintre aceia care susțin acum că sunt de partea adevărului vor fi sfințiți prin acesta și mântuiți. Mulți se vor ridica mai presus de simplitatea lucrării. Ei se vor conforma cu lumea, se vor atașa de idoli și vor ajunge morți din punct de vedere spiritual. Urmașii umili ai lui Isus, care manifestă sacrificiu de sine, vor ajunge la desăvârșire, lăsându-i în urmă pe cei indiferenți și iubitori de lume. 1M 607.3
Atenția mi-a fost îndreptată către Israelul din vechime. Doar doi dintre adulții care părăsiseră Egiptul au intrat în țara Canaan. Trupurile moarte ale celorlalți au fost împrăștiate în pustie, din cauza nelegiuirii lor. Israelul modern se află într-un și mai mare pericol de a-L uita pe Dumnezeu și de a cădea în idolatrie, decât poporul Său din vechime. Chiar dintre cei care pretind că sunt păzitori ai Sabatului, mulți se închină la idoli. Dumnezeu i-a avertizat în mod deosebit pe cei din vechime să se păzească de idolatrie, pentru că, dacă aveau să se abată de la a-I sluji viului Dumnezeu, blestemul Lui avea să cadă asupra lor; dar, dacă aveau să-L iubească pe El cu toată inima lor, cu tot sufletul lor și cu toată puterea lor, El avea să binecuvânteze cu belșug rezultatele muncii lor și să îndepărteze boala din mijlocul lor. 1M 608.1
O binecuvântare și un blestem stau și acum în fața celor ce sunt poporul lui Dumnezeu — binecuvântare, dacă vor ieși din lume, dacă se vor separa de ea și dacă vor umbla pe calea ascultării smerite; blestem, dacă se vor uni cu cei idolatri, care calcă în picioare poruncile cerului. Păcatele și nelegiuirile Israelului răzvrătit sunt trecute în raportul biblic, iar tabloul prezentat în fața noastră ne avertizează că, dacă le vom urma exemplul de nelegiuire și ne vom îndepărta de Dumnezeu, vom cădea la fel de sigur cum au căzut ei. „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.” 1M 608.2