Go to full page →

Centrele misionare din orașe — centre de instruire 9M 111

O lucrare echilibrată poate fi realizată cel mai bine atunci când funcționează un centru de instruire pentru lucrători biblici. În timp ce se țin întâlnirile publice, în cadrul acestui centru de instruire sau de misiune urbană ar trebui să acționeze lucrători cu experiență și cu o profundă pricepere spirituală, care pot să le ofere zilnic instruire lucrătorilor biblici și care, totodată, pot să se alăture cu toată inima efortului public. Și, pe măsură ce oamenii sunt convertiți la adevăr, cei care se află la conducerea centrului misionar al orașului ar trebui să le arate, cu multă rugăciune, acestor nou-convertiți cum să experimenteze în viața lor puterea adevărului. Acest efort unit, din partea tuturor lucrătorilor, va merge direct la țintă și va aduce rezultate sigure. 9M 111.3