Toma n-a fost prezent la această ocazie. El n-a vrut să primească raportul ucenicilor cu umilință, ci a afirmat cu hotărâre și încredere în sine că nu va crede până nu-și va pune degetele pe semnele cuielor și pe coasta în care a fost înfiptă sulița nemiloasă. Prin aceasta el a arătat lipsă de încredere în frații lui. Dacă toți ar cere aceeași dovadă, nimeni nu L-ar primi astăzi pe Isus și n-ar crede în învierea Lui. Dar voia lui Dumnezeu era ca raportul ucenicilor să fie acceptat de cei care nu-L pot vedea și auzi ei înșiși pe Mântuitorul înviat. IM 236.1
Dumnezeu n-a privit cu plăcere necredința lui Toma. Când Isus S-a întâlnit din nou cu ucenicii Lui, Toma era cu ei și când L-a văzut pe Domnul a crezut. Dar el declarase că nu va fi mulțumit fără dovada pipăitului, pe lângă cea a văzului, iar Isus i-a dat ceea ce-și dorise. Toma a strigat: “Domnul meu și Dumnezeul meu!” Dar Isus l-a mustrat pentru necredința lui, zicând: “Tomo, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut.” Ioan 20, 28.29. IM 236.2